Clicky

Simfonia bouălelor

Simfonia bouălelor

La restaurantul sătesc din proximitatea sectei pe care încă o frecventez am servit (așa se zicea când mâncai, nu?) o porție de românism autentic. Ba nu, două! Una din partea făuritorilor meniului, cealaltă din partea consumatorilor lui.

În meniul localului, altfel plin de mâncăruri cu titulaturi extrem de cosmopolite, există  și un fel de mâncare mustind de umor involuntar intitulat ”simonia ouălelor”. După ce, în prima zi, am râs doar de greșeala gramaticală, abia în a doua am început să mă întreb ce dracului o conține o simfonie dintr-asta. Așa că îl întreb pe chelnerul pe-ale cărui subsiori le-am intitulat de mult ”simfonia ouălelor clocite”:

– Nu vă supărați, aveți simfonia ouălelor?
– Da, sigur.
– Și ce înseamnă asta, mai exact?
– Păi, o omletă din trei ouă peste care se așază două ouă ochiuri, iar peste toate astea se rad două ouă fierte.
– ?!… Și mânâncă cineva șapte ouă la o singură masă?
– Ohooo, chiar are mare succes, să știți! Toată lumea își comandă!

Sincer să vă zic, eu nu vreau să trăiesc într-o țară în care oamenii mănâncă, pe gură din cap de locuitor, șapte ouă în zece minute. De aceea o să plec, curând. Și nu oriunde, ci în capitala cea mai exotică pe care am învățat-o vreodată la geografie. Vă zic mâine care e și ce-o să caut pe-acolo. Poate vă cer și niște bani pentru câteva scopuri nobile, cu acea ocazie.

12 thoughts on “Simfonia bouălelor

  1. un cetățean din Mauritius a fost atacat de o pasăre Dodo, turbată pesemne, iar aceasta specie a fost condamnată de țăranii proști la extinție prin vânare de către niște cetățeni idioți în cap.
    salvați pasărea Dodo!

  2. Ai ramas fixat, aia nu era o greseala gramaticala, ci de redactare. De acord ca atentatul ala alimentar ar trebui pus in atentia institutiilor abilitate. La noi, teroristii nu pun bombe artizanale, ataca cu maioneza.

  3. Inspirational meniu!
    Mie deja imi ploua’n gura la gandul unei simfonii a parizerului. Un platouas cu felii de parizer de pui, peste care stau niste rulouri de parizer de curc, totul presarat cu fasiutze de parizer de porc, inverzit pe calorifer si taiat julien…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *