Clicky

Uimitoarele aventuri ale lui Blues Lee

Uimitoarele aventuri ale lui Blues Lee

Cînd eşti în clasele I-IV, fetele nu te interesează cu adevărat, de fapt. Ştii însă că aşa ar fi normal şi faci eforturi să nu cumva să creadă careva că-ţi plac băieţii şi să te poţi lăuda şi tu că “vorbeşti” cu cîte una. De asta sînt bărbaţii măgari cînd se fac mari: pentru că sînt educaţi să lucreze la palmares încă din perioada pre-adolescentină. Nu o fac pentru ei şi cu siguranţă nu o fac pentru ele. O fac pentru terţii care, la un moment dat, vor întreba cu ce fată umblă.

Noi, în perioada aia, făceam reuniuni anuale de clasă, în sala de sport a şcolii. Se aducea suc şi… suc, apoi se dansa. Mă rog, vorba vine. Noi dansam numai bluz, pentru că, deşi nu cunoşteam încă termenul, ştiam de pe atunci că un băiat care dansează singur este gay. Dar eu, Radu şi Bogdan (adică cei mai frumoşi din clasă, plus eu) adusesem bluzul la grad de sport. Într-un demers specific masculin, făceam concurs care dansează bluz cu mai multe fete la reuniune. Nu dansam din plăcere. De fapt, era chiar o corvoadă pe care o îndeplineam pur mecanic: puneam mâinile ţepene deasupra şoldurilor partenerei, după care începeam să ne legănăm, într-un tangaj total lipsit de senzualitate, de pe piciorul stîng pe cel drept, ca nişte copii autişti. Sigur că nu făceam asta pe muzică. Putea observa orice orb care vinde creioane în tren că, deşi melodia se schimba de fiecare dată, noi executam mereu acelaşi dans. Dansam din datorie, scurt şi fără sentimente. Uneori, încercam chiar să dansăm cu două fete pe aceeaşi melodie, ca să ajungem din urmă liderul. Fata nr. 1 era pur şi simplu abandonată în mijlocul ringului, pentru ca noi să fugim spre o alta pe care să o tîrîm pe cercul de la centrul terenului de handbal. Foloseam fiecare fată doar ca să punctăm în clasament, apoi o uitam pe loc. Să ne apropiem de parteneră la o distanţă mai mică de-un braţ de om nici nu ne trecea prin cap. Mai ales că, să fim realişti, fetele sînt urîte pînă la liceu: au picioare strîmbe, cur mic, sprîncene groase, mustaţă şi pieptul ca un fund de tigaie.

Dar, chiar şi aşa, pareta cu invitatul la dans era cea mai grea, pentru că, believe it or not, eram ceva mai timizi chiar şi decît acum. Fetele stăteau aliniate lîngă spaliere de ziceai că-s în Red Light District, iar noi ne plimbam agale prin faţa lor, cu aer voit absent. Apoi, brusc, ne repezeam asupra uneia ca nişte ulii dansatori şi o întrebam cît de scurt puteam… De obicei, întrebarea cea mai evoluată din punct de vedere gramatical era: “Dansezi?”. Dar se putea şi mai scurt. Uneori ne limitam la un “Dans?”, iar, cînd fata era urîtă, trebuia s[ se mulţumească cu un “Hai!” sau pur şi simplu cu un semn scurt şi energic din cap, îndreptat dinspre perete spre mijlocul sălii.

Şi apoi începea ritualul bîţielii aceleia fără sens. Vă imaginaţi cît de mare mi-a fost mirarea cînd (cam în aceeaşi perioadă, am fost la ziua vară-mii şi, în timp ce mă prefăceam că dorm, am văzut că “ăia mari, de-a opta” dansează aproape îmbrăţişaţi cu fetele şi uneori se prefac că le scapă mîinile pe buzunarele din spate ale blugilor, ba chiar mai ating, în treacăt, şi umflăturile alea ciudate şi de mărimi diferite pe care fetele le aveau între gît şi buric. Pipăitul în timpul dansului şi aducerea partenerei într-o poziţie în care să simtă cu abdomenul erecţia ta de adolescent sărac îmi erau încă la fel de străine ca bărbieritul.


[nu ştiu dacă va urma]

 

13 thoughts on “Uimitoarele aventuri ale lui Blues Lee

  1. am pus mana pe cur prima oara la un bluz d-asta. si prima palma luata evident. si prima vodka scandic la cutie cu mirinda, bauta in 4 insi . eh, vremuri la “agapele” astea, noi asa le ziceam… si cred ca eram printr-a 6-a 🙂


    btw a demisionat iliescu ala de la steaua, sau cum pula mea il cheama. parca ziceam intr-un comment ca nici p-asta nu-l apuca fesu’ la steaua :))

  2. haide, bă, manţ, las-o-ncolo. încerci să pozezi în gigi insensibilul şi, în realitate, te atinge şi o frunză care foşneşte nu-ştiu-cum sub adierea blândă a unui vânticel din vest.

    de teamă să nu pari a pussy, după cum se vede prin(tre) rânduri. şi dacă nu pari a pussy, ce? îţi dă opinia publică un trofeu?

    1. Hm, vezi ca asta se da sensibil doar cind nu mai are ce fute. Nu ca n-ai parea dispusa sa te sacrifici pentru cauza, da sa n-ai dup-aia sentimentu c-ai fost trasa pe sfoara… Io, daca ma intrebi, sint muult mai statornic. 😀

  3. Adevărul e că se cam vede de la o poştă (!) că eşti (mult) mai sensibil decât Morena Mopu (sau Lorena Pulii, după cum o mai alintă lumea), o fată gingaşă ca un rinocer.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *