Nici o surpriză (nici) la Oscarurile de anul acesta. Nici măcar la prezentator n-am avut vreo prospătură. A fost tot Billy Crystal, pentru a noua oară. Poanta lui de introducere, aia cu ”este un moment bun să mai uitați de criza financiară uitîndu-vă la milionari care primesc statuete din aur masiv” este doar o copie palidă a unei poante cam pe același subiect pe care a făcut-o John Lennon cu 50 de ani înaintea lui, la un concert de la Royal Variety la care erau invitați, printre alții, și toți membrii importanți ai familiei regale britanice: ”Spectatorii de pe locurile ieftine, din spatele sălii, să bată din palme; cei de pe locurile din față pot doar să-și zăngănească bijuteriile.”  Mi-am amintit de la acea primă poantă că Billy Crystal, săracul, este alesul atunci cînd nimeni nu vrea să riște să se facă umor adevărat pe scenă. Umorul adevărat poate să-ți aducă mari deservicii. Sau ce, ați fi vrut să-l cheme iar pe Ricky Gervais?

Prea bun ca să-l mai cheme, trebuie să recunoașteți (apropo, o glumă care-i face să rîdă în același timp pe De Niro și Halle Berry este gluma perfectă – 5’17”).