Titlu mai scurt, c-am stricat looku la site (ep. 1)

Titlu mai scurt, c-am stricat looku la site (ep. 1)

Duba care ne duce spre front nu are geamuri. De afară vine un miros de ars și de hoit. Se aud rafale îndepărtate de mitralieră și șuierături de obuze. Am picioarele ude în bocanci și mi-e somn cum nu mi-a mai fost vreodată. Aproape că zîmbesc cînd mă gîndesc că, cu doar o săptămînă înainte, stăteam la televizor pînă la ora 5 dimineața fără să reușesc s-adorm. Cum mirosurile și zgomotele nu ne ajută, încercăm să ne dăm seama de locul în care ne aflăm după hurducăieli. La zdruncinăturile mai mari sîntem aruncați în sus cîțiva centimetri și mereu îmi imaginez că tocmai am călcat peste un cadavru. Mă uit la ceilalți și știu că și ei cred la fel. Altfel, de unde atîtea hîrtoape? Au bombardat drumurile?

– Probabil sîntem pe Autostrada București-Pitești, încearcă să destindă atmosfera un tip roșcat cu ochii mici, voce pițigăiată și accent moldovenesc.

Nimeni nu îl ia în seamă, așa că moldoveanul roșcovan își îngroapă iar fața în guler.

Mă uit la ceilalți soldați de ocazie înghesuiți pe băncuțe. În uniformele astea, toți arată la fel. Doar doi ies în evidență. Unul e atît de înalt încît, chiar și stînd jos, e mai mare cu un cap decît toți ceilalți soldați de pe băncuța lui. E singurul care-i privește pe ceilalți în ochi. E tuns aproape zero, are umerii cît o mașină mică, maxilare late și osoase, barbă aspră și o privire sfredelitoare și inexpresivă. Cînd zîmbește sau se strîmbă, într-un obraz i se face o gropiță, iar în celălalt ceva ce pare a fi cicatricea unei tăieturi adînci. Celălalt soldat care îmi sare în ochi stă exact pe locul din dreapta malacului. De cel puțin o oră plînge încet, scîncind, și își șterge mucii cu reverul uniformei. Nu poate să aibă mai mult de 60 de kilograme.

– De ce plîngi, muiereo? îl întreabă uriașul.
– Mi-e dor de mama!
– Dar cîți ani ai tu, mă, de ți-e dor de mă-ta?
– 38!

Liniște timp de aproape un minut. Din nou mă gîndesc că, în orice alte condiții, înainte de război, toată lumea ar fi rîs la replica asta. Bărbosul insistă.

– Păi, ești așa bătrîn și ți-e dor de mă-ta? Ce, stai cu ea în casă?
– Nu, mama e moartă… A murit demult, n-are nici o legătură cu războiul….

Uriașul are un moment de nesiguranță. Se întreabă dacă sfrijitul îl ia la mișto. Dar își recapătă repede stăpînirea de sine. N-are cum să glumească, pare prea amărît. Totuși, ca să fie sigur că nu rămîne dator, simte nevoia să fie răutăcios:

– Lasă, că, la cum e veștile de pe front de împuțite, o să vă întîlniți curînd!

În timp ce-i spune asta, îi pune batjocoritor o mînă pe umăr și rînjește spre noi, apoi se încruntă cînd vede că nimeni nu se amuză.

– Crezi? întreabă plîngăciosul, ridicînd pentru prima dată ochii din pămînt.

Nu-mi dau seama dacă o spune cu speranță sau s-a simțit jignit.

– Nu știu, depinde ce fel de femeie era mă-ta! Dacă ea a supt numa puli, iar tu ai făcut greșeala să fii cuminte și să crezi în Ăl de sus, s-ar putea să nu dai ochii cu ea pe dincolo!

De data asta, uriașul rîde de-a binelea. Apoi își întoarce iarăși privirea către noi, scîrbit că n-am înțeles nici gluma asta. Dar n-apucă să-și ia ochii mai mult de trei secunde de la plîngăcios, că un pat de pușcă îl lovește fulgerător în tîmplă. În cădere, uriașul îi dărîmă pe toți cei trei soldați care stăteau în stînga lui. Cad ca niște piese de domino dărîmate de o bilă de bowling. În timp ce glumețul încearcă să se dezmeticească după lovitura primită, ne uităm cu toții mirați spre pricăjitul aflat acum în picioare, cu mîinile încleștate pe pușcă. Se întoarce spre noi și vorbește rar, de parcă nu ar fi plîns în viața lui:

– Dacă mai spune vreunul ceva urît de mama, îl omor!

Profitînd că agresorul lui e întors cu spatele, uriașul se ridică, încă clătinîndu-se, și îl plachează furios de la spate. Pricăjitul se dezechilibrează și se rostogolesc amîndoi spre spatele dubei. Ușa se rupe de la impact și bătăușii cad din mașină, într-un nor de praf. Mă ridic și bat tare cu pumnii în geamul care dă spre cabina șoferului.

– Opriți mașina!

Șoferul pricepe greu ce vrem. După încă cîteva sute de metri, duba frînează în sfîrșit și, pentru prima dată după aproape 10 ore de mers neîntrerupt, putem privi afară. Departe, cei doi soldați încă se bat, pe locul în care au căzut. Dar nimeni nu se mai uită la ei. La un moment dat, chiar și ei se opresc din pumni și privesc în jur îngroziți. Dacă nu am fi mers numai cu mașina de la plecarea din București, ne-am fi întrebat pe ce planetă ne aflăm. Locul în care ne opriserăm nu părea să aibă nimic pămîntesc. […]

48 thoughts on “Titlu mai scurt, c-am stricat looku la site (ep. 1)

  1. Ma, daca te nasteai in urma cu vreo 47 de ani si traiai pe vremea lui ceasca sigur ajungeai mai mare decit Marin Preda…luai Premiul de Stat fara probleme..dar ..vezi tu..asta e un blog..si nu am chef sa citesc literatura aici..iesi mai repede cu volumul..

      1. “volumu si masa” era mai frumos :)).
        “Locul în care ne opriserăm nu părea să aibă nimic pămîntesc”, Motru este complet ras de pe fata pamantului, iar relieful delurit e acum o campie intinsa.

      2. pai..ceva care apartine genului care te-a consacrat..mai gaseste cite un prost cu fumuri de intelectual, precum Corbu, cite o pseudointelectuala coclita, vorba lui Radu, mai scoate de la naftalina niste amintiri din copilarie..etc..slava domnului, romania este plina de aberatii umblatoare..ai de unde alege..nu spun ca nu ai talent, dar literatura se potriveste aici ca nuca in perete..tine-o la sertar sau fa-ti un alt blog special pentru asta..promit ca te citesc si acolo..ia zi, cum ti-ar veni daca ai citi la Radu poezii de dragoste ?

      3. @crisuadi bai, eu nu am vrut sa se interpreteze astfel..talent are cacalau, sa dea si la altii..ca altfel nu mai intram aici..si chiar ma astept ca in maxim 5 ani sa iasa la rampa cu o carte, doua..daca e consecvent. ideea e ca posteaza literatura exact unde nu ar trebui…parerea mea. ce-i drept, omul poate posta ce vrea el, nu trebuie sa tina cont de parerea lui x sau a lui y ..

  2. Atentie! Legat de mersul la bordel: La radio Erevan se pune intrebarea: daca in timpul unei explozii atomice se poate fute? Raspunsul de la radio Erevan: da, cu conditzia sa va mai gasitzi pula! (adaptare a unui banc ancestral la situatie)

  3. Am inteles ca ma-sa lu’ ala mic si nervos, suge pula. Baga si tu nijte poze cu ea si da-o-n pula mea de literatura ca oboseste ochiu’.

  4. Las-o in pula mea, Sven Hassel s-a inspirat din operele tale. Tu cine ești? Sven sau Bătrânul?

    Hai cu pozele, ca nu are Farmec fără!

  5. Vezi, ma, ca s-a mai scris o data cartea asta, de unu, Erich Maria Remarque, nu-l stii tu, n-a jucat pe partea ta… 😀 Se numeste “Nimic nou pe frontul de vest” si omu chiar facuse primu razboi mondial, ranit, decorat, etc. Tu n-ai facut nici armata, ‘tu-i mama ei de literatura! Vezi c-au scos astia de la Jurnalul National, parca, o editie noua de curind, o mai gasesti. Iar dac-ai mai citit si “Adio,arme” a aluilat, barbosu, n-o sa mai simti nevoia sa scrii si tu ceva despre razboi dup-aia. Adica o sa-ti dai seama ca tot ce era de scris, s-a scris. Bazat pe experienta personala, ai putea scrie in schimb romanul luzarului adolescent care joaca sase ore pe zi idiotenia aia de “Football manager” iar alte sase o arde pe “mirc”. Ai fi mult mai convingator. 😉

    1. slabi amandoi, i-am citit. Mai ales betivu de Hemingway, ”Adio, arme” a fost atat de slab incat nici nu-l cred c-a fost. Plus ca eu am scris o UCRONIE, mi-a zis mie cineva. Sau o CURONIE, numai stiu exact. In orice caz, ceva deosebit.

    2. Uneori scriitorii mai scriu si imaginandu-si anumite chestii. Probabil ca stiai si tu lucrul asta, dar e mai usor sa critici negativ ce fac altii decat sa ai si tu curajul sa faci o “curonie” de-asta. Daca tot te-ai apucat sa dai exemple cu astia care au fost/scris despre razboi il puteai aminti pe Sven Hassel. Asta e mai convingator decat Hemingway. Chiar si pentru sufletul blajin al unei femei.

      1. Ei, uite, asta numesc io blasfemie. Blajino! (poti s-o iei ca pe-o “critica negativa”). Sau ia-o cum iti vine bine, na, iti fac o concesie.

      2. Draga Daddy uncool,
        Esti limitat. Cam atat am chef sa iti zic . N-am timp sa dezvolt. Ia-o ca pe o scrisoare de pe front. Cu tot cu acea concesie.

      3. Sven Hassel este prea comercial..se vede de la o posta ca asta a scris “epopeea” doar pentru bani..are si farmec, si talent, te tine lipit de carte pina la sfirsit..dar..parca prea sunt trase de par anumite intimplari..spun asta ca cititor fidel si pasionat..e drept, pe cind aveam 15 ani..cam tot pe atunci i-am citit si pe ceilalti doi..hemingway si remarque..dar nu se pot compara..stiluri diferite, epoci diferite, experiente diferite..totul e o chestie de perspectiva..si..ca o curiozitate..ce anume te-a convins la Hassel? limbajul semivulgar sau descrierea amanuntita a ororilor? brate smulse, burti sfirtecate, gen?

      1. Ahaa, pai exista un singur mod ca o femeie sa se convinga de asta. Deci, io ce sa zic, sint mindru de el. O simt pe jumatate ca pe-o realizare a mea. 😀

  6. ca armata romana nu va mai trebui sa plecam cu duba nicaieri. stam dracu’ locului si intoarcem armele de cate ori e nevoie impotriva celui care pare sa piarda razboiul. Deci situatia descrisa de autor e utopica. si daca n-avem aliati pe care sa-i tradam, ne intoarcem impotriva noastra. propun sa incepem cu tudor chirila.

  7. Adica… adica… se implineste visul meu, in sfarsit, ala cu dinamitarea Bucurestiului dimpreuna cu toti locuitorii? Vin si’l bombardeaza? Macar in proza lui Manții o sa ma duc ca Naomi la festivalu’ de la Mamaia acolo unde scrie “Bine ati venit” la intrarea dinspre Europa in Bucuresti sa’mi flutur batista cand vin trupele si sa le strig “aiiiiici, aiiiici, veniti. acum, da, indreptati teava aia groasa de tun inspre incoace, v’am asteptat o viata.”

  8. Ba, oricum, io zic ca mai sint si alte metode sa futi ceva decit sa sperii proastele cu sfirsitu lumii. Adica mi se pare disperat si lipsit de deontologie… 😀 ))

  9. Beei, tineretu cocolosit de azi, simte nevoia de experiente nasoale si n-are de unde, TRE’ SA SI LE IMAGINEZE!… Si ce n-as da io sa-l mai intilnesc o data pe sergentu ala cu 8 clase din Teleorman, care ma punea sa razuiesc tartrul de pe budele turcesti cu lama de ras… 🙂

    1. Dupa ce in prealabil ne anunta cu un regret foarte haios jucat, de taran siret, ca femeia de servici ne-a plecat intr-un concediu prelungit… 😀

    2. Te-a pacalit! Ala care se ia cu lama de ras e simplu cacat uscat, adevaratul tartru de cacat se ia cu periuta de dinti si tix,dupa care se freaca cu caramida ca sa improspateze luciul de email. Aia de la parasutisti turnau si juma’ de sticluta de apa de toaleta (hi-hi-hi!) “Liliacul” la clatit. Dup-aia aveai conditii superioare sa te caci in ea de armata, futu-le tirla-n gitzi cu armata lor!

  10. Imi pare rau, dar esti intr-o armata de cacat, daca n-are un mijloc de transport decent. Apropos, va retrageti sau mergeti la atac cu duba? Sper ca in episodul urmator sa va pice bomba in cap, fiindca filmul asta e si lung, si prost

      1. de ce piesa de teatru, si de ce in motru? cum descrii atmosfera dintr-un razboi, cu mitraliere si obuze, intr-o piesa de teatru, jucata mai ales in motru, unde toata recuzita pe care o avem e o masa subrezita, si scaune care s-au rupt din randurile din sala.

  11. Sa-mi bag pula daca imi dau seama cum e sa fii barbat si sa te duci la concert s-o vezi pe madonna , sau sa citesti remarque ! ? Nu stiu cum va vine , ba , incuiatilor , sa faceti asa comparatii cand cititi Mantzy ?
    Betivul ala a scris o singura carte : Fiesta!
    Largiti-va arealul eruditiei prin variatie !
    A farewell to arms este film , ba , labarilor.
    Mantzy nu scrie literatura , el o reinventeaza ca specie: war web-log ! !
    O sa va consemneze istoria ca contemporani cu fenomenu’ ! I mean it ! the war is near..
    Keep on , Mantzy !

Leave a Reply

Your email address will not be published.