Scrisoare pentru o prezentatoare TV

Scrisoare pentru o prezentatoare TV

Dragă Cristina Dochianu,

Îți scriu asta pentru că, acum ceva vreme, am auzit o poveste care te denigra. Cică un tip ar fi ajuns într-o situație în care sexul cu tine era iminent, dar nu a reușit să săvîrșească actul pentru că, citez din cel care mi-a povestit faza, ”erai prea proastă”. Țin să dezavuez acest comportament mîrlănesc care condiționează erecția de inteligența partenerei. Cu excepțiile în care e urîtă, femeia e ceva frumos, sensibil și irezistibil, că de aia se și zice că ce-i frumos (nu ce-i deștept, atenție!) și lui Dumnezeu îi place să fută. Te asigur, draga mea, de convingerea mea că bărbații care spun vreodată enormitatea ”nu pot s-o fut pe cutare pentru că-i prea proastă” sînt niște ipocriți triști care au sau au avut prietene urîte. E ca și cînd ar zice ”nu pot să port o discuție despre fizica cuantică cu asta pentru că e prea urîtă!”. Eu, Dumnezeu și prietenii mi-s martori, ți-aș cuantifica fizic, excesiv de fizic, fiecare atom, chiar dacă am auzit (de asemenea) că ai avea o aglomerație puțin cam mare de molecule în dreptul fundului.

Ba chiar aș putea să te iubesc, pentru că m-am maturizat în toți acești ani și deja sînt resemnat cu gîndul că o tipă atît de mișto nu poate fi și deșteaptă (a se citi ”o tipă atît de mișto oricum nu s-ar uita la mine dacă ar fi și deșteaptă”). Vreau să știi că eu aș face sex cu tine pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai fi putut fi dacă citeai mai multe cărți. Drept dovadă că te doresc atît, i-am mințit pe oamenii ăștia care citesc blogul c-o să scriu despre Roșia Montană azi, doar ca să fiu sigur că intră cît mai mulți și văd scrisoarea pentru tine. Poate, cine știe, aceste rînduri vor ajunge la cineva care ți le va citi. Nu pentru că tu nu ai ști, Doamne ferește, ci pentru că nu mă consider demn să scriu texte pe care să le citești personal.

Cu nețărmurită adorație pentru ochii tăi și cu sinceră indiferență față de inteligența ta,
Mantzy.

 

19 thoughts on “Scrisoare pentru o prezentatoare TV

  1. Nehotararea ta dovedita prin “as putea sa te iubesc” “as face sex cu tine” este rodul lecturilor tale si mai ales din clasici. Daca v-ati fi actualizat cunostintele, ati fi aflat (ieri seara sau azi dimineata pe un site de stiri) ca dragostea este o boala psihica care se trateaza greu si se rezolva in aproape patru ani. Auzind si eu de la cei batrani ca “p*la nu stie carte” am trimis-o la Spiru Haret sa-si ia o diploma, ceva acolo, la mana. Odata, cand tata ma batea la cap sa ma insor, la aroganta mea ca “dar eu nu o iubesc p’aia” el, tata, mi-a zis: “Lasa ba, prima data fute-o, ca dupa cativa ani vine si dragostea”. Cu speranta ca v-am ajutat cat de putin, va urez, “fu*e-o ba!”

  2. Cristina Dochianu
    ‎”Aproape de tine si nestiut te-am vegheat, ca un indragostit. Te-am mangaiat si ti-am adus cant din cer, sa intelegi fericirea. Te-am ridicat cand ti-a fost greu si te-am hranit cu speranta.” – Cantand cu ingerii… – Adela-Nicoleta Simbotin

    Dan Enache F.FRUMOASE VERSURILE ! 🙂

    Iuliana Yuly fain bravo cristina

  3. io zic ca dra Cristina Dochianu ar trebui sa faca o reclama la Rosia Montana… pe principiu sanatos ca acolo e saracia asa de mare ca nici curvele n-au de lucru

    salvati Rosia Montana!!

  4. In studenție am refuzat sa o fut pe una după ce mi-a zis ca si-a crapat himenul datorită unor exercitii de gimnastica. Fără sa o întreb dacă-I virgina sau nu. Cum plm sa futi una ca aia? Nu mă lasa intelectul, îmi inhiba pula.

    Ca dovada, e divortata cu plod.

    1. “Nu te lasa intelectul” deoarece e foarte ingust. Atat de ingust incat nu te-a putut ajuta nici sa intelegi ceva din lectiile de anatomie si nici macar sa cauti sa vezi daca se poate intampla ce zicea fata aia acolo sau nu.
      N-am inteles nici ce “demonstreaza” faptul ca e divortata (inafara de faptul ca in satul tau inca aflat in epoca bronzului alea divortate or fi scuipate pe ulita de babe si machomen ca tine.)

  5. Si uite-asa se duc pe plua toate marile proiecte gen antirosiamontana, ca apare cite-o pistda, toti baetzii intoarce capu si pina revine ei la joc, hop, aia ne-au pus-o deja in atze. N-ai cu cine, ba!

  6. Bag seama ca sursa era foarte de incredere, de nu te-ai indoit nici o clipa de explicatie. Da’ io tot impotent l-as fi crezut prima data. Sau poate ea de fapt n-a vrut si el a zis sa se razbune…
    Eu ma bucur ca tu, domn, ca intotdeauna, faci reclama unei domnisoare necunoscute, sa o cunoasca si pe ea lumea, sa manance o paine. Sau un broccoli, na. Acu’ toti or sa vrea sa fie prieteni cu ea.

  7. dragi labe triste care ati comentat pe aici, eu zic sa va intoarceti la activitatile voastre preferate (adica sa sugeti ciorapi uzi, de exemplu).
    care mai zice ca n’ar fute-o pe cristinica, e un poponar bolnav cu prostata cat capul ma’sii.
    eu, cand o sa am ocazia sa ma joc cu ea de’a animalul cu 2 spinari, sa mor daca o s’o pun sa’mi recite din rilke… 😀

  8. Cristina Dochianu
    ‎”Toţi îndrăgostiţii, de orice sex ar fi, sunt speriaţi de faptul că iubirea nu e doar o binecuvântare, ci şi ceva extrem de periculos, imprevizibil, capabil să provoace daune serioase. Prin urmare, cine-şi propune să iubească trebuie să ştie că îşi expune corpul şi sufletul la diverse tipuri de răni, fără a-l putea învinovăţi pe celălalt niciodată, pentru că riscul este acelaşi pentru amândoi.” Pactul celor răniţi de dragoste (articol) – Paulo Coelho
    Like · · Share · 2 hours ago

Leave a Reply

Your email address will not be published.