Pe lîngă avantajele evidente pe care ți le conferă cînd ai deja păr la cur, cititul te face liderul găștii de mic. Eu cred că aveam vreo 11-12 ani cînd am citit prima oară Cei trei muschetari. Mă fascina atît de tare încît la sfîrșitul zilei, cînd mă goneau ai mei afară la joacă pentru a nu-mi strica ochii și-a ajunge un tocilar urît, simțeam nevoia să continuu fantezia. Așa că am inventat prima versiune de ”Cei trei muschetari – jocul”, pe care-l jucam alături de Vasi (Porthos), Florin (Aramis) și Radu (Athos). Eu se-nțelege cine eram. Și lucrurile se întîmplau cam așa (le retrăiesc acum pe măsură ce vi le povestesc):

Aracii, parcă așa le zice, din grădina vecinului sînt numai buni, uitați-vă! Vasi, Florin și Radu se uită pieziș printre răsadurile de roșii. Nu-s prea groși, poate ne lovim? Vasi e circumspectul grupului. Îi luăm, trebuie să ne facem săbii, ce mușchetari sîntem noi? Ce-ai Radule de ești supărat? Eu cine ziceai că eram? Athos. De ce Athos? Pentru că Athos e mai gras. Eu nu sînt gras. Dar ai 11 ani și 80 de kile. Mda, dar oricum nu mai cresc. Bine, dar pînă una-alta ești Athos. Hai, fiecare să-și aleagă sabia. A mea e aia din lemn cioplit la vîrf, fără coajă, neted și frumos mirositor. Porthos vrea acțiune. Și acum ce facem? Știu că toată lumea așteaptă planul de la D’Artagnan. Acum îi căutăm. Pe cine? Nu mai știu cum se numeau, o să vă spun mîine exact, în orice caz trebuie să aibă uniformă. Ne strecurăm tăcuți prin scările vecine, patrulăm disciplinați pe lîngă zidurile blocurilor, escortăm de la distanță orice tînără domnișoară rătăcită pe străzi la acele ore tîrzii din seară. Și acum la ataaaac! Alergăm urlînd cu săbiile deasupra capului înspre un dușman imaginar care a campat peste drum de Bomboana, înspre cămin. O iau înainte și mă afund în întuneric, asaltînd gardul cu gratii negre și subțiri. Cînd lemnul săbiei mele lovește fierul gardului se aude ca în carte. Cred. Ceilalți trei muschetari rămîn pe trotuar, să mă acopere. Se uită fascinați la cît de mult îmi trăiesc rolul cînd cineva îi bate pe umăr.

Polițistul care pare să fie șeful patrulei li se adresează pe un ton de adult, deci dur. Ce faceți aici? Ne jucăm, zice Aramis. Cu bețele astea? Sînt săbii, protestează Athos. Athos n-a fost niciodată cel mai inteligent dintre muschetari. Aha, sînt săbii, păi poate ar trebui să mergem să vă ducem acasă și să le spunem părinților că voi alergați cu săbii prin oraș. În tot timpul ăsta stau ascuns după o movilă și privesc scena. Sînt încă în rol. Victoria nesperată din duelul cu gardul mi-a dat încredere în forțele mele. Cînd polițistul îi pune o mînă pe guler lui Porthos știu că trebuie să intervin. Ies din ascunzătoare și atac perpendicular, rapid și tăcut. Manelele de la castelul de alături îmi acoperă zgomotul pașilor. Mai am doar cîțiva metri. Încă nu m-au văzut. Și cînd mă văd e prea tîrziu. Degetele polițistului se chircesc la contactul cu sabia mea atent aleasă din grădina vecinului și dau drumul gulerului. Aaaaau, futu-ți dumnezeii mă-tiiiii! Cam la înjurătura asta, prima, mi-am ieșit din rol. Polițistul mă privește cu ochi bulbucați de furie în timp ce ceilalți doi mă înhață. Ce cristosu mă-tii faci, băi?! Mă jucam, mă scuzați. De-a ce pizda mă-tii de jucai?! De-a mușchetarii. Ce-s ăia? Niște personaje dintr-o carte. Și asta fac ei, se bat cu poliția?! Nu mai știu exact. Cum mă-ta-n cur nu mai știi, mă, mă iei la mișto tuți paștele mă-tii de sfrijit? Nu mai știu, pe cuvînt nenea, s-ar putea să nu fi ajuns la capitolul ăla. Du-te imediat și citește și vino înapoi să-mi spui. Dacă nu vii îi găsesc dracii pe ăștia trei!

Alerg spre casă cu inima cît un purice. D’Artagnan a plecat de mult, nici urmă de el. Răsfoiesc febril cartea și nu știu ce motiv invoc ca să mă întorc afară. Bălmăjesc ceva înspre ai mei și în următoarea secundă alerg înapoi înspre cămin. Polițiștii sînt tot acolo, îi țin pe prietenii mei de umeri. Ei, ai aflat cu cine vă bateți? Da, cu gărzile cardinalului. Păi noi nu sîntem gărzile cardinalului. Ne scuzați. Dar dacă-ți spun eu unde-s gărzile și ce trebuie să faci ca să le învingi, te bați cu ele? Da. Uite, ia banii ăștia și vezi că mai la deal, la Traistă, lucrează niște gărzi de-ale cadrinalului ăla la magazin, cere-le un pachet de Asos. Athos tresare. De Athos? Nu, bă, de Asos! Eu am înțeles, nu-l băgați în seamă, el nici măcar n-a vrut să fie Athos. Alerg la magazin și mă întorc cu țigările. Polițiștii nu mai par așa supărați. Tu al cui ziceai că ești? Al lui D’Artagnan. Polițiștii rîd și ne lasă să plecăm.

Cititul te face liderul găștii de mic, chiar și atunci cînd în gașcă sînt polițiști.