Mă simt prost. Nu citesc suficient. N-am timp. Tot ce știam eu despre Ion Diaconescu era că era foarte bătrîn. Cînd eu eram foarte mic el era deja foarte bătrîn, așa că n-am prins alte glume decît cele legate de vîrsta personajului, de prin Cațavencu. Sigur, asta nu e o scuză. Azi am aflat că a rezistat în munți și am început să-l înțeleg. Eu însumi sînt ideologul rezistenței din litoral. Odată, am rezistat la Costinești două săptămîni. Nu vă imaginați ororile pe care le-am îndurat. Peste 50 de ani o să le povestesc într-un documentar, cu ochii plînși.

Nu știu ce-i cu respectul față de rege. Sînt un fel de Băsescu cînd era mic, cred. Sînt convins că și el se întreba la vîrsta mea care-i șmecheria cu regele ăsta (că s-a dat de gol acum). OK, e foarte bătrîn și-a stat de vorbă cu Hitler și cu Stalin. Nu e ca și cînd i-ar fi dat un pumn în gură vreunuia dintre ei. Ba chiar cu unul a fost aproape prieten. A ales și el răul cel mai mic (asta pot să înțeleg). Și cel mai cîștigător de război (pentru asta pot chiar să-l felicit). Dar îmi pare rău, asta nu-i de ajuns pentru mine. Să fii regalist e stupid. Să respect (poate chiar să adulez) pe cineva doar așa, pentru că s-a născut, m-ar face pasibil și de discriminare. Dacă iubești pe cineva pentru că s-a născut rege, poți să și urăști pe cineva pentru că s-a născut țigan, par example, nu?

Apropo, nu știu nici ce-i cu evreii. La mine în Motru nu vorbește nimeni despre evrei. Cred că oamenii din Motru nici nu știu ce sînt evreii cu exactitate. Consătenii mei cred, probabil, că e o modă sau o denumire dată unor oameni cu o pasiune comună. Că evreii-s un fel de rockeri, sau de ‘omosexuali, sau de iubitori de animale. Ajuns la București, am descoperit că, dacă ești un intelectual care se respectă, trebuie să ai o poziție în chestiunea evreiască. Eu mărturisesc că nu-i înțeleg nici pe antisemiți,  nici pe evreii anti-antisemiți. Ambele atitudini mi se par exagerate. Mie mi se rupe pula de evrei și de antisemiți în egală măsură, dacă-mi permiteți. Asta e o atitudine firească și decentă.

Nu știu de ce lumea își pune pe Facebook citate din alți oameni, mai ales citate în alte limbi.

Nu știu de ce fetele spun mereu că n-o fac din prima seară, deși toate o fac.

Nu știu de oamenii își doresc mașini care să meargă cu mai mult de 200 la oră în România (atenție, înțeleg oamenii care-și doresc mașini cu accelerație bună).

Nu știu de ce unii își încalcă principii pentru bani, faimă, pizdă sau diverse cadouri. E ca și cînd te-ai scuipa singur în ochi.

În schimb, de cînd cu documentarul Soviet Story, am aflat ce-i cu Finlanda. Puțină lume știe că, în al doilea război mondial, Finlanda a luptat eroic împotriva Rusiei. Finlandezii nu s-au lăsat cuceriți (cum au făcut labagiii ăia de francezi), chit că au murit cu zecile de mii. Puțină lume știe asta pentru că Rusia a cîștigat războiul. Iar occidentalii (aliații Rusiei de atunci) nu pot să laude curajul finlandezilor în fața unui prieten de-al lor, fie el și prieten de conjunctură. Ei, eu pot să îi laud. Finlanda eu noua mea țară preferată. Forza Mika Hakinen! Trăiască Temu Selane! (doar pe finlandezii ăștia îi știu, îmi pare rău, v-am spus de la început că nu știu multe)