Militari, ora 18. Aglomerație în trafic, cîteva femei blochează concomitent mai multe artere esențiale. Se stă și se înjură. Eu mă suisem să merg cu mașina un kilometru, pînă la frizerie. Eu mă duc cu mașina oriunde.

Sigur, fac în zece minute kilometrul ăla, dar măcar stau la căldură. Mă rog, doar în ultimele două-trei minute, că pînă atunci e motorul rece. Bine măcar că găsesc loc de parcare. Locul perfect. Parcare permisă pe carosabil, lîngă bordură. Parchez lateral fără să ating bordura, în fața unei uși de sală de jocuri (cred). Totuși, între bordură și ușa respectivă e un trotuar lat de peste un metru. Dau să plec. Vine un domn. Blond, coadă de cal, blugi de țăran, helancă neagră de Steve Jobs. Mă rog, dacă Steve Jobs s-ar fi născut în Alexandria și s-ar fi angajat la o sală de jocuri din sectorul 6, helancă d-aia și-ar fi luat.

Steve Jobs: Știi ce te rog? Nu lăsa mașina aici…
Eu (politicos): OK, dar de ce?
Steve Jobs: E spațiu comercial și nu se mai vede intrarea.
Eu (îndreptîndu-mă spre mașină): În regulă, dar e locul dumneavoastră, plătit?

Steve Jobs ezită. Evident că nu e locul lui. Dar mă mulțumesc să am ultimul cuvînt și dau să mă urc în mașină ca să plec. Pusesem deja piciorul drept înăuntru cînd intervine din poartă o doamnă sfertocosmopolită care stă gard în gard cu sala de jocuri

Doamna: Noi v-am vorbit frumos, să știți!
(e adevărat, ultima întrebare le-o adresasem pe un ton mai răstit)
Eu: Într-adevăr, mi-ați vorbit frumos, dar mi-ați cerut un lucru urît. Ar fi fost culmea să-mi mai vorbiți și urît, după ce că mă rugați să-mi mut mașina de pe locul meu de parcare.
Steve Jobs: Nu e locul dvs de parcare.
Eu: E mașina mea pe el?
Steve Jobs: …
Eu: E parcarea permisă aici, la liber?
Steve Jobs: …
Eu: Deci e locul meu.

Doamna își dă ochii peste cap. Steve Jobs intervine cu o aroganță pe care nu i-o bănuiam și-i zice, arătînd din cap spre mine.
Steve Jobs: Lăsați-l, doamnă, că el nu e român și na…
Mă ia puțin prin surprindere, recunosc.
Eu: Nu sînt român?!
Steve Jobs: …
Eu: Aaa, sînt țigan? (mă gîndeam eu că nu mă bănuiește c-aș fi suedez) OK, și dacă-s țigan ce?
Steve Jobs: Nu e frumos ce faceți…
Eu: OK, hai să ne înțelegem. Eu sînt țigan, iar tu ești prost. Care-i mai șmecher?
Steve Jobs: (din nou către doamnă, tot arogant) Hai, doamnă, că astea-s apucături de Europa, pe unde-a fost el…
Eu: Aaa, păi hotărăște-te, mă! Sînt țigan sau sînt hoț? Asta vrei să zici?
Steve Jobs: (mai împăciuitor) Uite, și eu am mașină, dar n-o parchez aici, o las vizavi.

Îmi arată un BMW Seria 3 parcat aiurea, pe trotuarul de vizavi, singura mașină parcată pe partea aia. Unde o pusesem eu era un șir lung de mașini. Dar cel mai amuzant era BMW-ul în sine. Un ”treiar” de ăla de cocalar tipic care strînge 5.000 de euro și-și ia BMW, c-a auzit el că-i mașină de șmecher. Nu mă pot abține:

Eu: Mda, ce să zic. Ai mașină de român!

Și închid ușa, pornesc motorul. Remarca mea cu mașina a funcționat. Steve Jobs spumegă pe trotuar. Îl aud strîgînd disperat: ”Și asta e tot mașină nemțească, ca a ta!!”. Vrei să jignești un cocalar rasist? Spune-i că are mașină de țigan. Nu există nimic care să-l rănească mai tare. Nici dacă-i zici că mă-sa e țigancă și se fute pe bani nu suferă atît. Cît s-o fi chinuit el să-și ia mașina aia nemțească…

Plec mîndru de mine, recunosc. E plăcut să știu că omul crede c-a fost învins într-o dispută verbală de un țigan. Sînt un țigan bun. Poate data viitoare cocalarul se va mai gîndi dacă simplul fapt că e român îi dă un avantaj în fața uamenilor.