Cu Mircea Badea la bodegă

Cu Mircea Badea la bodegă

Despre “Academie” am mai vorbit. E cel mai de căcat bar din Motru. Ei îşi zic “club”. Un jeg scump în care (ciudat) merge toată lumea. Am fost aseară acolo şi, după două beri, chelneriţa mi-a spus că nu-mi mai poate aduce nimic, pentru că a venit un control şi, cum ei nu bat nimic pe casă, trebuie să închidă urgent. “Faci mişto de mine?! Cum, nici un suc?!”. Nu putea nici un suc. Ba mai mult, ne-a rugat să ieşim afară ca să plătim, ca să nu ne vadă poliţaiul. Ne-am băgat cu chelneriţa într-un gang să-i achităm consumaţia. Romantic. Pentru prima oară în viaţă m-am simţit justificat să nu las bacşiş. Aşa că am plecat într-o bodegă. Cea mai mişto bodegă din Motru şi, de fapt, din lume.

Asta e, de mai sus. De la intrare ne-a lovit mirosul: un amestec de cartofi prăjiţi, rom, transpiraţie şi urină. Fabulos, ca în vremurile bune. Cu mese şi scaune de plastic ÎNĂUNTRU, amestecate cu mese şi scaune de lemn. Şi faţă de masă cu Kreskova din muşama. Şi perdelele… Ah, uitaţi-vă la perdele! Şi, desigur, Haţegana la halbă. Nu există bere mai bună, vă zice de pe acum unul care la Bucureşti bea doar Pilsner Urquell la 0,33. Iar la televizor era Mircea Badea. Nu se vede din poză, dar trebuie să mă credeţi pe cuvînt. Cei doi clienţi care erau în bar la ora aceea (unul în trening cu pantofi, celălalt cu un sacou hazliu, gen amiral sau Dunga la Mondiale) se uitau fascinaţi la Badea. Deci Badea, prin asociere, nu poate fi decît mişto. Mă înclin în faţa fanilor lui, indiferent de bodega în care s-ar afla.

22 thoughts on “Cu Mircea Badea la bodegă

  1. stiu ca e un mod romanesc de a gandi, dar de ce te-ai mai obosit sa-i platesti daca nici ei nu bat pe casa? Tu nu ai cumparat nicio bere, legal vorbind. Ar fi fost foarte misto sa tratezi un serviciu de cacat cu o atitudine de cacat la randul tau. Singura chestie nasoala e ca tragea ponoasele chelnerita cu salariu minim pe economie si nu marlanul care are carciuma aia

    1. m-am gandit si la asta, dar in Motru ne cunoastem toti intre noi si-i mai complicat a doua zi, cand ceri o zeama de varza de la Pepsi.

  2. sa nu platesti in motru, sa pleci din localitate si sa-ti lasi parintii acolo e ca inainte de 89 cand fugea unul din tara si securitatea ii chinuia rudele ramase.Nu,Mantzy?

    1. intocmai. Doar ca acum securitatea e reprezentata de patronii de bar evazionisti. Apropo, Academia se mai poate lauda cu ceva ciudat: pentru ca beneficiaza de monopol pe piata locurilor de baut suc din Motru, toaletele practic nu exista. Preferi oricand sa folosesti tufisurile din fata localului, decat sa intri si sa faci hepatita la baile alea. Dar, daca motrenii sunt oi (multi chiar stelisti), ce sa le faci?

  3. Poze cu clubberitzele de Motru intolite la capot, in papuci cu pompoane si cu moatze-n cap, n-ai ? E adevarat ca daca n-ai basca, giaca si cravata nu te lasa inauntru? Budejovicky o taie pe Plzensky, da’ astia de la Motru inca n-au aflat.

  4. @bbj: esti dezinformata: romul dup-o bere e placere. Si dup-aia inca o bere. Schema se repeta secvential pina la ora inchiderii/sosirea politiei.

  5. eram in locul tau ii cantam piesa cu noi de acilea nu pleacam acasa pana nu ne dai vreo 2 sticle de vin din banii tai ca sa te iert ca ma dai afara din bar… sau pot sa te torn! 😀
    nu fiti induplecati de barul modest dar ei fac bani buni din treaba asta si acum nu exagerez.

  6. la academie era o perioadă în care te puneau să plăteşti lămîia(dacă cereai lămîie)….nu ştiu astăzi cum e,nu am mai intrat de mult în academie şi ultima dată am băut bere
    ps:puteai să dai şi numele bodegii,poate vrea cineva să încerce senzaţii tari

    1. ce garantii sa-i ceri lu Mititelu? Si-o fi vandut sufletul lui Satana, altceva nu cred ca avea.

      Oricum, la cum se misca marile Steaua si Dinamo, anul asta luam campionatul si nu va fi cazul sa intre in vigoare garantiile. Ori noi, ori Otelul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.