Să mori tu, părinte?!

Să mori tu, părinte?!

Un popă de prin Ardeal (cică mitropolitul Laurențiu Streza, deci bănuiesc că unul important, nu știu cum e la ăștia cu gradele și nici nu mă interesează) a redactat o așa-numită ”pastorală de Paște” (don’t even ask) în care înfierează ”desfrînarea care a devenit nota generală a televiziunilor ș.a.m.d.”, știți voi, discursuri de astea sforăitoare de popi în aparență extrem de virtuoși. Textul a fost repejor preluat de mai mulți labagii de prin presă care zilele astea țin post nu doar de carne, lapte și muie, ci și de Capatos, Măruță și domnu Dan. Dar despre ipocriții din popor am tot discutat și-o s-o mai facem. Să ne oprim de data asta asupra părintelui Streza, acest apologet al lui Hristos cu nas mare și meclă de valutist, care își încheie apoteotic învățămintele: ”Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?”

Zici matale că presa e desfrînată, părinte. Și ai mare dreptate! Dar cine o spune, părinte? Tocmai dumneata? Chiar ați ajuns voi, îmbuibații cu mașini scumpe parcate în spic în curtea lăcașelor Domnului, șpăgarii supremi ai națiunii care trag foloase de pe urma morții și-a nașterii oamenilor, ocrotitorii celor mai siniștri pederaști ascunși prin sfintele chilii cu cuvioasele fețe îngropate în păr pubian de adolescent, să acuzați presa de desfrînare?!

Știi ce cred eu că-i desfrînarea, pe lîngă cele înșirate în paragraful de mai sus, părinte? Desfrînare cred că e să faci o biserică de neam prost cu 600 de milioane de euro cînd lumea moare de foame la poarta bisericii, de te-ntrebi dacă nu cumva băbuțele stau la cozile alea infernale la moaște ca să le fure și să le arunce în ciorbă, nu să le ceară salvări miraculoase, ca altădată. Desfrînare e s-o faci de 125 de metri înălțime, ca și cînd cu cît ar fi hardughia mai înaltă cu atît ai fi mai aproape de Dumnezeu, de parcă bietul de El e miop și nu bate pînă la douăj de metri deasupra nivelului mării. În cazul ăsta, trage-un paratrăsnet orizontal prin mijlocul ăluia existent deja pe Burj al Arab și fă un altar mic și acolo, părinte, că tare se va bucura Șeful tău direct să vadă cum a răzbit creștinismul și la păgînii ăia cu arhitectură diavolească.

Desfrînare e să ceri bani pentru 4000 de biserici în douăj de ani, părinte, în vreme ce școlile și spitalele dispar în fiecare zi, și să pretinzi buget dublu de la stat pentru Biserică față de ăla pentru cercetare sau cultură. Că doar vă e frică de ce-ar putea face cercetarea și cultura din oameni, nu, părinte? Voi, cu povestea voastră de căcat, epigonii impotenți ai inchizitorilor de altădată, vă temeți că orbii din țara asta ar putea să deschidă ochii, ceea ce ar echivala (nu-i așa, părințele?) cu tăierea drastică a sponsorizărilor pentru voi.

Ba tu ești desfrînat, părinte! Cine v-a făcut pe voi satrapi ai spiritualității? Cine v-a mandatat pe voi, umflaților, să țineți piept ateilor din toată lumea? Nu vedeți că nu reprezentați cum se cuvine interesele credincioșilor în bătălia asta primordială? Voi sînteți proști, ateii sînt deștepți. Voi vă apărați cu o carte de povești, ei se apără cu logica și bunul simț. Uite că eu nu sînt ateu, părinte, și totuși îți sînt adversar. Ești surprins, nu? N-ar trebui. Chiar cred în ceva și e treaba mea în ce, că eu nu mă laud, ca voi, cu convingerile mele intime. Cert e că nu cred în voi. Și, în săptămîna asta sfîntă, vă îndemn, cu toată desfrînarea de care mă simt în stare, să vă duceți la dracu ăla a cărui existență vă menține vouă teoria în picioare și să-i faceți o felație. Atîta timp cît nu înghițiți, nu e păcat!

PS – apropo de atei inteligenți și charismatici (sau agnostic, spuneți-i cum vreți): “For those who believe in God, most of the big questions are answered. But for those of us who can’t readily accept the God formula, the big answers don’t remain stone-written. We adjust to new conditions and discoveries. We are pliable. Love need not be a command nor faith a dictum. I am my own god. We are here to unlearn the teachings of the church, state, and our educational system. We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us.”

107 thoughts on “Să mori tu, părinte?!

  1. Bravo Mantzy,se vede treaba ca atunci cand esti revoltat scrii bine.Unul dintre cele mai bune articole pe care le-am putut citi in ultima vreme pe aici.La mai multe.Bafta

  2. Prin alte parti au mai facut popii cate ceva pentru omenire. Ba au mai trecut cu forta cate o baba strada, ba i-au rusinat pe unii de le e jena sa munceasca prost si sa sparga seminte la poarta.
    Ai nostrii, nix. Parca singura lor grija e sa ne fereasca pe noi, pacatosii, de toate tentatiile diavolului, colectandu-le si chinuindu-se cu ele: averi, bani, masini, potol, muieri…
    Vorba unei babe ce-si astepta randul la impartasanie, spasita, in genunchi: “Cacu-m-as in gura lui de popa ca ma tinu toata ziua nemancata…”

  3. Bah da’ ce ofticosi sunteti. Aia fac bani nebarbierindu-se si va roade asta? Noi stim ca sunt ipcriti, ei stiu ca sunt ipocriti, care e schema? OFTICA-TE!

  4. Fute-i, Mantzy! Baga-l si-n revista, ca meriti! Ma scuzi, merg pana peste drum, ca m-a rugat parintele sa ajut cu cat pot si eu la refacerea oglinzii lu’ S Classe din dotarea sfintei biserici, rupta de un pagan afurisit in parcare la tanti Marianacurdefier.

  5. Ehe, ar cam fi timpul sa le rasturnam tarabele valutistilor cu potcap. “Si intrand Iisus in Templu, a inceput sa scoata pe cei ce vindeau si cumparau in el, zicandu-le: Scris este: “Si va fi casa Mea casa de rugaciune”; dar voi ati facut din ea pestera de talhari” (Luca 19, 45-46)

    1. Va mai trebuie unul, bai mantogilor, macar sa puteti zice ca sunteti treimea “reloaded”.
      Scoateti-va dopul din cur, ca o sa patiti combustia spontana inainte sa mantuiti lumea, preainteligentilor!

  6. Sa nu uitam si de maicile starete care si-o trag fara prezervativ dand nastere la gemeni…sau la preoti cu Maserati Quattroporte…

  7. pacatosilor,Dumnezeu e mare si vede totul.cadeti in genunchi si rugati-va pentru iertarea si ispasirea pacatelor.tu mantog ai exagerat,ai mintit ca un ordinar,luandu-te de adevarata valoare a preotilor.nu sunt niste talhari,sunt niste deschizatori de drumuri,datatori de lumina,niste tipi de treaba.puterea Lui este nemarginita,iar netrebnicii vor muri pentru pacatele lor,si veti ajunge in iad.deabia atunci veti vedea gunoiul din inima voastra.iar neprihanitii vor dansa si vor canta in corul ingeresc,vor sta impreuna cu Stefan cel Mare si sfant,Al Lapusneanu,matei corvin,Eminescu,Papa Clement al VIII-lea si Papa Bonifaciu al VIII-lea.

    1. si sa nu-i uitam pe preotul jianu, eminem, ana pauker, sfantul nemtudom si competitia sportiva cu 3 semifinale, care vor intregi corul ingeresc a lui dumnezeu acolo sus pururea si=n veci

    1. dar cine pula calului esti matale sa stabilesti unde incepe,unde se termina si cand e momentul prielnic.si ce intelegi tu prin prea mult bun simt?rasa voastra de sentimentali si intelectuali.la fel si putulache asta,vine si baga in post un articol despre un tabu,cu 3 argumente neverosimile,4 adevaruri de neam prost,pe care si cel mai fanatic religios le vede asa mai pe departe.3 sentimente,2 fraze in engleza.ce plm?succes garantat.
      o haita de tampiti atei,care il ling in cur,si au descoperit ca dumnezeu nu exista si sunt mandrii de ce au facut.si cel mai scurt vor aparea si o droaie de paduchi sincugasi care ies ca sarpele la carare si 100 de argumente procrestine.

          1. Probabil tu esti prost mereu sau eu nu sesizez gluma ta si ma poti acuza de lipsa acuta de umor. Oricum, prost banc.

      1. Bine zis miez, si eu is satul de sectantii care se fac curve pro-atei ca sa-i atraga mai aproape de ‘marfa’ lor pe atei.

        In plus, vorba ta, e plina romania de atei care isi vand valorile spirituale pentru statut social de rebel si care se murdaresc la bot prin discutii cu argumente fabricate in care se tavalesc cu bucurie toti dintre ei.

  8. acum o luna-doua, pe la inceputul anului, l-am vazut pe geam pe parintele de cartier cum isi ferea fustele de noroi si zloata inspre scara mea.

    nu i-am deschis, pentru ca ma enerveaza campania lor de stoarcere de bani de la oameni, cand stiu ca asta reprezinta sursa imbuibarii lor si nu sursa finantarii pentru acte de caritate (ma rog, totusi am citit pe undeva, pe contributors, cred, ca BOR baga, totusi, neverosimil de multi bani in astfel de chestii, milioane de euro, calculasem ca pe la 20% din finantarea de la stat).
    la un moment dat, am fost nasi la botezul unor prieteni.
    la final, popa m-a chemat in spate, in naos, sau cum ii spune, si m-a intrebat : “cat ai la tine?”
    am intepenit, cu banii in mana. daca vroia, putea sa ma violeze, asa anesteziat eram.
    i-am dat cat a cerut, buimac, apoi m-a trimis sa le dau bani si alora din cor.
    la final mi-a zis ca ma asteapta si la botezul viitorului nostru copil.
    intre poze, felicitari si discutii cu finii despre aranjamentele de la masa, incepusem sa ma trezesc.
    ma gandeam sa ma fi dus inauntru, sa-l iau pe cacat de barba si sa urlu la el.
    fix acelasi lucru l-a patit si george buhnici: http://www.buhnici.ro/2011/09/07/oglinzile-croitorul-si-popa-3-din-3/

    recent, am vazut la soacra-mea in bloc un afis cum ca se interzice popilor sa participe la slujbe in alte zone de competenta spirituala si ciordeala.
    indiferent cata sila, cat de betiv, cat de ticalos e popa de cartier, cu el ramai, n-ai de ales.
    pentru ca, din ce spun niste oameni destepti, exista si alt fel de preoti.

    si mai am povesti din astea la prima mana, dar unele sunt prea personale (nu, dom’le, pana la urma nu m-a violat popa ala, nu despre asta e vorba cand zic chestii personale).

    cu toate astea, se face o confuzie paguboas intre popii astia defenestrabili, intre institutia bisericeasca si sistemul de norme sociale, pana la urma, impus si sustinut de religie, care este util in continuare, zic eu.
    la un moment dat, dadusem pe internet peste un fel de miscare, ONG, secta etc, intitulata parca “Good Without God”.
    ok, dar nu cred ca se poate aplica la scara mare.
    am vazut ca la fel opina si ts eliot.
    zicea ca intelectualii, sau o parte din ei, pot face asta.
    pentru marea parte a populatiei, insa, este nevoie de ceva suplimentar.

    si cred ca are dreptate: daca era suficienta convingerea intima, asumata de toata populatia sa nu furi etc etc etc, nu mai era nevoie de pedepse, de codul penal.
    eventual, astea ar fi fost niste situatii cu totul exceptionale.
    penru ca, in rest, populatia s-ar fi comportat cum trebuie intr-o proportie atat de mare incat sa nu se simta nevoia sociala a unui sistem coercitiv (amenda, pârnaie).
    pentru ca si asta mi se pare mie un pseudo-argument: dom’le, eu sunt un spirit liber si resping orice sistem din asta religios, care imi impune cu forta anumite reguli, sub amenintarea pedepselor, a iadului, etc etc, e o barbarie.
    pai, surpriza: orice sistem laic iti impune, tot cu forta, niste reguli, tot sub amenintarea cu pedepsele.
    chestie clasica de management al resurselor umane: biciul si zaharelul.

    1. Păi da, dar e cam condescendent, şi din partea lui TS şi din a noastră, a zice “da frate, clar că religia e vrăjeală popească, dar ţine prostimea în frîu”. Nu zic, psihopaţi sînt cam 6% oriunde te-ai duce, dar restul oamenilor nu sînt chiar aşa proşti şi răi cum zic popii. Majoritatea ştim că dacă ţi-e bine ţie, mi-e bine şi mie, în general.

      Anume zic, nu dai cu toporul, nu violezi, nu agresezi oameni nevinovaţi, nu din cauză că zice-n Biblie că nu-i kosher. Nu dai pur şi simplu că îţi repugnă, inerent, ca om.

      Moralitatea precede scriptura. Altfel, dacă creştinii chiar ar pune Biblia înainte de moralitatea lor înnascută, ne-ar ologi pe toţi care lucrăm de Sabat. Şi-ar da cu copii de piatră, că aşa zice Isus. Ar face multe lucruri pe care nu le fac.

      Deci moralitatea asta nu prea ştiu eu de unde vine, că nu-s expert în evoluţia psihologiei, dar de la popi, din scripturi, din ameninţări şi din frica de iad, aproape sigur nu.

      1. tu zici ca omul are un fundament moral ok.
        eu nu cred.
        cred ca totul tine de cultura si de educatie, in sens larg.
        asa se explica, in parte, diferentele de performanta sociala intre natiuni: prin cultul muncii, de exemplu, al corectitudinii etc.
        pentru ca, altfel, am fi toti dotati cu acelasi soft si n-ar exista diferente intre romania si germania.
        ce ai alege sa angajezi la firma ta, romani obisnuiti, sau nemti obisnuiti?
        asta arata, cred, ca nu exista fundamentul ala gigea al omului.

        in plus, n-am spus ca religia este pentru prosti.
        cum nici Codul Penal nu este doar pentru prosti.
        normele sociale sunt doar o parte din toata povestea cu religia.
        si, chiar daca discutam doar de norme sociale, tot nu este dedicata exclusiv prostilor.
        suspenda Codul Penal si Codul Comercial pentru o saptamana si o sa vezi ca nu doar prostii se dedau la nasoleli.

  9. In ideea ca Biserica necesita fonduri peste fonduri….il rugam pe preasfintia sa sau pe toti prefericitii astia imbuibati ….sa renunte macar la jumatate din bunurile lor in scopuri caritabile, ca doar asa spune povestea aia faina numita Biblie, nu?….ce cei saraci si superinzi vor fi rasplatiti in ceruri….sa inteleg ca astia mereu preafericiti nu vor avea parte de asa ceva in ceruri pt ca s-au sacrificat pt noi si strabg toti banii din toate partile ca sa ramanem noi saraci si sa ajungem in rai?…fenomenall….pacat ca m-am prins atat de tarziu…o sa donez tot ce am…inclusiv o muie mare de tot. Astfel…papa de la roma va avea un tron din aur masiv si mai mare si un sceptru si mai greu…..si vizite in diferite zone ale globului si mai scumpe(ex.Vizita in Mexic, data din presa, a costat 128 milioane de euro)….in pana mea ca scoteai sin foamete 2 tari africane cu banii astia. Si voi cei care sustineti ca nu ne obliga nimeni sa botezam copii la biserica sau sa chemam un popa la groapa….luati va rog in considerare si faptul ca si daca dam noi banii sau nu….ei tot primesc de la stat sume colosale si plus de asta….daca vrei sa iti botezi copii sau sa te ingroape “crestineste” ….pe langa banii datzi la momentul “actului” mai cotizezi anual cu alte sume la botez sau etc. Asa ca fuck off…..si rugatzi-va in apartament ca nu vrea nimeni sa futa carute de bani pe cacaturi de cladiri si invatatzi odata ca Biserica nu e reprezentata de cladiri….ci de vointa omului de a crede intr-o entitate suprema pt a avea un punct de sprijin psihologic in clipe grele.

  10. Mantzy,tu nu ești ateu. Ești doar prost, tată!
    Dar ca foarte mulți proști mai ești și prost crescut pe deasupra. Astfel nu realizezi cât ești de prost și te crezi în sinea ta deștept. Dar ascultă-mă pe mine, ești un prost. Și nu unul obișnuit, ci un mare prost.

  11. Mie sincer mi se pare oribil modul in care scrie acest martzog, nu stiu cine e…si cat de mult isi dedica viata bunastarii populatiei( ca se pare ca din cultura lui vasta, nu a aflat si ce face Biserica pentru societate, si cate programe sociale initiaza)…dar nu pot decat sa spun ca e un incult, care cu cu siguranta si-a format opiniile (si vocabularul distins) pe dupa blocurile gri, ascultand Parazitii cu sarg…si acum si-a facut blog, ca deh…nimeni nu mai sta sa mediteze la nivelul la care se afla…in general.

    Martzog…ia si mediteaza la piciorul broastei de care te tii strans, asta pana sa iti arate Dumnezeu!!!:)

      1. In sfarsit! Bravo Andreea, l-ai readus pe calea cea buna, adica aia in care intreaba gagicile de pe blog daca se fut. Manty, deci de cuvantul Domnului aveai nevoie :)))

          1. nu, diana, io ii faceam lobby lui mantog ca andreea ecleziastica nu-i raspunde. nu ma intereseaza viata ta sexuala de pana acum.:D

          2. Nici nu vorbeam de viata mea sexuala de pana acum, tre sa bem cel putin 4 beri inainte sa povestesc ceva. Si nu-i mai face lobby, ca d-aia nu se fut fetele cu el. 🙂

    1. Bunăstarea populaţiei? Păi hai să-l facem pe Jiji sfînt, că doar le-a făcut ălora căşi, iar noi sîntem copii şi nu înţelegem diferenţa dintre a investi într-o operaţiune de PR şi a face bine oamenilor. Pablo Escobar ar fi un zeu al milei şi bunăvoinţei, după capu tău.

      Ce m-am enervat.

  12. Mai oamenii lui Dumnezeu, intrucat voi nu dati probabil un sfant pentru vreo Biserica, de ce sunteti atat de haratiti si inraiti?…acum, sper ca nu aveti pretentia sa mai fiti cununati, sa va fie botezati copiii, sau sa fiti inmormantati crestineste, ca doar toti preotii astia “imbuibati” s-or ocupa si de astea…si cu siguranta nu v-ati dori asta, nu? :)))

    1. stii ce-mi doresc io andreee? imi doresc sa fie taiate fondurile de la buget catre biserica. oricum oamenii platesc cununii si inmormantari. biserica sa fie in regie proprie si sa faca in continuare lucrurile alea bune pe care zici ca le face. cine vrea sa cotizeze in plus sa fie liber s-o faca da fara constrangere- oricum majoritatea o fac. creca am iesi din criza in doi ani.
      jos salariile popilor! in rest sa fie la fel.

      1. Ostape…stii cat e salariul unui preot, de curiozitate intreb? Da, oamenii platesc…e logic sa fie asa, sau ti s-ar parea mai dragut sa cotizeze cate 10 % din salariu lunar, asa cum se procedeaza in bisericile protestante, catolice…sau asa cum se face in strainatate?

        Paaaai asa, normal ca nu mai scoti nici un ban, cand chemi preotul sa vina la ora scrisa pe invitatia de nunta..ca deja daca ai salariu de 2000 E, dai lunar din el 200 E Bisericii?

        Plus ca, preotul ( inbuibat sau mai putin) are de platit curent, incalzire, intretinerea Bisericii, dat salarii la cei din strana, cumparat vesminte, vin …etc…si familie de intretinut!!!

        Crezi ca ar mai exista preoti in baza celor ca voi, care nu vor sa dea un ban, sau exista doar pentru oamenii care ii apreciaza, si inteleg rolul lor pe pamantul asta?:)

        1. 15 milioane vechi? 20? si 6 milioane mi se pare enorm de mult pentru cat castiga pe langa.
          io-s la greco catolici si nu dau nimic decat daca vreau in schimb dau la ortodocsi vrand nevrand contribuind la buget.

          1. 11oo cu def si gradu 2.
            1000- cu def
            900-ptr un debutant

            cum adica nu dai nimic la greco catolici, fii mai exact te rog!Pai asa dau si eu, daca vreau si cat vreau…si apoi doar n-o sa zici acum ca toti preotii ortodocsi cer bani, si atat…iar alora care patesc asta, o fi semn de la Dumnezeu…sa devina mai milostivi, si sa lase clontul mai plecat…hahaha! am chef de gluma, dar chiar ma supara preocuparea asta de a critica preotii, si de a-i pune pe toti in acelasi ceaun….zau asa!

          2. Andreea, eu cred ca tu Esti ceva ruda cu ei….
            Numai cand mă gândesc ca nici nu te poți Spovedi dacă nu ai banu’ la tine ( si asta era acum vreo zece ani ).
            Mă bucur ca am plecat din România!!!!!!!!!!
            Nu am mai fost de ani mulți si nici nu o sa calc pe acolo prea curând.
            Mă distreaza reactia astora care se cred mari “credinciosi”!!!!:)))))) E penibil ce fac popii! Si mai nasol e ca nici nu le e rusine. Totul este pe fata. Am văzut post-uri unde erau aratate poze cu anunțuri de pe ușa Bisericii cu lista de prețuri ptr botez, cununie etc……
            Nu știu dacă e de ras sau de plâns, dar mi-a făcut plăcere sa citesc blogul si mai ales comentariile Andreei :))))))))

          3. Janajana…ei nah comedie, chiar am rude, cunostinte, prieteni, tot tacamul, evident.Chiar nu cred ca indicat e sa urati o tagma anume, ca sa te poti pronunta in legatura cu imaginea de ansamblu a ei.

            Nu am zis ca toti sunt sfinti, nu nu….doar ca nu toti sunt asa ca cei despre care aleg sa vorbeasca unii…atat.

            In plus, subliniez faptul ca acest tip…se exprima execrabil de-a dreptul, dati-i dreptate, laudati-l…dar pentru mine e hilar ca un asemenea specimen sa isi permita sa critice ceva. Ioc educatie, ioc vocabular…pai astia critica pe altii, in loc sa faca ceva cu ei, sa evolueze cumva? Mai bine orice…decat nesimtire si mitocanie si lipsa de educatie/cultura
            …sincer.

        2. Pai uite mai draga mai,ca in strainatate nu cotizezi OBLIGATORIU pt beserica,doar cei care au proprietati si platesc taxe o pot face,OPTIONAL,in rest nu!Si nu neaparat la beserica de cacat,ci poti s-o faci la orice fel de asociatie non profit,eu de ex am dat la unesco,altadata la o campanie pt strangerea de fonduri pt echipamente medicale.Si nici la beserica catolica nu esti obligat sa cotizezi,altfel nu te ingroapa sau cununa-precum nemernicii de ortodocsi.Asa ca imi repugna etern orice alianta obligatorie cu beserica hotilor ortodocsi!!

      1. daca te mai bagi in seama aiurea cu asta de fute tot ce prinde te voi banui de adulter intentionat si va voi aplica pedeapsa divina. adica omoru’. orice, da’ olteni? da-o-n pula mea!

      2. Conteaza mult si calitatea vietii, a vietii in general…cat si a celei spirituale, si mai cu seama cum se ajunge in ceasul ala al mortii…ca toate alegerile noastre au repercusiuni, si e bine sa le avem pe cat mai multe in vedere 🙂

        1. sa moara ma-ta ca ameninti cu Dumnezeu!? ce sloboz, ai impresia ca e pestele tau, sa te apere de oameni rai? manca-mi-ai pula!

    2. Andreea,se pare ca esti o retardata mintal care stie sa foloseasca o tastatura.Cum poti sa spui ca X sau Y nu da bani la biserica voastra puturoasa?Chiar daca nu da,ii sunt furati,Furati idn taxe si impozite,ceea ce agraveaza situatia.Pune mana fata pe o carte,pe un ziar,informeaza-te care e circuitul banilor bisericii inainte de a debita ineptii.Asa,doar spre informarea ta,n-am fost botezat la nici o biserica,la fel si copiii mei.Si vom fi inmormantati ca oameni,nu precum crestini retardati.Si totusi,am citit biblia,si o citesc aproape zilnic.Chiar ea imi da motivele de a fi antiteist.

  13. Toti oligofrenii si muuisti si-au tras blog iar tu esti primul dintre ei. E bine ca nu tii post de la muuie si o sugii cu spor in fiecare zi. Zici ca nu esti ateu dar manaci cacat mai rau ca ei, pofta mare!
    Mi se rupe ca n-o sa imi publici commentul ca doar le publici numai jegurilor care te lauda dar am vrut sa iti dau o muie sa iti umplu gura azi! Sa vezi ca sunt destui care se pisa cu jet si pe blogul tau si pe ideile tale de muist. Ti-as mai scrie dar ma grabesc sa o fut pe ma-ta!

    1. Te rugăm, nu mai scrie până nu ÎNVEȚI să scrii.

      Mulțumesc,
      Eu și restul „jegurilor” care îl laudă pe Mantzy.

  14. Indiferent ce ar scrie Mantzy, pe blog (ori in revista), si orice ar face personajele incriminate, si oricati corifei atei ar veni, Adevarul va ramane acelasi. Putem sa-l acceptam sau nu.

    Deocamdata Biserica e cea care se transmite acest Adevar, incepand inca de la primii apostoli (delegati fiind de Iisus). Poate ca unii slujitori ai Bisericii nu se ridica la demnitatea pe care o cere slujirea lor, insa asta nu neaga adevarul Bisericii.

    Probabil ca mitropolitul a facut niste generalizari in privinta mass-media, iar aici vii si raspunzi tot cu generalizari. Nu sunt toti preotii desfranati, avari, imbuibati si ce alte caracterizari le mai vedeti voi.

    Si nu vad ca toti preotii sustin deciziile celor de deasupra lor, chiar daca le urmeaza (gen Catedrala, biserici, fonduri de la buget etc).

    Si pentru alte cateva comentarii: credinta adevarata nu s-a opus niciodata cunoasterii adevarate, indiferent de metoda (mistica sau stiintifica).

    PS: Si da, sunt credincios, si imi place si Bukowski.

    PPS: m-am intrebat care e sursa pentru informatia 4000 de biserici in 20 de ani. Daca si altii v-ati intrebat, gasiti aici cateva referinte: http://www.evz.ro/detalii/stiri/873425.html

      1. Fondurile de la stat poate aduc niste beneficii pe termen scurt, dar fac Biserica vulnerabila. De aceea sunt de parere ca trebuie sa fie independenta de stat, nu numai politic, ci si economic. Si ambele nu doar declarativ, ci si practic.

        Cu indoctrinarea nu pot sa zic ca sunt de acord. Ortodoxia, ne place sau nu, face parte din cultura noastra. Nu cred insa ca statul ar trebui sa impuna, dar personal cred ca pana la varsta la care copii aleg nu e cool sau ca nu-i intereseaza, ar trebui sa invete.

        Ca nu toti preotii sunt la fel si ca sunt pozitii mai nuantate, aici: http://www.teologie.net/2011/08/29/recunoasterea-greselilor/

  15. Dupa sute de ani vulgul a ajuns in sfarsit sa impartasasca ideile iluminismului, marxismului si pozitivismului si ne transmite prin Mantzy, intelectualul care nu stie sa deosebeasca un popa de un mitropolit, profunda sa viziune asupra crestinismului.

  16. Draga domnule bloger,
    Sunt in asentiment cu tine si e deja de notorietate faptul ca multi dintre prelatii nostri, sfinti, prea sfinti, inalti si mult prea inalti au metehne care mai de care mai diavoleasca si poftesc la poale lungi, scurte, mini, etc, cat si de alte orientari libidinoase din care fac parte cu mare succes al de Riki MARTIN, Elton JOHN care mai este si “SIR” al Angliei, etc.
    Cat dspre articolul tau, nenea, e unul Care-mi place chiar foarte mult si cu fufele astea imbracate in negru nu-i de glumit.
    Tine-o tot asa. Imi place cum scrii.Bravo.

  17. Nu sunt ateu dar le-ati zis-o destul de bine. Chiar in evanghelie exista un text: – invatatorule uite ce cladiri! – Adevar graiesc voua nu va ramine piatra pe piatra care sa nu se risipeasca. O zi buna !

  18. Respect, bravo. Far out, truth sayer.

    Sant ateu, dar nu neaparat anti credinta cat anti religie, biserica,dogma.

    Faptul ca eu sant anti nu cred ca ma face incapabil sa spun un adevar obiectiv despre popie.

    E cu adevarat pacat, in sensul cel mai general al termenului, ca o institutie ca biserica ortodoxa, care se bucura de atata autoritate si incredere la noi, nu foloseste astea ca sa faca si niste bine ( orfelinate, azile de batrani, donatii, whatever ), sa indemne lumea la nitica civilitate, la un pic de calm, afara de mesaju religios.

    Nu zice frate nimeni sa nu umbli in audi s8 B-666-BOR, sa iti pui termopane la turla si leduri la icoane, da mai fa si cate cevasile pa langa. ca ai de unde.

    in rest, sarbatori fericite, si la mai multe posturi d’astea de inspiratie si atitudine progresista.

    Ma inclin.

    1. eu nici macar nu l-am citit, doar putin pe la inceput…e foarte previzibil de altfel, un individ desfranat…deranjat ca cineva trage un semnal de alarma!!!Ca sa se simta in continuare confortabil, alege sa se impiedice de bani, masini si ceasuri ale preotilor…de parca ei ar fi Dumnezeu, astfel isi spune ca toti sunt ca el…si totul e in “ordine”!:))

  19. Mantzy las-o dreaq de beutura in saptamana patimilor! i-ti tulbura grav gandirea frate!(incearca sa faci o pauza saptamana asta si te reapuci dupa Sf.Paste).

  20. Cu articolu’ facebook ai atras cocalari, cu asta ipocriti. si aia care’s impotriva popilor si aia care’s pro popi.

    care e urmatorul segment al populatiei?

    (eu zic sa incerci ceva cu drepturile femeii poate apar d-alea de ling covoru. da sa il faci in asa fel incat sa vina doar alea bune de pula, nu orice mustacioasa grasa)

  21. Am citit cu destul de multa atentie si parerea domnului Mantog si refularile ulterioare. Stau si ma intreb daca mai aveti curajul sa va uitati in ochii parintilor vostri dupa ce ati avut “curajul” sa priviti ceea ce ati scris mai sus. Ma bucur ca exista oameni ca voi. Ma scuzati… Reiau. Ma bucur ca exista Oameni ca voi. Din pacate nu pot fi de acord cu voi. Am avut un bunic care a murit in incercuirea din Crimeea, ramas voluntar sa dea piept cu rusii in timp ce grosul trupelor se retragea pe mare, spre tara. N-as putea sa-i fac asa ceva. Apoi, l-am ascultat pe Sfintia sa, intr-o seara de Sfanta Marie, la Moisei. Nu stiu daca acest nume va spune ceva… Acolo a predicat in fata a catorva mii de romani din Maramuresul de Nord. Acei oameni au venit imbracati in galbel/albastru si-au plecat cu inimi tricolore. Probabil, suficient sa le ajunga pentru inca un an de robie. Ups… Despre asta era vorba?… Cam da. As vrea sa va vad si sa va aud vorbindu-le acelor oameni in cuvintele de mai sus. Si sa va mai vad de Valentine’s Day sau la Vama impartasindu-va celor care sute de ani n-au avut dreputul sa mearga la Biserica decat daca aceasta era sub pamant.

    “Sa mori tu, parinte?!” pare scris intr-o limba romana… oarecare. Dar ce-ar fi viata fara manele? Aveti si voi dreptul la existenta. Fara voi, noi am fi mai jos. Asa ne simtim macar mult mai sus. Domnule Mantzy, stai linistit, Parintele Streza va muri, ca orica dintre noi. Dar tu, crezi ca-i vei urma oare cand iti va veni randul?

  22. Desi e un post plicticos,subscriu celor scrise de Abu.Esti Hipstar daca esti ateu,cica esti chiar prost “daca nu intelegi explicatiile stiintifice si Teoria lu Darwin”.Asta de obicei spun imbecili ca Mircea Badea de exemplu,unii care de fapt nici macar n-au habar de aceste “teorii” si de faptul ca nu-ti vor da niciodata raspunsuri la intrebarile esentiale,doar pentru ca pur si simplu Nu Le Au.Ma cac in fizica cuantica si in tot restul,sunt niste bajbaieli.Du-te tu dracu la Tutea si vezi ce zice de atei.Si ma pis pe blogul tau,nu mai intru,na!

    1. Sa mori tu ca aia care nu cred in balariile din cartea cu plus pe ea sunt hipsteri?! Ba cacatule toti credinciosii idioti ca tine au argumentu` suprem urmatoarea afirmatie: “cum iti explici [inlocuieste cu orice cacat]?”. Pula mea idiotilor voi daca nu va explicati ceva, gata: Exista dumnezeu.

  23. Cel mai bine ar fi sa stergeti toate afirmatiile legate de Sfanta Biserica si de slujitorii ei.Poate va ia Dumnezeu si va arata ce inseamna sa judeci cu adevarat.Mai bine va rugati cei care aveti ceva impotriva Sfintei Biserici sa va lumineze bunul Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.