Clicky

Să ne cunoaștem mai bine!

Să ne cunoaștem mai bine!

Am descoperit (tîrziu, știu) un progrămel care îmi arată de unde sînt comentacii care-mi tot vomită pe-aici. Astfel, am aflat lucruri amuzante. Poate, după tupeu și harneală, vouă vă par toți șmecherașii de pe-aici din București. Ei bine, nu. Bucureștenii sînt chiar minoritari. Dar unul dintre cei mai duri și mai dăștepți e fix din Lupeni. Ce înseamnă și invidia asta între orașele miniere, dom’le! Lupenenii ăștia au fost mereu ofticați pe succesul motrenilor la București! Acum vă las plăcerea să dați pe Google ”Lupeni + Libertatea” și să deschideți primul link care vă apare. E cel mai reprezentativ lucru care s-a petrecut sau se va petrece vreodată în Lupeni.

Pînă una alta, ia ghiciți voi care dintre ei (sau, mă rog, dintre voi) este din Lupeni.

precizare: s-ar părea că nici măcar n-ar fi vorba de Lupeniul original, ci de-o gaură de cîcat de prin Mehedinți.

39 thoughts on “Să ne cunoaștem mai bine!

    1. Bate el până la Motru!…

      Mantzuage, aia cu fotbaliştii de la Lu(m)peni care s-au drăgălit anal între ei apare abia ca a 4-a ştire! Ţi-oi fi setat tu gugălu alfel… Parcă ne ziceai într-o vreme că ştii tu că poponarii şi-o sug bine prin filme… În fine! Fiecare cu gusturile lui!

      Cât despre întrebare, aş fi spus Morena Mopu, dacă n-aş fi văzut cu proprii uochi că ea există în realitate şi, mai rău, există undeva pe la mine prin cartier, minunatul Titan. (Comentariul ăsta e scris din oraşul de domiciliu, nu Bucureşti.)

      Aşa că, având în vedere headerul blogului său, aş zice Jimerino. Da’ nu downtown Lupeni, ci undeva pe la South Central Lupeni…

  1. io stiu ca-s un comentac mic de tot dar ca sa nu existe confuzii precizez ca’s din Sibiu!!!

    si culmea orgoliului, inutil desigur, mi-s si mandru

    da’ m-am lungit cu vorba… de fapt am vrut sa zic ca lupeneanu’ ala sigur e scolit la Bucuresti

    1. eu sunt din Craiova,dar am inteles recent ca as avea radacini din sibiu(un stra-strabunic a venit din sibiu,s-a stabilit printr-o comuna din gorj,si-a schimbat numele…de acolo generatiile urmatoarea au ajuns in craiova)

  2. @andrei
    progrămelul acela indică locul, zona de unde se postează comentariul, o vezi tu pe Lorena să locuiască in Lupeni ?

    1. nu drrrraga, vad numai pe cineva care tasteaza doar de dragul de a tasta, comentator de comentarii, destept de nu mai poate, atat de plin de coaie ca nici pe strada nu mai poate merge, lipsit de un elementar simt al auto ridicolului, gata oricand sa faca lumina in viata prostimii
      ca urmare iti multumesc ca m-ai luminat si m-ai facut sa inteleg cum functioneaza programelul acela

  3. jimerino e din lupeni. dupa fatza va zic, chiar daca si-o ascunde el. melteanul se vede si dupa ochiul de sluga. nu cred ca baby jane e mica si grasa, cred insa ca afost tocilara clasei. mai degraba gras cred ca e Rin Tin Tin

    1. da’ ma-ta aia de-a invadat toate pornariile cu menajere, secretare si beibisitere de pe net, otreapa, deci, de ma-ta, nu tot sluga e, fute-o-ar toti prietenii si colegii tai mai prost platiti?

  4. Plt, pai tu nu faci acelasi lucru, mititelule?Andrei, ieu te tot astept cu raspunsul corect. Te lauzi tu ca futi cu blogul, dar uite ca esuezi lamentabil la provocarile cele mai banale.

  5. Ce, coaie, te-ai opărit că am pus-o pe Lorena unde credeai tu că eşti miez? Ideea nominalizării (da, fac nominalizări; eşti tu în măsură să-mi zici că n-am dreptul?) la “blogul sportiv” a blogului tău este următoarea: eu nu citesc bloguri sportive; dintre toate blogurile citite de mine, al tău este cel care se apropie cel mai mult de noţiunea de “sport” prin articolele despre pariuri sportive şi despre “muie Steaua”. Şi da, consider că Lorena e un pamfletar (mai) bun (decât tine) chiar dacă în general e o jigodie ţâfnoasă şi ciufută. Muie ţie, că m-ai făcut prost deşi eşti tu cel care nu a înţeles nimic.
    Apropo de faptul că “hahahahah, Victor face NOMINALIZĂRI”, dacă nu scoteai din context, poate se înţelegea de ce un neica nimeni ca mine face nominalizări. Şi nu te-ascunde după deget, că ştii ce înseamnă scoaterea din context; doar eşti găo… pardon, gazetar.

  6. Din clasament am priceput ca fiind pe locul trei, stau intr-o mahala din Lupeni, conform distributiei: Lorena Lupanara locul 1, prinde repartitie in centru, Jimerino, locul 2 e in zona buna, iar io sint undeva intre gura minei si oras. Stiam io ca am moaca de tzopirlan, nici macar in Lupeni nu mai ai loc de jmekeri.

  7. Daca nu mi’ai vazut titele, nu’nseamna ca ele nu exista. “Dur si dastept”, ha? Pai nimeni nu’i ca mine, deci nimeni. E harneala. Vroiai doar sa faci un post despre titele mele, desigur, si nu ti’a venit al’ceva mai repede.

  8. Eh, si ce conteaza de unde e? Idioti sunt peste tot. In perioada facultatii am constatat cu surprindere ca multi dintre needucati,prosti,”tarani” provin chiar din minunata noastra capitala…care e departe de a fi “micul Paris”. E pacat ca toti cei din provincie sunt bagati in aceeasi oala, de parca populatia orasului in care locuiesti are vreo legatura cu tine sau modul in care gandesti. Daca nu esti din Bucuresti,esti un ratat-mentalitate tipic Romaneasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *