Veterane la cinșpe ani

Veterane la cinșpe ani

Dragi cititori care sînteți părinți de fete,

Probabil mă cunoașteți. Sînt un tip sincer și direct. Am unele probleme, e drept, dar nu în ceea ce privește ipocrizia. Printre problemele mele se numără și o părere pe alocuri exagerat de bună despre propria persoană. Deseori, această părere îmi e zdruncinată de fapte. Ca mai demult, cînd, cu un aer de mare rebel, am invitat o fată de-a unșpea la mine să fumăm iarbă și mi-a rîs în nas, zicîndu-mi că nu mai fumează iarbă dintr-a noua, cu aerul că marijuana era o distracție pentru copii sau cel mult pentru adulți groaznic de ieșiți din trend. Văzînd că m-am supărat, m-a privit cu un soi de compasiune amestecată cu simpatie și m-a invitat, la schimb, la ea, să luăm niște LSD. Am refuzat scurt și antipatic și-am plecat acasă bodogănind.

Ieri seară am avut o nouă revelație asupra adevăratului meu loc în societate. Pînă deunăzi mă consideram un tip fără prejudecăți. Fără prejudecăți majore, în orice caz. Adică aveam impresia că limita mea de toleranță la ciudățenii este undeva foarte sus. În special la ciudățenii sexuale. Da, eram propovăduitorul libertinajului sexual. Ziceam că o fată de 15-16 ani poate fi mai responsabilă și mai matură decît una de 30, deci pedofilia e vrăjeală. Asta pînă am vorbit cu o fată de 18 ani care mi-a zis ce fut colegii ei de liceu. Nu, nici ei, cum n-o făceam nici noi, nu au succes la fete de vîrsta lor. Diferența e că ei chiar fut. Pentru că noi nici nu ne-am imaginat vreodată, la vîrsta aia de înarmare a hormonilor, că am putea căuta fete mai mici. Ei, ăștia de-acum se gîndesc. Și chiar le caută. Și chiar le găsesc.

În orașul fetei cu care am stat de vorbă, fetele dintr-una din școlile generale vorbesc despre cele dintr-o altă ”generală” că sînt niște curve și că e celebru faptul că și-o trag aproape toate (erau în discuție fetele de clasa a șasea – a șaptea, de-a opta mi-a fost și frică să întreb) cu tipi de liceu. Sigur că n-am verificat, dar însuși faptul că există acest zvon demonstrează că subiectul a fost (să zicem așa, că doar sînt tineri) ridicat. Or nu iese fum fără frecare, sau cum era?

Sincer șocat, am stat cîteva minute să mă gîndesc cam ce gen de fete și-ar trage-o din clasa a șasea și atunci m-a lovit o revelație îngrijorătoare: ORICE fel de fete, ba chiar mai probabil ar fi s-o facă, la presiunile anturajului, cele mai inteligente și mai deschise. Asta așa, ca să știe părinții de fete să nu le lase la școală pînă împlinesc 16 ani. Și potențialii părinți ca mine să se concentreze cît de mult pot ca progeniturile să ajungă băieți de liceu care o fac, nu fete de generală cărora li se face. Succes!

17 thoughts on “Veterane la cinșpe ani

  1. Bah cum e lumea asta la Romania. Numai sa se certe stie: iubim cainii/sa moara cainii, iPhone/Android, Barca/Real, Craiova/Steaua/Dinamo/etc…, vorbesc corect/agramat, pizde proaste/destepte, jmekeri/prosti, PDL/USL, Mircea Badea/Mama lu’ Mircea Badea.
    Abia asteptati sa gasiti un subiect sa va contraziceti si sa va dovediti superiori.

    Asa, ce ziceam? A, da…sa le vezi la 20 ani: ca scobitoarea in pahar.

  2. cand eram in generala(pe la incepututl anilor ’90) se practica si la noi asta, adica colegele noastre se futeau cu baietii mai mari de la liceu. Asta poate si pentru ca noi am facut clasele 5-8 la un liceu din localitate. Nu toate, doar cam o treime din ele, ca alealalte erau urate si nici macar coshatii aia onanisti dintr-a noua nu le-ar fi futut. Dar din treimea aia de curve, una singura se futea si cu noi, restul erau ale dreacu. In schimb asta era aur, cred ca a fost invitata la absolut toate zilele de nastere, chefurile si excursiile pe care le faceam.

  3. Io nu înţeleg unde-i partea revoltătoare. Dacă vor să-şi ia zborul cu labiile pân’ la 20 de ani, fix problema lor. More men for us, the old school ladies, yey. :))

    Când am făcut practica pedagogică am predat la clasa a VII-a şi ălea erau deja pensate şi feştite cu rimel. Nici nu vreau să mă gândesc mai departe, că n-am fost curioasă.

    1. Nu inteleg exact care-i logica din spatele afirmatiei “daca se fut alea de tinere sunt mai multi barbati pentru noi batranele” si nici ce inseamna “old school ladies”. Adica alea care sug pula abia la a treia intalnire?

  4. In mintea mea populata de unicorni roz intotdeauna mi-am imaginat ca revolutiile sexuale (sau cum pula mea s-or numi) ar trebui sa elibereze femeia de sub jugul patrirhatului. Cand colo proastele astea invata doar ca universul se invarte in jurul pizdelor lor.

  5. Sa vorbesti non stop despre pula, pizde, sex poate fi distractiv uneori si totusi cum ramane cu ideile exprimate la pagina “De ce imi esti dator ?” O persoana care se lauda ca a devorat sute de carti nu gaseste pe internet in inteligenta cu care sa lauta o frantura din ceea ce MAREA PRESA CORUPTA chiar nu doreste sa prezinte multimii pentru ca aceasta trebuie mentinuta intr-o stare de prostie, labareala si pizdeala totala ? Chiar nu vezi niciodata ce spectacol de circ ieftin ne inconjoara din toate partile in timp ce moarte se furiseaza in secret pe motive strategice in randul oilor care cred ca totul e intamplator? Poate sunt ca lucruri care se intampla in lumea aceasta sunt atat de bizare ca daca cineva le-ar corela ar descoperi ca exista adevaruri care ar revolta si trezi la realitate si pietrele orasului daca ar avea un dram de creier si viziune de ansamblu..Ai spus… Restul jurnalistilor va mint! Nu-s sinceri… Tu ne minti asa este…tu esti dezarmant de sincer cand abordezi subiecte demne de cancan din pacate insa aici te si opresti. Trenul Mantzog nu a iesit din statia “Circul Globus” – prosteala ieftina destinat ciumpalacilor si curvelor. Si atunci care e diferenta fata de ceilalti labari din presa care intretin un circ ieftin pentru prosti ? Este vreuna ? Pentru un tip care se considera liber e dezolant … Cand ai sa scrii si tu macar o data pe luna, pe trimestru, pe an ! O DATA IN VIATA MACAR mai MANZTY …ceva care sa CONTEZE ? Care se incadreze in categoria oi proaste ce sunteti faceti 1+1 sa vedem daca puteti sa coroborati doua informatii si sa intelegi realitatea dincolo de minciunile trusturilor de presa …….Daca nu ai sa faci asta niciodata chiar nu stiu cum te deosebesti de celalte marionete care inchid ochii la tot ce se intampla cu adevarat prin lume si trec cu buldozerul peste constiinta lor, peste umanitate, peste orice.Mai exista o gena de curaj, investigatie in tine sau te inscrii total in natiune de mancatori de mici si futangi petrecareti si veseli langa Golgota care se ridica in secret pentru toti?…Viața-i scurtă nu fi o marioneta Mantzy, macar o data pe an, fa ceva care să conteze, informeaza-te.

    1. Bah, mie imi plac prostii ca tine, serios, sunteti super amuzanti. Mai da-i tu sfaturi cum sa scrie si cum sa futa, cum sa se stearga la cur ca zicea ca astia de 30 de ani nu stiu. Invata-l tu ce e viata ca vad ca tu ai inteles adevaratele mistere ale vietii. Chiar sunteti amuzanti cand va ganditi voi ca “zee germans” vor sa ne omoare si ca sistemul bancar e un lucru rau facut de aia care controleaza lumea. Crezi ca-i pasa astuia ca-i zici tu cum sa scrie? Si de ce ar face ca tine? Da-mi place ca-l certi ca nu se ridica la asteptari :))

  6. Sa nu crezi ca pe voi nu va afecteaza.De la criza financiare, la boli, totul este inlantuit si lumea evolueaza ca un joc de domino cand cade o piesa importanta, urmeaza reactia in lant in tot sistemul.

    1. Nu este alarmant daca crezi ca e intamplator, o simpla evolutie naturala. Dar insa asa intre doua pahare de bere te intrebi macar la misto daca nu cumva exista un plan pentru a spori numarul persoanelor care sunt afectate de cancer ai sa te intrebi daca nu cumva exista un plan de ge.no.cid in curs ? youtu.be/BIbuRMVVekg

    2. Domnul din link-ul de mai jos nu este un nimeni total ca mine si ca tine este fostul director al FBI pentru Dallas, Memphis si Los Angeles a fost la un moment dat candidat la postul de director general al FBI. Inainte de a muri oameni ori se prostesc 🙂 ori nu le mai pasa si va spuna adevarul despre ce se intampla in lume http://youtu.be/Gk0DrAf6wUc. Lui Mantzy ii place sa va spuna cititi ca sa fiti mai prosti ca niste caini. Poate ar trebui sa va zica si cititi 1 DATA IN VIATA si altceva decat comentarii decat curve, prosti si sex. Macar veti avea mai mare grija de sanatatea voastra si veti privi lumea cu alti ochi.Stiti ce spunea Edgar J. Hoover “Omul de rand nu poate sa treaca peste ideea ca pot exista unele planuri atat de monstruoase in desfasurare, motiv pentru care ignora orice informatie care prezinta asa ceva” aka The individual is handicapped by coming face to face with a Conspiracy so monstrous he cannot believe it exists”

  7. nu are nimeni de pierdut ca se fut ele MAI devreme decat am facut-o noi ci doar ele ca pierd ” vrajeala” pe care n-o mai poti regasi nici in douaj de futaiuri de film.

Leave a Reply

Your email address will not be published.