Clicky

Cum e să omori o pisică

Cum e să omori o pisică

Mai demult, am omorît o pisică. Mergeam cu mașina prin oraș. Nu foarte tare, poate chiar legal. Vorbeam la telefon, cînd dintr-o parcare, dintre mașini, a sărit o pisică mică. O urmărea un cîine. A intrat fix sub roata din dreapta. N-am avut timp nici măcar să mă gîndesc să frînez. Douăzeci de metri mai încolo am oprit și m-am uitat în retrovizoare. Am văzut pisica zbătîndu-se în agonie și cîinele (care se oprise la timp) privind-o mirat. M-am dat jos din mașină cu genunchii tremurînd. Nu știu de ce am făcut-o. Eram deja sigur că nu mai pot s-o salvez. M-am apropiat de pisică și-mi aduc aminte că mă rugam să moară mai repede. Simțeam în capul pieptului fiecare zbatere, fiecare tumbă pe care o făcea din partea inferioară a corpului, singura care mai zvîcnea, capul fiind zdrobit pe asfalt. În secundele alea m-am gîndit la o sută de chestii. Îmi mai amintesc doar că mă gîndeam ce simte pisica. Dacă știe ce i se întîmplă. Dacă a fost conștientă de existența ei și de faptul că, în clipele alea, aceasta avea să ia sfîrșit. Dacă o doare. Zbaterea n-a încetat brusc, ci treptat, pînă cînd, înainte să încremenească de-a binelea, a tremurat repede și fin pentru ultima oară. Niciodată nu mi s-a părut că văd moartea ca atunci.

Abia după asta am putut să ridic ochii de la victima mea și am văzut că, la doar cîțiva metri, cîțiva copii asistaseră la scenă și mă priveau încruntați, ca pe un criminal. Probabil fusese pisica scării. Poate copiii ăia o hrăniseră. Poate-i dăduseră un nume. N-am putut să le zic nimic. M-am întors împleticit la mașină și-am plecat, încă șocat.

Și acum mai visez pisica aia, uneori. Și știu că n-aș mai putea omorî un animal, cred că nici în legitimă apărare, ca să scap eu cu viață. Nu sînt sigur dacă aș putea, totuși, să omor un om care merită să moară. Încă, pînă la proba contrarie, susțin că aș putea. Pînă una-alta, că tot s-a aprobat legea cu eutanasierea, le doresc tuturor oamenilor care omoară cîini să treacă exact prin ce-am trecut eu cînd am călcat acea pisică pe cap.

 

83 thoughts on “Cum e să omori o pisică

  1. Locuiesc intr-un orasel linistit de provincie, unde traficul auto este foarte redus. Mergeam acasa de la serviciu, era deja seara, si am vazut pe trotuar o pisica hranindu-se. Am incetinit pasul, cu gandul sa n-o sperii. Dar m-a observat si a zbughit-o drept sub rotile singurei masini care a trecut pe-acolo intr-o jumatate de ora. Soferul nici nu cred ca a avut timp sa-si dea seama ce s-a intamplat, dar am ramas eu s-o vad, sarmana, zbatandu-se, spasmodic, pe asfalt. Dupa primul soc, m-am dus si am luat-o de-acolo, s-o asez la un loc mai ferit, cu gandul ca va scapa, totusi, cu viata, stiindu-se ca pisicile au, nu-i asa, 9 vieti. Inca un mit spulberat, pentru ca biata fiinta s-a stins. Nu mai spun trairile prin care am trecut (foarte asemanatoare cu ale autorului articolului, care le-a descris cel mai bine – de asta m-am si hotarat sa scriu, pentru ca citirea textului mi-a retrezit sentimentul acela de parere de rau si, da, suferinta, pe care le-am simtit in acele clipe), cert e ca un sentiment de vinovatie m-a urmarit cateva zile (mi-am reprosat faptul ca n-am trecut pe celalalt trotuar cand am vazut pisica). Asta e! Probabil ca pentru multi, acest lucru este o prostie, dar chiar asta am simtit. De aceea subscriu urarii de final din articol, desi, tare ma indoiesc de faptul ca hingherii sunt capabili de asemenea mustrari de constiinta.

  2. Pare un mesaj subliminal cifrat din partea absconsă a subconştientului tău inconştient despre Lorena sau pur si simplu n-ai tăiat niciodată o găină şi te înduioşezi existenţialist de propria finitudine prin prisma unei întâmplări banale. Copii ăia erau supăraţi că n-au kilărit-o ei primii şi să o agaţe la geamul babei antipatice şi bârfitoare de la parter.

  3. Mi-a spus cineva care a locuit o vreme în Craiova că auzea din când în când, spre asfinţit, nişte urlete înfiorătoare. A aflat apoi cu surprindere moderată că pe acolo se practica un sport, “ruptul pisicii”: doi haidamaci apucau o pisică de la cele două extremităţi şi trăgeau tare. Câştigătorii primeau un post eligibil de deputat sau senator.

  4. Da sunt de acord cutine. NOT.
    Cand vine vorba de caini, eram sa fiu sfasita de cateva ori de maidanezii, odata eram cu fiica-mea de 2.5 ani inparc la IOR si o haita de cel putin 10 ne-au inconjurat. Am luat-o in brate si un par in mana dreapta si m-am indepartat usor spre o zoana mai populata.
    Bineinteles ca “crestinii” de rromani se uitam la mine cum eram sa fiu sfasiat cu copilu in brate de animalele pt care militati voi.
    Sper sa nu fiu pus vreodata in postura de a alege intre copilul meu si maidanezi ca o sa-mi fie greu tare…

    1. CRED CA N-AI INETELS NIMIC DIN CE A VRUT SA ZICA AUTORUL MAI DEMULT, ADICA CAINII SUNT BUNI CU OAMENII!!!11
      AaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAA

      1. Mai daddy, aia cu “MaidanezII” e tare. Suna de parca erau deja o organizatie atacatorii. Ceva gen Peluza Catalin Haldan….

  5. Ce s-a intamplat cu durul Mantzy, the meanest? A devenit brusc un fatalau sufletist cu afectiunea plasata de-a pula? Hai sa-i amintim ca maidanezii aia pentru care sufera inimoara lui omoara pisici. Eu am vazut pisici omorate de caini si suferind exact cum descrie el in articol. Asa ca-s de acord cu ce spunea cineva mai sus: ar fi perfect ca in locul fiecarei pisici calcate sa fie de fapt un maidanez. Macar pisica nu sare sa te muste pe strada. Si i-as mai putea ura ceva sufletistului naiv Mantzy, dar chiar nu-i doresc asta, sincer: sa uite de emotiile traite cu pisica atunci cand, doamne fereste, el sau cineva aproapiat lui ar fi facut terci de o haita de caini.

    1. DA DOMLE, THE MEANY SI/A descoperit partea feminina din el, materna, inelul maroniu i s.a treyit la viata pe fondul diabetului si iacata s/a dus naibii umorul

  6. Propunem un exercitiu. Necesar: Minim 2 oameni cu cate 2 maini fiecare, 1 pisica (sau mai multe), 1 kg smoala, 4 jumatati de nuci, 1 oala, 1 aragaz, bere la rece. Procedura: Se pune smoala in oala pe foc. Cand smoala este calda si maleabila, se toarna in jumatatile de nuca. Se introduce cu grija picioarele pisicii in smoala, dar cu atentie ca se va isteriza. Dupa ce se raceste smoala, se arunca pisica pe casa (atentie: numai in cazul in care acoperisul este din tabla!). Se consuma berea cu fondul sonor de mitraliera.

  7. Acum trei ani m-am mutat la casa (casa veche a bunicii). Am mostenit, odata cu casa, si patru pisici (erau ale vecinei care tocmai se mutase de acolo si care nu si-a luat pisicile cand a plecat). Pisicile erau cam salbatice si fricoase, in afara de una foarte slaba si bolnavicioasa. Am inceput sa le hranesc si sa le tratez. Cu cea bolnava am avut cea mai mare bataie de cap, injectii, antibiotice, deja manca de bunavoie pastilutele roz. Pana intr-o noapte cand a inceput sa tuseasca cu sange. A doua zi am mers iar la veterinar si am fost nevoita sa aleg. S-ar fi putut face tratament, insa nu prea erau sanse de supravietuire (iar pisica ar fi continuat sa sufere si mai mult). Am ales injectia. Si eu o mai visez cateodata.
    La cateva luni dupa intamplarea asta m-am trezit intr-o dimineata cu un catel care plangea in fata portii. Slab, abdomentul proeminent si plin de pureci. Am incercat sa-l salvez, insa dupa doua saptamani de perfuzii si medicamente i-a cedat ficatul. Atunci n-am mai avut ce sa aleg. Stiu ca nu am omorat eu animalele alea, dar au murit, pentru ca eu am luat decizia. Sper sa nu mai fiu nevoita sa iau decizii din astea (sau sa nu ma obisnuiesc cu ele, chiar daca o sa le mai iau).

  8. Is there a Doctor in the house? Numai firi delicate pe aici. Ingrijeste un caine si e in stare sa iti dea una la scufita cu o bata de baseball.

    1. ai stabilit un nou record. “omorati cainii ca mi se pisa pe roata masinii”. ceea ce, se stie, face ca cauciucul sa se erodeze si sa se sparga fix cand esti in curba cu 136 la ora si, na, mori sau ceva pe acolo. corect gandit, bravo. fi-mea a borat pe mine, ce pedeapsa zici sa-i aplic?

        1. dicta pula, fix cand a inceput sa-i placa fotbalul tu vrei s-o stric. si daca tot e pe jurat, jur si eu ca exact acum am vazut ca am niste morcov pe ecran. ce pula mea!?

  9. Lipseste finalul. Ai ingropat pisica? Ai dus-o la crematoriu? Sau ai lasat-o in mijlocul strazii?

    Apropo. In Bucuresti costa 3 milioane sa incinerezi un caine. Propun sa se sape niste gropi comune.

    1. pentru ca bucurestenii e o natie de tampiti,niste moldoveni prosti stramutati la oras,niste snobi consumisti.la noi in braila,iei cainele/pisica si o duci la lasatul intunericului la tomberonul blocului vecin,sau i-o dai copilului sa se joace cu ea .

  10. iote pula..se intampla si la case mai mari..mergeam eu,asta vara cu masina prin oltenia,si trosc am calcat o gaina(stii si tu cum e, in oltenia,si gainile sunt ale dracului,in loc sa manance iarba din curte..asta manca de la vecini si dupa sosea).stiu unde am gresit.nu ma injura.deabia la dedulesti mi-am dat seama ca trebuia sa o var in portbagaj.si acum ma mai gandesc la ea.era porumbaca,slabanoaga(efectul oltenia.autohtonii sunt asa de zgarciti,incat nu dau nici la gaini de mancare,zic”asa trebuie sa arate o gaini,supla.gaina alergata.asta gaina,cand musti sa-ti ramaie dintii in ea”

  11. Cand eram in clasa a 7-a tataie avea porumbei. Porumbeii sant incompatibili cu pisicile. Cand pisica din curte a mancat un porumbel, tatie a incoltit’o intr’un hambar si a bagat o furca in ea. Acuma, tataie avea artroza si il dureau genunchii. S’a intors la mine cu pisica in furca si zice: ” Du ba si tu asta peste balta ca io nu pot, ca ma dor picioarele.” Acuma, iti dai seama ca pisica aia nu murise, mai dadea din picioare asa. Am luat frumos furca si am dus’o peste balta. Ma rog pana am ajuns cu ea sa o las p’acolo cam amortise, si cand am scos furca din ea a mai tremurat asa nitel. Mi’a venit un pic ameteala dar mi’a trecut.

    Mai acu’ 2-3 ani un vecin de al nostru avea un caine care manca gaini. Acuma, omu milos stii, nu s’a indurat sa’l omoare asa dintr’o data, a zis sa fie mai lejerus: l’a legat de gat cu lantul, dar nu strans si lantul l’a legat de gard, dar un pic mai sus asa, cat sa nu atinga cu picioarele din fata. Dimineata normal ca a gasit cainele mort, frumos, cu ochii peste cap.

    Acum 2 ani mama i’a dat lu’ mamaia o doua pisici. Una din ele a inceput sa manance pui de gaina. Mamaia a legat’o de gat cu o sfoara, dar tot asa, nu a strans, ca sa nu zgarie stii. Sfoara a legat’o de gard si dupa aia, usor si pe indelete a tras asa de pisica nitel, de picioarele din spate, cat sa se sugrume asta, elegant.

    Un vecin de’al lu tataie asta cu porumbeii iarasi, avea un caine care cam manca gaini. Vine intr’o zi pe la el un prieten si vecinu sa vaita la el, ca ba ca uite, cainele asta numai necazuri cu el, imi mananca gaini, da’ mi’e mila de el ce sa fac etc.. Astalaltu zice pai da’l incoace ca ti’l duc io la camp ca sant cu caruta. Pai nu ba, zice vecinu, ca nu prea merge legat la caruta, ca se zbate asa.. Prietenu’ la el, sugubat: “Eei, nu ! ..” 🙂 Iti dai seama ca l’a tras asta dupa caruta si intr’o jumate de ora era cainele mort de mult…

    Si multe altele… intamplari din lumea reala, simpla, unde daca vii cu d’astea ca aolo sufletelu, ca am calcat pisica ca nu stiu ce, o sa rada lumea de tine.

    Ca sa nu mai zic de exemplu clasic cu legat o cutie de conserve cu niste pietre in ea de coada la vre’un caine mai pagobos: un lemn pe spinare si o ia asta la fuga, cu cutia care zdrangane dupa el si il sperie in continuare. Daca alegi locul bun de unde sa faci lansarea in principiu in 50% din cazuri o sa alerge cainele exact pana moare. ( Normal ca in tot timpu asta cel care a facut lansarea lesina de ras … )

    1. ma, tu ori esti din buzau ?
      a, de fapt nu, ca ai cateva greseli si buzoienii scriu corect, da’ si acolo se practica d-astea cu furcoaie ‘n shit.

  12. Mai terminati mah cu subiectul asta de cacat! Calmati-va-n pula mea odata, ca tot pe strada vor fi potaile si peste 10 ani. Mare rahat: s-a votat legea pulii, nu s-a schimbat nimic! Consiliile locale hotarasc ce fac cu ei dupa ce ii sterilizeaza si ii tin in adapost 30 zile, e la fel ca si pana acum, tot pe strada ajung intr-un final. Personal, nu as face rau gratuit niciodata unui animal cu 4 picioare, dar sustin absolut orice solutie ieftina si eficienta care sa scape Bucurestiul de caini. Chiar si eutanasierea, atata timp cat nu ma pun pe mine sa-i omor sau sa fiu martor, si exista oameni platiti special pt asta. Sunt periculosi si gata! Terminati in pula mea cu ipocrizia! Sunteti oameni cu totii si v-ati folosit de animale din cele mai vechi timpuri pentru a supravietui. Direct sau indirect. Ai nevoie de carne, de blana, de habitatul unei specii, sau pur si simplu te simti amenintat de catre ea – o extermini! Pentru ca esti in varful lantului trofic si poti. Si uneori trebuie! Au patit rase de oameni asta (vezi indienii din America de Nord si nu numai) si voi o sugeti moralizator p’aici din cauza unor javre de caini care oricum se vor inmulti in continuare si vor manca din mana copilului vostru sandwich-urile cu care il trimiteti la scoala. Si toti astia care plangeti pe aici de dragul lui Cutu, va asigur ca o sa va schimbati radical parerea cand veti fi muscati din senin in parcare, fara sa fi avut idee de prezenta vreunui caine sub propria voastra masina! Sunt mii de cazuri de oameni sfasiati de catre caini intr-o capitala europeana! Din cauza unor idioti care i-au abandonat pe strada si a altor idioti care stau cu tastatura in bot toata ziua si se mira ca pe altii ii musca javrele si pe ei nu. Si semneaza petitii online pentru impiedicarea cruzimii fata de animale, aruncand sub nas aripioare de la KFC. Mai da-va-n pula mea de ipocriti!

    1. ba, tu ai scris mult si nu am cum sa stiu daca sunt de acord cu tine, da’sa-mi bag pula daca primele randuri nu sunt de mare bun simt. ti-as fi dat doar like, ca sa nu te plictisesc, da’ nu e.

    2. hahaha
      perfect de acord cu tine!
      iubesc animalele, juma de viata am avut caine la casa. dar… suntem oameni, suntem egoisti si mai ales ipocriti. care e diferenta intre un caine si o vaca, un porc, un pui?!
      e normal sa ucidem bietele bovine dar cand e vb de un caine care mi musca ai mei copii….

      bravos, f buna analiza.
      ps
      m am distrat f bine de cand am intrat pe net sa caut o solutie sa nu mi mai intre pisicile n gradina. romanii pe forum – best of…

  13. mai, ce sensibili sunteti voi iubitorii de caini comunitari!
    strangeti bani, cumparati un teren mare (doua, trei, cinci, zece), construiti un adapost adevarat(doua, trei, cinci, zece), cu clinica veterinara (doua, trei, cinci, zece) s.a…..si pe urma mai discutam.
    deocamdata, ii tineti in fata blocului meu. dar ii iubiti nespus.
    ok

    1. Done that. Dup’aia vin niste d-astia deranjati si obositi din nastere ca tine, si te trezesti cu “n” reclamatii la DSV, politie, OPC si peste tot pe unde-i mai taie capul sa reclame. Ca miroase, ca latra cainii, ca nu pot dormi, etc. O sa ramaneti niste oameni mici si meschini in rautatea voastra.

  14. Daca tot plangem animalele in timp ce imbucam carne, nu ar fi mai bine sa aducem cateva sute de asiatici sa construiasca ceva si pe care sa’i hranim cu maidanezi si pisici vagaboande? Zic si eu…

  15. Acu o saptamina am omorit o vulpe. Sau ea mi-a omorit bara de protectie, scut, cablaraie, etc…N-am simtit nimic.
    Azi am vazut ca pt luna asta am platit fo 3000 de euro impozit. Doar impozit, restul taxelor extra. Le doresc si lor sa simta ce am simtit eu.

  16. militantii din pix,
    cainii eutanasiati au o moarte decenta, rapida si nedureroasa! voi n-ati vazut pui de catei vagabonzi morti de moarte buna, inghetati la -20!

    1. altu care da dovada de bun simt si coerenta. ba, eu va bag pula-n inima ca deja va inmultiti si eu vreau sa ma imbat si sa injur, nu sa purtam discutii normale, ba chiar civilizate. plus ca ii scade drastic lu’ bietul oltean traficu’.

      1. Cu astia nu poti purta discutii civilizate.. am incercat cam toate variantele. Stiu de bata si de pietre… metodele lor de a fi persuasivi cu animalele,

  17. Frate, eu mai ieșit prin Europa, și nicăieri nu am văzut câini vagabonzi, ăștia îi vezi numai la noi în București. De ce? Pentru că hingherii își fac datoria. Nici pe vremea lui Ceaușescu nu vedeai câini vagabonzi.
    Da, primul meu impuls a fost să condamn legea asta, însă pe de altă parte, ce să facem cu atâția câini de pripas?

  18. A civilization can only be judged by how it treats its animals. ..Mahatma Gandi
    Adica o civilizatie poate fi judecata doar dupa cum isi trateaza animalele.
    Animalele care au postat mai aici insa (stiu ei cine sunt) nu merita sa fie judecate, ar trebui doar castrate fara anestezie. Ca sa fim siguri ca nu progenesc alte animale asemanatoare lor in vecii vecilor.

    Nu va agitati ca nu e vorba de Romania in citatul de mai sus. Romania inca nu stie nici macar cum se scrie cuvantul “civilizatie”.
    Citesti ce posteaza trolii internetului aici si-ti dai seama ca populatia Romaniei e in cea mai mare proportie formata din trogloditi care inca traiesc in epoca pietrei – arunca cu pietre si tot ce stiu sa faca e sa scuipe pe tot ce misca si e viu, in afara de propria lor deficienta mintala…

  19. In acest articol autorul subliniaza faptul ca refuzul avocatilor drepturilor animalelor de a asigura cainilor fara stapan o moarte non-violenta si fara suferinta nu face decat sa creasca sansele ca mai multi oameni sa treaca prin experiente traumatizante ca cea relatata de autor, dar si ca mai multe animale nevinovate sa sufere dureri inimaginabile, toate astea in timp ce respectivii avocati se vor putea simti superiori moral fata de cei ce accepta solutia eutanasierii.
    E o analiza corecta, Mantzy? 😀

  20. ba sa stiti ca are dreptate robinet4x4 deorece pisicele trebuie sa fie calcate de cineva intrun tarziu asa ca ma cac in voi cu subiectul asta de cacat si terminati cu plansul …. ca a fost doar o pisica si eu am izbit opisica de masina … dar daca proasta a iesit in fata mea cum pula mea sa mai franez ??????

  21. nu va doresc, decat ca tot raul pe care-l emanati din toti porii, sa se intoarca impotriva voastra.
    ce ganditi rau asta sa vi se intample, oricum mai devreme sau mai tarziu va veti primi pedeapsa.

  22. tus gatzii mamelor voastre struti gonflabili…..darar trophi cu faitonu peste voi sa experimentati senzatii tari…da ce ba…pisicile si cainii vagabonzi nus fiinte?baa…mare e gradina lui dumnezeu de da drumul la ratati ca voi…experimente esuate

  23. Ma copiilor ba voi nu ganditi ca omu` nu avea ce sa faca?? ce sa traga de volan sa intre in alta masina sau sa traga imediat frana de mana si tot aia era?? Eu akm am o pisica care nu mai poate merge deloc si o ingrijesc.

  24. O sa ajungi in iad si toti cei care calcati pisicii si caini si vietati , Domnul o sa tina cont de asta si o sa ai si tu de suferit prin ce a trecut acea pisica ,ultimul semn a fost o avertizare de la Dumnezeu !

  25. A intrat sub roata, asta e. Daca era caine la 60 la ora iti spargea radiatorul si ramaneai cu masina in drum.
    Doar n-o sa mergem numai cu 10kmph sau pe jos de frica ca ne va sari o pisica in fata.

    Incerci sa eviti, daca se poate face in siguranta, nu ca alti destepti care erau cat pe ce sa omoare niste pietoni. Au ocolit un caine si au pierdut controlul masinii.

  26. Si eu am omorat o pisica mi-a cazut din mana si … era pui! Imi era sincer mila de ea… Dar am incercat sa o resuscitez dar in zadar..
    Si acum imi pare rau de ea… Dar na asta e viata.
    Maica-mea zicea ca nu e bine sa omori pisici e si pacat..

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *