O viață de joint

O viață de joint

Sunt un joint aprins pe malul mării la răsărit. Noi, jointurile, trăim puțin după standardele voastre. Dar pentru noi e normal, și poate fi chiar matusalemic, când mergem spre 20 de minute. Suntem bucuroase că ne naștem, chiar dacă, în funcție de priceperea Creatorului și de pofta lui, existența noastră durează, în medie, vreo 15 minute. Am fi putut să nu trăim niciodată, ne-o spunem mereu, deci n-avem decât motive de bucurie. Pentru noi, fiecare om e un potențial Dumnezeu. Și avem fiecare Dumnezeul nostru, pe acela care ne rulează. Iar celor care ne fumează le spunem Destine. Slăvită fie poșta, datorită ei avem, majoritatea dintre noi, mai multe destine.

Vă spuneam, însă, că eu sunt un joint mai special. Nu știu câte au fost ca mine în acea ultimă noapte de vară adevărată întâmplată pe plajă, dar eu m-am simțit altfel decât prietenii mei. Roșul cerului de deasupra mării semăna cu roșul vârfului meu, atunci când buzele cărnoase ale blondei care nu băuse nimic trăgeau din mine. Apoi roșul meu se stingea, al răsăritului dispărea, iar eu mă simțeam învârtit prin aer și-ntors către cer și eram fericit că fumul meu se contopește cu albastrul din ce în ce mai deschis de sus. Pentru noi, fumul e cum sunt la voi anii. Mai material și mai vizibil chiar, simbolizează trecerea timpului și fiecare rotocol ne apropie, o știm prea bine, de moarte. Se spune că, la fel ca la copaci, poți calcula vârsta jointului în funcție de rotocoalele de fum pe care le desenează în aer. 

Sunt din nou cu fața către soare și cu fundul bine înfipt între buzele subțiri, dar frumos desenate, ale roșcatei. Simt cum fumul meu i se strecoară prin strungăreață și îi mângâie afectuos cerul gurii așa cum, sper, nici un alt fum nu a mai făcut-o vreodată. Avem și noi, jointurile, orgoliile noastre.

În gura băieților nu mă simt la fel de bine, nu știu dacă pentru că-mi plac fetele sau doar pentru că jointurile sunt, măcar datorită formei, ceva ce duce cu gândul la genul masculin. De fapt, ca să fiu sincer, jointurile nu au sex. Și nici nu ajută foarte mult la el, că tot veni vorba. Deși e destul de senzual modul de transmitere a fumului din gură în gură, așa cum a făcut acum roșcata cu băiatul ăla negricios. Astea-s clipele când mi-ar plăcea să trăiesc mai mult. Oamenii par să se distreze mai bine decât jointurile. Mă-ntreb dacă ei înșiși sunt, la rândul lor, jointurile altcuiva. Dacă fiecare om e doar un capriciu de moment al unui Creator care l-a rulat și, pe ceea ce pentru om pare îndelungata sa perioadă de viață, Creatorul nu face decât să-l fumeze și să se folosească de el în cel mai egoist mod cu putință, pentru 10 minute dumnezeiești. După care să-l stingă, apăsând meticulos cu mucul pe fundul de sticlă și învârtindu-l, în uriașa scrumieră care e Terra. Poate că și jointurile umane, rareori, sunt aprinse a doua oară, când Creatorii lor consideră că le-au stins neterminate.

Prea filosofic? Mă scuzați. Așa avem noi tendința să devenim către sfârșitul vieții. Ca și voi, de altfel. Acum, când de moartea-mi previzibilă mă mai despart doar două fumuri, aș vrea să vă spun că văd roșul mai roșu și albastrul mai alb. Și că ultima stea, pare-mi-se Betelgeuse, aia de sus, de lângă lună, tocmai s-a stins și ea, pentru moment, așteptând clipa când în fine va exploda și va deveni o supernovă atât de fabuloasă încât de pe Pământ veți vedea dacă nu doi Sori, măcar două Luni. Habar n-am de unde știu toate astea. Știu doar că roșcata a tras penultimul fum.

Iarăși cer, iarăși nisip, iarăși fixat între buzele cărnoase ale blondei, cu fața la Soarele deja pe jumătate ieșit din apă. Ne privim, eu și Soarele, ca doi camarazi condamnați să ardă până se sting, eu în 10 minute, el în 10 miliarde de ani. Și tu, Creatorule, în cât? 100 de ani, poate? Hm! Și chiar ți se pare că trăiești mai mult decât mine, dacă e să ne comparăm amândoi cu prietenul nostru, Soarele?

Mi-ar plăcea ca blonda să mai întârzie ultimul fum, ultimul meu suflu. Mi-ar plăcea să mai stau cu voi, să am timp să vă explic cât de tare mă diferențiez față de o țigară normală, vulgară, nocivă, urât mirositoare, fără personalitate. Dar nu se mai poate. Acum sper doar ca blonda să mă omoare ca și când ar conta, cu suflet și dăruire, cu sentimentul ăla de abandon care nouă ne dă orgasme. Și așa face. Mă strânge mai tare cu buzele și-mi lasă pe fundul alb și circular niște amprente roșii și frumos mirositoare. Iar eu… Eu închid ochii fericit și simt cum mă sting. Cu privirea încețoșată, mai apuc să văd nisipul apropiindu-se rapid. Apoi beznă.

33 thoughts on “O viață de joint

  1. Mama-mama, dati-mi o tigara ca nu se mai poate… Frumos, ptu-ptu sa nu-ti fie de deochi! mi-a venit sa plang la sfarsit. Se poate sa fie de la sevraj, ce-i drept… MULTUMESC MANTZY.

  2. Fain articolul, Mantzy! Ai ceva talent ;).

    Atata ca tre’ sa vezi sa nu exagerezi cu joint-urile alea..ca strica si ele la un moment dat.

          1. ….gen ce gandeste un joint. E interesant textul, dar e trist. Cel putin mie asa-mi pare. Dar daca pe tine te amuza, enjoy.

  3. De ce ma arzi in gura ta,
    Copil frumos, tu nu stii oare
    Ca-s mic si eu si ca mă doare
    De ce mă storci de viaţa mea?

    Copil ca tine sunt si eu,
    Si-mi place să traiesc si mie,
    Si mila trebuie să-ti fie
    De spaima si de plansul meu!

    De ce să vrei să mă fumezi?
    Ca am si eu părinti ca tine,
    Si-ar plange punga dupa mine,
    Si ţigăricile surori…

    ………………………..

    A incercat să-l mai invie
    Suflandu-i scrumul pe pămint,
    Dar a cazut în tarna frant
    Si-ntepenit pentru vecie!…

  4. Deci e cea mai bestiala lectura pe care am savurat-o de cand m-am ridicat de pe wc..(citisem acolo ca samponul Cap&Umeri te scapa de matreata). Nu serios acuma, te ridici la maretia unui adevarat scriior..pentru ca.. cum scrii si ce scrii, cuvintele alea si toata fraza, te aduc din nou la forma lor initiala..la sentimente, la stare, iti trezesc firea si te face sa fii tu, omul de rand, ..mantzy. Bestial articol, manca-mi-ai i-urile!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.