Iubita mea, febra

Iubita mea, febra

Fericirea. Am febră. Îmi place să am febră. Fiorul ăla de la friguri e identic cu fiorul care te trece cînd ești fericit sau cînd te piși. Mă plimb în șort și tricou prin casă și las fiorii să mă treacă. Nu sînt fericit și nu mă piș, dar mă simt exact așa.

Sănătatea. Febra este bună. O iubesc de cînd am auzit că ea, săraca, încearcă să te ajute să lupți cu infecția.  Iar noi, nerecunoscători, o tot alungăm cu tot felul de pastile și leacuri băbești. Șosetele cu oțet omoară febra și pasiunea odată cu ea. Oțetul miroase urît, iar șosetele înmuiate în oțet sînt reci. Lăsați febra în pace, șacalilor!

Viagra. O altă chestie care vine odată cu febra este erecția. Nu mi-am tras-o cu (multe) studente la medicină, așa că nu știu exact care-i legătura între febră și libidoul masculin (sau dacă există vreuna). Cert este că, pe febră, ai fute ca un adolescent. Dacă ești adolescent și ai febră, atunci ai fute ca doi adolescenți. Mărindu-ți libidoul, febra te pune să alegi: șosete cu oțet sau sex? Nu pot exista în același timp. Sexul, după cum am stabilit deja în paragraful precedent, moare în prezența oțetului.

Marijuana. Febra îți provoacă deliruri minore și te face să gîndești scurt și dezinhibat. Nu te face mai deștept, dar te face mai încrezător în forțele proprii. Ai voie să spui orice, ai voie să scrii orice, e ok, lumea va înțelege. Doar ai febră. Nu-ți mai trebuie nici iarbă, nici LSD, nici alcool, nici țîțe goale. O mică răceală e de-ajuns.

Cînd lumea se va prinde cît de bună e febra, se vor face cozi la farmacii.
– Vreau și eu ceva pentru febră, vă rog, va spune Gheorghe Gheorghescu, sculer-matrițer.
– Sigur, vă dau aspirină, îi va răspunde Ioana Ionescu, farmacistă.
– Nu m-ați înțeles… Aș vrea să am febră, nu să scap de ea.
– Aaah, atunci aș putea să vă strănut în față de vreo trei ori…
– Sigur, cît mă costă?
– Trei înghețate.

Și atunci farmacista Ioana Ionescu îi va zîmbi sculer-matrițerului Gheorghe Gheorghescu și seara vor face sex între medicamente, în magazia farmaciei. Sex cu febră, sex fericit, sex cu delir. Poate că se vor căsători și vor face doi copii frumoși și nu chiar proști, deși puțin cam bolnăvicioși. Făcuți la febră, deh.

Febra ne face mai buni. Și nu uitați: unde nu intră febra pe ușă, intră doctorul pe geam. Închideți geamul!

18 thoughts on “Iubita mea, febra

  1. Trecand prin aceasta fericita experienta medical-erotica, d-le Mantzy, ati putea sa-mi spuneti daca si cum se poate contacta o raceala sau macar febra numai la pula?

  2. Mantzy tata,stiu io cam o duzina de farmaciste,toate cu febra si lipsa de erectie.Si nici nu vor in magazia aia,ar merge oriunde cu sau fara febra.Le faci dupa si vedete de ziar ca le bagi la rubrica aia a voastra…

  3. De aia iau elevii care vor scutire praf de cretă să facă febră.
    Ia uite unde era viagra, în cutiuţa de la tablă.

  4. Mai buna e moartea,moshule! Scapi de mers la munca, de alergatu’ dupa pizda, plus ca economisesti toti banii care i-ai fute pe bautura, tutun, tzoale si alte cacaturi. Daca mierlesti azi in loc de peste 50 de ani, fa socoteala citi bani ai pune la ciorap, bashca muia lu’ Boc & Urmasii care vor lua bani pe taxe si impozite de pe urma ta, fix din pula. Think global & watch the big picture!

  5. Va urez sa va faceti cat mai repoede sanatos , deoarece vreau sa va fac o surpriza (artistica) ! Mai mult decat atat, as vrea sa va provoc si la un meci de ping-pong!
    😀
    V-AM CONVINS?
    PROVOCARE ACCEPTATA?

Leave a Reply

Your email address will not be published.