Revista Kamikaze are mîine, miercuri, nevoie de voi. După toate aparențele, mîine vor fi pe piață trei săptămînale de umor. Două dintre ele au în spate doi oameni cu foarte mulți bani. Dinu Patriciu și Dan Adamescu. E în interesul amîndurora să ne curețe ca pe-o consignație de cartier în calea mic.ro-urilor. Kamikaze nu are pe nimeni în spate. La noi toți oamenii sînt în față. Unul dintre ei, un prieten care ne-a împrumutat cu niște bani. Bani pe care trebuie să-i restituim la un moment dat.

Săptămîna trecută, echipa de la Kamikaze a primit două oferte concrete de angajare la mogul(i). Dar Kamikaze nu e aici ca să fie cumpărată. Kamikaze va fi pînă la sfîrșitul existenței sale revista cu coaie care nu dă explicații nimănui. Titlul revistei (dat chiar de către subsemnatul în niște momente ceva mai grele decît acesta) e destul de elocvent. Sloganul e și mai clar: da, ”rîdem pînă la capăt”. Inițial, varianta mai dură (propusă de Iulian Tănase) era ”rîdem pînă la sfîrșit”. Ni s-a părut prea negativist. Eh, și?

Kamikaze nu se vinde foarte bine la tarabe. În mare parte, asta se întîmplă din cauza faptului că nu are suficienți bani de rulat spart aiurea pe care să-i arunce în marketing, PR, awareness și alte chestii în engleză care cică ar vinde un produs. Conținutul revistei e, fără îndoială, (și aici puteți să mă credeți pe cuvînt sau să verificați începînd de mîine), mai bun decît tot ceea ce există pe piață. Investigații mai bune, umor mai bun, opinii mai pertinente, dinozauri și securiști mai puțini spre deloc. Plus libertatea de a fute și-n Stînga și-n Dreapta pe care concurența nu o are. Din păcate, oamenii din Huși, Dorohoi, Călan, Zimnicea și Oltenița nu au de unde să știe asta. Cu ceva ajutor din partea voastră, a leneșilor care stați pe net și nu cumpărați ziare de hîrtie, Kamikaze ar putea să fie nu doar o afacere idealistă și nebunească, ci și una profitabilă. Nu ați salva, desigur, doar o revistă, ci un principiu. Revista în sine costă 2,5 lei și-un drum pînă la chioșcul de ziare. Sînt convins că pentru nici unul dintre voi, cei care citiți asta, nu e un efort foarte mare.

Kamikaze, repetăm, nu e de vînzare. Dacă noi vom fi nevoiți să ne futem în cur ca să cîștigăm o pîine, atunci o vom lua fiecare dintre noi între buci, personal, mai superficial sau mai adînc, fără să implicăm Kamikaze în asta. Dar să ne fută unul revista nu vom accepta. Mai bine o omorîm și apoi ieșim pe centură pe cont propriu, în căutare de mogul, cu sentimentul plăcut al unui sacrificiu care meritat. Sîntem ca arabul din poezia cu calu a lu Coșbuc. Kamikaze va trăi cu capul sus sau va muri cu capul sus. Nu există altă opțiune. Pînă una-alta, sîntem pregătiți să facem în continuare revista, oricît de austere ar fi auspiciile. Pentru voi și pentru încăpățînarea noastră de-a fi liberi.

Și, dacă de revista și de principiile noastre vi se rupe (ceea ce e posibil și de înțeles), vă mai șantajez un pic emoțional cu ea:

Ea este Kami, cățelușa pe care o creștem în curtea redacției. Am luat-o de pe stradă în urmă cu două săptămîni. Era plină de rîie, urîtă și speriată. Fusese probabil aruncată de stăpîni tocmai din motivele astea. Acum și-a mai revenit, dă lăbuța și e foarte jucăușă, deși cam la fel de urîtă. E drept, se cacă peste tot prin curte și ni se bagă în picioare taman pe unde avem treabă, dar așa ne dăm și seama că e de-a noastră: unui Kamikaze adevărat nu-i spune nimeni unde să lingă sau unde să se cace.

Cumpărați, deci, Kamikaze mîine cu gîndul că veți da pe ea exact cît ați da pe un pliculeț de Pedigree.