Clicky

Nu mai mergeți la animații de căcat! Mergeți la animații bune!

Nu mai mergeți la animații de căcat! Mergeți la animații bune!

Eh, aveam de gând să vă zic de vita aia de la ASIA care-a spus pe Facebook că, dacă cumva nu eram la curent, ”întro” și ”întrun” se scriu așa, împreunat, de câțiva ani. Dar mă rog, găsiți cam toată povestea în capturile de mai jos.

Altceva mi-a uzat nervii weekendul ăsta. Filmul Ice Age, a patra parte.

Eu nu-s copil și din câte știu eu nici nu am vreunul, deci habar n-am cum privesc puștii animațiile astea și ce așteaptă de la ele în afară de eternele personaje secundare simpatice care te fac să râzi și să spui ”a dublu v dublu v!” p’ormă. Cert e că mie toate cele trei continuări de la Ice Age mi-au jignit nu doar inteligența, ci și spiritul ludic. Chiar și copilul din mine a exclamat un sincer ”mneaaaah” când a văzut stupizenia de Ice Age care, desigur, bate toate recordurile la încasări prin America și, probabil, și-n România.

Mă deranjează cu atât mai tare cu cât există niște animații fabuloase, pe care le iubesc și le-aș arăta în fiecare zi copiilor mei ce se vor naște, sperând să le învețe pe de rost. Când Pixar face capodopere ca Monsters Inc., Up și mai ales Wall-E, tu, Ice Age, nu mai ai ce căuta pe piață, mai bine intri pe altă nișă, eventual pe Cartoon Network. Iar când în domeniu s-au mai făcut și Mary and Max, A Nightmare Before Christmas sau Corpse Bride (astea nu-s pentru copii chiar deloc, de fapt) îți dai seama că nu mai e nici o scuză să faci animații pentru copii proști. Mă rog, m-am săturat să tot combat, vă dau niște faze din animațiile astea adorabile de care vă ziceam mai sus, în caz că n-ați văzut vreuna:

Ah, apropo, doar scena asta de 11 minute de la începutul lui Up este mai mișto decât toate cele patru Ice Age-uri însumate. Pula mea, dacă nu plângeți la asta puteți să vă sinucideți de pe-acum:

19 thoughts on “Nu mai mergeți la animații de căcat! Mergeți la animații bune!

  1. “Tu, Pixar, nu poți să vii cu mizeria de Ice Age după ce-ai reușit să faci capodopere ca Monsters Inc., Up și mai ales Wall-E.” Bai, vezi ca Pixar n-are treaba cu Ice Age, care e facut de Fox, prin Blue Sky. Au facut si Pixar mizeriile lor (Cars 2), ca le-a mai taiat din originalitate colaborarea fortata cu Disney, da’ pentru Ice Age n-au nici o vina.

  2. bre, n-am plans da e misto….

    acu dau jos filmu sa i-l pun lu’ nevasta-mea cand vine acasa (e plecata la mare cu sor-sa si eu stau acasa si varuiesc)

    vreau la mama!!!!!

      1. Bai scularie, la ma-ta natura sa te duci tu(nu ma mai forta sa vorbesc urat) …si chiar am fost la ea sa mananc ca-mi era lene sa inventez ceva…

          1. Stai linistit, nu-ti fa probleme… eh cu mantzy…. mantzy tre sa faca atmosfera pe blog, ca na, si de aici mananca (mantzy, sa stii ca ai un blog misto :-))

  3. Ahh, Corpse Bride, exceptional filmul. Dar nici Coraline nu e de lepadat.

    Cu Ice Age 4 nu am o problema deosebita, a totusi un film cu cifra 4 in coada, cat sa se mai screama si scenaristii de poante misto. In schimb Madagascar e de tot cacatul, de la 1 pana la 3.

  4. Ice Age 4 este o pierdere de timp la fel cum si Shrek 4 a fost un esec – cam ca Badea facand spagatul pe intuneric (nu te vede nimeni, e pierdere de timp).
    Prin comparatie, Madagascar 3 iese castigator – desi nu are nimic special, macar este mai bun decat primele 2 la un loc.

  5. proasta vaca aceasta “obesdata de vorbitul corect”,slab tu ca a trebuit sa vezi 3 filme slabe ca sa realizezi ca sunt slabe…

  6. 1. Astea care corecteaza si scriu ele insele cu K “pa peste tot” sunt minunate, doar daca (ne-)ar lipsi cu desavarsire.
    2. Si Megamind e un desen misto.

  7. Hmm, pai ce sa-ti fac daca iti alegi filmele prost. Saptamana asta inca mai difuzeaza Brave. Nu e o capodopera, dar ca mai toate animatiile Pixar are un mesaj relevant. Cand vine vorba de emanciparea femeilor, parca e fain sa vezi si o alta abordare. Eu unul m-am saturat de Hillary Clinton.

  8. Bai Mantzy,in articolul “Epoca de piata” din ultimul numar din KMKZ scrii la un moment dat “animale preistorice incerte(paremi-se ca eroul principal e un lenes-cum adica lenes!?!?)”.Intrebarea cititorului este – a)Te mirai ca lenesul e un animal preistoric sau,plm,b)n-ai auzit pur-si-simplu niciodata de lenes.Daca e b) , uite aici http://dli.ro/mamiferul-lenesul.html ,are si poze.In rest iti dau dreptate la tot ce scrii…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *