Cînd te-am văzut jucînd primele două dăți, în Superbad și Zombieland, mi-am zis: ”Mda, uite încă o panaramă care a supt penisuri circumcise ca să fie distribuită în comedii mediocre și al cărei vis suprem este să se masturbeze cocalarii de mall cu gîndul la ea.” În afară de asta, ți-o jur, îmi plăcea de tine încă de pe atunci!

Dar am văzut acum Easy A și mi-am dat seama că m-am înșelat. Nu pentru că și în film credeau toți despre tine că ești o bagaboantă, ci pentru că acum știu că ești o actriță excelentă, că te-am iubit încă de la prima secvență din Superbad și că o să scriu pe blog și în ziar despre tine și-o să te fac celebră, așa cum meriți.

Nu, te rog! Nu vreau să aud că tot scenariul acela aproape perfect a fost opera unui oarecare Bert cu meclă de tocilar la glumele căruia am rîs aproape singur (la alea la care m-am prins, sincer să-ți spun), pentru că restul cocalarilor care populau sala nu aveau background-ul necesar. Și nici că atmosfera și cadrele alea mișto au fost meritul unui regizor cu nume stupid, cu rezonanță de armă de foc: Gluck. Nu, pisi, ai fost numai tu, sînt convins! Și a fost cea mai mișto comedie pe care am văzut-o în ultimii ani și să le-o trag tuturor țăranilor din sală care au spus că-i printre cele mai proaste filme pe care le-au văzut vreodată. Muie, bă, plicticoșilor!

Cît despre tine, Emma, te rog să-mi scrii cît mai curînd pe Wall-ul de Facebook și te asigur că, în aceeași zi, voi fi în America și te voi scoate în oraș, te voi săruta în Polo-ul meu din 2001, după care nu te voi invita la mine la hotel ca să ți-o pun, pentru că nu ești genul ăla de fată și pentru că nu vreau doar asta de la tine. S-o luăm treptat, da?

Al tău pînă văd un film mai mișto, A.