update: deontologii de la Antena 1 au ascuns video-ul și au reușit să-l dea jos și de pe YouTube. Noroc că internetul are resurse. Muie ACTA (în situații precum cea de față)! 😛

Na, că iar m-a prins 7 dimineața la redacție și n-am timp să scriu un text haios și mustind de creativitate ca să-mi satisfac fanii extrem de exigenți. O să scriu, în schimb, unul serios și fără pic de peniță pornind de la acest superreportaj:

Reportaj masluit A1

Vezi mai multe video din film

Ați remarcat ceva în neregulă, pe lîngă prezentarea tendențioasă și populistă a unui fapt altfel regretabil (creșterea prețurilor)? Dacă nu, mai uitați-vă o dată și spuneți pe cine vedeți la 0:41, în planul doi. Nu cumva e însăși Mirela, bugetara cu salariul minim pe economie de la începutul reportajului? Și ce caută Mirela în spatele tarabei, de data asta? Hmm, se pare că tocmai pune niște roșii pe cîntar. Dar cine a mai văzut piață cu autoservire? Doar dacă nu cumva…

Asta îmi amintește de mirarea cu care am descoperit, acum vreo cîțiva ani, poza unei foste colege de facultate într-un reportăjel despre cum întîmpină bucureștenii primăvara (ah, the joy, the shits coming out of the snow!) făcut de un tabloid și semnat de colega cu pricina. Asta deși la explicația pozei stătea scris alt nume și altă vîrstă pentru colegă-mea, care era prezentată drept o bucureșteancă tipică care (iată cum am evitat cu succes cacofonia prin strecurarea unui adjectiv între ”bucureșteancă” și ”care”) a ieșit să adulmece tîmp florile de tei, sau gen. Sigur, ăla era un fals și  nevinovat. Tot ce voiam să subliniez e că se practică (chiar frecvent, dacă tot veni vorba) mînărirea personajelor dintr-un reportaj. Uneori se folosește și la interviuri. Eugen Istodor știe.

Că este o practică obișnuită a jurnaliștilor o demonstrează și reacția directoarei de marketing de la Observator, care explică, pe contul personal de Facebook:

Avem de-a face cu o știre făcută după exact aceeași rețetă după care toate televiziunile prezintă un aspect social din spațiul vital al oamenilor, al românilor, n’est ce pas, care este, el, spațiul, asigurarea hranei și o minimă decență de trai. Să vă spun cum se face o astfel de știre: se ia un interlocutor care impersonează românul de rând, în acest caz bugetarul, și se aduce la sincron, pentru a ilustra cazul. „Mirela” poate fi „familia Ionescu” sau „domnul Cornel”.

Cum cum? Dincolo de folosirea cretină a verbului inexistent în română ”a impersona”, doamna Dorothea Ionescu Vănău recunoaște, în cuvinte multe și complicate, că televiziunile de știri (mă rog, zice că ”se face”, e posibil ca doar la Observator să ”se facă”) găsesc actori pe care-i pun să se dea drept anumite personaje care să le servească scopului, adică să demonstreze că ceea ce se zice în știre e adevărat. În cazul de față, că românii chiar trăiesc rău. Că bugetarii chiar cumpără cîte două roșii. E adevărat, ei n-au găsit nici un exemplu concret, dar ia uitați-o pe vînzătoarea Mirela ce frumos face ea pe bugetara săracă și cumpără două roșii mai micuțe de la propria tarabă, că doar ”de-atîția bani are” (măcar puteau s-o pună să repete replica pînă îi ieșea acordul). E clar că așa se întîmplă, deci ce contează dacă Mirela există cu adevărat sau nu? Cum spune madama prostuță, Mirela poate fi familia Ionescu sau domnul Cornel. Chiar așa, de ce nu i-or fi spus vînzătoarei domnul Cornel? Măcar ar fi fost haios și și-ar fi asumat cumva falsul.

Asta așa, pentru cine încă avea dubii că jurnalismul nu este o cale de urmat.