Avea gura mare, delimitată de niște buze groase ca două anvelope de IMS ale căror crăpături nesfîrșite se împrăștiau în toate direcțiile, uscate și întortocheate ca harta hidrografică a Africii. Îi puteai ghici vîrsta ca la pomi, numărînd cercurile concentrice ale șanțurilor săpate de vînt în buzele ce păreau să fie acolo de cînd lumea. Cînd zîmbea i se vedeau toți cei 40 de dinți, iar cînd rîdea cu poftă, cu gura deschisă, îi puteai studia tubul digestiv fără mari eforturi, doar stînd și analizînd hăul care ți se deschisese în față pentru cîteva secunde. Îi lua mai puțin să vopească gardul care împrejmuia casa părintească decît să dea cu ruj acea monstruozitate cu deschidere mai mare decît un portbagaj de Octavia.

Gura ei imensă și urîtă era atît de frumoasă încît nimănui nu-i păsa că e cam prostuță, că are nas cu cocoașă sau că are ochi medii, ușor spălăciți. Odată, un băiat timid îi ceruse în căsătorie buza de sus. Fusese refuzat cu toată gura și dăduse imediat vina pe gelozia buzei de jos. Rîdea cînd spunea că îi lua mai mult timp să o sărute o dată decît să mănînce o vată de zahăr pe băț mare.

Mai presus de toate, avea gura atît de mare și totuși atît de fascinantă încît nu-ți venea nici o clipă să faci vreo poantă cu sex oral, gen cîte… Mă rog, nu-ți venea.