Atitudinile alea nenuanțate și aprige pe care le citiți voi aici uneori sînt opera unui personaj. Să-i zicem Mantzy, mno. Eu, Andrei, în general sînt un tip detașat și moale. Am un sarcasm plictisit, mai degrabă flegmatic. Puțini oameni reușesc să mă scoată din pepeni într-atît încît să renunț la ironie și să le spun direct că mamele lor sînt curve. De fapt, puțini e mult spus. Sînt doar doi. Arhi și Florin Chilian. În această ligă a penibilului în care sînt înscriși mulți (de mulți am și vorbit aici), Arhi și Chilian sînt un fel de Real Madrid și Barcelona. Pur și simplu nu ai cum să-i bați la penibil. Singura distracție e că uneori Arhi e mai penibil decît Chilian pentru ca, în anumite ocazii, Chilian să fie mai în formă și să-l detroneze. În rest, nici o emoție. Ceilalți penibili din campionat sînt la secole-lumină distanță și nu pot visa măcar la primele două locuri. Dar să-i luăm pe rînd.

Arhi nu mă enervează la genul ”Arhi e un troll mediocru și netalentat care înjură chestiile la modă și asta mă scoate din sărite”. Nu, sînt prea familiarizat cu fenomenul ca să reacționez. E dreptul oricui să înjure pe cine vrea, chiar și atunci cînd e gras și prost. Problema mea cu Arhi este că e în același timp și troll care face pe durul, și pișcotar ordinar. V-ați uitat vreodată la burta lui? Sînt mai multe reduceri și gratuități în acea mică planetă de sub sînii lui Arhi decît a avut sait-ul totulredus punct ro în toată istoria lui. Pe undeva e de înțeles. Între blogării fomiști care sug puli de piariști pentru niște biscuiți, un bax de apă minerală și-un bilet de avion București-Craiova cu senviș inclus salam-sibiu, Arhi trebuie să iasă cumva în evidență. Din cauză că e inimaginabil de gras, el are nevoie de mult mai multe măsline moca decît, să zicem, Adrian Ciombotaru. Dar cînd tu trăiești din ce găsești în groapa de gunoi a demnității umane, cînd te tîrăști printre chilipiruri ca o morsă coprofagă, cum poți să ai tupeul să mai faci și pe durul cu personalitate pe bloguri? Abia ASTA mă scoate din sărite.

Dar mă rog, să-l lăsăm momentan pe Arhi (revin mai încolo, tot azi, cu un print screen de la el de pe blog în care-l fac de căcat).

Florin Chilian. Acest pseudo-ORICE al showbizului românesc. Pseudoartist, pseudointelectual, pseudoromantic, pseudorebel, pseudoyounameit. Și la ăsta te lovește aceeași mare discrepanță dintre ce este el de fapt și ce ar vrea să pară. Pe lîngă faptul că este un eunuc care scrie platitudini și-o arde Bob Dylan style, Chilian vrea să treacă și drept un romantic incurabil. Și-n timpul ăsta ce face? Bate, tati! Zece-întîmplări-ciudate-te-au-adus-în-casă-zece dă cu pumnu în oameni. Și lasă în bărbați, asta să zicem că e ok. Dar bate femei. Bă, mai rău. Își bătea sistematic iubita. O fată aproape adolescentă. Deci cum? Chiar-dacă-n-o-mai-pot-bătea lovește fete și dup-aia le zice că o face din dragoste? Ioooi, cît de mică trebe s-o ai ca să faci chestia asta și mai ales ca să dai explicația asta. Chiliene, hotărăște-te, tati. Ori bați femei și zici clar ”e toate niște proaste și care le prind la cîntările mele îi crăp capu cu chitara că nu înțelege opera mea”, ori te faci cu-adevărat romantic și-ți tragi frumos o pizdă dominatoare și-un papuc pe cap.

Ah, cît urăsc impostura. Și cît invidiez (recunosc) ambiția unora de-a insista o viață întreagă că sînt ceea ce în mod clar nu pot fi.