București, 6 aprilie, ora 7:40 AM. Gara de Nord. Nedormit de nici nu mai știu cîte nopți, stau rezemat de-o reclamă din fața Mc-ului, cu ochii în zare. Aștept pe cineva. Deodată, între mine și zarea din față-mi se interpun trei țigănuși din familia garus parazitus (cerșetori, aurolaci, hoți, pești și cărători de bagaje, all in one). Toți cu șepci îmbîcsite, geci de fîș în culori țipătoare, blugi cam la fel de uzați ca ai mei și la fel de nebărbieriți. Prind discuția de la un punct. De la punctul în care aurolacul în fîș roșu li se adresează celorlalți pe un ton lipsit de aroganță, sigur pe el și împăcat cu lumea și destinul:

– Bă, eu sînt mai fericit decît voi.

Ceilalți se uită lung la el, fără să protesteze. La un moment dat, cel mai nebărbierit dintre noi patru face toate conexiunile necesare și-i spune ”fericitului”:

– Atunci dă și tu o țigară.