Un cretin multilateral dezvoltat: Lucian Vasile Dabija
Unele nume sînt predestinate. Așa cum Madonna s-a născut cu numele Madonna și cum Kaka s-a născut cu numele Kaka, tînărul Lucian Vasile Dabija s-a născut cu un nume care i-a fost cu siguranță dat de Nașul din ceruri (să trăiască!) special ca să facă lumea mișto de el. Sau ce, nu știți bancul cu Dabija?
După ce femeile de la SNSPA s-au remarcat cu mult timp în urmă ca fiind cele mai proaste curve din mediul universitar românesc (se spune că, atunci cînd o virgină va ieși din SNSPA, bila de pe ASE însăși își va lua zborul și-i va cădea în cap, la kilometri distanță), a sosit timpul ca și băieții de la acea gaură de cur născătoare de corporatiști și piariste să se afirme.
Lucian Vasile Dabija îmbină cu deosebit insucces mai multe categorii cu totul detestabile la băieți. Reușește să fie, în același timp: poponar, metrosexual, poet, tocilar și filosof palerian neînțeles. Dacă-l cunosc pe Lucian Vasile Dabija? Bineînțeles că nu. De fapt, individul e atît de penibil încît am serioase îndoieli că are vreun prieten sau că cineva ar recunoaște deschis faptul că-l știe personal sau fie și din vedere. Cum mi-am dat seama că Lucian Vasile Dabija e penibil, dacă nu-l cunosc? Păi, i-am citit statusurile de pe FB. Să le analizăm un pic, insistînd un pic pe schizofrenia probabil mimată a personajului:
1. Youtube-ul tău rămîne televizorul (a vorbit Filosoful) – aici, autorul de plînge absența țevii de net la cămin, unde e nevoit să se uite la Acces Direct și Prima TV, că doar aia prinde cu furculița. A doua propoziție a statusului a fost, probabil, ștearsă în ultimul moment. Sigur era: ”Iar Youporn-ul tău rămîne pagina 5 din Libertatea și scena cu violul din romanul Răscoala” (am tăiat ultima parte pentru că Dabija e în mod evident prea prost ca să citească, fie și-n scop de autosatisfacere).
2. Orice inimă resemnată are trecutul ei (a vorbit Poetul) – aceste cuvinte adînci îi aparțin fără îndoială unui poet antic, Căpitanus Evidentus, exilat și el în Tomis alături de Ovidiu, ocazie cu care s-a refugiat în alcool, platitudini și-n fraze idioate care remarcă evidența, dar spuse pe un ton adînc și cu o privire de erbivor meditativ.
2. Sunt culori tulburătoare, sunt culori vibrante şi ciudate, sunt culorile tale. Tulbură şi frapează cu ele, impresionează. Acţionează. Derulează tot ce ai rulat cu alţii, deschide-ţi uşile. Culori. Nuanţe străine şi interesante, spirit asortat! (a vorbit Poponarul) – aici, Dabija elogiază culorile din chiloții iubitului său. Într-un exces de rebeliune și exhibiționsim, Dabija îi cere partenerului să ”acționeze”, ”să tulbure”, ”să frapeze”, ”să impresioneze cu ele [n.r. – cu culorile]”, adică să iasă cu chiloții nespălați pe stradă și să-i agite victorios în nasul babelor de la scară. Finalul statusului (”Culori. Nuanțe străine și interesante, spirit asortat”) trădează dorința lui Dabija de a se afunda în necunoscut. Ceva este putred în Dryflo-ul prietenului său: spiritul asortat maro-galben-albicios atît de cunoscut a fost completat de o misterioasă pată verzuie (”nuanțe străine și interesante”, sic!) de care Dabija se teme să nu fie o scurgere care să trădeze originile extraterestre ale hăndrălăului sau, mai rău, sculamentul.
4. V-aţi întrebat vreodată de ce sub efectul drogului sau al alcoolului toţi expun exact ceea ce sunt şi tot ce produc social? Răspunsul la întrebarea “de ce” ţine de medicină şi eu încă nu-l cunosc. Ce ştiu e însă că îmi pare bine să mai cunosc lume. (a vorbit Tocilarul) – Fragmentul aiuritor a fost fătat după ce Dabija a citit niște cursuri, a învățat trei cuvinte noi și a simțit o pornire lăuntrică să le folosească pe toate într-un text scurt. Faptul că, la început, pune o întrebare tîmpită la care recunoaște că nu are răspunsul este doar o pregătire pentru ultima frază, care nu are absolut nici o legătură cu restul textului, ci doar cu faptul că Dabija este un băiat trist, cu tendințe suicidale, fără nici un prieten: ”Ce știu e însă că îmi pare bine să mai cunosc lume”. Cum o fi cunoscut Dabija lume, totuși? Iar l-au violat colegii de cămin la duș? L-au prins fetele cînd se uita pe gaura cheii, curios să vadă pe unde fac ele pipi?
5. Profunzimea unei priviri poate răsturna un sentiment de atât de multe ori încât nu ştii ce vei primi în schimbul ei, indiferenţă sau iubire. A privi în ochii cuiva, căutând să înţelegi fără să întrebi ce ar fi trebuit să înţelegi e un lucru care cere profunzime. (a vorbit Metrosexualul-poet-filosof) – aici se remarcă o meteahnă mai veche în rîndul oamenilor care vor să păcălească lumea că n-ar fi idioți, di dimpotrivă: îmbîrligarea intenționată a unei fraze în ideea că, dacă lumea nu va înțelege nimic din ea, va deduce că e ceva foarte inteligent. Deci pe-al cui sentiment răstoarnă privirea? Pe-al privitorului sau pe-al celui privit? Nu contează… ”A privi în ochii cuiva cere profunzime”. Să mori tu, Dabija?
Dabija, vezi că știu unde stai! O să te vînez, o să te leg și-o să te pun să-mi privești pula în ochi. În singurul ochi. Vreau să nu întrebi ce ar fi trebuit să înțelegi și să pui în acea privire toată profunzimea de care ești capabil. Doar lasă puțin capul pe spate, că nu vreau să se piardă nici o urmă de profunzime în păr. Retardatule care ești.
29 thoughts on “Un cretin multilateral dezvoltat: Lucian Vasile Dabija”
Nu înţeleg de ce vă place unora să faceţi reclamă negativă altora. Reclama mişto e numa’ pozitivă, ailaltă e degeaba, ca să nu zic rea, neaşpa, împuţită.
Pac, se-aprinde becu’, pac, scuipatu-n gură.
Parol.
http://www.unitatimedicale.ro/cabinet-de-psihologie-lucian-vasile-dabija-prt-458.html
🙂
scroll down.
Avize port armă???
Cine pulamea e asta si de ce pulamea mi’ar pasa? Io am doar 4 cocalari electronici pe care’i citesc zilnic (fara MILF), imi sunt suficienti. Da’ vad ca tu nu te mai saturi.
Daca nu ai nimic de zis inteligent ii faci de cacat pe altii. E o strategie simpla care functioneaza foarte bine cand nu-ti bese mintea in fiecare zi ceva interesant si trebuie totusi sa umpli blog-ul cumva.
vezi ca stii?
mda, deloc spectaculos. un prostanac, ca multi de tot altii. n-are zvac.
bă, mie-mi place copilu. m-am gandit mai bine și, da, are dreptate. nopțile fac zilele să treacă.
aaa, și îmi mai place că nu mai vrea prieteni și și-o facut pagină cu subscriberi.
cool!
Ostape, eşti fain. Îmi dai voie să rîd la tine? Numa-ntreb, nu te supăra.
comentariu malefic. tu iti dai seama de impactul articolului tau asupra individului ? iti dai seama ca acum, neimplinit social de talentul sau nativ, se poate sinucide ? sau mai rau – ca n-o sa mai poata face laba cu saptamanile ?
madonna s-a nascut madonna dar kaka nu s-a nascut kaka. sau poate nu te referi la fotbalista madonna si la cantaretu kaka ci la cantareata kaka si la fotbalistul madonna
faceam misto, idiot.
Ce’ai scris de Dabija nu ma fute grija. Esti in stare sa organizezi un eveniment la care sa vina incognito toti postacii/aplaudacii de pe aici?
I want to meet your father! 😀
nu fii obraznic cu domnu daddycool ca iti zice sa-i molfai pula. io asa am patit. 😀
cu un i mai putin, of course.
pai ce altceva sa-i faci pulii, la varsta lui?
taci, ba pula, ca sigur daddy era de-ala ce se imbraca in mos craciun sa te bucure pe tine.io asa-l vad. nerecunoscatorule!
Man, eu cred ca pana sa se apuce Mantzy de scris, era doar daddy. Cand l’a citit, si’a dat seama ca e cool. Si da, daddy’s cool.
Pierre, imi place ca esti de moda veche. Sper sa va dea binecuvantarea.
Relax, Marge! I want to meet you as well!
conexiune mai bună?
Cred ca vreo cateva secunde.
🙂
şi-apoi care-i grija?
Hai ba, Ostape, nu le mai pune si tu pe toate la inima. Ai avut ce ti-ai dorit.
Cine scoate pula, de pula va pieri. Am zis. 😀
Capul lui Mantog vrem!
sa-mi bag pula,ai vreun aparat special de i gasesti pe astia pe net?
marghioalo,iti rup gura daca mai imi zici sa mergem la mata la tara.
Bă, o spun cu regret în suflet, io-l cunosc. Culmea, am fost amici o perioadă, până să descopăr ce retardat e omul. E genul ăla de vampir energetic care te stoarce de vlagă prin lamentațiile lui interminabile. Acum e conștient că are tulburări de personalitate și cere ajutor; în secunda doi, îl doare-n vârful peleului imaginar de viață, de oamenii care-l tolerează și de dependențele lui – dimpotrivă, se mândrește cu faptul că trage prenadez din pungă și face supradoze de antipsihotice. Se crede neînțeles, se laudă la nesfârșit cu niște cunoștințe superficiale în medicină și cu o amărâtă de puță pe care a numit-o Maxi (comparând-o, nu știu, cu degetele de la picioare). Și N-A TRĂIT LA CĂMIN. Vă las aici un link cu o chestie scrisă de o fostă de-a lui (da,a avut așa ceva, până s-a prins duduia că omul nu merita nici măcar un muc și-un sfârc). Aici veți afla mai multe. https://caricaturi21.wordpress.com