Femeile care n-au relații sunt superbe. Femeile cu relații sunt niște scorpii care merită și trebuie omorâte.

Femeile care n-au relații sunt superbe. Femeile cu relații sunt niște scorpii care merită și trebuie omorâte.

Nu mai am prietenă de ceva vreme și am trăit timp de aproximativ doi ani într-o dulce iluzie în care femeile sunt niște ființe drăguțe, inteligente, deschise la minte și înțelegătoare care vin la tine, și-o trag, vorbiți, comandați de mâncare, vă uitați la un film, vă faceți masaj mai mult ea vouă și la sfârșit pleacă și toată lumea e fericită. De altfel, femeia chiar așa e, în starea ei pură, inițială. Asta până devin prietena ta. Atunci se transformă. Pentru că de-atunci ești al ei. Nu mai e în perioada de rut și cucerire, ci-n aia de conservare a teritoriulu și pârjolire a holdelor.

Tot de-atunci, odată cu relația, vor începe (din partea ei) replicile complet ilogice și picate ca din cer, dar mereu rostite pe un ton certăreț, gata de atac, el însuși, tonul, la fel de inadecvat unei discuții pe care tu o începuseși cu intenții cu totul nevinovate.

Exemplul 1 și ultimul:
Ea pleacă undeva fără să zică nimic. Dă să iasă pe ușă. Deloc nervos, doar curios sau, mai rău, dornic să fii politicos, să faci conversație și să pari interesat în același timp, tu întrebi:
– Unde pleci, toporaș?
La care ea va răspunde invariabil, eludând răspunsul simplu (în care ar putea spune unde merge și-atât) și anticipând următoarele replici ca la șah, apoi considerând că succesiunea respectivă nu mai trebuie rostită și se poate sări direct la problemă:
– ÎMI FACI PROGRAMUL?!
La faza asta ție îți ia ceva timp să te prinzi că ea s-a gândit deja că după ce-ți va spune că merge la o prietenă tu o vei întreba ce face acolo, apoi ea îți va spune că trebuie să se epileze, apoi tu vei zice că ți se pare o prostie și o pierdere de timp și că se poate epila și-acasă fără să meargă trei stații de troleu prin căldurile astea, apoi ea va spune, în sfârșit, chestia cu făcutul programului. Brusc, dintr-un tip atent și gelos atât cât trebuie, ca să pară c-o iubește, te trezești transformat în agresor în nici două secunde. Așa că discuția va continua cu tine încercând să te dezvinovățești:
– Nu, puiuț, cum… Poți să mergi unde vrei tu!
De aici, lucrurile nu pot merge decât în jos. Amintește-ți și prețuiește tonul certăreț și ascuțit din replica anterioară. De-acum se va transforma într-unul acru și acuzator. Și cred că știm cu toții pe cine va acuza:
– AHA, DECI PE TINE NU TE INTERESEAZĂ DE MINE, CE FAC, PE UNDE MĂ DUC…
– Mă interesează, că doar de aia te-am întrebat. Faci ce vrei tu, dar ar fi drăguț să mă anunți și pe mine, ca să știu.
– VREI SĂ MĂ CONTROLEZI!?
Aici e ultima ta șansă să fii deștept și să taci sau să o bați. Orice altă continuare a discuției va duce la plâns, istericale, amenințări, reproșuri și jigniri îngrozitoare aduse sexualității, inteligenței sau statutului tău social.

Păstrați femeile în starea lor ideală, dragi băieți. Aceea de ființe inteligente, sensibile, cu simțul umorului, amatoare de sex fără obligații și altruiste. Pentru orice relație începută cu o fată mai primiți o eternitate drept pedeapsă în iad, pentru că ați nesocotit lucrarea Domnului și-ați transformat-o în unealta Satanei. În plus, i-ați amintit Creatorului de Eva, capodopera lui aparent infailibilă pe care o simplă discuție cu Adam a făcut-o să schimbe întreg sensul omenirii și al vieții. Eva nu voia să plece nicăieri, pentru că era fericită în Rai și acolo nu exista păcat, nu exista rușine, nu exista eșec și nici dezamăgire. Doar că, în încercarea de a-i atrage atenția lui Adam, s-a făcut că pleacă înspre măr așa, într-o doară. Și Adam a zis:
– Unde te duci, cea mai frumoasă femeie din lume?
– ÎMI FACI PROGRAMUL?! a urlat Eva.
[încurcat] Nu, scuze, întrebam și eu doar, în fond suntem doar noi pe-aici, n-ai nici o prietenă și…
– N-am nici o prietenă, Adaaaam! Și Eva începe să plângă. Tu nu-mi ești de ajuns, nu înțelegi? Fericirea eternă, lumea perfectă și Raiul nesfârșit nu sunt suficiente și cu asta basta. Vreau prietene. Vreau bârfă. Vreau farduri. Vreau oală Zepter. Nu ți se pare că m-am îngrășat? Du-te și adu-mi un măr, că m-am deprimat.
– Sigur, de care vrei, cea mai frumoasă femeie din lume?
[îmbufnată] De fapt, știi ce? Lasă că mi-l iau și singură! Și nu-mi mai zice cea mai frumoasă femeie din lume dacă nu mai e nici o altă femeie în lume, nemernicule! Ai vrea să le fuți pe toate nasoalele, te știu eu! Și pe prietenele mele! PE CARE NU LE AM! Șarpeeee!

43 thoughts on “Femeile care n-au relații sunt superbe. Femeile cu relații sunt niște scorpii care merită și trebuie omorâte.

  1. Pai ma, omule, simplul fapt ca am citit “toporas” (am citit si pe litere, am crezut ca nu vad bine) si “puiut” a trezit ceva sentimente in mine care de la T Rex incoace au dormit. Eu zic ca are legatura si cu femeile care te atrag pe tine si cu felul in care vorbesti si te prostesti cu ele. Acestea fiind zise, articolul de mai sus este de fapt despre tine. Da, stiu, toate sunt…

      1. Da’ pe ascuns, sper (spre binele tau; nu de alta, da’ e pacat sa gasesti una care chiar ti-o trage misto si s-o pierzi pe o chestie tehnica atat de stupida)…
        In alta ordine de idei, eu am renuntat de mult sa mai inteleg de ce se plang barbatii de femei si femeile de barbati, daca tot nu se pot lasa unii de altii. Tocmai azi am aflat de unu’ care are 71 de ani, cinci neveste (sa ne intelegem, 4 foste, nu-i saudit) si 10 copii. Adica… ma gandesc ca macar dupa a doua mai inveti cate ceva. Si, bineinteles, nu poate sa iasa la pensie, ca cel mai mic are abia 15 ani si mai are de munca. Da’, ma rog, fiecare cu ce-l face fericit…

  2. Habar n’ai. Raspunsul la “ar fi dragut sa ma anunti si pe mine, ca sa stiu” e:
    DE CE SA STII? CA SA STII CAT TIMP AI LA DISPOZITIE SA TE FUTI CU ALTELE CAT SUNT IO PLECATA, NU?!
    Si’n general femeia e aia care’ntreaba la prima miscare a ta de pe canapea inspre buda:
    unde te duci? NU VREI SA MAI STAI CU MINE!
    De unde si una din preferatele mele:
    da, sigur ca poti sa te duci unde vrei

    😀

    Si eternele replici masculine la orice:
    MHM
    VREI SA MA SCHIMBI!

  3. Asa sunt toate!Au un virus la sistemul de operare care se activeaza doar dupa ce le pui saiba pe deget!Si inca nu s-a descoperit solutia antivirus pentru stergerea lui.Se recomanda:
    1. Hard reset al sistemului, K.O.,si la restart,flori,mii de scuze,si sex de impacare!O metoda foarte populara si eficace,conform ultimelor statistici in materie de abuzuri domestice in Romanica!
    2. Intrarea masculului in safe mode, “da pisi”,”ai dreptate draga”, pana se ruleaza toata aplicatia!O metoda aproape infailibila,recomandarea mea personala!

    3.Ca si alternativa extrema ,masculul poate trece si in shut down(whisky,tequila,vodca cu bere, sau alte combinatii care va pun in cap),doar ca la revenirea la parametrii normali,virusul e de obicei si mai agresiv!
    4.Folosirea in paralel a altui sistem,de preferinta mai nou,doar pentru entertainment,al carui virus nu a fost inca activat!Se recomanda monitorizarea foarte atenta,iar in cazul aparitiilor primelor simptome ale virusului,se trece urgent,fara nici o ezitare, la alt sistem!

  4. Baiatu, stiu io o fata roza toata, frumoasa, nu zice decat ce vrei tu sa auzi, e pregatita in amanunt, are POS cu cip si ii zice papusa.
    Pt un lobby corect va fac lipeala.
    Altfel sa auzim numai de bine si salutari din lumea civilizata, in care am incredere si speranata ca nu mai am timp sa ajungi.

  5. si s-o crezi tu ca e chiar asa…poate fi si mai dur in cazu in care pretina ta e nascuta din gresala fimeie…cum dischizi botu cum iti invinitzasti mnoaca bashca doi trii genunchi in oua….asa ca sa tii minti sa nu te mai fandosesti tu si sa te dai destept….!!!hmmmmmm….??ia sa vad ci mai zici…???

      1. sa stii ca ar trebui sa aprofundezi comentariul ala de pe FB despre cat de dragut si cu simtul umorului esti… nu stii niciodata de unde sare urmatoarea…

  6. Mantzy, daca a vrut sa plece fara sa spuna unde, plasindu-te pe tine in categoria mobila, ficus, etc., nu trebuia s-o mai intrebi nimic. Schimba incuietoarea apartamentului.

  7. :))) sunteti ff simpatici. Daca vreti relatie= sex fara obligatii, puneti oferta pe masa exat asa, de la inceput. Daca vreti relatie buna, armonioasa, ehei…pt asta invatati, invatati, invatati :). Intai ca de pe pozitii de razbel ( voi- femeile sunt niste scorpii de neinteles; noi- toti barbatii sunt niste porci care vor doar sex) nu merge neam. apoi ca relatiile bune, in viata nu-s multe, because este musai sa prezinte doua componente: iubire ( de ambele parti, nu doar sex) si compatibilitate ( nu identitate, atentie). Pentru asta un bun inceput ar fi sa porniti de aici: “Iubirea nu inseamna a privi unul la celalat, ci a privi amandoi in aceeasi directie) Saint Exupery ( Pamant al oamenilor). In traducere 🙂 trebuie sa va doriti, de la relatie, aceleasi lucruri amandoi, acelasi viitor. De ce se intampla rara? Pai eu zic asa:http://ihincu.wordpress.com/2011/11/11/eu-sunt-eva-unde-a-disparut-adam/ Bref: armistitiu ( daca nu chiar pace)!Si cautati pe cineva care sa vrea acelasi lucru ca voi de la viata si de la relatie ( e valabil si pentru noi). Fara prejudecati ( asta da, e foarte greu). Altfel nu iese bine. N-are cum 🙂

  8. 🙂 negativ 🙂 eu sunt toleranta si adaptabila: stiu si ce pot si ce vreau si ce se poate si de la cine.De unde nu e, nici Dzeu nu cere, dar nu-s nici barbatii toti asa de rai. Fiecare face ce poate ( numa timpul ne spune ce). Daca nu poate mai iertam, mai schimbam ( barbatul, of course, ca el nu se schimba decat daca vrea si simte nevoia el). Insa musai cu unul care iubeste, nu uraste/se razboieste cu femeile. Mai sunt, inca mai sunt.Ce-i drept, mai rar pe la noi. Poate daca ma ascultai ( un pic, numa un pic) si pe mine, va incadrati si voi. Peace brother 🙂

    1. 22 de ani, litere, la primul prieten, nevorbita, zodia gemeni, 1,67, cu ochelari,plina de viata , sustinuta de parinti modesti dar cinstiti.

  9. iaca, eu mi-s foarte toleranta: acu e meci, eu imi vad de ale mele ( mai citesc, mai scriu, mai ascult o muzica, ma mai dau putin pe net, ma mai amuz nitel). Ca nu dureaza o vesnicie, acusica se termina. Numa cu armistitiu/pace, iubire ( plus sex, ca-i necesar si bun) si efort constant de (buna) intelegere se poate. Razboaiele fac victime. Ce-i drept, mie mi-a trebuit o vreme si ceva barbati ca sa ma destept si sa inteleg 🙂

  10. :))))))))))) daca intri pe facebook ai sa afli cine sunt si cu ce ma ocup. poza nu vezi, ca am avut o vreme, mai era si facuta la Londra si ma trezeam cu tot felul de cereri de “prietenie facebookista” de la tineri si mai putin tineri doritori si tot trebuia sa le sterg ( ca nu le acceptam) din inbox/mail ( pana m-am lamurit eu cum e cu fcbk a durat putin si cu blogurile la fel; eram si inca mai sunt relativ reticenta si probabil ca voi ramane; pledez mai mult pentru traiul real decat virtual). Pe net nu-s la agatat ci la aflat ( cand/cat am timp), studiat ( comportamente), reparat ( ce si cum pot, putin, prin capul oamenilor dispusi sa se repare si prin sufletle lor). Nu-s la gatat, relax. 44 de ani, avocat, femeie,nu fetita, etc. De 34 doar arat, de aia nu-mi pun poza, ca nu m-ar mai lua nici dracu in serios. Nici in viata reala nu ma iau unii. Da e amuzant. Deunazi mi-a spus un coleg de breasla ca ar trebui sa-l ascult ( eu il ascultam, dar cu respect, nu-l aprobam) ca el e om batran ( 35 de ani). L-am lasat o vreme, l-am contrazis cu blandete dupa care i-am spus. eu sunt tanara. am 44 :))))) Nu i-a cazut usor, dar finalmente am ras si ne-am impacat.Daca ai fi citit linkul postat de mine si ai avea destui ani ( de viata) ti-ai fi dat seama ca la 22 de ani nimeni nu vede si intelege asa lumea, istoria si biblia ( printre altele). Nu-i bai. Cum spuneam, invatati, invatati, invatati ( Lenin). si sperati, desigur, caci vorba lu Emily dickinson, “Hope” is the thing with feathers –
    That perches in the soul –
    And sings the tune without the words –
    And never stops – at all […]-
    Seara ff buna si mult succes in viata.Nu stiu cand mai am timp sa “trec” p’aici. probabil cand voi observa ca acumm pe statisticile de la wordpress ca de pe blogul asta m-am ales in 2 ceasuri cu multi cititori. Interesant de vazut nivelul si gandirea lor. Daca macar unu sau doi dintre ei au ramas pe ganduri un pic, eu, in sinea mea, m-as putea bucura. Cum spuneam, seara si viata foarte, foarte buna, si tie si tuturor. Cu drag ( serios si chiar daca pe nici unul nu va cunosc)

    1. Aoleu, pai daca-l citeam pe mantzy sa invatam cate ceva (fie si de la comentatori) ar insemna ca avem mari probleme. Noi decat ne radem aici.

    2. Apreciez sfaturile, modestia de necontestat. Insa, in fata “etc” nu se pune niciodata, dar niciodata virgula. Toata lumea o arde pe bloguri, da’ pe gramatica, putini.

  11. Aici sunt numai baieti frustrati care ori se dau ei tari ori nu au nici o treaba. Daca articolu e pe bune inseamna ca si tu esti un mare fraier. Daca nu stii sa te porti cu o fata asta e partea a 2-a. Intr-o relatie daca se ajunge la asa ceva mai bine te caci pe ea de relatie, pentru ca daca ai stii cum sa iei o fata, nu se ajunge aici. Si cum spunea o fata mai sus, probabil esti doar un pustan care mai are de invatat. O zi buna!

    1. Si tu tre` sa mai inveti macar sa te iscalesti ca daca te mai semnezi mult cu “Anonymous” vine jandarmii si te vara in duba ca esti hacker la cap. Mantzy nu stie sa se stearga la cur, ca nu are 30 de ani.

  12. bai ipocritule , nu ziceai tu ca nu esti misogin?iar o iei cu “misoginisul sanatos ” care te valideaza pe tine drept un mascul regular si normal la cap fara sensibilitati care prevestesc un sf tragic , gen ca vei muri de leucemie ?

    IPOCRITULE.

    1. daca-l cunosti, intreaba-l tu. Daca nu, ghinion 🙂 tu de fapt vroiai sa stii daca e frate-meu :)))
      And curiosity killed the cat. Sau nu…

      Oricum, suparare mare la tinerete ( vad aruncand ochiul in jur, permanent, ca si pe blogul asta. Nu-i bai. Cu timpul trece. Tineretea adica. Supararea? Nu e garantat 🙂

  13. mie mi s-a intamplat invers, eu voiam sa fiu libera si ei voiau sa se insoare. ba inca am fost si parasita de vreo doua ori de suparare ca am zis ca nu vreau sa ma marit. din punctul meu de vedere toti barbatii sunt niste disperati care vor sa se insoare si carora nu le place sexul la liber. mai putin barbatu-meu care e perfect, daca citeste aceste randuri.

  14. frustrat rau de tot mai esti.
    get a life si nu mai incerca sa il intreci pe Petre Ispirescu pentru ca nu iti iese! 😉

  15. Bine mai Mantzy, si tu esti barbatul perfect?! Cel mai probabil sunt o scorpie, deoarece 90% din ce ai scris tu pe acolo fac si eu, dar, nici barbatul nu-i un sfant. Zic si eu, ca nu-i frumos, ca pana la urma, tot din cauza barbatului ajungem sa fim asa nebune (sau am ajuns eu sa fiu nebuna, sa nu vorbesc in numele altor femei, n-am nevoie sa imi atrag injurii pe cap).

Leave a Reply

Your email address will not be published.