Nici cel mai genial copywriter n-ar putea face reclamă bună publicității românești

Nici cel mai genial copywriter n-ar putea face reclamă bună publicității românești

Vine o zi în viața fiecărui om inteligent și creativ când își imaginează că ar fi mișto să lucreze în publicitate. Ei bine, n-ar fi. Cei care își îndeplinesc visul n-apucă să ia primul salariu până să-și bage picioarele în el de vis. În primul rând, copywriterii români sunt niște corporatiști ciudați. Departe de haioșii inventivi pe care vi-i imaginați. Niște hipsteri în esență, dar hipsteri mai diformi și mai urâți decât roacării. Și încă ăștia-s parfum pe lângă ceilalți: CLIENȚII! Presupunând prin absurd că am avea copywriteri geniali (și chiar avem, bănuiesc) ei n-ar lucra în publicitate (și chiar nu lucrează). De ce? Pentru că clienții sunt complet cretini. Și, din moment ce ei plătesc, reclama trebuie să arate cum vor ei, la sfârșit. Cum credeți că vor ei? E simplu de aflat. Uitați-vă la televizor. De exemplu…

1. Pateu Rarăul, reclama cu gărgărița. Peisaj idilic. Ce zic eu idilic. Bucolic, coa! Pajiște faină, familie fericită (that’s a new one, pft!) de ghiolbani la picnic (grătarul îl fac mai încolo, când vin prietenii cu BMW-urile, vreascurile și manelele). Melodie de tăiat venele. Fetița vine regulamentar, cum zice la cartea de publicitate, cu niște flori proaspăt culese. Se pune-n cur (aici mergea un sunet de ghiorțăit de mațe, dar n-ai cu cine) și începe să cânte: ”Gărgăriță-riță / Zboară-n poieniță / Și-oriunde te-ai așeza / De-acolo oi mânca!”. Serios, mă, copywriterule? Hai să ne gândim un pic la cadrul în care se desfășoară acțiunea. Avem pajiște, da? Iarbă cât vezi cu ochii. Și o pătură de 2 pe 2 metri. Cu niște mâncare așa, cât pentru o familie de săraci, pe ea. Care-s șansele ca gărgărița să se așeze pe mâncare, gărgărița nefiind muscă și mâncarea fiind în ambalaje? Și acum plusez: dar care-s șansele să se așeze pe o balegă de pe pajiște? Bănuiesc că pateurile aburinde de vacă și oaie sunt mult mai multe în zonă decât cele cu E-uri de porc sau pui. Mă întreb, atunci s-ar ține fetița de cuvânt sau ar crinantonescui (verb inventat de mine pe loc pentru neținutul de cuvânt)?

2. Laxativele Tranzactiv, reclama cu constipați. Minimalistă. Succesiune de fețe constipate, ba chiar unele care par în plin proces al scremutului. În varianta de mai jos sunt doar două fețe, parcă la TV e una cu mai mulți constipați. O voce demiurgică întreabă: ”Tu cât timp pierzi zilnic la toaletă?”. În acest timp, pe cadrele cu fețele apar niște timpi. Nicoleta Gheorghe, de exemplu, pierde zilnic 50 de minute la toaletă. Pe de-o parte e mult, pe de alta e puțin. Întrebarea e: ce-ar face doamna Nicoleta Gheorghe dacă n-ar pierde timpul la toaletă? Ar citi? Clar, nu. Oamenii chiar fac asta pe toaletă, deci s-ar zice că nu pierd timpul. Dimpotrivă, pentru mine, de exemplu, fiecare minut în plus pe toaletă e un minut câștigat. Că în altă parte nici nu prea mai citesc, din păcate. Deci Nicoleta Gheorghe sigur nu citește niciodată (n-o face pe toaletă, atunci unde, la volan?). Acum să eliminăm toate acțiunile pe care le-ar putea face în timp ce stă pe WC, astfel încât să nu piardă timpul: concluzionăm că Nicoleta Gheorghe nu stă pe internet, nu spală la mână, nu scrie, nu croșetează, nu bate copiii, nu face rebus, nu desenează când stă pe budă… În fine, Nicoleta Gheorghe nu prea face nimic. De fapt, ce face Nicoleta Gheorghe când nu se cacă? Probabil mănâncă și doarme. Ei, așa da! Tranzactiv o va ajuta să mănânce mai mult și să aibă spor. Că doar luând laxative face mai mult loc înăuntru, deci merge mână-n mână cu haleull. Felicitări și poftă bună, Nicoleta Gheorghe! Chiar te cheamă așa? Câte baxuri de tranzactiv te-au convins să te faci de râs în halul ăsta?

3. Nu-știu-ce iaurt – reclama cu Goethe. Goethe, dacă nu știați, a zis multe chestii. Pe lângă celebrul ”Hmmm!” și antologicul ”Dragă, dă-mi și mie sarea, te rog, că dacă nu te bat de te caci pe tine!”, Goethe a mai zis, din câte susțin copywriterii de la reclama asta, ceva despre GUST. Și puf, pun ei frumos un carton cu citatul cu gustul între ghilimele, apoi Goethe dedesubt, regulamentar, știți voi, jpeg-uri penibile, ca pe Facebook. Apoi vine superiaurtul. Din păcate, nu-mi amintesc momentan nici la ce iaurt e reclama, nici cum e citatul. Poate mă ajutați voi. În orice caz, trebuie să fie un iaurt de calitate nemțească (am citat din altă reclamă penibilă). Vorba ălora de la USL: ”iaurt garantat Goethe!”.

14 thoughts on “Nici cel mai genial copywriter n-ar putea face reclamă bună publicității românești

  1. O cunostinta de-a mea o primit o cerere de la un client sa scrie pe eticheta pentru ceva apa minerala un text subliminal gen”apa asta te face mai sanatos si mai destept, bla, bla„. Problema era ca textul trebuia scris pe fond albastru cu exact aceeasi nuanta de albastru.
    -Si, i-ai scris? am intrebat
    -I-am zis c-am scris.
    Pe alta parte astia din publicitate băsescuiesc(verb inventat de mine pe loc si care inseamna ca ne cred pe toti prosti)

  2. Nu stiu cois…insuficiente argumente,pe Nicoleta ai incadrat-o aiurea cu interpretari pripite cumva,adica de unde reiese ca nu citeste?…acolo m-ai pierdut….iar a zice ca toti cei din publicitate sunt rupti e ca si cand ai zice ca toti jurnalistii sunt slabi ceea ce-ar fi gresit. (cand e amuzant se scuza)
    Oamenii incearca.Romanii(un numar considerat relevant din ei) in schimb nu vor si nu inteleg altceva decat personaje ce reflecta stilul balcanic de doi lei cu care pot empatiza.Cand personajele din reclame sunt rotunde chelboase transpirate agramate prost bronzate si ieftin imbracate ,romanul se identifica deschide canalul de receptie si asimileaza mesajul anterior schilodit de niste “marketeri” facut pe placul si intelesul sau….

      1. astia mah… vezi ca nici eu n-am vazut ca e branza nu pateu!

        clar ca e praf reclama…

        numai mie imi vine sa-i scot ochii fetitzei si sa-o pun sa-i manance???? :))))

  3. s-ar putea scrie un ziar intreg cu comentarii despre reclamele tampitzele de la noi. ar fi relaxant sa afli ca nu esti singurul care da cu pumnu in telecomanda cand sunt difuzate.

    si sa nu credeti ca romanii au copyright la reclame de kkt.

    o reclama e facuta genial atunci cand dupa ce o vezi nu stii la ce se face reclama, dar care te face ca la prima vizita la bricostore sa cauti tampoane…

  4. Nicoleta Gheorghe este o taranca care pana nu demult era vanzatoare de magazin, cu un coeficient redus si fara o carte la activ, dar precum s espuna, “Prost sa fii, noroc sa ai”. Cine o fi initiat-o in PRO TV, a stat prost cu intuitia si n-a prevazut ca se va face de ras, atribuind-ui chiar si postul de femeie de serviciu cu care, acum se mandreste.E PRO TV, deh..! 🙂

  5. In publicitatea romaneasca vina e impartita cam asa, 80% copywriteri-20% clienti. Atunci cand lucrezi la o agentie de publicitate de provincie si maniera de executie lasa putin loc de artisticarie, produsul publicitar final este 80% informatie/comunicare cu/catre potenialul client ( si bugetul e in general mic) clientul se implica mai mult. Campania locala pentru restaurant/hotel/ benzinarie/agentie turism/loc de joaca/ etc, se-mparte in clip radio ( adresa si nr de telefon-“Veniti, frate!”)) print si maxim un clip difuzat de statiile locale (clip care contine o filmare la locul cu pricina si aceleasi date de contact). In general am zis. Mai sunt si spoturi cel putin hilare executate in provincie pt provincie. Situatia se schimba la marile agentii bucurestene. Chestia e ca oamenii din publicitatea romaneasca si-au format o casta in care e greu sa patrunzi. Toti sunt niste hipsteri pretiosi si suficienti si se vantura de la o agentie la alta. Stau mult pe-afara de unde “copie” sau vin cu “idei noi”. Exemplul cel mai elocvent care-mi trece acum prin cap e ” furaciunea” celor de la Leo Burnett ( cam cea mai bine cotata agentie de pe la noi) Au furat ideea cu asiaticul si artele martiale de la Pepsi si au adaptat-o pentru rebrandingul Bucovina. La fel au facut cu Berngenbier luand de la americani .Campania aia cu OBR (Organizatia Barbatilor Romani) e The BudLight Institute de la Budweiser. Sa nu mai vorbim de cretinii aia care au prins o comanda de la Pepsi si au scos mizeria aia cu coada de la supermarket si cu unul care racnea:” Pai ori suntem la promotie ori nu mai suntem!?) Ai fost bland cu copywriterii , Mantzy. Aici in Bucuresti ei nu prea au sansa de a se vedea cu boss-ul unei multinationale ci doar cu un angajat de-al sau care oricum ar fi n-are cum sa fie un cocalar. Sigur e scolit pe-afara, purtat la trainguri si masterate. Aici e vina cretinilor din publicitate si a mediului inchis pe care l-au creat. Ei sunt responsabili. Clientii adevarati se comporta ca la medic. Il platesc pe cel mai bun sa-mi faca promovare si comunicare, nu ma bag peste el asa cum nu ma bag peste doctor cand ma duc sa ma tratez. D-aia am zis ca-n provincie se mai baga peste tine clientul dar in vestul Europei si in Bucuresti mult mai putin. Si metoda de recrutare de personal (nu zic headhunting) a agentiilor e ciudata. Crezi ca un hipster cu un pic de barba , care citeste Dilema din snobism,face ski, ar vota cu Obama si militeaza pt plecarea canadienilor de la Rosia Montana, etc., ar angaja un tip opus lui dar care e chiar un super creativ, sau un pasionat care se pricepe, sau mai pe sleau, unul care sa fie mai destept decat el?! Nu, niciodata! As putea continua… Am scris si eu de multe ori despre publicite si chiar despre iaurtul german MULLER, gargarita si constipare sau diaree. Conexiunile din mintea copywriterului cand a primit brief-ul- Iaurt german= Goethe. Bagam un citat , vorbesc cu art-directorul si gata! Pai ori suntem geniali ori nu mai suntem?! Mi-a placut ce ai scris si e bine ca uneori se mai scrie si despre publicitate. Poate se mai scutura cateva agentii de pseudo-creativi…

Leave a Reply

Your email address will not be published.