Clicky

Zărescu și greaua suferință a salamului

Zărescu și greaua suferință a salamului

2010. La doar câteva zile de la cutremurul din Haiti care, se va fi demonstrat mai târziu, a omorât cam 300.000 de oameni, un reporter greu încercat al Realității TV transmitea lucruri sfâșietoare de la fața locului.

Cristi Zărescu, căci acesta îi era numele, ținea în mână o bucată fleoșcăită de salam și vorbea cu lacrimi în ochi aproape, categoric înduioșător, înconjurat de copii costelivi care urmăreau fiecare gesticulație pe care Zărescu o executa cu salamul ca pe bagheta unui dirijor. De fapt, ce zic eu dirijor, urmăreau salamul ca pe bagheta unui vrăjitor. În timp ce copiii mai neputincioși din preajmă, așadar, erau surprinși de camera colegului lui Zărescu digerând salamul din priviri iar cei mai întremați păreau să-și facă planuri legate de cum să-l doboare pe acel Gulliver obez cu microfon din fața lor și să-l transforme în carne la garniță, Zărescu spunea o poveste. Nu povestea cutremurului, nici pe aceea a dramei oamenilor, nici măcar pe cea a experienței personale cu dezastrul. Zărescu spunea povestea salamului. Și spunea el așa (așa cum ne este dezvăluit chiar de către un text încredințat de el însuși internetului înspre nemurire):

”Mâncăm conserve, salam uscat, biscuiţi si măsline cumparate din Republica Dominicană. Radu le-a cumpărat şi spune că păreau cele mai bune din magazin, dar credeţi-mă sunt absolut îngrozitoare. Ştiţi cum arată un salam ţinut 6 zile la peste 40 de grade? Mai bine să nu ştiţi. Mâine este posibil să se deschidă un magazin aici Baza Militară. Abia aştept.”

Groaznic, nu credeți? Cum a cumpărat Radu cele mai bune (!) măsline și cei mai buni (!) biscuiți dintr-o țară vecină, dar bietului Zărescu, aflat în pericol  iminent de leșin din cauza proastei nutriții întinse pe nu mai puțin de 5 sau 6 zile, nu i-au plăcut deloc și probabil le-a mâncat doar cu greu, printre lacrimi și cu un nod în gât. Lui i-ar fi plăcut salamul adus de acasă. Ah, salamul! Dar salamul… Of! Pentru Cristi aproape că era prea tulburător să ne divulge tragicul destin al salamului. Pentru a se ajuta de starea victimei în descrierea lui, așadar, Zărescu venise în fața camerei chiar cu salamul în discuție și-l arăta îndurerat, întrebându-i retoric pe telespectatori dacă știu cum arată un salam ținut 6 zile la 40 de grade (notă serioasă: nenoroc datorat mai degrabă lipsei frigiderului și climei decât cutremurului, dar nu contează, era cu salam!). Apoi, însă, în glăsciorul anemic și sfârșit al lui Zărescu se întrezărea un licăr de speranță: magazinul cu mâncare care va fi fost deschis (atenție!) în baza militară, deci doar pentru ziariști și soldați, cu bani, nu pentru copiii care mureau pe lângă ei. Cristi mărturisea sincer că abia așteaptă acel magazin și parcă îl și vedem salivând când citim această însemnare dureroasă din jurnal.

Am făcut, la vremea respectivă, cam aceleași observații într-un text pe care l-am postat pe site-ul de mult dispărut al revistei Cațavencu. Am mai spus una-două și despre penibilul teledon Realitatea, o copie de prost-gust al unui teledon uriaș și într-adevăr impresionant organizat cu doar două zile înainte la Hollywood. Textul n-avea să sărbătorească două ore de existență în eter. Pe la ora 10, în camera de bule a intrat D.B., director, cu o falcă în cer și una în pământ, urlând încă de pe hol că mă va… că îmi va face sex anal. Aparent, textul meu provocase o ședință specială de board în trustul Realitatea-Cațavencu (sic!) și se hotărâse scoaterea lui urgentă de pe site. Și a fost scos. Prima și singura oară când am fost cenzurat în prodigioasa mea carieră de pseudojurnalist. Gândiți-vă că, astfel, lumea n-a știut cum umflatul de Zărescu plângea de foame printre guși în timp ce niște copii care nu mâncaseră, poate, de săptămâni, îl implorau din priviri.

Ei bine, abia alaltăieri am reușit să dezleg misterul. Am descoperit elementul omniprezent din opera lui Cristi Zărescu. Fenomenul fără de care cariera lui, poate, n-ar exista.  Ca să înțelegeți, intrați aici, și aflați de ce a riscat Cristi să moară de insolație la nunta lui Eba.

6 thoughts on “Zărescu și greaua suferință a salamului

  1. Pingback: polimedia.us/fain
  2. mai mult sau mai putin intamplator, in perioada dezastrului din Haiti, ma aflam acolo, lucrand pentru misiunea ONU – MINUSTAH;

    individul asta, Zarescu, a locuit in toata perioada la politistii romani (UNPOL), aflati in misiune acolo, nu in cort, la 40 de grade; a mancat si a baut la masa cu ei;

    mai bine zis, le-a fost bagat pe gat de oficialii de la Bucuresti, care, dupa cutremur, se ofereau sa le trimita scuturi si bastoane; (in timp ce natiunile civilizate trimiteau alimente, medicamente si apa).

    reportajele lui Zarescu, din Haiti – niste piese de teatru penibile..

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *