Dragă Cristina Dochianu,

Îți scriu asta pentru că, acum ceva vreme, am auzit o poveste care te denigra. Cică un tip ar fi ajuns într-o situație în care sexul cu tine era iminent, dar nu a reușit să săvîrșească actul pentru că, citez din cel care mi-a povestit faza, ”erai prea proastă”. Țin să dezavuez acest comportament mîrlănesc care condiționează erecția de inteligența partenerei. Cu excepțiile în care e urîtă, femeia e ceva frumos, sensibil și irezistibil, că de aia se și zice că ce-i frumos (nu ce-i deștept, atenție!) și lui Dumnezeu îi place să fută. Te asigur, draga mea, de convingerea mea că bărbații care spun vreodată enormitatea ”nu pot s-o fut pe cutare pentru că-i prea proastă” sînt niște ipocriți triști care au sau au avut prietene urîte. E ca și cînd ar zice ”nu pot să port o discuție despre fizica cuantică cu asta pentru că e prea urîtă!”. Eu, Dumnezeu și prietenii mi-s martori, ți-aș cuantifica fizic, excesiv de fizic, fiecare atom, chiar dacă am auzit (de asemenea) că ai avea o aglomerație puțin cam mare de molecule în dreptul fundului.

Ba chiar aș putea să te iubesc, pentru că m-am maturizat în toți acești ani și deja sînt resemnat cu gîndul că o tipă atît de mișto nu poate fi și deșteaptă (a se citi ”o tipă atît de mișto oricum nu s-ar uita la mine dacă ar fi și deșteaptă”). Vreau să știi că eu aș face sex cu tine pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai fi putut fi dacă citeai mai multe cărți. Drept dovadă că te doresc atît, i-am mințit pe oamenii ăștia care citesc blogul c-o să scriu despre Roșia Montană azi, doar ca să fiu sigur că intră cît mai mulți și văd scrisoarea pentru tine. Poate, cine știe, aceste rînduri vor ajunge la cineva care ți le va citi. Nu pentru că tu nu ai ști, Doamne ferește, ci pentru că nu mă consider demn să scriu texte pe care să le citești personal.

Cu nețărmurită adorație pentru ochii tăi și cu sinceră indiferență față de inteligența ta,
Mantzy.