Ploua când am plecat spre cabinetul de pe strada Pop de Băsești a domnului doctor Dumitrașcu. Aflasem de la un prieten comun că făcuse o descoperire excepțională, revoluționară pentru medicină, ar fi numit-o el. Când am intrat în camera slab luminată și mirosind a naftalină și alifie chinezească, psihologul Dumitrașcu își freca insistent pata de pe frunte și părea chinuit de durere. Și-a dat seama că mai e cineva înăuntru abia când eram deja în fața biroului lui. Schimonoseala de pe față i s-a șters și m-a poftit să iau loc. Urmează interviul cu Hanibal Dumitrașcu, așa cum a fost el înregistrat.

Reporter: Spuneți, deci, că investigați cazul lui Cătălin Botezatu de ani buni.
Hanibal Dumitrașcu: Într-adevăr, e un pacient foarte interesant.

Rep: Interesant în sensul că…
HB: Nu, nu! Relația noastră e de doctor-pacient și atât!

Rep: Studiul dumneavoastră se referă la orientarea sexuală a domnului Botezatu?
HB: La început asta a fost.

Rep: De la ce ați plecat?
HB: De la lipsa totală de interes a subiectului față de partenera lui, Bianca.

Rep: Se spune, totuși, că-i homosexual.
HB: Evident, ne-am gândit și la asta. De altfel, chiar ni s-a părut, un timp, că Botezatu stă cu Bianca doar pentru a fi în apropierea amantului acesteia, fotbalistul Cristea Adrian, zis Prințul, pe atunci membru al echipei de futbol Dinamo București, ziși Câinii Roșii.

Rep: Și așa era?
HB: Nu. Abia după luni bune am avut altă revelație. Având permisiunea subiectului să-i urmărim orice activitate fără știrea lui, i-am montat o cameră minusculă în locul unuia dintre nasturii de la prohab și am văzut că domnul Botezatu îi făcea mai multe vizite nocturne lui Cristea. Dar nu Cristea era adevăratul motiv pentru care Botezatu se deplasa în mod repetat la adresa din strada Floreasca nr. 14A.

Rep: Atunci care?
HB: Permiteți-mi să beau niște apă.

Rep: Ok.
HB: Mulțumesc.

Rep: E rece?
HB: Temperatura camerei. Doriți?

Rep: Puneți-mi câteva baxuri în portbagaj, mulțumesc. Acum continuați povestea, vă rog.
HB: OK… Nu presupusa relație homosexuală cu Cristea Adrian era motivul pentru care Botezatu îl vizita pe acesta din urmă, ci un animal despre care nici măcar nu se știa că este în posesia fotbalistului.

Rep: Despre ce e vorba?
HB: (oftează, apoi spune, grav) Cătălin Botezatu îl vizita, de fapt, pe dihorul lui Adrian Cristea. Pe care ulterior l-a și adoptat. Chiar ieri a participat la o emisiune împreună cu el.

Rep: Adrian Cristea avea un dihor în apartament?
HB: Da. Drăgușanu Bianca a fost prima care l-a descoperit. De altfel, tot pentru dihor venea și Bianca, ea însăși ne-a mărturisit-o. Totul începea să se lege.

Rep: Și Cristea accepta ca cei doi să nu aibă absolut nici un sentiment pentru el și să-l viziteze doar ca să se joace cu dihorul lui?
HB: Da. Era un dihor frumos. Un dihor mare.

Rep: Cât de mare putea să fie? E totuși un dihor, nu un jder.
HB: (punând arătătorul mâinii drepte aproape de gura sticlei de apă de doi litri de pe masă) … cam așa. Și gros ca pe mână. Un dihor cât un jder.

Rep: Cine ar fi crezut?
HB: Exact! Nimeni nu credea că un fotbalist se poate descurca cu un asemenea dihor.

Rep: Practic, un dihor de om prost.
HB: Da, că sărac nu-i putem spune, în Liga Întâi se plătește totuși bine. De altfel, chiar porecla de Prințul a lui Cristea se datorează, din câte se pare, dihorului. Știți, are un cap ciudat, mare, și formă de sceptru.

Rep: Dar mi-ați zis la telefon că Botezatu nu era un simplu zoofil.
HB: Într-adevăr, domnul Botezatu nu întreținea relații intime cu dihorul, ci cu altcineva.

Rep: Cu cine?
HB: Cu căpușa.

Rep: Cu căpușa?!
HB: Cu căpușa de pe dihor.

Rep: Dihorul are o căpușă?
HB: Da, exact.

Rep: Deci Botezatu stătea cu Bianca nu pentru prietenul ei, nici pentru dihorul prietenului ei, ci pentru căpușa dihorului prietenului ei?
HB: Mă tem că da. Dar nu orice căpușă. O căpușă dotată cu o inteligență care o depășea pe mult atât pe cea a dihorului, cât și pe cea a posesorului acestuia, domnul Cristea Adrian.

Rep: Și Bianca stătea cu Cristea tot pentru căpușă?
HB: Nu, ea doar pentru dihor.

Rep: Și ce relație era între căpușă și Botezatu?
HB: Una de simbioză. Se foloseau unul pe celălalt, înțelegeți? Căpușa profita de încrederea totală a femeilor în Botezatu și îl ruga să le implanteze ouă de căpușă în zona inghinală.

Rep: De ce în zona inghinală?
HB: S-a demonstrat ulterior că pubisul feminin și labiile constituie mediul cel mai propice de dezvoltare a căpușelor.

Rep: Și Botezatu chiar insemina femei cu ouă de căpușă?
HB: Absolut, unele cazuri sunt de notorietate.

Rep: Dar căpușa ce făcea pentru el?
HB: Căpușa se folosea de cunoștințele ei care populau capete de cerșetori de etnie romă din Gara de Nord și alte locuri rău-famate din București. Îi convingea pe acești aurolaci să vină la Botezatu în apartament. Odată ajunși acolo, erau spălați, dați cu parfum și curățați atent de toate căpușele.

Rep: Deci Botezatu e homosexual, până la urmă.
HB: Nicidecum. Pacientul făcea sex doar cu căpușele.

Rep: Dar cu căpușe de pe aurolaci?! De ce nu cu căpușa dihorului, cea mai inteligentă?
HB: Nu cred că știți despre ce vorbiți, domnule Manțog. V-am zis deja că aceea nu e o căpușă obișnuită. Este, dimpotrivă, o entitate care va stăpâni lumea. Vedeți cicatricea mea?

Rep: Da.
HB: Vi se pare că arată așa cum arăta când ați intrat în cabinet?

Rep: Da… Ba nu, stați așa… I-au… I-au crescut două antene și șase piciorușe.

HB: (zâmbind) Exact. Relația dintre mine și căpușă este una specială. Vedeți dvs, eu n-am avut această cicatrice de la naștere. Mi-a apărut în copilărie, atunci când căpușa aceasta mi-a omorât părinții. A încercat să mă omoare și pe mine, dar mama a aruncat o cremă de protecție asupra mea și n-a reușit să mă dovedească. De atunci, de fiecare dată când căpușa omoară pe cineva sau își mai găsește un sclav, cicatricea mă ustură. E ca și când am fi uniți prin telepatie.

Rep: Ca în filmul ăla!
HB: Ce film?

Rep: N-are importanță. Un singur lucru mai spuneți-mi. Cum face sex Cătălin Botezatu cu căpușele de pe aurolaci?
HB: Îi fac ele oral și anal.

Rep: Își introduce căpușe în anus?!
HB: Întocmai. Este un caz special al bolii Lyme. Se numește boala Lame.

Rep: Mulțumesc, domnule Dumitrașcu.
HB: Atenție la căpușa supremă, domnule Manțog. Simt că vă va căuta. Presimt că mâine veți scrie încă un post pe blog despre ea.