Clicky

Află dacă ești pițipoancă în 10 pași simpli

Află dacă ești pițipoancă în 10 pași simpli

Cred că am îmbătrânit. De fapt asta e sigur, dar mi-e teamă că am devenit deja un bătrân cârcotaș și care începe majoritatea frazelor cu ”Ehe” și le continuă musai cu ”pe vremea mea”. Începe să mi se pară că majoritatea fetelor sub 25 de ani sunt pițipoance. Când le zic și lor asta, se supără foarte tare. Aparent, eu și pițipoancele avem accepțiuni diferite asupra termenului de pițipoancă. Mie nu mi se pare atât de grav să fii pițipoancă, în forma light a definiției, cea de tipă mondenă care iese prin cluburi machiată excesiv, face shooting-uri foto special pentru Facebook și nu consumă decât formații, seriale sau (ce să vezi!) cărți contemporane. Dar așa înțeleg eu termenul. Pentru o pițipoancă, în schimb, nu există nimic mai josnic decât o pițipoancă. Și mereu pițipoanca are impresia că înțelesul acestui apelativ este ”o tipă cam ca mine, doar că mai proastă, mai țărancă, mai urâtă și mai blană la fashion”. Nu-i trece nici un moment prin cap că poate pițiponceala asta denumește un grup destul de eterogen ale cărui membre (mai inteligente sau mai proaste, mai mișto sau mai urâte) au ocupații din aceeași gamă.

Dragi pițipoance, știu că n-ați avut răbdare să citiți tot paragraful de mai sus, pentru că avea fraze lungi și inaccpetabil de multe neologisme. V-o spun pe scurt: ești pițipoancă atunci când ai preocupări de pițipoancă, nu atunci când execuți respectivele hobby-uri la un nivel inferior.

Deci, indiferent cu câtă demnitate, inteligență sau profesionalism faci următoarele chestii, EȘTI pițipoancă dacă:

1. Dacă la ora actuală urmărești mai multe seriale decât câte cărți citești.

2. Dacă obișnuiești să folosești prescurtări ale unor cuvinte deja scurte când scrii ceva sau cuiva pe internet. Exemple: ”mn, tn, vb, bn, cf, knd etc. – fără etc.” (în aceste situații are loc un fenomen interesant: îți ia mai mult timp să te gândești cum se prescurtează un cuvânt oarecare din patru litere decât ți-ar lua să scrii și acele două litere în plus).

3. Dacă ai mai mult de o poză cu buzele țuguiate pe contul de Facebook (indiferent că tu spui că e la mișto sau nu)

4. Dacă ai pe contul de Facebook mai mult de o poză în care te săruți cu prietenul tău.

5. Dacă ai o pereche de chiloți curați în geantă. A, nu, pardon. Atunci ești doar curvă.

6. Dacă porți animal print, indiferent ce zic tendințele sau cât de bun ar fi materialul.

7. Dacă ai folosit vreodată în viață argumentul ”cântecul/filmul/textul/parfumul/etc. ăsta nu-i bun pentru că e prea vechi”.

8. Dacă te hotărăști să mergi la film, dar alegi filmul pe care vrei să-l vezi abia după ce ajungi la casele de bilete, eventual interesându-te la casă ”care-i cu comedie și care-i cu groază?”.

9. Dacă singurul criteriul după care îți alegi mașina este aspectul ei exterior.

10. Dacă faci sex normal de la prima întâlnire, dar oral doar începând cu a doua.

26 thoughts on “Află dacă ești pițipoancă în 10 pași simpli

      1. bai nesimtitüle, mantzy(mersi pt aprobari) are pula atit de lunga incit ii da muie fara probleme si lu´voyager!

      2. Intr’adevar ca i le’as alinta, la cat de gheu reprimat e. Pe de alta parte, ca sa nu zica lumea ca ne batem pe pula lu’ mantog, ai putea sa te oferi. S’ar bucura mai mult asa. Sau daca nu consideri, ai putea s’o oferi pe ma’ta drept consolare.

        1. Dă-ți o sapă-n coaie, Marghioalo. Fă-ți treaba ca femeie și nu deroga către alții. Be a man, în pula mea.

  1. M-am uitat la două postări anterioare destul de reuşite… nu a fost o mişcare tocmai inteligentă să strici şirul!

    1. Nu-i adevarat, asta-i stilul consacrat al lui Mantzy. A avut zilele astea o usoara depresie dar si-a revenit.

    1. Pai dac-ai raspuns da la prima puteai sa nici nu le mai citesti pe restul, era deja clar. In plus, tu nu dai share chestiilor scrise bine, remember?

  2. Ma cam speriasem dupa ultimele articole – subiecte serioase (adica nu le-as numi subiecte, ca nu aveau propriu-zis calitatile) tratate serios (nu prea grozav). Ma bucur ca ti-ai revenit. Cu Facebook-ul asta, poa’ sa fie chiar un hit. Da’ nu te plictisesti s-o faci pe scriitorasul de Cosmopolitan? Eu zic ca daca erai fata, te incadrai la toate zece. Asa, poate inventezi un nume celor din categoria ta:
    1. Vrei sa pleci in strainatate, da’ nu te ajuta abilitatile (!).
    2. Cand esti in disperare de cauza, scrii liste de 10 lucruri (asta poa’ sa fie si OCD)
    3. Te crezi mai destept decat pitipoancele, da’ scrii pentru ele (si, mai rau, in asa fel incat sa priceapa si ele)
    4. Ti-a zis taica-tu (sau bunica-tu, ce stiu eu) ca femeilor nu le place sexul si n-o fac decat sa te simti tu bine si poate sa le iei de nevasta (vezi 4 si 10)
    .
    .
    .
    Restul poti sa completezi si singur, te cunosti mai bine. Da’ totusi, de ce te oftica asa de tare pitipoancele???

  3. Manţea, gagica asta pare rezon, oricât ai fi tu de mârlete.
    dacă era din categoria domnişoarei ăleia slobode la gură, ceee mai pizduială frumoasă ieşea p’aci.

  4. era clar ca se zgarie cineva, ma interesa numai cat de istet o sa reactioneze.
    slab! falsutz!
    cred ca se poate mai tare, mai cu smanes.
    Ralu, nu rulezi. Deocamdata.
    “vrei sa pleci in strainatate, dar nu te ajuta abilitatile”??? asta sigur a fost ideea ta. e un lucru cunoscut, dealtfel, strainatatea e plina de romani cu abilitati. cei mai multi asa-s.

    1. Darling, poate nu urmaresti toate episoadele p-aici (poate nu esti pitipoanca), da’ asta-i o marturisire a lu’ Mantzy dintr-un post anterior, cand ne explica cat dispret a avut el fata de scoala. Si, da, Mantzy ar avea nevoie de abilitati sa se mute din tara, ca altfel nu e nici blonda, nici inalta si nici cu tate mari.

  5. @mantzy – asta e articol pt. “probably the meanest[…]”???
    mai bine dadeai un rand de diet coke in Club A. tot aia era.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *