Nu cred că a existat o zi în viața mea de pînă acum în care să nu fi mîncat deloc carne. N-am ținut niciodată post și mă lasă rece atît implicațiile religioase cît și cele medicale ale acestui gest. Avînd în vedere că în 26 de ani am mîncat carne cît pentru o viață, mi se pare oarecum logic și fair să renunț la ea acum.

Dar adevăratul motiv, recunosc, este că m-am săturat să fiu ipocrit. Într-adevăr, nu văd mare diferență între sacrificarea unui miel și cea a unui caniș. Marele noroc al canișului, să recunoaștem, este că nu are o carne foarte bună la gust și învață relativ repede să nu se pișe în casă. Pentru că n-aș mînca un caniș oricît de bine ar fi preparat, nu văd de ce aș mînca un miel, un porc, un cal, o vacă sau un pui de găină. Inteligența superioară a canișului nu mi se pare un argument suficient. Știu oameni ceva mai puțin inteligenți decît un porc, ba chiar ceva mai nespălați, și nimănui nu i se pare normal să-i omoare pentru asta.

Nu fac mișto. Mă fac doar vegetarian, nu și homosexual. Nu-mi doresc să-mi miroasă cîcatul mai mișto, deși am considerat mereu că mirosul neplăcut al hîndelului este o mare greșeală a creaționismului sau, mă rog, a evoluției. În nici un caz nu este un gest ecologist. Avantajele eco ale vegetarianismului mă lasă, de asemenea, rece și ecologiștii mi se par în continuare niște poponari infatuați și penibili. O să mănînc în continuare ouă și lactate. Pește? Mă mai gîndesc.

Cert e că astăzi o să folosesc numeroasele bucate pe bază de carne pe care mi le-a pus maică-mea la pachet pentru a face cinste băieților cu ultima mea masă de carnivor. Sarmale cu piftie, așa mîncăm noi în Oltenia. N-am înțeles niciodată de ce ni se pare sfîntă combinația asta, dar de azi încolo nici nu va mai trebui să-mi pun întrebarea asta. Apropo, există piftii fără carne? Dacă nu, o să mă gîndesc la o formă de autopenitență în schimbul căreia să pot mănînca piftie măcar de Crăciun.