Clicky

Cîștigătorii mi-o iau toată

Cîștigătorii mi-o iau toată

Cîștigătorii concursului cu premii mari (ca dimensiuni), în afișe, sînt:

Nicolae (pentru că a strecurat-o cu subtilitate în poveste pe Lorena, sau cel puțin așa mi s-a părut mie)
hardcore2 (a avut cea mai coerentă și mai mișto poveste, care mi-a adus aminte de povestea domnului Julea cu Andrei Rubliov și delegația de ingineri – dacă citește asta, poate chiar ne-o împărtășește)
noemi kronstadt (pentru că nu am înțeles absolut nimic din textul ei/lui, dar măcar, spre deosebire de altele din care n-am înțeles nimic, asta a fost o aiureală simpatică)
o blondă cu țâțe mari (pentru că, deși probabil e băiat, m-a făcut să rîd, iar dacă nu e băiat, cu atît mai bine)
x (deși nu a participat la concurs, m-a învățat proverbul ăla cu ”dacă te-ai ars cu Acer, suflă și-n cooler-ul de la Vaio” și mi-am reparat singur laptopul care altfel ar fi trebuit să călătorească hăt, în Jărmania, și să se întoarcă după două săptămîni).

Pentru că-s mărinimos și nu vreau să-i pun pe cîștigători în dificila postură de a-și alege posterul preferat, toți cei de mai sus vor primi ambele afișe, cu două condiții: a) să mă contacteze pe mailul afișat pe blog pentru adresă / nume complet și b) să ne asculte emisiunea de la Sport Total FM de azi, ora 15. Da, vă ascult din ea!

14 thoughts on “Cîștigătorii mi-o iau toată

  1. Eu nici nu vroiam sa castig, sa stii. De fapt, de-aia am si scris un text atat de aberant special ca sa fiu sigura ca nu castig. Asa! ca sa stii si tu… da…

  2. :(((( mantzyyyyyy! nu-ti lua premiul de la mine, mantzyyyy! Ce ma fac eu??? ce rost mai are viata mea acum ca n-am castigat??? Oh, Doamne sfinte…! 🙂 Glumeam.

  3. oh, Manţoage, mă simt tuşată adânc şi în cerculeţe.

    Morala: în orice concurs românesc, locul I îl ia cine o gâdilă cel mai bine în punctul G pe amanta oficială a organizatorului. 😈

  4. Mantzy, nu te-ai inselat, era vorba de Lorena. Palmele care mi-au fost administrate cu vreo doua ocazii, pentru mine au fost ca doua pastile de Viagra. Evident ca nu ambele luate odata. In imaginatia mea cam asa ar arata efectul Viagra. De jde ani caut punctul G, pacat ca l-am gasit abia acum cand nu mai am ce face cu el. Sau ma rog, pot sa-l folosesc la niste proiecte in loc de centru de greutate la posibilitatile de rasturnare in curbe sau rampa la autotrenuri… Ca de obicei depinde de viteza.

      1. Sar’mana domnitza! Ca un fin cunoscator al dinamicii miscarii (asa, in general) vreau sa va atrag atentia ca excesul de viteza/repede este bun/folositor numai la rachete, la lansare.

      2. Permiteti va rog o completare: inginerii de masini intotdeauna au putut face motoare care sa duca masina cu viteze foarte mari. daaar exista o problema: oricat sau scremut n-au putut face frane care sa opreasca masinile alea in spatiu/timp util. Puteti extrapola in orice domeniu! Chiar si in sex!

      3. nicolae, totul sta in roti mai groase (late ), deci suprafata de contact mai mare. pe de alta parte asta nu-ti mai permite viteze mari, pt ca si frecarea e mai mare. deci degeaba franezi repede daca nu atingi viteze mari. sa ma fut in ea inginerie. futem cum cere ritmu’.. ce daca futem prea repede si nu ne oprim la timp sau invers. futere non futere, etc.

        ps si eu cred ca lorena rullz

  5. ti-or fi luand-o castigatorii pe toata, dar aia care-au pierdut ti-o dau inapoi. c-asa-i in tenis si cica si-n univers, nimic nu se pierde…

  6. pardon, aici e blog cultural sau administratia pietelor , sector 6?
    complet vexata de sintagma “aiureala simpatica” ininteligibila, ti-as ramane indatorata, d-le mantzog, daca ai pune degetul pe propozitia, conceptul, silaba, virgula , alea alea ramase in bezna, ca sa le trepanez si sa extrag logosul pentru uzul sistemului tau logic.

    p.s.schimb eminescu pe dracula2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *