Vis cu fetiță

Vis cu fetiță

Tocmai am avut un vis, cred premonitoriu. Singura dată când, după ce mă trezesc din vis, știu că așa se va întâmpla, că destinul există și-s condamnat să trăiesc acel moment cu adevărat, cândva. Doar ce m-am trezit și-l scriu acum repede, ca să nu uit nimic, deci s-ar putea să iasă cam patetic:

Aveam în brațe o fetiță creață și blondă de vreo trei ani. Știu sigur că avea trei ani, probabil era fetița mea. Și-i zic că trebuie s-o duc înapoi acasă și ea nu zice nimic, doar mă strânge cu mânuțele mici și se cuibărește mai bine, iar eu înțeleg că n-ar vrea să plece. Asta e, îmi zic, privind de sus în vis, o să fiu un bărbat divorțat sau care nu se va fi căsătorit de la bun început, dar măcar o să am fetița aia căreia nu-i văd fața, dar știu că-i frumoasă. Și, în liniștea pe care mi-o dă îmbrățișarea copilului creț, mă uit pentru prima dată în jur. Lumina e lăptoasă și nepământeană, deși pare să fie naturală și să intre pe geamurile mari, niște termopane de excepție, îmi zic, și nici nu le văd marginile alea albe cu abțibildurile încă nedezlipite cu firma. Și nici nu simt nevoia de aer condiționat. Într-un târziu, mă apropii de geam și mă uit afară. Văd două stele mari, doi sori, cum ar veni, dintre care unul alb, aproape la fel de puternic ca al nostru, și celălalt galben, mult mai palid, părând depărtat. Iar jos, niște bule. Bulele par vii, se umflă când și când și iau forme ciudate, uneori unele pe care le pot recunoaște de pe Pământ, câteodată chiar de oameni. Apropo de oameni, privesc în zare și nu văd nici un om și-atunci îmi dau seama că eu și fetița suntem singuri pe acea planetă. Dar, culmea, nu-s deloc trist, ba dimpotrivă. Sunt vesel și ia uite, bula aia de pe rândul 14 coloana 7 tocmai s-a transformat într-un cățel. Iar cea de lângă într-o casă cu peluză și verandă. O iau pe fetiță de mână și dau să mă îndrept spre ele, iar fetița începe să fluiere o romanță interbelică de pe Pământ, iar eu mă amuz că știe să fluiere și mă minunez că știe melodia aia. Dar atunci, brusc, ne transformăm și noi, ca niște bule, eu într-un contrabas și fetița într-o mingiuță cu Winnie the Pooh.

Acestea fiind zise, rog pseudointelectualele pseudomistice să-mi decripteze visul de urgență.

12 thoughts on “Vis cu fetiță

  1. Claaar esti indragostit in secret de Stephen Hawking si ai vrea sa aveti o fetita impreuna. Se vede cu ochiu liber…

  2. Interpretarea viselor: Copil – Daca sunt mai multi, nu e semn bun; daca se naste un prunc, inseamna moarte; daca plinge e semn de boala in familie; daca il legeni, nu-ti face sperante mari cu privire la afacerea in curs; daca ride vei primi o veste ce te va intrista; daca e in fata, iseamna sanatate si bucurie; daca se joaca e semn bun, situatia materiala se va imbunatati

    Deci e clar, vei deveni un pedofil bogat, belgian mic ce esti! Din Motru!

  3. Cine nu a ajuns sa se creada ceva, are implicit o sansa de a ramane in afara categoriei de pseudo-ceva
    Asta ca sa incep cu sfarsitul…
    In rest, proba de talent literar! Chiar mi-a placut, iar visul a fost “pe bune”, se simte…

    Sunt dictionare de vise online, la nevoie.

  4. realizezi ca l-ai visat pe bula ? toata spiritualitatea poporului roman, tema cosmogoniei, mitul zburatorului, al luceafarului.. toata gama de la zamolxianism la becalism. oi apareau ?

  5. Nu stiu cum dar nu ma pot supara pe mantoc asta.Desi e foarte enervant uneori, are o doza de homosexualitate mentala de nu stii ce sa faci. Cu articolele astea de expunere spirituala, nu imi dau seama ce se intampla. E ca mario ..stii ca e ceva dubios la mustacios..dar nu iti dai seama ce.F periculos

  6. Have you ever considered creating an ebook or guest authoring on other
    blogs? I have a blog based on the same information you discuss and would love to have you share some stories/information.

    I know my audience would enjoy your work. If you’re even remotely interested, feel free to send me an e-mail.

Leave a Reply

Your email address will not be published.