Clicky

Incredibila facultate Spiru Haret și fabuloșii boi care o frecventează

Incredibila facultate Spiru Haret și fabuloșii boi care o frecventează

În timp ce eu mă dau de ceasul morții să discreditez facultățile de stat, alea serioase și cu tradiție, există încă oameni pe planeta Pămînt care merg la Spiru Haret. Mi se pare de necrezut! Este ca și cînd Mahatma Ghandi s-ar chinui să convingă niște băștinași că minele anti-personal sînt de căcat și-n timpul ăsta ei ar detona o bombă atomică. Da, eu sînt Mahatma Ghandi în exemplul ăsta, iar faptul că era gay nu are nici o legătură cu nimic.

Noi am mai încercat să v-o spunem și acum doi ani, cînd a izbucnit scandalul cu nerecunoașterea diplomelor emise la Spiru Haret. S-a aflat atunci că unii studenți aflați în anul 2 sau 3 la Spiru erau, în același timp, la liceu. Asta pentru că la Spiru nu era musai să vii cu diploma de BAC la înscriere, puteai s-o aduci și pe parcursul celor patru ani de facultate. Și bine am zis ce-am zis: nu-ți lăsa copilul să dea la facultate înainte să termine măcar 12 clase. Sau, mai simplu: dacă știi pe cineva care merge la Spiru Haret, ajută-l! Trimite-l la școală! Tot atunci, genialul coleg Mușat (îl regăsiți în film cu fosta lui freză de Beckham în mizerie) a făcut acest filmuleț de largă inspirație. Mai are rost să adaug eu ceva referitor la inutilitatea unei diplome (fie ea și atît de ușor obținută) la Spiru Haret? Cred că mă pot angaja mai ușor cu diploma mea care atestă faptul că am luat locul 2 la simultanul de table desfășurat în redacția Cațavencu cu președintele Federației Române de specialitate.

Dacă vreți, eu vă pot povesti despre căminele de la Spiru Haret. Căminele de la Spiru sînt o experiență pe care Einstein ar fi murit s-o trăiască. Vorbim, desigur, despre călătoria în timp. Să zicem că ieși din metrou la stația Apărătorii Patriei, pe la ora 9 seara. Brusc, pe măsură ce scările rulante se apropie de culme, îți dai seama cum avansezi rapid în timp vreo 5-6 ore. Bucureștiul de 9 seara din capătul Berceniului seamănă cu Bucureștiul de 3 noaptea din Militari. O pungă rostogolită molcom de vînt de-a lungul străzii pustii (ca-n filmele western) și cîțiva proxeneți care, la o adică, îți pot face rost și de droguri; ăsta-i maximu’ de civilizație la care poți spera. Ei, de acolo mai mergi preț de vreo 10 minute, afundîndu-te în marasm, și dai de cămine. În curtea căminelor, călătoria în timp se inversează. De la 6 ore în viitor te întorci cu cîteva zeci de ani în trecut.

Singura deosebire dintre o cazarmă militară și un cămin de la Spiru este că un cămin de la Spiru este mult mai strict în privința regulilor și a disciplinei. O fostă prietenă a stat acolo, o vreme, și îmi era aproape imposibil să mă văd cu ea, indiferent de oră. Străinii nu aveau acces în cămin decît după îndelungi rugăminți și șpăgi babane la gardian. După ora 10 riscam chiar să fiu amenințat cu arma, dacă mă apropiam de intrare. Ăsta era tratamentul pentru outsideri. Dar nici ăia care stăteau acolo nu erau mai privilegiați. Spectacolul unor oameni în toată firea, la 20 și ceva de ani, care își aruncă peturi de bere din fața căminului pe geamul camerei este jalnic. Da, studenții de la Spiru nu au voie să intre cu bere la ei acasă. Și nici cu țigări. Taxa care trebuie plătită pentru a se închide ochii la aceste grozăvii este imensă: cam un pachet de țigări pe produs.

Această formă de dictatură nu poate există decît în statele și la facultățile cu un grad redus de civilizație și inteligență. Ce mi-e Libia, ce mi-e Egipt, ce mi-e Spiru Haret. Genul de oameni cărora nu le trebuie libertate, pentru că nu știu ce să facă cu ea. Dacă vreodată o să sufăr vreun accident cerebral și-o să mă transform într-o legumă, amintiți-mi vă rog să mă înscriu la cea mai tare secție de la Spiru Haret. Nu de alta, dar voi fi bolnav și voi avea și eu nevoie de o bursă.

61 thoughts on “Incredibila facultate Spiru Haret și fabuloșii boi care o frecventează

  1. Hă-hă! Am stat acolo si nu e chiar asa. Ba chiar deloc. Cred doar ca nu te descurcai tu sa intri. Si erau 2 camine. Unul chiar este oribil ca aspect, iar celalalt chiar arata bine. Ah, si niciodata nu m-a oprit cineva sa intru cu bautura sau tigari. Of, ce-ti place sa bei rahao! Funny you! Daca nu ma insel, ai avut si in redactie oameni care frecventau Spiru Haret, si nu ca ar fi fost oameni prosti, ci doar pentru ca e mult mai usor si mai ieftin! 🙂

  2. Spiroharetii si sensepisti sint pepiniera politicii romanesti iar aia de la politehnica si medicina, baza emigratiei.de miine. Reforma invatamintului a trimis patriotii la spiru si snpsa, iar lichelele si tradatorii de neam si tara sint obligati sa se faca ingineri si medici, dupa care isi baga pula-n tara lu’ Bese si Boc si pleaca sa munceasca pe bani. Astfel, reforma invatamintului va produce asanarea societatii romanesti, vom scapa de toti jmekerii cu carte si vom avea numai cretini care conduc un popor de idioti. Un experiment de inginerie sociala incununat de succes !

  3. Am intalnit chestia asta cu caminele si la facultatile de stat (si/sau) cu “renume”
    In general sunt camine nou construite sau renovate si vor sa se pastreze asa cel putin pana in 2100. O cunostinta a unei cunostinte a fost dat afara din camin ca lipise pula mea de stele dinalea ce lumineaza noaptea pe tavan.
    Pe de alta parte, in caminele mai naspa ( OBS, CJ, acum cativa ani) intrai unde doreai la ce ora doreai. N-avea nimeni treaba daca ai camera acolo sau macar sa fii din CJ.

    1. Da, era atat de tare, ca la un moment dat in noapte, pe la vr-o 3 a aparut unu-n bocanci, gol pusca.. Era prin ianuarie. S-a asezat langa colegul ce dormea in patul de langa usa, dupa care, la vre-o cinci minute a iesit cu taraboi sa faca pipi. Ne-am cacat imbracati de ras. Am inchis usa si am asteptat sa revina, nu mai stia unde a fost, a batut la o gramada de usi de s-au trezit multi, a fost circ gratis

  4. Delicios acest text! Atata refulare, atata scarba fata de institutiile private de invatamant… Si eu am aceeasi parere, insa nu numai fata de Spiru. Si la Dimitrie Cantemir si peste tot la fel de deosebit de idioti sunt cei care le frecventeaza. Am exemple concerte de fosti colegi care nu stiau tabla inmultirii cu 1, dar erau studenti eminenti cu bursa la Spiru!

  5. Inteleg, asa cat pot eu, de ce nu au voie strainii si outsiderii: sa nu deranjeze atmosfera academica care domneste pe acolo. Nu am inteles daca caminele sunt mixte! Si daca nu sunt, aia cum drac fac sa se mai futa? Iubirea ca la doojde ani? ai cu ce, ai cu cine da’ n-ai unde? Ca la patrujcinci ? ai cu ce, ai unde da’ n-ai cu cine? sau ca la saijcinci? n-ai cu ce?

  6. Bunicel textu’, daca omitem minciunica de la-nceput, aia cum ca….nu-ti cer diploma de la-nceput. Ca fost “student” al acestei pseudouniversitati, iti zic ca te-nseli. Inca ceva. Oi fi fost eu un “bou fabulos” timp de vreun an, da’ macar stiu ca se scrie “nicio”. Cum pula mea te-or fi angajat astia?

    1. Ba, tu de fapt nu esti nici macar bou fabulos, esti bou comun. DOOM-ul din 2005 a acceptat forma asta tocmai pentru ca nu reusea sa convinga boii comuni sa scrie “nici o” sau “nici-o” si a procedat democratic, dupa principiul “prosti, dar multi”. Ocazie cu care a facut si alte concesii aberante boilor comuni, dar numerosi. 😉

      1. ma, omu’ e clar ca nici nu stie ce e ala doom, da’ nici nu poti acuza un om ca e bou in totalitate pentru ca scrie conform normelor, fie ele si idioate. eu, de exemplu, scriu la fel, din comoditate. in sensul ca la un moment dat toata lumea o sa scrie “nicio” si aproape nimeni n-o sa mai tina minte vremurile lu’ “nici o” si nu am chef sa ma faca toti imbecilii agramat si sa trebuiasca sa le explic, pe rand, ce si cum. mai bine o adopt cand se da si gata. mai ales ca mi-e foarte usor.

    2. Ba, da’ cum scrii “nici macar o” daca scrii “nicio”?
      Sau altfel, daca asta e prea hardcore: “nici unii, nici altii”? Sau “Nici cacat n-a mincat, nici gura nu-i miroase”? Iti spun eu, urmind logica Academiei: “niciunii, nicialtii, nicicacat, nicigura”; ceea ce e grotesc.
      Regulile sint bune, cu conditia sa nu fie idioate. Vezi si site-ul lu’ Pruteanu (da, mai traieste site-ul) pentru a afla de ce e idiot sa scriem chiar cu î din ţ si ş din bî.

  7. nimeni nu frecventeaza spiru! aia care cotizeaza acolo se mai duc uneori si in alte zile decat alea in care se duc da plateasca taxa. in rest, cuvantul frecventa si cuvantul spiru nu pot sta never unul langa altul.

  8. Spirache, permite-mi sa trag concluzia ca esti si bou, nu stii nici sa scrii, si ai terminat si la Spiru. Poate fi mai rau de-atat?

    1. =)))))))) Asta-i buna! Doamne, cat de prost e prazaru’ asta!! Pai explicatia lu’ “Gigi Pruteanu wannabe” de mai sus, imi da dreptate MIE, BAI CEFALOPODULE MOTREAN, oltean prost si agramat, slobozit accidental din “coitusul interruptus” al concitadinei Denisuca. Mancatoru’ de parizer de mai sus a-ncercat sa te scoata oarecum….dar se vede treaba c-a fost prea subtil pentru neuronul tau unipolar si tu ai sarit repede, ca Denisuca-n pula, zicand ca EU nu stiu sa scriu! :)))) Lumea vede asta si rade de tine, primitivule!
      @ Grama Tica: “concesii aberante”, acceptat, neacceptat, ASTA-I FORMA CORECTA, pupincurist de motrean ce esti. EU pur si simplu am zis ce scrie la carte. Ca e aberant, ca nu-ti place tie cum suna, ori ma-tii cum ii trag muie, batand-o cu DOOM-ul in cap… cearta-te cu Academia Romana, nu cu mine. Lua-ti-as concesiile-n pula…
      Penibililor….

  9. Diferenta dintre o facultate de stat si Spiru e ca la stat tre’ sa mai ai prezenta la laboratoare si seminarii. Daca nu vrei sa le platesti. Asta la zi ca la ID… Si eu chiar nu am mai vazut vre-o diferenta dintre boii de la Spiru si boii de la stat, nivelul de prostie e la fel de mare.
    Si se cotizeaza la fel peste tot.

  10. mda, ca idee eu am stat 2 ani in caminul c3 de la aparatorii patriei si neamului si a fost chiar ok… Gardienii betivi, inculti, dar nu comentau la tigari si bautura….intra cine avea chef, inclusiv tot cartierul… asta se intampla intre 2003 si 2004. Era mixt caminul, si baieti si fete pe palier…bine si in camere era la fel…:))) Fata de regie, astia reparau in fiecare an camerele pe banii lor, nu zugraveam eu 2 zile de tampit… Iar asta cu tiganii, pestii si alti colocuitori din berceni e pe bune, aviz amatorilor de camin la spiru…. Daca esti baiat ai scapat, doar te bat un pic:))))))
    Ps: calota, sa o f&t pe mata( cine a a stat acolo stie despre ce e vb) :)))

  11. @ Mantzy
    =)))))))) Asta-i buna! Doamne, cat de prost e prazaru’ asta!! Pai explicatia lu’ “Gigi Pruteanu wannabe” de mai sus, imi da dreptate MIE, BAI CEFALOPODULE MOTREAN, oltean prost si agramat, slobozit accidental din “coitusul interruptus” al concitadinei Denisuca. Mancatoru’ de parizer de mai sus a-ncercat sa te scoata oarecum….dar se vede treaba c-a fost prea subtil pentru neuronul tau unipolar si tu ai sarit repede, ca Denisuca-n pula, zicand ca EU nu stiu sa scriu! 🙂 ))) Lumea vede asta si rade de tine, primitivule!
    @ Grama Tica: “concesii aberante”, acceptat, neacceptat, ASTA-I FORMA CORECTA, pupincurist de motrean ce esti. EU pur si simplu am zis ce scrie la carte. Ca e aberant, ca nu-ti place tie cum suna, ori ma-tii cum ii trag muie, batand-o cu DOOM-ul in cap… cearta-te cu Academia Romana, nu cu mine. Lua-ti-as concesiile-n pula…
    Penibililor….

  12. spirache titreaza:

    @ Mantzy
    =)))))))) Asta-i buna! Doamne, cat de prost e prazaru’ asta!! Pai explicatia lu’ “Gigi Pruteanu wannabe” de mai sus, imi da dreptate MIE, BAI CEFALOPODULE MOTREAN, oltean prost si agramat, slobozit accidental din “coitusul interruptus” al concitadinei Denisuca. Mancatoru’ de parizer de mai sus a-ncercat sa te scoata oarecum….dar se vede treaba c-a fost prea subtil pentru neuronul tau unipolar si tu ai sarit repede, ca Denisuca-n pula, zicand ca EU nu stiu sa scriu! 🙂 ))) Lumea vede asta si rade de tine, primitivule!
    @ Grama Tica: “concesii aberante”, acceptat, neacceptat, ASTA-I FORMA CORECTA, pupincurist de motrean ce esti. EU pur si simplu am zis ce scrie la carte. Ca e aberant, ca nu-ti place tie cum suna, ori ma-tii cum ii trag muie, batand-o cu DOOM-ul in cap… cearta-te cu Academia Romana, nu cu mine. Lua-ti-as concesiile-n pula…
    Penibililor….

  13. spirache isi consolideaza spusele:

    @ Mantzy
    =)))))))) Asta-i buna! Doamne, cat de prost e prazaru’ asta!! Pai explicatia lu’ “Gigi Pruteanu wannabe” de mai sus, imi da dreptate MIE, BAI CEFALOPODULE MOTREAN, oltean prost si agramat, slobozit accidental din “coitusul interruptus” al concitadinei Denisuca. Mancatoru’ de parizer de mai sus a-ncercat sa te scoata oarecum….dar se vede treaba c-a fost prea subtil pentru neuronul tau unipolar si tu ai sarit repede, ca Denisuca-n pula, zicand ca EU nu stiu sa scriu! 🙂 ))) Lumea vede asta si rade de tine, primitivule!
    @ Grama Tica: “concesii aberante”, acceptat, neacceptat, ASTA-I FORMA CORECTA, pupincurist de motrean ce esti. EU pur si simplu am zis ce scrie la carte. Ca e aberant, ca nu-ti place tie cum suna, ori ma-tii cum ii trag muie, batand-o cu DOOM-ul in cap… cearta-te cu Academia Romana, nu cu mine. Lua-ti-as concesiile-n pula…
    Penibililor….

  14. spirache afirma:

    @ Mantzy
    =)))))))) Asta-i buna! Doamne, cat de prost e prazaru’ asta!! Pai explicatia lu’ “Gigi Pruteanu wannabe” de mai sus, imi da dreptate MIE, BAI CEFALOPODULE MOTREAN, oltean prost si agramat, slobozit accidental din “coitusul interruptus” al concitadinei Denisuca. Mancatoru’ de parizer de mai sus a-ncercat sa te scoata oarecum….dar se vede treaba c-a fost prea subtil pentru neuronul tau unipolar si tu ai sarit repede, ca Denisuca-n pula, zicand ca EU nu stiu sa scriu! 🙂 ))) Lumea vede asta si rade de tine, primitivule!
    @ Grama Tica: “concesii aberante”, acceptat, neacceptat, ASTA-I FORMA CORECTA, pupincurist de motrean ce esti. EU pur si simplu am zis ce scrie la carte. Ca e aberant, ca nu-ti place tie cum suna, ori ma-tii cum ii trag muie, batand-o cu DOOM-ul in cap… cearta-te cu Academia Romana, nu cu mine. Lua-ti-as concesiile-n pula…
    Penibililor….

  15. @Spirache: Bai timpitule, orice bou oarecum alfabetizat a aflat ca se scrie “nicio”, pt. c-a vrut academia sa dea dreptate retardatilor coplesitori ca numar. Dar te-ai gindit vreodata ca unii, din spirit de fronda, prefera sa scrie cum au invatat ei la scoala mai demult, cind se invata carte, nu se plateau doar taxe la Spiru Haret? Sau doar ca sa-i enerveze pe sfertodoctii ca tine si sa dea satisfactie propriei puli?

  16. Sa-mi trag cu caramida-n coaie si mai multe nu: Spirache asta-i de cinci ori mai tampit decat il credeam! O fi facut de 5 ori Spiru Haret.

  17. @ Grama Tica : Asa se cheama mai nou agramatismul asta feroce, predominant? SPIRIT DE FRONDA??? :))))))) Deci Mantzy, de fiecare data cand fenteaza scrierea corecta, se razvrateste! :)))) Ciudata poliloghie! Cred ca te-ai scremut ceva! Cat priveste sfertodoctii, nu te supara, dar…esti pe blogul unuia! E-al naibii de evident.

    1. Sa-mi bag pula, “agramatism”, “feroce”, “predominant”. Intr-o singura propozitie! 🙂 Ba, da’ tu stii ceva cuvinte! Imi amintesti de un afis pe care-l avea la munca seful nostru de la personal, pe vremuri: “Cu prostul nescolarizat / Te lupti putin si ai scapat / Dar duci o lupta colosala / Cu prostul care are scoala”. Asta au facut Spiru Haret si celelalte scoli ajutatoare, au umplut tara de idioti care-ti dau in cap cu tot felul de diplome. 🙁

      1. mda, unu greseste (?) capsuna, capsune, capsuni, place, placea, tacea), 1000 isi dau cu capu de pamant si refuleaza neologisme obscene. Nu ne putem rezuma la pula, pizda, ma fut pe mata etc ? Sau asa nu ne mai putem contrazice?

        Cat despre Spiru Haret sau alte asemenea spatii verzi pot spune ca, pe vremea mea, toti cei prea prosti pentru un examen la stat dadeau dosaru si banu la particulara. Dar asta “se stie”!

      2. “E” grele pentru tine cuvintele alea? Pana si Mantzy le stie sensul. Vorba lu’ Mary de mai jos, nu era mai bine sa-mi bag pula-n mortii tai? Sau ai ma-tii (presupun ca nu-s tot aia). Poate era mai bine, da’ si-atunci aveati ceva de obiectat. Eu n-am facut decat sa-l corectez pe pulifriciul asta de va tine pe blog ca niste muste pe cacat. Apoi ati sarit cu totii, care de care mai penibil, Mantzy…cum ca nu stiu sa scriu! Tristul…a aflat si el cu ocazia asta ca se scrie “nicio’. Darlaul celalalt, cum ca…vezi dom’le….astia de scriu asa, o fac din spirit de fronda. Oare exista ceva mai penibil pe lumea asta? Acum vii tu cu ironia ta de santierist transpirat zicand practic…nimic. Daddy, asculta acilea, nu esti deloc cool, da-te-n sloboz.

      3. @Spirache/spirache_plm/daddy “un”cool: Ba, tu pari sortit sa mori asfixiat cu propria voma. Si mi se pare profund nedrept sa mori la fel ca Marin Preda, chiar daca tu doar la modul figurativ.

      4. Potoleste-te, tarane. Marin Preda a fost asasinat. Google-este mai bine data viitoare, ok? A murit exact ca-n visul fetisist al ma-tii, c-un cearsaf in gura. Cum iarna nu-i ca vara , nici Marin Preda nu-i Jimi Hendrix.

      5. Inc-o data se dovedeste c-aci posteaza numa’ saltimbanci penibili. Ce pula mea sari asa, fetidule? Ce mortii tai e asa de greu? Pe sistemu’ : eu google, tu googli, el (ea, ma-ta) google, mi-am permis s-arunc un imperativ. Dedu si tu de ce am pus cratima, idiotule. In principal, pentru a-ntelege si idiotii ce posteaza-n troaca asta de porci. Futu-va-n gura de grobieni. Nici amuzanti nu mai sunteti. Jimerino, tati…nasucul tau exagerat, reflecta fidel statutu-ti de eunuc. Parol!

      6. dupa logica asta ar trebui sa pui cratima si la ded-u. si de cate ori sa va explic ca e “mortii tei”? cu mama nu-ti explic ca n-ai intelege.

  18. Pana la urma urmii……..Spiru e facultate privata, lumea da bani, nu se invata, mare branza…….aceeasi poveste din totdeauna. Eu zic ca e mai grav ce se intampla la stat unde toti se mandresc cu minunata Universitate, minunatele facultati, minunatii profesori de prestigiu si bineinteles extraordinarii studenti. Adevarul e ca numai renumele a mai ramas. Nu se preda , aproape nimeni nu-si da interesul dar de cerut la examen stati linistiti ca se cere si ce e cel mai important toceala e apreciata mereu, nu inteligenta:) Si asta de la un student la Fac de Drept, minunata Universitate Bucuresti

  19. ahaha, i-auzi la tembelu asta, ca io “google-esc” (!?). Pai baa, pula flasca, aia de la Google ma suna toata ziua sa ma intrebe EI de una, de alta! Principiul meu este, parafrazind, “Nu intrebati ce poate sa faca Google pentru voi, intrebati-va ce puteti face voi pentru Google!” Ghiceste pe cine-am parafrazat, Spirache, si cistigi 10 flegme subtiri de vara, in loc de 10 suturi in cur cu shpitzu. 😀

  20. Eram tentat sa zic ca pe Basescu-l parafrazezi, cu diferenta ca pentru asta n-a cantat Nuti “Happy birthday, mister president”. Si-n general asta merge cu Loganu acoperit, spaima lunetistilor damboviteni, Cre’ ca te plictisesti tare dac-ai ajuns sa parafrazezi rahitici irlandezi, corupti si fustangii. E inutil sa spun catre cine redirectionez flegmele.

    1. hihi, tu ce numar porti ba la basca?! ERAM PRECIS c-o sa si inghiti flegmele alea, doar din dorinta mistuitoare de-a parea dastept. Acu zi sa moara ma-ta ca ca n-ai gugalit! 😉

  21. Abia acum sunt absolut convinsa de faptul ca daca vreau sa invat limba romana trebuie sa vin pe blogul lui mantzy mai des, Aici fiecare cratima iti taie jugulara si fiece litera e asociata ilustrilor adanci filozofi de parca cunoasterea lor si epatarea cu niste reguli aproximative de limba iti dau automat autoritatea suprema. Ahhhr! De cand au inceput blogurile in tarisoara asta semianalfabeta, cele mai discutate subiecte is cratimele. De destepti ce suntem si ca sa ne pisam si sa ne futem “justificat” pe mortii altuia. Tu ala cu Spiru Haret!, nici o alta idee nu te-a inspirat koae? A trebuit tu sa aperi deminitatea facultatilor cu formular cu un spatiu!? N-ai ce sa aperi, sunteti toti idioti pentru ca ati ajuns acolo, chiar daca nu sunteti toti idioti. Ante factum sau ceva de genu’. Capisci?

    Amin.

    1. Cred c-ai argumentat deja. 🙂 Ante sau post factum, raman un idiot notoriu. Adevaru’ asta e imuabil.:P M-am intins mai mult decat mi-e plapuma si regret acum. Sa zic ca de vina-i impulsivitatea specifica varstei (22) , poate-as fi penibil, desi e cea mai la-ndemana scuza. Spiru n-are niciun “merit” in treaba asta, totusi. La treaba cu idiotenia ma refer. Incetati, va rog, sa mai etichetati oamenii doar pe baza acestui aspect, total insignifiant zic eu, in ce priveste (de)formarea profesionala a unui individ. Cu riscu’ de-a va servi un cliseu mestecat de toti, idioti cu diploma slobozesc mai toate universitatile “prestigioase” de stat. Stiu asta, pentru ca-s student la una din ele. Spre surprinderea lui Daddy, bineinteles. That makes me a double idiot! Cateva precizari si-nchei, c-am fost destul injurat p-aici. Nu am aparat demnitatea spirochetilor, cum zici tu! Unde vezi tu asta? 🙂 Nu am ce sa apar! Nu am absolvit-o , cum se manca rahat mai sus. Am zis in primul post c-am stat doar un an. Nimeni n-a vazut asta. Nici macar un an incheiat, de fapt. Mi-am bagat pula la timp, chiar daca m-am ales c-o gaura-n buget, dand banii practic degeaba! Pot sa-l consider si eu momentul meu de rebeliune, gen Mantzy cu licenta?? Am voie, la 22? Acordati-mi, va rog, prezumtia asta! Mi s-a sculat mie intr-o frumoasa dimineata de august, ca mai vreau sa fac o facultate-n paralel. Strict de curiozitate, ca nu m-ar fi ajutat cu nimic la job . Si cum n-aveam timp de una serioasa ca a lu’ Mantzy, fiind deja-nscris la cea de stat plus job-ul din dotare, am ales Spiru. Dupa ce-am vazut cu se se mananca, desi auzisem povesti, dar tot m-a mancat in rect (idiot, Quod erat demonstrandum ), am abandonat-o. Si-am incalecat p-o sa…

  22. Stai ca nu inteleg: in nici un campus universitar din USA nu ai voie sa fumezi nici macar in masina ta, si este interzis cu desavarsire sa introduci orice fel de bauturi alcoolice in caminele studentesti – in multe universitati nici in campus. Mai mult, Politia patruleaza in campus cum nu se intampla nici la vizitele de lucru facute pe vremuri de Ceausescu, si, crede-ma, sa ai deaface cu ei, nu este o bucurie. Mai mult, daca porti un tricou a carui imprimeu este considerat indezirabil (sa zicem “Obama does not know what the hell he is talking about”) risti niste pedepse ce pot merge pana la eliminarea din facultate. Asta a propos de “această formă de dictatură nu poate există decît în statele și la facultățile cu un grad redus de civilizație și inteligență”.

    In legatura cu nivelul instructional si acordarea diplomelor, ce sa zic, as fi vrut sa nu ai dreptate, dar este mult mai rau decat spui tu aici. Daca o tinem tot asa, in alti 22 de ani o sa avem Ph.D.’s care abia or sa fie capabili sa citeasca (de fapt, acum sunt o multime care nu au habar de disciplina in care si-au luat un doctorat – exact la fel identic precum geniul carpatilor si prima chimista a tarii…).

    1. Americanii sunt niste retardati. Basca cel mai conservator popor din lume. Ceva nou? Sau ce, trebuia sa-ti iei viza ca sa te prinzi din asta?

      Nu confunda civilizatia dpdv economic cu aia dpdv intelectual. Americanii, repet, sunt mai prosti decat noi, ca popor.

  23. Cei care comenteaza despre “Spiristi” ar fi bn sa traga si apa dupa ce scriu…eu am absolvit anul acesta facult de drept la Spiru si mi-am petrecut cei mai frumosi 4 ani din viata in caminele din aparatorii patriei(2 ani in c2 si 2 in c3).
    Oare daca era parnaia aia de zic unii pe aici rezistam eu 4 ani acolo?Daca ai minimul de tupeu si inteligenta nu poti avea probleme cu agentii de paza.
    In speranta ca cineva din acele minunate camine va citi forumul ii salut si mereu voi purta in suflet perioada studentiei.
    Chiar daca am absolvit la spiru nu m-a impiedicat sa devin avocat stagiar si nici sa ma bucur de anii de studentie cum unii soareci de biblioteca ce studiaza la stat nici nu viseaza

  24. Un articol de toată jena,îti trasmite “o vacă”,care a frecventat această Univ , din păcate sau din fericire pentru tine ,mai lăsa-ne cu facultăţile de stat ,cunosc oameni care au terminat o facultate de stat şi nu ştiu să-ţi scrie nici măcar numele.Documentează-te mai bine ,înainte de a scoate porumbelul pe gură.Pentru cei care critică sistemul de învăţământ adoptat de Univ Spiru Haret,vreau să vă aduc la cunoştiintă faptul că şi în străinatate se practică,acelaşi sistem şi nu am auzit pe nimeni să comenteze ,dimpotrivă este un sistem bine gândit,ce aţi vrea să rămânem la acelaşi sistem învechit,să fim serioşi.Îmi cer scuze dacă am folosit un limbaj mai deocheat dar nu permit unui om care nu a fost sau nu a frecventat un astfel de loc să vorbească,văd că toate necuvântătoarele îsi dau cu părerea şi aruncă cu noroi în Spiru Haret ,fiecare îşi dă cu părerea din auzite,ţin să vă informez că profesorii sunt foarte buni şi înţelegători,mai ales la Facultatea de Jurnalism ,nu vă convine, mergeţi în altă parte,fiecare este liber să aleagă ce vrea.Cu respect “o vacă”.

  25. Eu cred că ai o problemă cu această Universitate,de ce nu te iei de cele de stat?.Din informaţiile mele,(surse sigure),la ora actuală nu mai există nici o Universitate de Elită,la noi în ţară ,toate sunt la fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *