Uneori sînt prost. Sînt prost pentru că am prejudecăți și mă grăbesc să dau verdicte. La un moment dat mi s-a părut că o anumită tipă este extrem de inteligentă. Eram sincer uimit de această revelație. Rareori mi se întîmplă să găsesc oameni cu vîrstă apropiată de a mea despre care să zic: ”să-mi bag pula, ăsta-i mai deștept ca mine!”. Așa ziceam de tipa aia. Bine, voiam s-o și fut, ba chiar s-ar putea spune, în apărarea mea, că eram îndrăgostit. Și la un moment dat tipa asta s-a declarat de-a dreptul dezamăgită că nu auzisem de Adrian Ciubotaru, care, citez din ea, era ”un băiat extraordinar”. Nu știu dacă a zis chiar extraordinar, nu-i exclus să fi folosit un superlativ și mai dodoloț. Eu sînt un tip superficial și, deși din scurta analiză la care l-am supus atunci pe acest Ciobotariu nu m-a dat deloc jos de pe căcat, m-am văzut nevoit ca, în fața inteligenței superioare a acelei fete, să admit că instinctele mă înșală și că Adrian Ciubutaru este, într-adevăr, un tip supercalifragilistic.

Între timp s-a dovedit, desigur, că fata respectivă era o snoabă semidoctă. Adică o cretină. Așa că, recent, cînd Adrian Ciubitaru mi-a reapărut în cîmpul vizual, am considerat că e de datoria mea să-l reevaluez. Totuși, o cretină spusese despre el că-i fabulos și eu o crezusem, lucrurile nu puteau rămîne așa. I-am deschis blogul. Titlul ultimului său post: ”De ce romantismul trebuie să cîștige”. Aha! Am înțeles! Avem printre noi un poet care, în lipsă de vreun talent special, fute pe sensibilitate. Pot să înțeleg asta. Prima frază a postului este: ”Nu îmi este ușor să scriu ceea ce urmează pentru că am fost învățat să îmi maschez sensibilitățile.” Yeah, right. Și-atunci de ce scrii ce ce urmează să scrii, dacă nu-ți este ușor și ai fost învățat să nu fii penibil? Poate pentru că ești penibil? Să nu ne grăbim, trecem mai departe. Mai departe, blogul lui A.C. prinde grai. Vorbește. Blogul lui Adrian Ciobotariu urlă prin toți porii: SÎNT MEDIOCRU! AM CITIT 35 DE CĂRȚI ȘI MULTE ZIARE, AM MULTE EXPRESII ȘI IDEI DE-A GATA ÎMPRUMUTATE DE ACOLO IAR ACUM O SĂ LE BAG PE TOATE ÎN TEXTELE MELE MEDIOCRE! TE FUȚI? TE ROG, TE FUȚI? Adrian Ciobutaru este un fel de Cabral, doar că se dă mai deștept și arată mai rău (prima decurge din a doua). Citiți cu atenție următoarele două fraze: ” Un bărbat atent atât la trăirile sale, cât și la sentimentele ei, dovedește în mod evident o bună autocunoaștere care nu poate să denote decât masculinitate. Prin urmare, romantismul este o șansă de a te cunoaște mai bine ca om și a te contura mai bine ca bărbat.” Ați mai văzut undeva atîtea clișee și cretinătăți din reviste pentru femei strînse la un loc? Adrian Cimbotaru este, în mod clar, genul de tip care dă limbi și în cur, dacă tot e acolo jos. Doar așa, ca să-i demonstreze că e atent la nevoile ei. Părerea lui este că tipa are nevoie și de limbi în cur așa că îi explorează anusul întru autocunoaștere. Și conturare ca bărbat. Vă zic, nu mai poate unu să dea o limbă-n cur prin București de el.

M-am hotărît, așadar: Adrian Ciubotaru este o labă tristă. Dacă mai aveați nevoie de o dovadă, e genul de lăbar care are blogroll-ul plin cu 200 de oameni cu care, cel mai probabil, a făcut link exchange. Ca Lorena Lupu. Ei au impresia că Zelistul înseamnă ceva. Că le dă o legitimitate. Nu vă dă, bă. Tot proști rămîneți.

Ete, pînă și la vorbă samănă cu Mopu, cu strofocările lor simpatice să-și ascundă accentul care oricum te lovește-n ciocănel:

Sigur, mă veți întreba: cui îi pasă cum e Adrian Ciubutaru? Mie. Mie îmi pasă. Lucrurile nu puteau rămîne așa. Nici o snoabă obosită n-o să mă mai convingă de acum că ceva e mișto. Lars Von Trier, anyone?