Clicky

De ce trebuie să cumpărați Kamikaze azi

De ce trebuie să cumpărați Kamikaze azi

Cațavencu a murit. *aici să-mi deseneze cineva o cruce* Spiritul Cațavencu nu există. A fost odată, dar l-au arestat niște băieți care au cerut bani pe el și apoi l-au omorît. *încă o cruce aici, vă rog* Acum, băieții care au vîndut spiritul de două ori și s-au îmbogățit de trei ar vrea să-l mai vîndă o dată. Nu-i țin coaiele să facă o revistă nouă. Sau măcar una veche, dar pe banii lor. Și-au terminat și spiritul, și umorul. Vor să moară vînzînd-o pe asta la nesfîrșit. Mai dați-i în pula mea voastră cu Cațavencu lor cu tot, cum bine zice băiatul de mai jos.

Cumpărați Kamikaze. Ceilalți nu mai au nevoie să-i cumpărați. Sînt deja milionari în euro.

59 thoughts on “De ce trebuie să cumpărați Kamikaze azi

  1. Cumpar Kamikaze din cind in cind, asa… de control – sa vad daca s-a mai schimbat ceva. Deocamdata (deocamdata = acum trei saptamini) mi se pare complet neinteresanta, plus ca nu numai ca e lipsita de umor, mai e si foarte urita.
    Asa ca, apropo de reclama, poate Academia Kamikaze o sa fie mai reusita.

      1. P-ailalti chiar nu-i cumpar deloc. Pe Catavenci nu-i cumpar pentru impostura lor (la revedere-pa forever), iar in libertatea pe care le-o acorda Adamescu celor de la Academia Catavencu nu cred.
        Asa ca la voi mai sper ca s-ar putea intimpla ceva interesant. Cum ar fi ca la un moment dat chiar sa va propuneti sa comunicati ceva in revista aia si sa devina mai vie, nu niste articole aruncate formal acolo, ca sa se umple revista, ca las’ ca cumpara prostii – vad Kamikaze in titlu si incep să să rida orice cacaturi am scrie noi.
        De ce e blogul tau simpatic (de multe ori)? Datorita comentatorilor, care comenteaza cu chef. Cind o sa puneti si voi suflet in revista aia. o sa se simta. Pina atunci…

    1. Taranu roman care nu-i dus pe-afara tot taran ramine si cand ajunge la oras. Kamikaze nu-i urit, are unul dintre cele mai tari layouturi din Romania la ora asta. Incearca Academia Catavencu, Catavencii sau Vocea Vilcii daca ai ramas in anii 90.

      1. Chestie de perceptie. Cind au schimbat designul, prin comparatie cu felul in care era inainte mi s-a parut ca arata mai bine.
        Daca cumperi mai rar si esti mai detasat arata meschin, inexpresiv, fara farmec. Amestecul ala de desen si montaj foto vrea sa para interesant, dar nu transmite nimic (e depasit si “de forma”). Ma rog…

  2. @ fix-pix: Nu e chestie de perceptie, e chestie de emancipare. Taranii poftesc la parizer si daca le dai caviar gratis.

      1. Chiar nu vreau sa ma cert cu tine. Dincolo de confuziile de tip vulg pe care le faci, pari un om inteligent. Ce ma supara e usurinta cu care se dau verdictele referitoare la grafica. Kamikaze chiar are o grafica buna. Mai mult, la Kamikaze lucreaza cei mai buni graficieni romani la momentul prezent. Daca tu te raportezi, emotional presupun, la gloria unor graficieni din anii 90, acum depasiti, atunci problema este la tine. Poate ca revista Kamikaze are o tinta din care tu nu faci parte. Te-ai gandit la asta?

  3. nu’s milionari ba, altfel isi cumparau marca la licitatie..si erau de capul lor atunci, la fel cum sunteti voi…o sa cumpar kamikaze fiindca e cea mai buna dintre toate trei..si fiindca mai regasesc pe alocuri cite un pic din spiritul de care vorbeai..Academia Catavencu a ramas doar cu numele…degeaba imbraci un kkt in tipla, tot kkt ramine..ma gindesc ce misto era daca veneau catavencii la voi in loc sa se duca la patriciu…atunci as fi zis: da ba, asta e spiritul ala..

    1. Ba tocmai, ca sunt milionari, dar au lasat banii acasa, nu i-au adus la cumparat marca. Ce rost avea? Nu vezi ca incearca acum sa sugereze ca marca e tot la ei si la noul Vantu? Niste tristi.

  4. bravo bah. foarte bun clipul, imi aduce aminte de umorul academiei catavencu de acum 10 ani: dureros de evident. aproape m-a facut sa va cumpar revista. totusi nu o voi face, dupa parerea mea v-ati discreditat cu totii cand ati spart gasca. in schimb o sa mai intru pe-aici pe blog sa vad ce-ti mai caca mintea.

  5. Nu inteleg de ce se insista cu “Catavencu” – din pacate a ramas doar un nume, s-a dus pe apa sambetei esenta. Cand am inceput eu sa-l cumpar (s-a vindecat si locul.de atunci…) chiar insemna ceva, asa cum inseamna acum KAMIKAZE, care e scris de oameni vii!
    Saptamana trecuta le-am cumparat pe toate trei: Academia Catavencu pentru colectie (momentul in care a devenit fituica), Catavencii ca sa vad daca mai au acel ceva, iar Kamikaze ca sa-l citesc. Astazi am cumparat doar Kamikaze.

  6. Ion Ion Ion, daca tu cumperi un ziar/revista de umor pentru layout si nu pentru continut, atunci te rog eu din suflet. mori.

    In alta ordine de idei, m-ai convins, oricum ramasesem fara ceva de lecturat pe wc. Deci azi, pregateste mantzy kamikazele ca vin sa-l iau. 😀

  7. O, nu. Iar e miercuri? E ca si cand m’as uita la reclame pe protv incercand sa vad un film. Prost. Cum apare fantoma din spatele canapelei, cum hop! reclama cu veceu’ si becereu’.

    1. salut, Marghioala! ce mai faci? in speranta ca ai un pont mai bun de citit si de ras (nu de, ci cu oameni), fac o plecaciune!

      mr. mantog, la inceput eram oarecum bucuros cand ati aparut. de la un timp sunteti monotoni. sunteti doar concurentii celorlalti. nimic mai mult. asta nu inseamna ca nu va apreciez munca, pentru ca munciti!

      cu respect!

  8. Tocmai am platit cei 22.5 ron pt abonament 3 luni. as fi luat o perioada mai lunga dar mi-era frica sa nu dati dracu’ faliment.
    sper ca am facut-o pt cea mai tare revista de umor din balcani, nu doar in ciuda securistilor sau dintr-un elitism de 2 lei.

  9. Cam multa vrajeala in chestia asta cu marca. Daca esti bun, vinzi, daca nu, sugi pula cu toate marcile de pe lume. Pe Monica Bellucci o futi si daca o cheama Maricica Puica, da’ daca Maricica Puica se boteaza Bellucci, n-are sa vaza pula-n veci, cu toata marca, marketingu’ si alte cacaturi d-astea.

    1. Exact aici greșești! Pe Monica Bellucci visează s-o fută milioane de labagiști, pe când pe una care doar arată ca Monica Bellucci, dar o cheamă Popescu, visează să o fută doar colegii de serviciu, vecinii de bloc, vânzătorul de la non-stop și niște trecători aleatori. Așa poți defini termeni precum “notorietate”, “brand” și “audiență”. Ai interpretat exact pe dos.

  10. Intr-adevar, bajetzii de la defuncta revista Catavencu au SUCOMBAT! Fara doar si poate, ei nu mai reprezinta decat unele interese ale unor moguli ce, in lipsa de alte distractii incearca sa…”distreze” poporul acesta!
    In concluzie,ma BUCUR CA EXISTA OAMENI CA DVS CE PROMOVEAZA SI INTELEG FAPTUL CA continuatorii unui umor de calitate, cu spirit si coloana vertebrala sunt Kamikaze!
    🙂
    Sa traiti si sa ne bucurati oricand si oricat!
    🙂

  11. Mantzy, poate sunt ei milionari, dar tot servitori au rămas în sufletul lor.
    Chiar dacă îşi cumpără palate cu banii de la Vîntu, tot pe uşa slugilor au ieşit din istorie.

  12. Fix-pix, când cumperi Kamikaze nu te uita la poze să vezi dacă cazi instant pe spate de râs.
    Gândeşte-te că cumperi o raritate, un unicorn, ceva care este la limita himerei în presa românească. Revista unor oameni cu destul curaj ca să joace tot ce au pe cartea corectitudinii faţă de cititori (pass me a violin).
    Ar trebui clonaţi şi/sau ţinuţi în spirt, ca pe sfirchea lui Terente.
    Vezi diferenţa atunci când toată vuvuzelimea lui Patriciu/Voiculescu/Vântu suflă în hidrant ca să promoveze agenda mafiotă a celor trei iar cei de la Kamikaze au curajul să susţină un punct de vedere obliectiv.
    Sunt aproape singuri în această luptă aşa că nu mă interesează prea mult grafica sau poantele revistei. Întâmplător, sunt foarte bune de cele mai multe ori. Mă interersează însă obiectivitatea jurnalistică.

  13. catavencu e kamikaze, eu nu mai numesc catavencu de cand am citit primul numar aparut dupa schisma (singura data cand le-am luat in paralel). Atunci in minte mi s-a imprimat ideea ca au ramas doar femeile de servici si paznicul sa scrie la catavencu, ceea ce mi s-a parut foarte trist (parca mi s-a scurs si o lacrima). In schimb in kamikaze am gasit ceva familiar si nu imi dadeam exact seama ce e (imi dadeam seama ce e dar asa suna mai frumos). Era umorul de calitate, satira fina si formularile discrete si spumoase prin discretia lor specifice catavencului trecut. am fost dus putin in eroare de formatul cam pueril (formatul sobru al catavencului in antiteza cu articolele vechii echipe plus brandul inconfundabil dadeau ziarului farmecul care l-a consacrat). Farmec la care inca se lucreaza in kamikaze. Dar nu e o chestiune de calitate (care continua sa fie in acelasi spirit catavencu vechi, fara exceptii) ci mai mult una de marketing. Daca n-ar fi fost kamikaze era mult mai trist. sa-i fut in gura pe aia responsabili cu distrugerea si patarea cu cacat a vechiului catavencu, pentru numerele care au aparut dupa aia in care s-a scris cu cacat, fara umor de niste oameni probabil mult mai putin inteligneti decat noi, vechii cititori. mi-e dor de almanahu catavencu si sper sa scoata si kamikaze un almanah o data pe an ( nu fiti bulangii ).

  14. Partea proasta, pentru revistele astea mai istete gen Kamikaze sau restul, e ca cititorii care sunt in targetul lor s-au cam mutat pe internet. Deci cumpara rar sau deloc presa tiparita.

    Cat despre “cei mai buni graficieni din tara”, a se slabi. Cei mai buni graficieni din tara lucreaza pentru firme barosane de design, gaming sau telefonie, unde au salarii corespunzatoare.

  15. Găleata, tocmai de aia zic: ai un tată/unchi care nu intră pe net dar sunt isteţi?
    Fă-le cadou un abonament la kamikaze decât o sticlă de tărie sau o cravata.
    În felul ăsta penetrează şi la alt public ţintă.

    1. Nea, buna ideea. Am o ruda care sigur o sa prizeze Kamikaze. Mai ales ca-mi tot trimite tot felul de bancuri si fleacuri politice.

  16. Pe mine m-a pălit ideea ştiind ce greu e să iei un cadou pt. un bărbat. Dar cred că sunt şi fomei care ar aprecia.

  17. Adevarul e ca trag si ei de o mirtoaga defuncta…ca deh, e greu sa accepti ca nu mai ai viata fara viagra. reclama aia cu dinescu si buscu care da replica fad si intirziat ma umple de tristete. Buscu ma umple de sila de fapt si de drept. Sunt si ei ca italienii aia batrini, neputinciosi, vopsiti pe par negru ca pana corbului, dinti pusi, bratari, jeansii strimti,….si vin in romanica sa agate prospaciuni, dindu-se juni. asa si catavencii.

  18. Am cumparat revista, v-as fi scris de ieri, ca sa nu stati cu emotii, dar a cazut net-ul.
    Cand ati plecat de la Catavencu, am luat vreo 2 numere din Kamikaze si nu mi s-au parut cine stie ce, asa ca am renuntat. Am mai luat Academia o perioada, dar mi s-a facut lehamite.
    Trebuie sa recunosc ca am luat saptamana trecuta revista la chemarea lui Mantog (a adus vorba si despre Kami, mi-a muiat inima). A fost o surpriza extrem de placuta. Revista era cu mult mai sus decat acolo unde o lasasem. Am zis ca s-or fi mobilizat baietii de teama concurentei. Dar nu, si numarul asta e foarte bun. Pe mine m-ati convins. Daca o tineti asa, v-ati castigat un cititor fidel.

      1. Avand in vedere ca la varsta mea 1 numar pe saptamana pare o.k. (doctorul mi-a recomandat 8-10 / luna, da’ cu cine sa te intelegi acasa?), inseamna ca vom ramane impreuna, ca sa zic asa, cel putin un an si doua luni. Mie-mi place sa citesc… astept ca voi sa va mentineti acolo sus.

  19. ba, mantzy, iar ma trimiti la mol? NU MAI AM BA BANI SI NICI LOC IN DRESSING, ‘ti-ar fituica a dracu’. de saptamana aviatoare imi fac abonament ca plec mereu dupa un ziar si vin cu sase sacose de chiloti.
    daca-l pun pe barbatu-meu sa ia imi aduce din benzinarie tot standul cu titluri “cum sa-ti multumesti iubitul in bucatarie”, “zece pozitii de sex care trebuie repetate zilnic”, “cand el vorbeste, nu deschide gura decat ca sa scoti dopul de la sticla de vin” si “intotdeauna scuipa dopul inainte de sexul oral”

  20. man, problema mea e ca sunteti mai buni decat catavencii si articolele lor s de cacat, dar l-au pastrat pe caricaturist, care e inegalabil. nu puteti sa-l furati??

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *