Clicky

Primul meu concert

Primul meu concert

1993. Clasa a doua. Poate a treia, nu mai știu. Arăt fix ca-n poza alăturată, dar nu lăsați freza și ochii de McCartney să vă păcălească. Falsam și pe ”Mulți Ani Trăiască!”.

Mă agăț cu ambele mâini de microfonul din fața mea și-mi dreg vocea stinsă. Boxele țiuie deranjate. Cortina îmbâcsită, aurie, începe să se ridice încet. Văd prelungirea scenei în partea de jos, apoi tot mai mult: primul rând de scaune – plin, următoarele rânduri – pline și ele, scările laterale ale casei de cultură a orașului – arhipline. Rumoarea crește cu un decibel pe centimetru de cortină ridicată. Nici nu mai știu ce eveniment era. După numărul de oameni trebuie să fi fost Superbowl sau ceva. Iar eu sunt singur în fața lor și ei mă privesc insistent, de parcă le-aș fi dator. Ah, da! Probabil habar n-au ce număr o să le ofer. Asta era. Trebuie să spun ceva.

Dar împietresc. Simt cum sângele îmi năvălește în obraji și îmi apasă parcă pe globii oculari. Mă maturizez în 30 de secunde cât alții în zece ani în timp ce mă întreb pentru prima oară, cu năduf, cine dracului mă pusese pe mine să mă urc pe scena aia și, mai ales, să fac ce urma să fac. Mă uit în stânga și-o văd, în spatele cortinei, pe profesoara de franceză încurajându-mă nerăbdătoare din mâini. Mă încrunt la ea ca să-i dau de știre că mi-am dat seama că ea e principalul vinovat. Apoi mă uit iar în sală. Rumoarea se întețește. Știu că trebuie să încep. 

Și, cu voce tărăgănată, afonă, amuzicală, spartă, cam ca aia a cerșetorului care scheaună ”Mamelor din lumea întreagă” la metrou, îi dau drumul hitului. Îl transcriu exact cum l-am pronunțat.

”Jeo siuiz eon peoti garson
Deeeooo belăăă fighiiiiuuuurăăă!
Chi em bien le bonbon
Eeeeet le confitiiiiuuuurăăăă!
Si vu vule m’an done
Jeo sore biăn le manjeeee!”

Cred că aici am terminat cântecul. Am văzut, pe Youtube (link mai jos), că e mai lung. La Motru n-ajunsese, din fericire, decât o strofă și jumătate. Sau atât îmi aminteam eu atunci. Tac, în fine, nu înainte să scap un oftat în microfon. Ochi mari din sală. Și, când eram gata să încep să plâng, aplauze. Multe, mi s-au părut mie. Furtunoase chiar. Le-o fi părut rău? Asta era? Acum ar trebui să-i omor pe toți cei care au participat la acea oroare. Știu prea multe, dacă și-or mai aminti.

Tot pe YouTube am văzut că eu habar n-aveam să cânt acel cântecel. Linia melodică pe care am folosit-o îmi stăruie și acum în cap, după 19 ani, fără să resimtă în nici un fel trecerea timpului. Știu exact cum am cântat, ce inflexiuni jenante am folosit, pot repeta prestația întocmai și acum. Și n-am cântat ca tanti asta din videoclip, asta e clar. De fapt, era versiunea mea a cântecului. Poate primul cover al orașului Motru. Cred că și prezentatorul m-a apreciat pentru asta, că a a vrut să mă întrebe ceva înainte să părăsesc scena, ca-ntr-un X Factor avant la lettre (sic!):

– Felicitări, Andrei Manțog de la a II-a B! Spune-ne, chiar îți plac așa mult prăjiturile?
Cred că atunci am ridicat pentru prima dată în viața mea doar o sprânceană:
– Nu.
– Nici bomboanele?
– Nu.
– Dar ce-ți place?
– Carnea prăjită.

17 thoughts on “Primul meu concert

  1. Talent irosit gratis. Daca te infia Cioaba si te punea sa cinti pe strazile Parisului, acum rupeai Motru-n doua cu banii si valoarea ta. Mai trebuia umblat nitel la text si sa te-nvete sa tirasti un picior.

    1. A RAMAS LA POZELE ALEA CU POTEC SI LAURETTE DE LA PASTI,CAND L-A PARASIT CUCUI, PE MOTIV CA FACE LABA IN ALTA PARTE !

  2. Cand aveam vreo 6-7 ani, am trecut cu ai mei pe la niste prieteni de-ai lor care erau in mijlocul unei nunti sau ceva de genu. AA ba nu, mi-am adus aminte. erau niste studenti din regie cu care facea taica-miu bisnita, ma rog, si in weekend cantau la nunti sa mai faca un ban. Da. asa si erau ei la o nunta si vorbeau cu ai mei si deodata imi zice cineva “uite o orga, ratusca (yeah, whatever, de parca voi erati smecheri) hai sa canti”. m-au pus pe scena aia naspa si cu capu in clape am zdranganit “banu maracine”, preferatu’ tuturor 8-I. desi a sunat ca dracu’ ca era orga sintetizatoare toata lumea a aplaudat de mila, normal, ca de obicei. intr-un final a venit sa ma coboare si pe mine cineva de pe scena aia urangutanica si toata lumea se minunaaa “oooo saracutaaaaa, ooo are emotii e rosioara in obrajori, oooo…manute reeeci…” FUCK YOU ALL FOR THE HUMILIATION BITCHES. niste bani n-ati fi dat.

  3. carnea prajita :)))
    corect, dl kakamize, un raspuns de puradel flamand, saracu.

    cica romii de suces, care merg pe strada cu burtile alea de hoituri umflate de gaze, se mandresc cu cat aer disloca ei. la tigani e de bine sa fii gras, ai ce manca, esti de succes.
    nu stiu daca ati vazut vreodata tigani cu tricoul suflecat pana peste burta. e frumos, e multiculti.

  4. Ba, ce pula mea e cu textul asta? Ce e cu textul anterior?
    Esti pe moarte, vrei sa futi depresive?
    Esti afectat ca a intrat unchitu la parnaie?

    Muie steaua.

  5. Ha, mi-aduc aminte: “La bonne aventure ô gué, la bonne aventure!” (care, nu, nu inseamna “hai la aventuri cu gheii” – las’ ca va explica Manzman). N-ai buton cu like, ca te scuteam de…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *