Veneam eu acasă ieri dimineață după câteva sticle de vin și aveam chef de scandal. Cum să mă iau de băieții cu BMW ursuleț mi-e frică m-am refugiat, desigur, în internet. Am scris un text complet imbecil (aproape întreaga imbecilitate fiind voluntară, însă) despre cum l-aș bate eu pe Mircea Badea și-aș fute-o pe Oana Stancu. Nimic nu se compară cu puțin trolling atunci când n-ai de lucru. Nădăjduiam, e drept, să se creeze ceva vâlvă. Dar să-mi răspundă însuși șpagatistul crăcănat cu fantezii de smardoi chiar nu preconizam.

Haida-de, zic! Chiar s-o fi atacat tembelul? Nu se poate, probabil așa face el pe nebunul pe twitter, nu știa ce să scrie și a dat-o pe asta cu mama (e drept, eu îi zisesem primu de mame curve cu blog, nimic de obiectat aici). Băi, dar ce să vezi? Seara, la emisiune, fumam o narghilea și mă scărpinam la Bogdan Chirieac când aud vorbindu-se despre mine la televizor. Era Badea, frățioare! Cu pumnii încleștați, pocnind din degete și din gât cu gestul ăla clasic de cocalar, îmi zicea că da, cică să ne batem, dar pe stradă, cu smardoială, adică să se lase cu ceva omor, că el nu vrea în ring cu mine (lol!) cum au sugerat colegii (lolx2!) de la Ghimpele (probabil tot la mișto).

Nu zic, știam că Badea nici nu are prea mult umor și ia și cam prea în serios treaba asta cu violența. Dar chiar să se simtă amenințat cu bătaia (provocat, sau nu știu cum i-a zis) de un text hateristic de pe net în mod clar (chit că fără prea multe glume) scris la mișto mi se pare surprinzător chiar și pentru el. Atât de surprinzător încât, deși n-aveam de gând, deja chiar îmi vine să mă bat cu Mircea Badea. Nu că mi-aș închipui că am vreo șansă să-l bat pe obsedatul de sală, că m-am bătut de două ori în viața mea dintre care doar o dată n-am luat bătaie rău (iar altădată a fost mai nasol), dar sunt curios până unde poate merge credința asta absolut hilară în violență manifestată de Badea. Mai rău decât 15 rapidiști oricum nu mă poate bate, frică de bătaie nu-mi mai e de-atunci, așadar. Probabil m-aș uita la el cum mă bate și-aș râde. Mi se pare ireal chiar și pentru un tip de 38 de ani care a crescut (până la 37) cu maică-sa să creadă sincer în rezolvarea conflictelor pe astfel de căi. Zicea (în emisiune, repet) că nu vrea în ring, că vrea smardoială fără reguli. Păi bine, mă, Mircică, și dacă eu vin cu un pistol și te împușc de la vreo câțiva metri, înainte s-ajungi tu să-mi dai o palmă cu piciorul, ce dracu te faci? Ce se va alege de anii tăi de sală și de superioritatea ta fizică evidentă? Cum bați un pistol? Sau ce, nu e voie cu pistoale? Păi parcă era de golani, fără regulament. Sigur că n-am pistol, emiteam doar o ipoteză în care karatistul ar putea să se întâlnească chiar și cu persoane mai firave decât mine în parcări, rezultatul fiind somnul de veci dormit, cel puțin în primele câteva ore, într-o baltă de pișat de pe caldarâm. Tocmai el, Chuck Norris-ul care chema lumea la bătaie (nu-s nici pe departe primul, aproape zilnic invită pe cineva să se bată, în ultima vreme) la televizor. ”Păcat, maică, vor zice babele, că dădea sărumâna la scară, era băiat liniștit și știa mult jujiț, da’ la ferit de gloanțe chiar era slab!”.

După reacția de ieri, m-am convins definitiv: Badea e și nebun, și prost, și n-are nici umor. Da’ deloc n-are. Nici urmă. N-are umor nici cât are obiectivitate și demnitate. Adică nici o brumă (lol, am zis Brumă!). Avea urme multe de haioșenie înainte să intre în rahatu ăsta cu Voiculescu/Băsescu pe care-l mănâncă de 7 ani pe la TV. Dar, în timp, mizeria i-a afectat organu cu care făcea umor definitiv. Și tare mi-e că, la ce discurs de psihopat are, i-a fost afectat iremediabil de stres și ăla cu care făcea sex.