Oraşul în care m-am născut este mai tînăr decît taică-miu. Fără mişto. Căutaţi “Motru” pe Wikipedia dacă nu mă credeţi. Sau mai bine citiţi această istorie a localităţii, poveste absolut reală care pînă acum a mai fost consemnată doar de către un columbian beat pe pereţii gării Strehaia, cu degetul plin de rahat de om:

Era 1966. Daddycool nu cunoştea deloc geografia regiunii. Ştia doar că spre miazănoapte se întinde un lanţ de dealuri de netrecut şi că spre miazăzi era un rîu. Pe acel rîu, strămoşul său, Sir Francisc Drake, se amuza punîndu-şi sclavii să-i prindă mrene între buci. Daddycool şi oamenii săi, însoţiţi de femei cu mustaţă, copii şi alte dobitoace, cu tot felul de unelte şi trenţe, trecură dealurile în căutarea unei ieşiri la mare. Din nefericire, habar n-aveau în ce direcţie trebuia să fie marea. Comuniştii nu le spuseseră. După ce-şi petrecură 20 de luni investigînd muşchiurile copacilor şi încercînd să-şi amintească de la geografia de-a treia din sat ce punct cardinal indică acesta, renunţară la întreprinderea lor. Atunci Daddycool îşi apucă bumerangul pe care-l găsise pe drum şi zise cu voce tunătoare: “O să arunc acest bumerang şi fie ca acolo unde el se va opri să ne aşezăm şi noi şi să construim primele case ale viitorului nostru oraş!”. Şi aruncă bumerangul, iar acesta, spre surprinderea tuturor, se întoarse înapoi. Atunci întemeiară localitatea Motru exact pe locul în care se aflau, înfigînd un steag cu chiloţi albi cu dîre negre într-un bălegar din zona unde acum puteţi găsi ceasul din centru. Nici un locuitor nu-şi cunoştea vecinii cu exactitate. Ştiau că spre miazăzi se întindea o zonă de smîrcuri acoperite cu un strat de vegetaţie deasă, apoi universul vast al prostiei olteneşti imense care, după spusele ţiganilor (cei mai vechi prin părţile locului), nu cunoştea margini. Da, prostia vastă era pe atunci o formă de relief şi se prelungea spre apus printr-o  întindere de ape fără orizont, în care trăiau cetacee cu piele fragedă, cu cap şi trunchi de femeie, care-i rătăceau pe navigatorii ce încercau să fugă la sîrbi cu anvelopa de IMS prin seducţia nefastă a mamelelor lor enorme, dar lăsate. Multă vreme predomină ideea că Motru era aşezat pe o peninsulă, după harta cu totul arbitrară pe care o desenase Daddycool la întoarcerea sa dintr-o expediţie prin crîşmele din apropiere. Oricît ar fi mers, însă, şi în orice direcţie, motrenii nu reuşiră să descopere vreo altă urmă de inteligenţă în zonă, aşa că o luară de la zero cu propriul oraş. Aveau mult de lucru. Lumea era atat de recentă încît multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul.

Revenind în prezent, ţin să vă informez că în acest weekend se împlinesc fix 45 de ani de cînd Daddycool şi gaşca lui de mineri înnăscuţi au cucerit acel bălegar situat cu cîteva sute de metri mai la nord de rîul cel poluat. Întreaga suflare motrenească celebrează, începînd de azi, Zilele Motrului, cu corturi, mici, bere şi muzică proastă, în parcul de lîngă primărie. Vin oameni îmbrăcaţi în cele mai bune treninguri de prin toate satele din preajmă şi vă mărturisesc că am văzut pînă şi un Golf 3 break alb cu număr de Brăila. Luni o să vă relatez mai pe larg ce anume se va petrece azi şi mîine în superbul parc fără pomi unde s-au adunat deja tiribombele. Rămîneţi pe recepţie.

PS – din păcate, îmi amintesc acum că nimeni din Motru nu citeşte aceste lucruri de o valoare inestimabilă pentru localitatea de care ei înşişi aparţin. Şi nu (numai) pentru că nu mi-ar citi blogul, ci pentru că majoritatea nu citesc deloc, unii chiar pentru că nu ştiu. Îi provoc, pe această cale, pe oamenii din Motru care citesc asta să lase un comment în care, ca să-i cred că-s din părţile locului, să spună care-i cel mai bun loc de futut în maşină din împrejurimi.