Pe ultima pagină din Kamikazele de mîine puteți citi un manifest care povestește patru epoci importante ale echipei naționale. De fapt trei importante (echipa din anii ’30, echipa din anii ’70, echipa din anii ’90) plus asta de astăzi. Cel mai mișto este că vor scrie despre acele vremuri oameni care le-au trăit. Despre anii ’90 am scris eu, despre anii ’70 taică-miu și despre anii ’30 – surpriză. Aveți mai jos un fragment din textul lu daddy cool care nu a intrat în revistă din cauza lipsei de spațiu. Puteți citi continuarea dacă cumpărați Kamikaze de mîine, 7 septembrie.

”Am amintiri încă vii despre campionatul mondial de fotbal din 1970. Aveam 10 ani si jumătate şi a fost magia copilăriei mele. Locuiam cu părinţii şi fratele meu mai mare într-unul din cele 10-15 blocuri cu patru etaje care fuseseră terminate în orăşelul minier în care trăiesc şi azi şi care abia apăruse pe hartă. Ai mei, în ciuda rugăminţilor noastre, nu reuşiseră încă să cumpere un televizor din singurul salariu din casă, al lui tata. Cred că pe scara noastră cu 20 de apartamente erau încă doar trei sau patru televizoare în 1970. Acela a şi fost evenimentul hotărîtor care l-a determinat pe tata să mai facă încă o rată pe lîngă cele pe care le avea deja, şi să ne cumpere unul spre sfîrşitul anului. Văzusem preliminariile la singurul televizor de pe palier, cel al unui vecin mai înstărit, însă mi-amintesc că doar tata avea loc pe canapeaua din faţa lui, eu şi fratele meu stăteam pe covorul de iută, căci omul nu se obosea să aducă scaune pentru musafirii-copii, care şi aşa îl deranjau deja pentru pentru serialele vremii, policierul cu cafteală “Răzbunătorii” şi SF-ul care ne făcea (şi mai) visători “Planeta giganţilor”.

Aşa că pentru turneul final, din care urmau să se televizeze cite două meciuri în faza grupelor (al doilea la o oră foarte tîrzie), tata a aranjat cu un prieten să ne primească, un coleg de serviciu care locuia în blocul de vizavi. Un tip cumsecade, ungur, turnător de meserie (turnător pe bune, în metal). Îmi amintesc asta pentru că omul avea şi el doi băieţi de vîrsta noastră şi ne confecţionase tuturor nişte pistoale Colt din aluminiu cu care mimam la joacă duelurile din westernurile-spaghetti ale vremii, în care încercam să reproducem inclusiv coloana sonoră, fluierînd melodiile alea superbe ale lui Morricone, care ne dădeau fiori la cinema în timp ce Giuliano Gemma îşi dezmorţea degetele pregătindu-se să-l înfrunte pe ăla rău. (…)”

Mai încolo vorbește și despre fotbal. Serios!