Razele îmbâcsite de praf se strecurau cu greu prin storurile din aur masiv, simbol al unei puteri de peste un secol care pustiise țara în încercarea de-a elimina toți doctorii, toți masteranzii, toți privații, toată presa, toate comisiile, toți socrii cu mai mult de un testicul, și care acum, în sfârșit, le părea exact așa cum sperau c-o să li se pară la sfârșitul anilor de arestări, execuții, măriri de taxe și bacalaureate transmise în direct la televizor, cu foști moderatori Antena 3 pe post de profesori supraveghetori testându-i pe elevi la singura materie existentă – istorie, și întrebându-i mereu același lucru – cine a fost ciuma acelui popor și cum își explică ei suferința inacceptabil de mică resimțită de groaznicul dictator la execuția a cărei dată devenise sărbătoare națională, atunci când le obligaseră sub amenințarea torturii pe Udrea, Anastase, Mantale, Kovesi, Boagiu și Macovei să-l sfâșie cu dinții începând de la penis și terminând cu firele operației de hernie: un vis urât.

Nici cadavrul lui nu părea aievea, deși stătea chiar acolo, trântit parcă de-o eternitate în mijlocul biroului nesfârșit în formă de cockpit, întins pe burtă și îmbrăcat în eternul costum de copilot, cu casca modificată astfel încât viziera să aibă forma unor ochelari rotunzi, cu cele 130 de titluri de doctor obținute în decursul mandatului înghesuite cu agrafe de argint pe toată suprafața combinezonului alb, ignifug, chiar și pe fund i-au pus două mai puțin importante!, remarcă cineva care-l întoarse pe spate pentru a se asigura că e chiar el și da, el era, cel mai bătrân om din lume, ajuns singur după ce-l îngropase chiar și pe eternul Ion Iliescu, odinoară mentorul său, dar pe care îl aruncase în exil pentru că îndrăznise, la două zile după ce el pusese mâna pe puterea absolută, să-l mai pună să-i miroasă o bășină de aceea din altă eră, mirosind a sulf, Brifcor stricat și Cavit, așa cum făcuse de nenumărate ori, ultima oară chiar cu trei zile înainte, când învățăcelul său era doar prim-ministru și nu apucase încă să-l asasineze mișelește pe președintele ales Antonescu nelăsându-l să doarmă 20 de ore legate și privindu-l cum se ofilește pe picioare și, într-un târziu, cum cade în genunchi și, cu ultima suflare, răcnește ”Somnbud!”, și se prăbușește în brațele turnătorului Felix, care îl lasă însă să cadă pe podea și începe să urce solemn scara somptuoasă al cărei capăt se pierdea în nori, ducându-se, conform fișei postului, să-l toarne pe proaspătul mort direct lui Dumnezeu.