S-a plîns un prieten pe Facebook c-a lăsat 70 de lei la Frizebad (frizeria aia din centru, de pe Regina Elisabeta) și mi-am amintit de textul ăsta pe care l-am publicat la Hotnews pe vremuri, în 2008, cînd de-abia m-angajasem în presă și-aveam doar două joburi. Și cînd scriam mai bine, parcă. M-au stricat banii, băutura și grijile. E greu să fii patron.

Nu mai am baie acasa. Se lucreaza. Acum doua saptamani, muncitorii mi-au spus ca termina intr-o saptamana. Fac dus rar, la prieteni. Spal haine rar, in Regie, cu 3 lei incarcatura. Stiu, nu va intereseaza. Era doar un preambul, ca sa intelegeti ce-am cautat eu la frizeria Frizebad marti seara.

Eram netuns, nebarbierit si nespalat pe cap de 3-4 zile. Mi-am adus aminte ca, pe Regina Elisabeta, undeva in apropierea intersectiei cu Calea Victoriei, e o frizerie al carei nume ma amuza de fiecare data cand o vad: Frizebad. M-am intrebat mereu cam cat de prost pot sa tunda oamenii de-acolo. Urma sa aflu.  

Am intrat, deci, in frizerie, insotit de o fata care a avut ghinionul sa fi acceptat in prealabil sa ma insoteasca la tuns. Era singura fata din incapere. In rest, vreo zece frizeri asezati pe doua randuri si (aproape toti) cu parul alb. Ba mai mult, toti semanau intre ei si, parca, aduceau putin cu doctorul Ciomu. Sau o fi fost doar imaginatia mea. Pana si zgomotul foarfecelor era uniform.

Pana si clientii semanau intre ei: niste tipi ferchezuiti trecuti binisor de 40, poate chiar de 50 de ani. Toti cu freze atat de vechi incat uitandu-te la ei iti aminteai filme clasice. Uite-l pe asta, zici ca-i Clark Gable in Gone with the Wind. Uite-l pe Martin Sheen in Apocalypse Now. Sau uite cum ar fi aratat James Dean daca ar fi trait pana la 50 de ani.

In fine, ma asez pe scaun. “Cum va tund?”, ma intreaba frizerul Ciomu. Mi-e rusine sa-i dau orice directiva care ar indica faptul ca mi-as dori o tunsoare care sa nu fi fost la moda in anii’70. Nici prin gand nu mi-a trecut sa aduc vorba de masina de tuns. “Cum vreti dumneavoastra, da’ mai scurt decat acum”, ii zic. Ma tunde atent, batraneste, taind cate putin la varfuri.

Dupa jumatate de ora, inca tunzand, Ciomu ma intreaba daca n-as vrea sa ma si barbiereasca. Aoleo, imi zic. Pot sa-l refuz pe omul asta care-si face meseria cu atata daruire? Nu pot. Si nici adrenalina care mi-a pompat in vene cand briciul imi mangaia carotida nu am putut-o refuza.

Dupa zece minute de ras incununate de succes, adica fara retezarea niciunei bucati de piele, Ciomu ma intreaba daca n-as vrea cumva sa ma spele si pe cap, “sa nu iesiti in oras plin de par cu domnisoara”, care oricum imi facea semne disperate de pe bancuta de asteptare, incadrata de-un Henry Fonda si-un Jack Lemmon. Mi-am cerut scuze din priviri si i-am zis omului sa ma si spele.

Apoi, de data asta fara sa ma mai intrebe, Ciomu si-a pus pe mana o manusa de super-erou care vibra si a inceput sa-mi faca masaj. Pe cap, pe frunte, pe obraji, pe gat. La umeri l-am oprit. A pus mana pe o perie: “cum il pieptanam?”. Poftim?! “Eu nu ma piaptan”, ii raspund, jignit.  A trebuit, insa, sa suport sa-mi usuce parul cu feonul, desi i-am spus ca nici asta nu fac de pe la 6 ani, de cand am incetat sa fiu confuz in privinta sexualitatii mele si m-am hotarat sa fiu baiat.

M-am dus la casa sa platesc. 60 de RON. Plus 5 lei bacsis lui Ciomu. Mai bine ma tundeam tot in Regie, la prieteni.