Doi vecini și un maiou

Doi vecini și un maiou

Lumea de la mine din cartier e foarte ciudată dimineața, suficient de ciudată încât să fac tot posibilul să fiu treaz în fiecare dimineață, ca să mă uit la ea. Așa că nu mai dorm noaptea și mă culc așa, cam după 10, când se lasă căldura, iar între 6 și 8 stau cu cana de lapte cald cu miere pe geam și mă uit fascinat la ei. La oamenii din cartier.

Îl am pe omul care trăiește pe bicicletă, cum e alintat de vecini. De 17 ani nu a fost văzut mergând pe jos, e mereu pe bicicletă, mereu cu sandalele maro, mereu cu șosetele negre 79% poliester până sub genunchi, mereu cu pantalonii scurți de blugi proveniți din niște pantaloni lungi de blugi tăiați cu foarfeca, mereu în cămașa elegantă cadrilată, cu mânecă scurtă, mereu cu șapca cu Chicago Bulls despre care toată lumea se întreabă de ce e albastră. Inițial s-a crezut că pur și simplu îi place atât de mult să pedaleze încât nu-și dă jos bicicleta de sub fund nici când stă pe veceu, dar eu l-am întrebat de pe geam și am aflat adevărul. Într-adevăr, demult era un om căruia îi plăcea foarte mult să meargă pe bicicletă și a făcut-o atât de des încât la un moment dat bicicleta i-a devenit o parte a corpului: pielea, tendoanele și sistemul circulator s-au unit cu șaua și cadrul și au ajuns un tot, un fel de organism viu cu roți și coșuleț care nu poate urca trepte și are ceva probleme la prostată și la pinionul 5.

Mai am maioul ubicuu cu pensionari, un foarte simpatic maiou alb ușor rupt pe cusătură și cu niște pete de unsoare pe bretele, pe care-l văd purtat ba de bețivul de la parter când iese la plimbare cu pechinezul, ba de șeful scării care-și afișează provocatorul păr alb și ud de transpirație de pe piept prin decolteu, ba de grădinarul blocului, un domn fost alcoolic, fost fumător și fost om care și-a asumat rolul de a transforma toată zona virană din fața blocului într-o luxuriantă grădină de roșii. Cu toții și mulți alții au în comun același maiou alb de bumbac pătat pe bretele, semn că maioului nu-i place să poarte același om două zile la rând.

Bărbatul fără permis de conducere e și el un personaj. Bărbatul fără permis de conducere și-a luat o Dacie 1310 roșie acum 14 ani. La second, dar frumoasă, lucioasă, cu plasticele huselor încă puse de când era nouă. La doar două zile după achiziționarea bijuteriei, vecinul, zis Maftei, zis Ciubi, s-a apucat de școala de șoferi. De atunci a picat de 21 de ori sala și, pentru că e un om corect și cu respect pentru lege, nu a mișcat Dacia roșie nici măcar 10 centimetri față de locul unde i-a parcat-o prietenul său Marcu, atunci când au adus-o , în 1998. Faptul că mașina nu se clintește nu îl împiedică pe drăgăstosul Ciubi să se trezească în fiecare dimineață înainte de răsăritul soarelui și să îndeplinească, mereu, zi de zi, același ritual: vine cu găletușa roșie plină cu apă în care în prealabil a presărat niște detergent și cu buretele, udă buretele în găleată. apoi își spală Dacia senzual, cu gesturi atente și delicate, plimbându-i ușor buretele ud pe abțibildul cu semnul de la Nike de pe lunetă ca și când ar plimba un burete înspumat pe curbura spatelui lui Marilyn Monroe. După ce a făcut să strălucească orbitor și ultimul centimetru pătrat de caroserie, Ciubi trece la interior: aranjează atent cele două mileuri de pe bord, își deschide gura ca și când s-ar pregăti să spună ”O” și suflă pe măciulia schimbătorului de viteze (care, sub sticla transparentă, adăpostește un castel despre care Ciubi nu știe cărui rege aparține) până îl aburește bine, apoi îl șterge ceremonios cu mâneca. În fine, scutură de praf husa groasă din burete de pe volan, apoi zarurile de la retrovizoare, icoanele împrăștiate strategic în, pe și prin bord și preșurile cu motive florale de pe jos, după care, mulțumit, se dă jos din mașină, îi deschide toate cele patru portiere și o admiră îndelung, până pe la ora 10, uneori mișcând stânga-dreapta din cap de plăcere. Câteodată, când vine Marcu în vizită cu câte o sticlă de Neumarkt, se mai avântă și la a deschide capota și a se uita îndelung, cu o figură de specialist, înăuntru, sau chiar la a da o cheie și-a asculta cu un aer fericit motorul bârâind. E ca un serial fără sfârșit. Va conduce nea Maftei vreodată Dacia pe care și-a luat-o acum 14 ani? Aflați din episodul viitor.

14 thoughts on “Doi vecini și un maiou

  1. bah, eu o astept pe aia cu observatoru’ care il observa pe observatoru’ observatorului oamenilor de cartier. Kafka frate!

  2. Prea mult Cartarescu. N-are el o povestire cu un nene care ajunge sa faca corp comun cu propria masina, pe care n-o miscase niciodata din parcare? Ma rog, tu mai bagi si-o bicicleta. Deci, sa asteptam verdictul (de fapt, verdictele! 😀 ) C.N.E.

    1. foarte bună “Arhitectul”, omu se contopește cu mașina lui și devine o planetă. poate scrie mantzy o povestire suprarealistă cu un nene șofer de vapor, vapor care se metamorfozeaza intr-o țară democratică.

  3. stilul e clar Cartarescu, cred ca a vrut sa testeze audienta, sa vada cine citeste si cine nu citeste Cartarescu 😛

  4. induiosator…prin cartierul meu trece regulat un coleg care canta.da canta…simt ca fara ea…nu pot
    respira…se aude…casa e pustie…se mai aude…fara ea….are voce omul cumva…are si microfon…cel putin cred ca e un microfon…arata ca unul…ma rog ideea e ca daca stai sa observi gasesti personaje…pretutindeni…de fapt ce naiba cu totii suntem niste personaje in fond poate si tu esti un personaj poate te urmareste de undeva vreo fatuca buna si amatoare de filozofie low-brow in fiecare dimineata si tu esti tipul ala fermecator cu o ceasca de lapte cald ce sacrifica cinci minute din timpul sau ca sa observe…sa inteleaga…la fel ca ea…si se creeaza o legatura acolo cumva…o pula ai vrea tu…termina cu observatiile seci treci la esenta…prea Henry Miller prea Wody Allen prea vag in preajma (contextual) unui prilej cu potential enorm pentru comedie autentica….ce mult am scris ce slab din partea mea

  5. Zi-i lui Ciubi să treacă şi pe la mine pe stradă. Am un sac mare cu peturi în portbagaj de trei zile şi nu l-am aruncat încă. Şi se fac trei luni de la ultima vizită la spălătorie, în fac băieţii de acolo cu mâna ca sirenele, am ajuns să ocolesc strada. Pe covoraşe au început să încolţească buruieni.

  6. off topic: vezi ca s-a intors corbu. poetul luminii , daca nu mai stii de el..comenteaza la mai vechiul tau prieten si coleg radu alexandru pe blog sub numele andy…sa mor, prostia lui as recunoaste-o dintr-o mie.ia da un ochi la ultimul post pe piticigratis..

Leave a Reply

Your email address will not be published.