Clicky

Cum se formează pseudointelectualii și ce sînt iei

Cum se formează pseudointelectualii și ce sînt iei

Dacă citiți de mai mult timp blogul ăsta și nu sînteți dintre miile de autostopiști ajunși aici, în mod cu totul regretabil, în urma postului de ieri, m-ați auzit folosind deseori expresia ”pseudointelectual”, de obicei în contexte ușor negative, adică aș vrea să moară în chinuri și așa mai departe. Niciodată nu am explicat-o îndeajuns, însă. Imaginați-vă un mutant hidos creat prin combinarea celor mai groaznice defecte ale snobului, impostorului, semidoctului, hipiotului, piaristei, artistului neînțeles și tocilarului. Acela este pseudointelectualul. Dar cum se formează pseudointelectualii și de ce sînt atît de mulți? Răspunsul, pe larg, în cele ce urmează.

Un om nu se naște pseudointelectual, asta e demonstrat științific. Ca să vedem, însă, cum ajunge un om să se transforme în pseudointelectual, trebuie să o luăm cu începutul. Cu nașterea.

1. Nașterea și copilăria (Prostul) Omul se naște prost, blank, cu foarte puține calități sau defecte moștenite genetic. Nu știe nimic și, în primii ani, nu-și dă seama că nu știe și nici nu vrea să afle. Evoluează din reflex și învață chestii standard, de bază, mulțumită constrîngerilor parentale. Această perioadă de ignoranță totală este numită de gînditorii cu școala de filosofie a vieții drept una ”fără griji”. Mă rog, simplist. Ca să revenim la ce ne interesează, în mod clar nu veți întîlni pseudointelectuali mai tineri de 14 ani.

2. Adolescența și învățarea (Pseudocultul). Odată cu primii ciumpi pubieni îți înmuguresc în neuroni și primele semințe de curiozitate reală. Incapabil să vezi the big picture, te umfli pene ca un netot cînd mai auzi de cîte o formație, un scriitor, un pictor sau un regizor care (ura, ce bine!) își mai și place. Te împăunezi cu fiecare nouă descoperire de parcă simpla luare la cunoștință te-ar face cumva părtaș la actul artistic. Și, cu cît știi mai mult și mai mulți, cu atît te simți mai informat și mai cultivat. Dacă ai citit 50 de cărți, ai văzut 300 de filme și-ai ascultat cele mai bune 500 de melodii rock din topul all-time Rolling Stone gata, te-ai autoconvins. Ești cult. De fapt, așa cum vei afla singur în curînd, ești pseudocult.

3. Tinerețea și alegerea căii (Pseudointelectualul vs. Omul normal). Prin facultate, în sfîrșit, ai de ales. Drumul se bifurcă într-o intersecție imensă și alegerea o faci involuntar, în funcție de cît de sincer reușești să fii cu tine însuți. Paradoxal, cu cît afli mai multe în acești ani, cu atît realizezi mai repede că nu ești nici pe departe cult. Ba dimpotrivă, ești un dobitoc de care oamenii mai mari vor rîde în dese situații. Pseudocultul format în liceu primește lovitură după lovitură. Suferă umilință după umilință. Iar la această umilință oamenii reacționează diferit. În două mari moduri, ca să fiu mai precis:

3a. Omul normal: pus în față cu propria-i ignoranță, omul normal nu are decît să și-o asume. Încetează să se mai creadă cult, încetează să-și mai sune prietenii cînd mai descoperă vreun compozitor și, în general, devine tot mai posomorît pe măsură ce realizează cît de multe nu știe. Nivelul aroganței îi scade dramatic și e înlocuit cu un soi de resemnare. Uneori e o resemnare activă (”știu că voi rămîne un bou indiferent cîte aș învăța, dar continuu să o fac măcar ca să fiu mai puțin bou la final”), alteori una pasivă (”sînt un bou și-așa voi rămîne, ce rost mai are să mai învăț?”). Cînd află lucruri noi, se bucură în sinea lui de fiecare cărămidă pe care o adaugă deasupra fundației, fără să facă mare caz sau să spere că va termina vreodată casa. Se poate spune că acesta e un exemplar reușit. Un om conștient de propriile-i limite și împăcat cu sine. Presupun că poate să-și facă o familie, de-acum, dacă a avut timp și de-un job între frămîntările astea.

3b. Pseudointelectualul: uneori, pseudocultul care descoperă că-i pseudocult reacționează urît. Se afundă în negare. Încearcă disperat să-și demonstreze sieși și celorlalți că el chiar știe foarte multe chestii în comparație cu majoritatea oamenilor. Pentru că nu-l crede nimeni, face pasul disperării. Pasul greșit. Apucă pe celălalt drum. Drumul nișei. Renunță să mai vizeze cunoașterea multilaterală și cultura generală și începe să aprofundeze haotic și lacom, descoperind tot felul de ciudățenii suficient de îndoielnice cît să primească eticheta de neconvenționale. Îl descoperă pe Von Trier, ascultă mai des sau chiar în premieră formații rock ca Luna Amară, Țapinarii sau Travka, citește cîțiva scriitori contemporani de semisucces, se uită la niște seriale americane vag inteligente și începe să cumpere cu conștiinciozitate Decât o revistă. În tot timpul ăsta, diferența majoră față de omul normal (vezi 3a) este că, în loc să-și reprime pornirea de a se lăuda cu pasiunile lui, pseudointelectualul și-o exacerbează. Se face cronicar de orice, pune linkuri pe Facebook, își face poze în timp ce consumă și aduce mereu (dar mereu!) vorba, chiar și-n discuțiile legate de vreme, despre cît de cool e el și ce chestii superioare îl interesează. Altfel n-are discernămînt și nu e capabil să recunoască eșecurile preferaților săi. E fan pe viață.

Și pe acesta să-l loviți cu șutul în coaie/ovare cînd îl vedeți pe stradă, dragi copii, pentru că iaște un pseudointelectual coclit!

PS – am un fost coleg de facultate, Cosmin, care e pseudointelectual. Prin anul I de facultate amîndoi eram pseudoculți și aveam discuții care ni se păreau al dracului de interesante despre Beatles, Dylan, Bukowski, cîțiva filosofi extrem de cunoscuți și echipe de fotbal din Grecia Antică. Acum, viața ne-a separat. Eu am descoperit că sînt prost, el a descoperit că e deștept și rafinat. A scris deunăzi pe Facebook despre visul lui în care Nick și Mihnea (de la Luna amară, lol!) uită versurile la nuștiucecăcatdepiesă și îl roagă pe el să-i ajute, dar nici el nu și le mai amintește. Și visul se transformă în coșmar pentru că nimeni nu-și amintește versurile mizeriei. Oripilat de această manifestare tipic și suprem pseudointelectuală, îi dau un comment nervos, dar destul de decent. Mi-l șterge, după care îmi dă block. Dacă citești asta, Cosmin, să știi că sînt foarte dezamăgit c-ai ajuns un pseudointelectual coclit. Dar vreau să te consolez: Mihnea și Nick de la Luna amară sînt pseudointelectuali mai mari chiar și decît tine! Deci poate ai, totuși, o șansă de reabilitare. Revino printre noi. Revino printre proști.

32 thoughts on “Cum se formează pseudointelectualii și ce sînt iei

  1. PPS – am scris textul ăsta după o noapte de nesomn și condus, între 6:25 și 7 AM. Deci cine-mi găsește greșeli de logică și/sau gramatică și le semnalează, mi-o suge direct.

    1. si uite-asa ai fuserit un subiect cu mult mai mult potential. Plm, daca la ala cu cocalarii ep feisbuc ai scris vreo 10 puncte, la asta puteai scrie vreo 3-4 soguni pe putin.

      PS: si la lista de ingrediente ai uitat cel mai important condiment: poponarul ascuns.

  2. Deduc din ultimele tale postari ca ai tot felul de prieteni bizari si de pixde proaste pe facebook. Tie ori iti place sa te enervezi.

  3. Io vreau doar sa iti semnalez ca ai condus 35 min si te plangi ca o pizda pseudosofer care dupa fiecare parcare are nevoie de cel putin 30 min sa revina la normal.

    1. bey, pseudointelectuale, in 30 de minute i-a luat sa scrie cacatul, de condus a condus mult mai putin, doar cat sa duca curva acasa, ca asa-i el, gentälmen.

        1. ba, daca era olteanca nu era nevoie s-o duci pana acasa, dupa futut era destul sa-i arzi doar doua palme dupa cap, nu trei cum fac majoritatea.

  4. “Altfel n-are discernămînt și nu e capabil să recunoască eșecurile preferaților săi. E fan pe viață.”

    Adica un fel de fan u.craiova?

  5. mi-a placut mult. ah, cum a trecut fiorul prin cateva inimi de pseudointelectuali care au citit articolul asta… hehe. Auzi, te rog fii nesimtit si da si tu un link, ma distreaza la maxim premisa aia cu nick de la Luna Amara si chiar am chef sa ma binedispun.

  6. ok, sînt pseudopupu, o știu, am aflat-o mai demult cînd… pur și simplu, gîndirea mea, pupu-inteligentă a ajuns la sfîrșitul drumului conștient. mai departe să merg n-aveam unde, să mă întorc, la ce bun?!, să stau nu aveam răbdare, ce să fac?!, am cotit-o. și acum umblu brambura, pe cărări bătute, că altele noi nu pot face să sînt făcute toate deja, de fapt, nici măcar iarbă nu mai e din care să încropesc un drumeag numai al meu, unde te uiți cu ochii sînt numai cărări șerpuite și drumuri principale dar care e cel mai bun dintre ele și unde duce fiecare nu pot să știu și nu le pot urma pe toate deodată! și aș vrea să le fac o vizită (să îi ascult, să învăț, să fur meserie) inteligenților veritabili dar unde să îi găsesc?! dacă, pupu fiind, nu îi pot recunoaște? dar există ei (intelectualii adevărați) cu adevărat?! dacă nu sînt doar o plăsmuire, un vis frumos, un ideal intangibil al tuturor pseudo-ilor?! și dacă deviza noastră a pseudoșilor este a intelectualilor, a culților care e?? ce-i mînă pe ei în luptă? ce voiesc acești știuți?

  7. “…incepe să cumpere cu conștiinciozitate Decât o revista…”

    Mama ei de gramatica,cu tot cu:
    “Deci cine-mi găsește greșeli de logică și/sau gramatică și le semnalează, mi-o suge direct.”

    Cred ca mai indicat ar fi sa ti-o suga motopompa…

  8. Sa ti-o suga agramatii tai!
    Daca tot scrii ceva in zona publica scrie “decat” corect gramatical,daca nu,esti la fel de pseudointelectual ca astialaltii…
    Cocalar intelectual si bou ce esti…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *