Mărimea medie a penisului este foarte mare

Mărimea medie a penisului este foarte mare

A trecut ceva vreme de cînd am discutat ultima oară despre mărimea penisului aici. Mă rog, nu mă refer la dezbateri superficiale referitoare la subiect, că de alea avem în fiecare zi. Măcar săptămînal e nevoie de ceva mai profund și mai documentat.

Așadar, țin să vă semnalez un fenomen absolut îngrijorător. Am impresia că trăiesc printre mutanți. Toți prietenii mei au penisuri cu cel puțin trei-patru centimetri (trei-patru în cazurile nefericite, de complexați) mai mari decît orice medie pe care am găsit-o eu pe net. Sigur că nu le-am măsurat personal și nici nu am asistat la o astfel de ședință, dar îi cred pe cuvînt. Așa, la un sondaj rapid printre ei, avem un 17, două 18, un 20, un 21, un 25 și un ”cam cît paharul de groasă și lungă, frate!”. Atenție, nu-s sondaje făcute la mișto, la beție. Sînt chestii foarte serioase, rezultate ale unor discuții elevate, chiar științifice, întărite (mă rog, vorba vine, la mărimile alea) de prietenele respectivilor. Mai mult, fetele din grup care au prieten din afara cercului s-au grăbit să precizeze că și prietenii lor (pe care îi cunoaștem vag, din vedere, sau deloc) au dotări de cel puțin 17 centimetri.

Să analizăm un pic situația cu sînge rece. În cap. Avem două situații.

1. Spun adevărul. Caz în care mărimea medie a penisului în grupul meu de prieteni este undeva la 18,5 centimetri. Apropierea Motrului de Cernobîl nu poate fi o explicație. Ar însemna ca oamenii din Moldova să aibă o medie de 22 (aici va veni Radu și va spune că în Moldova chiar atît o au). Mai degrabă sînt tentat să pun dimensiunile neobișnuite ale amicilor pe seama absenței aproape totale a jucăriilor în copilărie. Motru e un oraș sărac chiar și acum, dar la începutul anilor 90 vă imaginați cam pe unde era. Adulții se descurcau greu, iar copiii se jucau cu ce aveau și improvizau mult. Acest fenomen poate explica și rezultatele îngrijorătoare ale altor două sondaje (pe care le-am efectuat pe aceiași oameni). Este vorba despre media zilnică a masturbărilor (aș zice săptămînală, dar nu e cazul) și despre vîrsta medie la care au început să-l venereze pe Onan.

2. Mint. Aici avem două subsituații:

2. a) Mint ei. Ar putea s-o facă pentru a impresiona, dar nu ar avea rost, din moment ce un singur prăpădit (dintre noi) a recunoscut c-o are de 16, sau ceva de genul ăsta. Deci pe cine să impresionezi cu penisul tău de 18 centimetri cînd toți cei cărora le mărturisești o au de peste 20? Sigur, mai e și varianta în care statistica e stricată tocmai de ăia care spun că o au de peste 20. Chestie care i-a făcut pe ăilalți, mai slab dotați, să adauge cîțiva centimetri la propria mărime, ca să nu se facă de rîs complet. (excepție: eu, pentru că sînt un tip bun și generos, le-am spus c-o am mai mică cu trei centimetri decît o am în realitate, ca să nu-i umilesc complet).

2. b) Mint ele. De ce ar minți o tipă că gagică-su o are mare? Să vedem… Trei subsubsituații…

2. b’ – ca să o invidieze prietenele. Este cunoscut faptul că, la femei, contează mai mult s-o creadă prietenele ei frumoasă, inteligentă și fericită decît să se creadă ea astfel sau chiar să fie. Ori un posesor de pulă mare care stă lîngă ele le face, indirect, frumoase (doar sînt plăcute de ăla cu pula mare), inteligente (doar au știut să găsească unul cu pula mare) și fericite (doar se subînțelege că le fute bine). Apropo, ați observat că nimeni nu se laudă cu durata sau îndemînarea, iar cu calitatea preludiului nici atît? Interesant. Mergem mai departe. (și da, am căutat pe dexonline ce înseamnă ”preludiu” special pentru acest text).

2 b” – ca să-l facă pe el să se simtă bine. În primul rînd, se comportă așa pentru că țin la ei. Și în al doilea (dar mai important decît primul) ca să evite situațiile neplăcute de genul ”Așa, fă?! Le-ai spus proastelor alea că o am de 13?!? ‘tu-ți paștele mă-tii de curvă!”. Și jap-jap, ia rigla de 30 cm din lemn masiv și-o articulează peste gura aia de mărime peste medie.

2 b”’ – pentru că au măsurat-o din ochi/gură/vagin/rect/dar-mai-ales-suflet și chiar li se pare mare, așa că au dat o cifră care le-a sunat bine și lor, și iubiților. Se știe doar că, pentru o femeie, mărimea penisului partenerului nu este constantă, ci direct proporțională cu sentimentele pe care le are pentru el. Cînd te iubesc și sînt cu tine, o ai de 21 și le rupi de cel puțin trei ori pe noapte. Cînd v-ați despărțit și te urăsc, și-amintește că, de fapt, o aveai de maximum 10-11, asta în cazurile fericite și rare cînd ți se scula.

Aștept părerile voastre. Dacă mai acaparează discuția cu futeri de nefutute, Lorena și Marghioala sug pule mici.

54 thoughts on “Mărimea medie a penisului este foarte mare

  1. O au o pula, de 20cm! Gagicele ce sa zica si ele, saracele? Ca o simt pina in git?
    Si apoi, daca una ar spune adevarul si ar zice ca prietenu-sau are o pula de 10cm iar tu i-ai zice: “daaa??? pai hai sa te fut, ca eu o am de 11cm!” iti dai seama ca n-ar mai avea nici un motiv sa te refuze?

  2. Hai sa te lamuresc putin. Ele nu mint cand spun ca prietenii lor o au de 17-18. Gandeste-te ca foarte putine au stat cu rigla la o pula. Au vazut o pula de 14, l-au intrebat pe ala cat e de mare, ala a zis “18” ca doar nu era prost sa zica ca e de 14. Asa ca ele au invatat sa aproximeze din vedere complet gresit.

    Adica na, din experienta iti zic ca toate, cu ochiometru mi-au zis ca e clar de peste 20, cand saraca abia sare de 18.

    Bine, mai sunt si de-astea care cred ca daca ne mint frumos ne simtim noi bine, cum le zicem noi ca au tzatzele medii cand de fapt le au mici. Da’ pe astea le deduci, ca se vede in ochii lor ca sunt profesioniste. Stii tu la ce gen ma refer.

  3. 1. in zona moldovei e intr-adevar mai mare:)
    2. nu ne comparam totusi cu gruzinii
    3. degeaba o ai mare daca n-ai cu cine.
    4. degeaba o ai mare si ai cu cine daca nu stii sa o folosesti.
    5. intr-adevar femeile sunt partinitoare in functie de sentimentele nutrite pentru “impotent”

  4. propunere de lucru: domnisoara, fosta doamna, lorrry sa declare cat o are tantzy iar doamna, fosta domnisoara, marghioala sa spuna cat spera sa o aiba acelasi sus numit.
    mi se pare corect si relevant pentru tot restul poporului care nu mai poate dormi noaptea de atata grija ce-i poarta pulii olteanului.
    cu ocazia asta si-ar primi si tantzelu’ portia de laude, ode si alte poezele inchinate pulii lui, caci tare mi se pare ca sufera de ceva deziluzii si vrea sa-si refaca stima de sine. nu de alta, da’ atata discutie despre organ, cata baga motreanul aici, nu am mai auzit din clasa a saptea
    si in timpul asta fc craiova srl se duce pe pula, oricat o fi ea de mare sau de mica

  5. -bai,eu intotdeauna folosesc si strap-on-ul,superoferta, doua la pret de una,n-am avut plangeri pana acum, doar cateva lacrimi,cand schimbam pozitiile si n-a mai ajuns pula in cur ,ca de obicei,ci invers !!

    1. -omul a facut o presupunere rezonabila,avand in vedere ce gura mare ai, de obicei,cele mai multe dintre pule par mici,prin comparatie !

    2. Hopaaa! Iaca ia, cine sufera de mine. Mai’ncearca, mai’ncearca, data viitoare poate’ti iese. Nu’i tocma stilu’ meu, da’ putem sa avem o discutie lamuritoare.

      1. Neuronu’imi spune nu, s-a ascuns deja de frica unei confruntari, dar inima imi da ghes, si, oricum, am ajuns cu bifatu’pe lista lucrurilor pe care vreau sa le fac la masochism, vreau sa ma doara iar capul si nu numai, ca sa zic asa !! Nu-i in stilul tau, caci de-aia esti unica, vad ca trebe sa evidentiez !!

  6. un barbat va raspunde la fel de cinstit la intrebarea “cat de mare e pula?” ca o femeie intrebata ce varsta are. Probabil ala care a zis 16 a rspuns primul, restul au vrut doar sa para mai tineri.
    Si Mantoage, e vorba despre lungime, nu de aria pulii. Adica n-o ridici la patrat si-o inmultesti cu pi.

  7. fara haz, fara nimic. o alta intrare mizera.
    doar repetitia cuvantului ‘pula’ care nici macar pe marghioala n-o mai face sa zambeasca. ma pish pe tine, mantog!

  8. Iar se trateaza o problema de importanta vitala cu superficialitate si shtouri. Asa cum avem geometria sau trigonometria, e musai sa se dezvolte si pulometria ca stiinta exacta, nu sa vie Mantogu’ cu mijtouri literare la chestiuni serioase. 1) ce fel de medie a pulii ai calculat,musiu, ca avem media aritmetica, media geometrica, media armonica si media patratica. 2) functiile pulii, care conteaza enorm (monotona, crescatoare, descrescatoare, injectiva, bijectiva),sint tratate cu o neglijenta criminala! 3) abaterea standard de la medie (standard deviation) distributia rezultatelor in clopotul lui Gauss, etc. adica, da-o-n pula mea, daca si de pula ne batem joc si nu studiem chestiile in mod stiintific, unde-o s-ajungem?! Fiintarea noastra ca natiune e pusa sub semnul intrebarii si noi facem literatura si bijbiim in problemele de importanta nationala ! Bagati-va mintile-n cap si puneti burta pa carte si osu’ la munca, ca-i groasa !

    1. teoria masurii de ce n-ai mentionat-o?
      Ca poate prietenii aia ai lui Mantzy inca se chinuie cu technica metrului de croitorie, dus-intors.

  9. Domnule Mantog, decat sa pirzi timpul cu prostii irelevante (la varsta ta) mai bine te-ai concentra putin mai mult la TV. Prin oct-noi aveai cel putin 6 puncte la cablul troian, acum le-ai cam subtiat. Sa fie direct proportional cu lungimea si anduranta?
    PS pentru o marire de penis in stil kamikaze incearca Format->Font->Character spacing->Expanded (o sa ajungi de la 24 de pagini la 36). Te ajuta foarte mult pozele mari si reclama.

  10. am venit ma, esti cu muia, da’ era unu de dadea cacat d-ala digestiv moca si ne-am imprietenit cu el si intr-o ora am rezolvat cazul. da’ cred ca se mai face si anul asta poponareala aia.

  11. Frumos asa? Cand ti-am dat comentariul cu media, intr-un post mai vechi, a fost rupere de nori si nici nu vreau sa ma mai gandesc la ce comentarii mi-am luat dupa. Si acum?
    Si de obicei femeile nu prea exagereaza cand povestesc de marimea penisului partenerului, cel putin nu cele cu care am mai stat de vorba.. Cu greu dau cm in plus.

      1. Bai, nu-i ca-n filme! Da, vorbim de partidele sexuale, de experiente, de cum da unu limbi sau cum da din cur dar de marimi mai putin. Vezi tu, chestia cu are “pula mare” la noi nu e acelasi lucru cu “fute fenomenal”. Ca sa pomenim de marime trebuie sa fie cu adevarat exagerata, la modul ca dupa doua numere e posibil sa te doara rinichii. La fel e si reversul, nu mai spun ca va stiu sesnibili si din tot comentariul numai asta o sa intelegeti. Asa-i pe unde ma invat eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.