Monștrii dimineții

Monștrii dimineții

Ora 6:40. Am terminat prima pagină a Kamikaze. Las motorul pornit pînă se face cald în mașină (n-am avut bani de scaune încălzite) și plec spre casă. Prin geamurile încă aburite (n-am avut bani de climă) îi văd pe oamenii muncii, înghesuiți în ciorchini mici și vii, în stațiile de tramvai și la trecerile de pietoni. Fiecare figură pe care o văd mă îngrozește. Nu am prejudecăți. Nu cred că oamenii se nasc răi. Dar cu siguranță se trezesc răi. La ora 7, pe străzi e plin de oameni răi. Toți mă privesc în ochi cu un soi de ură amestecată cu revoltă refulată. Nimeni nu-și ferește privirea. Nu înțeleg ce au cu mine. Încep să devin paranoic. Oare știu că eu mă duc acum acasă și mă culc? Îmi vine să deschid geamul și să strig la un domn în haine ieftine și urîte care cară după el un diplomat de vinilin și-o umbrelă: ”Nu mă judecați greșit, că eu merg la fabrică acum, să știți!”.

La un semafor, opresc la roșu în spatele unui microbuz extrem de vechi, burdușit cu muncitori cu fesuri cu mărci vizibile și în treninguri. Principala distracție a muncitorilor este să se uite la trafic prin cele două gemulețe din spate ale mașinii. Își înghesuie toți capetele în cele două ferestruici pătrate ca niște copii curioși care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Mă uit și eu la ei și ridic din umeri. Nu am ce să vă dau, nu sînt eu Moșul. Unul dintre ei se încruntă la mine și își plimbă scuipatul prin gură ca și cînd s-ar pregăti să-mi tragă o flegmă. Ei, atunci să vă dau la muie. După fețe, ăștia-s mai necalificați decît echipa națională. Pam-pam.

Lîngă bloc, dau ture ca o hienă, așteptînd să se elibereze un loc de parcare. Nu mă grăbesc nicăieri. Nici măcar nu mi-e somn. În mașină e cald și se-aude tare ZZ Top. Chiar îmi doresc să nu găsesc nimic înainte să se termine melodia. În sfîrșit, se eliberează un loc. La volan e o doamnă. Face manevre leneșe cu Matizul. Eu mă înfig (în joacă) în curul ei și semnalizez elocvent. Vreau să i-o bag în locul gol. Doamna se sperie. Se întoarce cum se întorc femeile cînd sînt la volan și vor să se asigure din spate (cu capul printre scaune). Mă privește mirată prin lunetă. Sigur se întreabă de ce-mi parchez mașina la ora aia. Îi zîmbesc și-i fac semn s-o taie de-acolo, că vreau s-o bag eu. Nu-mi zîmbește înapoi. Dimineața oamenii sînt răi.

Îmi desfac o bere și-o beau în cinstea celor care se trezesc după 10.

12 thoughts on “Monștrii dimineții

  1. vezi ca aia din duba plimbau scuipatul prin gura, dar nu pe-al lor. eu nu m-as uita urat la ei, desi sunt si eu rau dimineata.

  2. ba ejti prost?si eu ma uit printre banchete cand parchez.

    de abia m am trezit.ma duc sa ma culc ,ce pula mea.ce bine e sa traiesti din pariuri.

  3. bai, dumnezeul somnului! Bine ca tu esti binedispus si imparti zambete in stanga si in dreapta dupa ce te ridici din pat! Eu, pentru care ‘eu’ ora 10 e mega-matinala, nu vorbesc o ora dupa ce ma trezesc si cam tot o ora imi ia pentru a-mi trece ciuda ca m-am trezit din somn! Ca sa te iert pentru tratarea superficiala a subiectului, confirma ca ascultai macar ‘cheap sunglasses’.

  4. ce inseamna sa iti iei polo in leasing, masina 12 000 de euro, vrei volan, inca 1000 de euro, vrei roti? inca 2000 de euro, vrei airbag? vrei! normal ca vrei in pula mea, inca 1000 de euro, vrei clima? da coaie vreau si clima cepulamea, pai inca 2000 de euro si uite asa Gica si-a luat masina mica de 20 000 de euro dupa leasing, GEA GEA NIEEEEEAAA!

    1. si eu am polo si e ciudat ca mantyz nu are clima, mai ales ca la bord are chestiile alea argintii, rame, ce-or fi, care dau destul de bine, insa nu le ai in dotarea standard.

      iar kia vs polo, sa fim seriosi.

  5. Pingback: Haine femei

Leave a Reply

Your email address will not be published.