Ce mai mănîncă studenții? Dar ce mai mîncau!

Ce mai mănîncă studenții? Dar ce mai mîncau!

Eheei, vremurile din anul I de facultate, cînd conviețuiam în Leu A cu doi colegi de cameră și sute de gîndaci, iar Jegul (asta e porecla barului de lîngă cămin) mi se părea un lux inaccesibil. Aș vrea să vă povestesc cum trăiam cu un milion pe săptămînă, doar că nu-mi amintesc exact. Cred că bucata aia de memorie refulează pe undeva prin subconștientul stomacului. Pare-mi-se că muștarul era baza alimentației. Unul dintre colegii de cameră era mai înstărit, avea și ketchup pe lîngă muștar. Mie oricum nu-mi plăcea ketchup-ul (era acru), așa că mă concentram puternic pe muștar. Muștar cu carne, muștar cu cartofi, muștar cu pîine, muștar cu muștar, muștar cu gîndac mort sub (aia a fost o dată și eram beat). Aveam și niște poante extrem de slabe cu săritul muștarului.

Recunosc, primeam mîncare de acasă, nu era chiar așa rău. O primeam miercuri la 4 dimineața, cînd treceau piețarii de la Motru spre complexul Europa să ia haine frumoase pentru Piața Centrală. La 4 sau la 5. Sau la 5:30. Maxim la 6. Nu se știa niciodată la cît exact, de fapt. Iarna era distractiv, că era riscant să adormi și să te găsească Rică (șoferul autocarului) manechin. Rică era băiat bun, venea cu burta autocarului plină de pachete. Nu era moca (5 lei pachetul), dar oricum era un efort să le împarți fomiștilor adormiți și zgribuliți. Sacoșele de rafie aveau nume pe ele, e drept, dar ce folos? Crezi că mai știe cineva cum îl cheamă după o oră de așteptare la -15 grade?

Odată era să mănînc un gîndac. Altă dată, nu atunci, cînd cu muștarul. Dormeam și am simțit ceva pe buze. Am crezut că fac haioșii din cameră mișto de mine. Mi-a dat cu mîna pe la gură, apoi am deschis ochii. Era un gîndac de bucătărie. Probabil voia să se sinucidă de foame. Sau să-mi mănînce dintre dinți. Gîndaci de bucătărie paraziți care să pigulească resturi alimentare dintre dinți. Iată un animal de casă care mi-ar fi foarte folositor, de cînd cu aparatul dentar.

Mai mîncam la cantină. Ciorba costa vreo 15.000 (1,5 RON) și avea gust cam de banii ăia. Odată, un prieten a găsit o rîmă în salata de varză de la cantina de la Dumars. Nu mai știu dacă era vie sau moartă. Cert e că ne-am bucurat, pentru că asta însemna că e proaspătă salata. Plus că aveam o porție de carne pe care n-o plătiserăm. Grătarul era prea scump. Și era acru. Cei mai fericiți eram cînd la cantină se aduceau cartofi prăjiți. Se întîmpla rar, de 2-3 ori pe zi. Și, chiar dacă te nimereai pe-acolo în momentele alea, puteai să nu prinzi cartofi, că toată lumea se punea instantaneu la coadă. Și oricum erau scumpi. Și acri.

Mîncam atît de prost și de rar la facultate încît regula celor 5 secunde era, pe vremea aia, regula celor 50 de minute. Și încă noi am prins perioada bună. Dar dacă eram student în anii ’90?

15 thoughts on “Ce mai mănîncă studenții? Dar ce mai mîncau!

  1. Eu mâncam la colegele ce ţineau curile alea de slăbit şi se atingeau rar de pachetul trimis de mama (săru’ mâna doamnă, foarte bun) sau la cantină că pachetul de acasă se termina rapid cu fomiştii ăia din cameră. Meniul era vegetarian cu multă fasole şi multă bere ieftină, simplă şi udă că de alcolizată nu cred să fi depăşit 0,0000000000001 % alcool în aerul expirat după 10 halbe. Fasolea era bună!!!!

  2. Eu am prins inceputul anilor ’90 in facultate. La cantina aveam cartele/ bonuri; nu se transformasera in autoservire. Dumars nu exista!!

    Pina ne-am prins ca e mai mare consumul de calorii ca sa urci scarile de la cantina R3, decit ce cistigai mincind acolo, incercam sa ne amagim ca totusi mincam, ca dupa 3-4 beri Fulger oricum nu mai conta (Gambrinus la 1L o consideram premium si o beam numai la ocazii speciale, cum ar fi incasarea bursei):
    – dimineata o apa calda colorata cu un coltuc de piine (cind prindeai un colt erai boier, ca se umfla bine in stomac) cu ceva care semana a marmelada;
    – la prinz o zeama care probabil avea mai putine legume decit daca ai fi folosit direct nista apa din Dimbovita pe post de supa. Plus ca de vreo 2-3 ori pe saptamina contaminau un piure decent cu o rulada de carne cu sos, o chestie nedefinita cu forma trapezoidala, care eu banuiesc ca nu era comestibila dar avea avantajul ca nu mai era nevoie sa introduci fibre in dieta pentru un scaun corespunzator;
    – seara era cel mai bine pentru ca stiai clar ce maninci: salata orientala, adica cartofi fierti si taiati in 4.

    Cu toate astea existau fomisti si mai mari sau care pur si simplu deja traiau in simbioza cu cantina. Acestia adunau ce raminea in farfuriile pe care trebuia sa le asezam frumos pe banda.

    In rest carnea la borcan a fost foarte buna, intotdeauna prea putina.

    Si apropos de gindaci: stateau linistiti sub chiuveta. Gaseau cite ceva in gunoi si aveau ocazia sa mai linga un pic si din canile/ farfuriile/ tigaile care-si faceau veacul pe-acolo. Toata lumea era multumita! Odata am facut greseala sa incercam sa-i exterminam: am venit hotariti cu 2 spray-uri mari luate de la rusi convinsi ca asta urma sa fie sfirsitul. In capul nostru aparea pentru gindaci o imagine apocaliptica, ca in reclamele de azi la Raid. Atit doar ca gindacii probabil isi cistigasera dreptul de a sta cu noi in camera cu mult timp in urma si nu aveau nici un motiv sa renunte. Astfel ca singurul rezultat in urma exterminarii a fost sa-i imprastiem prin restul camerei. Oricum in 2 saptamini ne-am impacat unii cu altii: gindacii s-au intors sub chiuveta iar noi n-am mai incercat niciodata sa-i deranjam.

  3. lol, 100 ron pe saptamana?! rotfl. Inseamna ca eu sunt un erou c-am supravietuit tot cam in aceeasi perioada cu 50 ron pe saptamana, tot cu mancare d’acasa, ofc.

  4. Ma, da’ ce naiba faceai cu banii aia? Ca as zice ca erai boier cu un milion de lei pe saptamana, nicidecum asa cum povestesti. Iar la Jeg si acum e ieftina berea, daramite atunci. Pai cu un milion cred ca si azi m-as descurca mai bine decat o faceai atunci. Iar tu nu erai nici fumator.

    Eu primeam doua pe luna, nu mancam cine stie ce, e clar, stateam 2 ore sa facem 4 portii de cartofi prajiti in camera, caci nu ne permiteam sa dam bani pe una de la colt. Shaorma era vis, iar in caz de foame crunta bagam 3 covrigi, o punga de nutline si 3 beri la P17. Ca sa nu mai zic ca daca imi arati acum un pate Sadu sau un sul de branza topita, fac hepatita subit.

  5. fratioare, nu ca-mi place sa fiu in acord cu lumea, da’ mai da-te-n pula mea de faraon. pai o saptamana cu un milion merge fara probleme si acum, cu conditia sa nu fumezi. stiu unu care a dus-o doua saptamani cu 30 de lei. asta de curand, nu…

    1. Multumesc baieti!incepusem sa nu-mi mai pot aseza capul pe perna gandindu-ma (pe bune)ce greu a dus-o “manca-l-ar mama” atatia ani.Acum, cand aflu ca n-a fost singurul,parca m-am mai linistit

  6. colegul meu oltean ramanea flamand pentru ca nu ii placea untura pe pita. in schimb era mai inventiv in materie de gandaci. ai lui ii marcase cu vopsea si nu pleznea decat intrusii.

    1. pai si ce-are untura pe paine?! pe mine ma mintea mama cand eram mic ca-i delicatesa, imi dadea cate-o felie cu ceapa doar ca sa ma premieze! 😀

  7. era 90 toamna. aveam un coleg din turnu severin. si a zis ala ca o sa fie ca la sarbi inflatie ca la balamuc o sa faca petre roman. cu 1200 de lei(juma de salariu normal) a luat 2 geamantane de conserve de peste,fasole,la 5,6 lei. aproape un an de zile cand muream de foame injunghiam o conserva si mancam 4 insi din ea.cand luam bursa beam tek bineinteles.

  8. In afara de primul semestru al anului anul I (’90/’91), cind ne-au bagat cartele de cantina pe git pentru trei mese, la pachet cu cazarea, n-am dat pe la cantina. Cin’ sa mearga la micul dejun cind tinarul are linga el o tinara dormind sau cind tinarul are hangover? Noroc ca si noi, studentii, ne-am desteptat si am renuntat la cartele, iar capitalismul a inflorit, sub forma de shaormarii si kebaberii si toate cele imputite, dar ieftine, pentru tocilarii saraci de ieri, capitalisti corecti pe meleaguri straine azi… 🙂 Intre un corn, o bere sau un trandafir am ales mereu dintre ultimele doua, dupa cum era studenta de ocupata…

    By the way, ca m-am indepartat de la topic, ardelean fiind, borcanul cu carne si cirnati in untura a fost de baza… Gindacii nu aveau access intre geamuri (copii, pe vremuri nu erau termopane si nici frigidere mici!) In ceea ce priveste banii, parintii ma sponsorizau cu 1500 de lei, adica vreo 15-20 USD pe luna, ca eram bursier si-mi plateam caminul si tabara din bursa… Ce vremuri!… Primele manele si cocalari au aparut in Ring in Costinesti in 1996! 🙂 Peace!

Leave a Reply

Your email address will not be published.