Clicky

Ciocolata cu rom suckează, oul Kinder rulează

Ciocolata cu rom suckează, oul Kinder rulează

Mă enervează oamenii care mă iau de prost. Nesărații din publicitate mă iau mereu de prost. Ca de exemplu cu campania la ciocolata cu rom. Nici n-o voi pomeni, am suficientă minte (îți trebuie IQ peste 50) cît să-mi dau seama că ei asta așteaptă, să iște controverse cu campania lor scandalos de stupidă. Mi se rupe de ciocolata lor de tot căcatul, iar campania îmi jignește inteligența și îmi supraapreciază slăbiciunile de consumator. Cei de la agenția cu nume de telefon mobil fac o greșeală elementară: bagă bani într-o campanie care se adresează unui public care nu-i al lor. Campania asta pseudo-coioasă e pentru tineri superficiali și botaniști. Ne pare rău. Tinerii superficiali și botaniști (printre care mă număr) nu au nostalgia ciocolatei cu rom. Pentru că asta e singura motivație pe care o poate avea cineva ca să dea banii pe o ciocolată execrabilă: nostalgia. Pe asta trebuie mizat, fraierilor! Pe publicul de peste 30 de ani. Cu o campania cheesy și nostalgică ai putea chiar să atragi și niște tineri curioși să afle ce căcaturi mîncau părinții lor cînd erau ca ei. În schimb, o rebranduire falsă pe model retardo-americănesc nu funcționează. Eu nu cumpăram oricum ciocolată cu rom, niciodată. Acum, n-o să cumpăr și mai multă! (Ah, și Gabi, colegul meu care-și lua aproape zilnic cîte una, m-a anunțat și el că de-acum n-o mai cumpără).

Cît despre nostalgiile tinerilor superficiali, țin să salut revenirea la oul Kinder cu ciocolată de aia bună, nu cu cremă infectă Finetti și cu guguloi de ciucalată. E drept, jucăriile continuă să fie pentru retardați. Eu mi-am cumpărat ieri un ou în care am cîștigat un dinozaur pe care l-am construit după ce am lipit trei bucăți – corpul, capul, coada. Mi s-a părut fabulos că avea și foaie cu instrucțiuni. Știu ei ce știu. Vă dați seama că, în zilele noastre, există niște copii care ar pune coada deasupra corpului și capul la cur? Sau capul la mijloc, coada deasupra și corpul dedesubt? În fine. Ciocolata e din nou aia bună, în formă de ou format din două bucăți lipite. Atît de bună încît trebuie să-mi pun din nou întrebarea existențială de pe vremea cînd eram mic: de ce nu se face un baton mare cu ciocolată ca aia din oul Kinder? În ou e mereu prea puțină!

Dacă tot e să se îngrașe idioții de copii români, măcar să se îngrașe cu ceva bun, nu cu KFC și Big Mac. Am zis!

31 thoughts on “Ciocolata cu rom suckează, oul Kinder rulează

  1. Daca tot baga foitza aia, sa puie dreaq si niste iarba linga surpriza, sa se bucure si tatii de copii! Marketing de cacat, idei conservatoare, tratare cu superficialitate a dorintelor consumatorului, niste labagii fara viziune! Io mi-am rebranduit singur si ciocolata ailalta si la un kil de rom, bag o ciocolata-n mine. Daca respecti cantitatile,e foarte misto.

  2. 1. “de ce nu se face un baton mare cu ciocolată ca aia din oul Kinder? În ou e mereu prea puțină!”!!?? De aia! ca n-ar cumpara-o mai nimerica la RO un baton mare de scumpa ce-i. Sau ar cumpara pe bucati taiate cu bomfaieru’.
    2. Io, pe vremea cand mi-ar fi fost necesara cioc cu rom ( aia cu tricolorulul),n-o gaseam. De sub tejghea ajungea la goangele mici care acum sunt in parlament. De aia-s asa de destepti.
    si 3. Si mai invatza gramatica: nu poti asocia tinerii chiar botanisti cu nostalgiile alimentare. Dupa ce sa ofteze? nici macar dupa braga! Dupa aia oftez io, ca ca aia nimic n-are vitamina C.

  3. Pe vremea rom-tricolorului, preferam ciocolata de casă, învelită în celofan, avea un gust bun de lapte praf :), o altă raritate ca multe altele. E drept că nu era atât de fină, dar ce era fin pe atunci.
    Cât despre noua generaţie aştia habar nu au pe unde se pişă gaina, iar alţii vor nostalgii. Cei trecuţi de 30 cred că au alte griji şi nostalgii, nu dintr-alea comuniste. Poate cei trecuti de 60 să aibă nostalgii, dar cu ce să o mai mănânce, că li se bagă pe sub proteza şi oricum nu-i mai ajută la nimic.
    Reclama e un căcat la fel de mare ca şi ciocolata.

  4. Vreau eu dinozaurul. Am jumatate de colectie. mSa nu te obosesti sa-mi spui ca-s retardata, m-am resemnat de cativa ani.

  5. Stiu ca tu te lauzi ca nu citesti MILF si Petrov, da’ deja am mai vazut asta o data. Daca maine pe toate cutiile, peturile si sticlele de bere ar scrie “cacat nemtesc” si ar avea toate pe eticheta un neamt asudat care se caca pe harta Romaniei si zambeste stirb, ne’am converti toti la islamism ca ne lasam de baut sau cum? Ai, sa ma fut in convingerile voastre snobisto-patriotice.

  6. am un titlu pentru frumosul articol: “Habar n-am publicitate, da-mi rasare soarele din cur in fiecare dimineata!”

  7. exista ciocolata din oul kinder la baton e o cutie cu 10 ciocolatele ambalate individual tot de la kinder tot alb cu portocaliu

      1. cred ca are dreptate gabi, s-ar putea sa vorbim de aceleasi pachete. in fine te inteleg daca nu iti plac, nici mie nu-mi plac la fel de mult, e ca la spaghete, fiecare forma are alt gust desi practic sunt acelasi lucru. hai ca nu mai continuu cu teoria kinderului, cel mai bine iti iei 2 oua ai si suficienta ciocolata, e si buna ai si doua surprize.

  8. PS: mie imi placea ciocolata cu rom dar daca pun ambalaju retardat care nu are niciun sens nu mai cumpar. nici nu inteleg reclama :)))))))))

  9. deci tu nutz mai cumperi un produs care nutz place si pe care orcum nu-l cumparai, din cauza reclamei.

    altii n-ar mai cumpara un produs de le place, ca i-or schimbat ambalaju

    tare

  10. Dacă ajungi la sârbi găseşti o ciocolată “CIPIRIPI” ( se găseste şi la Severin în târg ) două părţi ciocolată neagră si în mijloc albă , e la fel ca cea din ou Kinder .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *