Cum s-a inventat berea și de ce pretind bărbații că le place

Cum s-a inventat berea și de ce pretind bărbații că le place

Astăzi vom vorbi un pic despre bere. Știți voi, chestia aia care o ajută pe Lorena să facă sex… dacă o beau eu, hăhă. În cinstea contorului pe care l-am montat pe kamikazeonline.ro (și care ține socoteala berilor băute de redactorii KMKZ de cînd au început căldurile), astăzi am făcut o ședință foto cu bere de mai multe tipuri.

Acum uite care-i treaba cu bera: e o băutură de căcat, în mare parte. La cutie, cel puțin, nu există bere acceptabilă. Singura bere băubilă este aia la halbă, consumată vara, pe arșiță. Și știți de ce? Pentru că e îndoită cu apă. Slavă Domnului pentru acea apă din berea la draft, că altfel ar bea bere doar alcolicii și Chuck Norris. Bărbații care vă spun că sînt morți după bere (și nu sînt dependenți de alcool, ca băieții de la concurență) mint. Serios, nu-i nimic de plăcut. Are gust rău. E doar o convenție socială. Femeile se rad pe picioare ca să nu rîdă prietenele lor de ele, noi bem bere ca să nu ne ia prietenii peste piciorul neras. Pentru că plutește prin aer o prejudecată periculoasă conform căreia dacă nu bei bere, nu ești bărbat adevărat.

OK, pe mine m-au avut la faza asta. Eu simt nevoia să-mi demonstrez masculinitatea și recunosc: beau bere chiar dacă nu-mi place gustul puternic și amărui. La dracu, sînt convins că nimănui nu-i place, nu ascultați ce vă spun cetățenii cu burtă și pilozitate excesivă. Nu-mi place nici să mă balonez, nici să mă piș din sfert în sfert de oră și cu siguranță nu-mi place cea mai nasoală mahmureală – aia de după bere, cînd îți vine să vomiți numai cînd te gîndești la mîncare sau la cît de prost arăta tipa căreia i-ai dat limbi în seara precedentă (Doamne Dumnezeule, să știi că sînt convins că nu Tu ai făcut-o pe aia! Respect!).  Nu pot să exagerez și să zic că-mi displace profund să beau bere, dar cu siguranță aș prefera să beau un vin bun, un whiskey bun sau pur și simplu suc. Dar o beau pentru că trebuie. Berea este liantul social al masculilor și a intrat în conștiința publică drept o activitate în sine: ”Hai la fotbal”, ”Hai la un film”, ”Hai la o bere”, ”Hai să-mi sugi pula”, etc.

Berea e modul nostru de a ne da duri și nu o să renunțăm niciodată la ea. Îmi pot imagina cum a apărut berea (conform Wikipedia, prin mileniul 6 î.e.n.). Tribul local rîdea de niște băieți că nu prea știau să dea cu bîta în elefant și le place mai mult să și-o lege cu curele la brîu și să fugărească vecini de același sex. Și, ca să nu demonstreze că sînt ghei în faza de negare, oamenii mileniului șase bîcî și-au turnat o chestie galbenă într-un recipient din-ce-pula-mea-de-epocă-era-atunci și au început să bea în fața unor tipe și-au zis: ”Uite, pisi, vezi ce pot să fac eu? Sînt bărbat, dacă vreau pot să beau căcatul ăsta. Știi ce gust are? Puternic și amărui! Cum?! Exact! Nimănui nu-i place gustul amărui, dar eu o beau și tu nu poți s-o bei. Tu trebuie să pui citrice și zahăr în ea ca să poți măcar s-o guști! Ah, uite, am și terminat-o… Hmm, știi ce? Arăți bine azi. Ia dă-ți leopardul ăla jos!”. Și așa s-a inventat berea. A win-win situation.

PS – neapărat amintiți-mi după-amiază ce am pățit eu azi-noapte, pe la ora 2, în Real cu un cocalar cu Audi S6.

21 thoughts on “Cum s-a inventat berea și de ce pretind bărbații că le place

  1. “Six hours later…”

    Bă şi ce păţii aseară cu un cocalar, să moară mă-sa dacă nu se afişa cu un A6, de se credea băiat REAL, valabil. I-am dat cu scârţ şi l-am lăsat în fum, sa moară bicicleta mea dacă vă mint.

  2. Imi bag pula in ea de bere, e o bautura pentru pizde, inventata probabil de femei. Mie alceva mi-a placut la postul asta, mah Mancioace: zici ca d’aia se rad femeile pe picioare?! Sa nu rada prietenele lor de ele?! 🙂

  3. Ba, era aseara un prost in Real care-si lasase bicicleta langa audiul meu, de era sa mi-l juleasca. I-am dat doo peste ochi si i-am zis marsh acasa ma pulica, ai tu buletin ca sa-ti cumperi bere?

  4. Uf, m-am mai linistit: deci nu esti gheu in faza de negare, ci alcoolic in faza de negare.
    P.S.: 1)Cine plm bea bere pentru GUST?! Gustul e de cacat, intr-adevar, dar o bei pentru ca-ti PICA BINE. Exista o sete de apa/suc/lichide fara alcool, si o sete de bere, care nu poate fi potolita DECIT cu bere. Ce plm e asa de greu? 2)Nu cred ca-i relevant ce-ai patit azi-noapte la doo cu cocalaru din Real, daca erai “curentat”. Da’ ce-ai patit?! 🙂

  5. As putea spune ca domnul Turosu arata mai bine printre cutiile alea de bere si n’as minti. Dar berea ajuta fizicul altuia atunci cand o bei tu.

    1. Intr-adevar! As putea spune ca dupa ce beau tot ce-i pe masa te vad ca si cand n-ai avea 70 de kile si n-as minti.

  6. sunt o mie de motive pentru care TREBUIE sa bei bere. si faptul ca e amaruie…prea mic amanuntul asta.ah, si mahmureala trece tot cu bere.

  7. berea e buna, domnilor.
    poate vi se pare voua naspa deoarece gustati de curiozitate de la altcineva, in timp de va serviti shake-ul de capsuni.

  8. Bai Ma Nți,
    daca nu iti place ca e amaruie, nu mai bea nici tu pils. Ia si tu orice bere ieftina (are si porumb in ea, de aia e mai dulce si mai palatable).
    Sau incearca un weizenbier de calitate.
    Berea la “cutie” e de fapt mai “buna” pt ca nu vede radiatie UV ca aia din sticle. Calitatea la sticle descreste sticla bruna > sticla verde > sticla transparenta/incolora.
    Cea mai buna bere? Aia tocmai extrasa din bazinele de maturare. Stai la linia de imbuteliere si mai tragi cite o sticla pt tine 😀 Facut practica cam o luna la o fabrica de bere si nu exista bere mai buna decit asta.

  9. ba, mie-mi place berea. inclusiv gustu’. asta desi in tara in care traiesc vinul e practic moca.

    de fapt, in momentu’ asta as spala pe jos pentru o timisoreana rece. sau macar o silva.

    mna, sa inchei à la jimerino: am zis bere, am zis Timisoara…:D Ti-as dedica si un link cu Alexandrina Hristov, da’-i prea cald si voi lesina curand de la un “buchet” de parfumuri contrafacute cu care am fost stropita pe strada.

  10. Daca asta este parerea ta nu inseamna ca este parerea tuturor…mie imi place gustul berii;)
    Si Dumnezeu sa ma ierte cat a putut sa ma ajute berea…cand ieseam cu fete care-mi placeau cumparam suc ca sa fiu atent la ele iar cand nu-mi placeau cumparam bere ca ca sa fiu atent la gustul acesteia(stella;x)

  11. Mie imi place berea, dar ma grabesc sa spun ca nu orice fel de bere.
    Ca la orice alta bautura, exista tipuri si tipuri de bere. Un tip este cel pomenit de tine, ala pe care il bei de sete, cu continut de alcool cat sa te imbeti daca bei 3 navete; in general bere blonda, cu atata gust cat sa nu te faca sa versi :p
    Un alt tip de bere este cea la care procentul de alcool sare de 7% si care incepe sa aiba gust. Evident, nu toate sunt la fel de bune, iar daca incepi sa “aprofundezi” constati ca exista beri triple, brune, amber, etc, etc, fiecare cu particularitatile ei. Eu sunt ahtiat dupa sortimente de beri belgiene brune sau amber, cu 7-9% alcool, care au diverse ingrediente pe care nemtii nici n-ar visa sa le puna intr-o bere. Favorita mea este Chimay Bleu, care poate fi gasita si prin Romania daca o cauti. Evident, orice bere bruna si tare poate fi eligibila 🙂

  12. Esti Gay!! Poponar ratat! Berea e cea mai buna bautura! Nu ma intereseaza daca imi postezi comentariul sau nu. Ma intereseaza sa-l citesti tu, poponare! HUOOOOOOOOOOOO! ce bucata ti-as baga in mufa pentru cacatirile pe care le-ai scris!

Leave a Reply

Your email address will not be published.