Dezminţire: la Econews nu-i nici un homosexual. Doar ziarişti fără umor…

Dezminţire: la Econews nu-i nici un homosexual. Doar ziarişti fără umor…

Voi, dacă aţi lucra la un ziar şi cineva ar spune că toţi de la ziarul ăla sînt nişte poponari, v-aţi simţi jigniţi? Aţi crede că vorbeşte serios şi că, nebunul, chiar are impresia că există pe planetă o redacţie plină de homosexuali? Ei, există un om care chiar a crezut-o şi a luat-o personal. Şi, evident, m-a dat în judecată.

Domnul Ştefan Lungu este, deci, preşedintele Econews (nu mă întrebaţi cine l-a votat) şi s-a supărat foarte tare că l-aş fi făcut poponar verde. Mi-a sunat şi cîţiva colegi şi s-a plîns c-aş fi zis despre el că-i plac bărbaţii. Chiar din pasajele subliniate de domnia sa în postul meu se vede că are o problemă cu termenul “poponar” (deşi cred că observaţi cu toţii că, în prima frază subliniată, nu mă refeream absolut deloc la revista Econiuz). E drept, a mai subliniat şi partea cu constiparea, dar aia nu cred că poate fi catalogată drept insultă. Da, revista dumneavoastră m-a constipat. Şi? Există şi medicamente care fac asta. De fapt, chiar aveam o diaree îngrozitoare în ziua aia şi atunci a apărut Econews, providenţial ca un Furazolidon glossy şi, per total, la fel de eficient. Da, v-am comparat revista cu un Furazolidon. Băgaţi-o la proces, e calomnie evidentă. (apropo, calomnia e atunci cînd eu susţin că dumneavoastră aţi săvîrşit o infracţiune pe care, de fapt, n-aţi comis-o. Vă înştiinţez, pe această cale, homosexualitatea nu este încă interzisă prin lege.)

Deci, domnule Lungu, în primul rînd mi se cam rupe de ameninţările dumneavoastră cu procesul. Să recunoaştem, dacă aţi fi vorbit cu avocaţi, aţi şti că nu aveţi un caz. Ba chiar aţi risca să se rîdă puţin de dumneavoastră pe la tribunal, că luaţi în serios toate prostiile de pe bloguri. Cît despre implicarea revistei Kamikaze în toată tărăşenia, e de-a dreptul hilară. Ceea ce citiţi dumneavoastră acum este un blog personal de pamflet. Faptul că site-ul unei reviste dă un link către el nu înseamnă că revista şi blogul au ceva de-a face. V-aş mai putea recomanda cîteva zeci de netrebnici care mă au în blogroll şi pe care îi puteţi, de asemenea, acţiona în instanţă.

Dar, pentru că sînteţi preşedinte şi, secundo, pen’că păreţi sincer afectat de textul meu, o să vă fac pe plac: de fapt, NU CRED că sînteţi poponar. Da, da. DEZMINT că aţi fi homosexual. Mai mult, cred că sînt şanse puţine spre minime ca toţi colegii dumneavoastră de la extrem de slaba revistă Econews (sper că nu mă băgaţi la calomnie şi cu asta) să fie homosexuali. Dacă mă uit pe nişte sondaje, sînt şanse mari chiar să fie toţi hetero. Preferaţi să vă spun că sînt nişte ziarişti sub orice critică? Se rezolvă. Îmi pare sincer rău că v-aţi simţit jignit de cuvintele mele şi regret că aveţi impresia că, dacă cineva vă face homosexual, înseamnă că v-a insultat. Chiar dacă aş fi făcut-o pe bune (ceea ce am stabilit de la începutul postului că n-am făcut), e urît să fii atît de încuiat.

Dar scuze pentru glume (fie ele şi proaste) nu-mi cer niciodată. Dacă încă mai doriţi, o să avem plăcerea să ne întîlnim la tribunal. Gen.

103 thoughts on “Dezminţire: la Econews nu-i nici un homosexual. Doar ziarişti fără umor…

  1. M-am prins si eu in sfarsit. Deci, daca Traistariu e gay-ul suprem si sa recunoastem e (plus numele lui pare foarte eco),( ma gandesc ca Traistariu vine de la Trestie nu de la Traista, si chiar daca ar veni de la Traista deducem ca e Traista Ciobanului), inseamna ca orice ecologist e gay. FTW, daca esti ecologist si ai si nume eco esti super-gay. Gen Tufa.

  2. Mdap, e extrem de gay reactia lui. Si cred ca si redactia. Tre’sa fie foarte reconfortant pentru o femeie sa lucreze acolo. Poate fac angajari dupa ce castiga procesu’.
    Domnu’ Lungu, into’deauna mi’am dorit un prieten gay cu bani. Am incredere!

    1. Schimba-ti secsu’ si postul e al tau! O sa fii prima femeie gaie/poponara din lumea eco, lucru ce nu-i de lepadat!

      1. Placerea e in creier, la care nu te operezi si in plus ai si missing linku’ cu care te bagi in cercu’ gailor care se ocupa de enculogie, astutzioaso! Roaga-l pe Bucurenci sa-ti deseneze cu mult verde o schita despre asta, ca se pricepe.

  3. capsela bursa pastoris, gen. mantzi o sa putrezesti in parnaie. mwahahahahahaha. dar ala tot poponar gheu ramane. oops ma asteapta si pe mine un proces. domnule lungu, sugeti pula sau suflati in ea ?

  4. Mai mantzy sau cum dracu te-o chema. Lasi impresia ca esti cel putin un frustrat si onanist. O fi ala poponar sau nu, chiar nu intereseaza. Oricum lasa-te te scris ca te faci de ras, sau du-te la muieri ca se pare ca numai sex ai in cap, dar cine dracu sa se uite la tine ca pe cat esti de prost pe atat de bocciu. Poate s-o gasii si pentru tine un min sa ti-o iei la laba ca de altceva nu esti capabil. M-as bucura sa ti-o traga ala si sa te duca la parnaie

      1. ba, nimic n-ai invatat de la tovaras-tu, radu. nu asa! fii mai scurt decat el, da’ nu scurt de tot. adica da, la prima vedere pare ca-i esti superior, ca nu te cobori la nivelu’ lui, da’ nu e bine, ca ramai cu niste nervi neconsumati. deci macar una mica, de morti, spre exemplu, tot tre’ sa-i aplici.

  5. Am cautat pe net cate ceva despre Stefan Lungu si am aflat adevarul: Stefan Lungu NU este homosexual. Stefan Lungu nu simte (probabil) o atractie – din punct de vedere sexual, estetic sau romantic – fata de alti barbati.

    Nevertheless (asta e un cuvant – am cautat pe net), exista totusi o traire intensa care se poate incadra (cu greu) in categoria gay, iar ea este vis-a-vis de curul presedintelui Basescu.

    Stefan Lungu simte o dorinta acuta de a functiona – metaforic – pe post de bideu pentru curul prezidential.

    De exemplu:

    “Intr-o lume in care toti lovesc in singurul partid care a demonstrat si realizat ceva ptr societatea civila, intr-o lume in care singurul partid politic care a fost alaturi si pentru romani, intr-o lume in care singurul partid care a fost exclusiv in favoarea si pentru romani […] noi, echipa ECONEWS impreuna cu toti colaboratorii nostri suntem alaturi de Dl Traian Basescu si il sprijinim in demersurile sale atat in timpul campaniei electorale cat si ca om. In momentul in care acest OM este literalmente “lovit” si atatcat din toate partile, nu putem face altceva decat sa-i fim aproape […] cu tot sufletul. semnat: S. Lungu”

    Nu cred ca târâtul in genunchi in fara unui “OM” se incadreaza la sectiunea gay, ci, mai degraba, la BDSM. Domnul Lungu e un bottom, un submissive. Pe scurt, e un cur.

    1. Lungu asta e un retardat cu acte in regula. El spune ca il sustine pe TB in timpul campaniei + ca om. Intelegem ca ar fi putut sa-l sprijine in campanie, dar nu ca om (sa zicem ca gheu), faptul ca-l sprijina si ca om ne lasa perplecsi, nu ne asteptam.

      1. Exact. E un fel de “Traiasca Traian Basescu – OM-ul, presedintele, soferul, tatal ficelor sale, cititorul permament al unei carti a lui Cartarescu, sotul si, evident, conceptul! Ura! Ura! Ura!”

      2. uite boule textul integral. Dar cum si tu il pupi in cur pe idiotul si analfabetul asta de manzy e la mintea cocosului ca esti un mare cacat.
        ECHIPA SINGUREI REVISTE DE STIRE ECO DIN ROMANIA SUSTINE PDL
        Intr-o lume in care toti lovesc in singurul partid care a demonstrat si realizat ceva ptr societatea civila, intr-o lume in care singurul partid politic care a fost alaturi si pentru romani, intr-o lume in care singurul partid care a fost exclusiv in favoarea si pentru romani, noi echipa redactionala a revistei ECONEWS suntem alaturi de PDL si de Dl Presedinte Traian Basescu. Romania are nevoie de un om “verde” ca structura si “ecologic” ca suflet. Romania are nevoie de o continuitate a proiectelor demarate de guvernarea de pana acum.Noi, echipa ECONEWS impreuna cu toti colaboratorii nostri suntem alaturi de Dl Traian Basescu si il sprijinim in demersurile sale atat in timpul campaniei electorale cat si ca om. In momentul in care acest OM este literalmente “lovit” si atatcat din toate partile, nu putem face altceva decat sa-i fim aproape ce e drept cu putinele mijloace de care dispunem , dar cu tot sufletul si cei care sunt “verzi” ca si structura au si suflet “ecologic” asa cum are dl presedinte Traian Basescu.
        Dle Presedinte, va rugam sa “ecologizati” clasa politica si nu uitati ” NIMENI NU DA CU PIETRE IN POMUL FARA ROADE”
        Noi echipa ECONEWS, sustinem “ECOLOGIZAREA” clasei politice , actiune demarata de actualul si viitorul Presedinte Traian Basescu.
        Cu consideratie
        Econews magazin

    2. esti si tu muist frate sau te-a pus cacanarul asta de mantzy sa scri asta? am gasit si eu declaratia astuia de la econews lungu, si ce ai pus tu aici e un context muistule, daca esti baiat de baiat pune tot comunicatul, nu mai da in ecologisti aiurea. Muie proasta ce esti , daca nu e lungu bucurenci cernea si multi altii ca ei ne-am duce dracu cu tot praful si noxe si alte alea, si te-ai duce la munte fara pomi si la mare sa faci baie in petrol. cacatule. IMi pare rau ca nu la rupt pe muistul asta in batraie ca mantzy asta ar merita nu sa-l dea in judecata. Sunteti de cacat toti astia care loviti in ecologisti, fiti frate la fel de curati ca ei si dupa aia sa dati cu pietre. Lungule, fratele meu alb, omoara-l frate ia-i si camasa dupa el ca e cacanar rau si ziarist de canccan ca de altceva nu e capabil

  6. daca te dadeau in judecata si obtineau daune morale, aia de la eco news obtineau doua chestii: afirmarea in justitie a faptului ca nu sunt poponari si, in plus, niste bani cinstiti, castigati oarecum cu curu, ceea ce nastea un paradox.

    1. da mai kostake pana la urma cred ca bine facea asta de la econeus, sa-l de-a frate in judecata ca merita idiotul. Poate da o lectie cu ocazia asta ca sunt multi in presa care scriu cu curul cum e si individul asta

  7. Si ce are frate ca il sustine pe base lungu asta? Vroiati sa sustina comunistii aia de psd-isti? Afara de asta manzty asta este muist cu acte in regula. cine pula mea ii da dreptul sa jigneasca cu faze de genul asta poponari si alte cacaturi, Super tare frate daca il da in judecata, sa-i ia si pielea de pe cur astuia.

      1. sa te fut manca-ti-as. hai ca te-astept la o bericica. Uite in pula mea ma uit la muistul asta de manty ca e muist rau.

      2. deci ma umpli de sedative dupa care ma veghezi pana ma trezesc. totul doar pentru ca ai o camasa de forta si n-ai ce face cu ea. imi esti simpatic, nu-ti ofer sugestii.

      3. as avea ce face cu ea dar mi-a ramas mica 🙂 cind lasi genitalele introduse in terte persoane pe dinafara chiar dai dovada de potential.Bai e reciproca, dar hai totusi sa inlocuim sentimentele astea ghei cu ceva mai contondent.

      4. bine, ca sa incheiem si sa ne putem muta in zilele noastre, iti voi explica gluma, desi e ca pula si nici nu era mare gluma, da’ pe mine m-a distrat. pe la mine pe la bloc chiar era unu ciumidel, care cred ca e chiar la parnaie. da’ nu era vreun tovaras si sigur nu e asta. si cum lu’ asta ii zicea dumidel si o ardea mai bagabont prost, am zis sa fac un misto pe care numai eu sa-l inteleg.

    1. Sa jiCneasca poponari si alte cacaturi cum ar fi: timisoreni, Bucurenci si Bendeac. Timisorenii’s primii din orgoliu.

  8. Pai normal! Frustrarea lui Lungu vine probabil din faptul ca e presedinte/director/masancur la o revista gay si fara obiectul muncii.

    Dezmintire pe blog mi se pare cat de cat ok dar ce treaba are revista cu asta?

  9. analfabet e sigur sigur. ca argumente:
    “a carei apariti pe piata media”
    “va transmit inca odata articolul scris”
    si tu vrei sa stie ce-i aia calomnie? ahm.

  10. dom’ mantzog, eu cred ca nu era cazu sa te scuzi atata.
    oricum, dumidel tot s-a umplut de bubite de suparere ca ai zis “poponari”.
    daca tot e revista eco, nature etc, puteai sa utilizezi “bostanari”.

  11. Lucratori din Secţia 12, au identificat pe ŞORICESCU ADRIAN ŞTEFAN, 30 ani, domiciliat în sectorul 6, care la 4 decembrie a.c., folosindu-se de calitatea de administrator la S.C. NAVITRANS S.R.L, ( societate comercială radiată), a achiziţionat anvelope în valoare de 16.000.000 lei, de la o societate, cu sediul în sectorul 3, emiţând drept garanţie, un bilet la ordin, completat cu un cont bancar inexistent.
    Totodată, la 12 septembrie a.c., a mai achiziţionat tobe auto de la o alta societate comerciala, din sectorul 4, în valoare de 10.884.186 lei, pe care le-a valorificat la terţe persoane, sumele rezultate folosindu-le în interes personal.
    De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta este urmărit local de Secţia 18, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în alte cauze.
    Prejudiciul a fost recuperat in proportie de 40% iar cercetarile sunt continuate cu SORICESCU ADRIAN STEFAN în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals.

    De aici: http://2003.informatia.ro/Buletin_de_presa_al_Politiei_Capitalei_din_16_decembrie_2003-41646

    Acum ghici cine a fost reținutul.

    Încă una bună: http://www.poezie.ro/index.php/essay/211544/INGERUL

  12. Amice esti un bou magistral. Am cititi si eu revista econews si in mod cert e peste kamikaze asta al vostru care nu e decat o hartie higienica ce nu cred ca rezista pe piata mai mult de cateva numere.Si sa-ti mai spun ceva, eu in locul aluia de la econews nu te dadeam in judecata ci veneam la redactia voastra de cacat plina de pseudo jurnalisti si-ti dadeam o muma de batai s-o ti minte si sa inveti sa scri mai baiatule. sau poate nu la redactia voastra ci pe cugir pe la ora 11 sau un nr 11 . Asta ti-as fi facut eu, dar poate ala de la econews prefera sa-ti i-a pielea de pe tine si bine ar face. Poate ar trebuii sa ti-o traga si sa te indrume iar la tanti ecaterina sau nea pavel sa iti mai explice cum e cu ….. Sper frate sa te futa ala in cur si sa te lase in pula goala. Eu te-as fii batut pana nu mai aveai dinti in gura sa mai spui ce ai spus. Muistule!!!! si ziarist de cacat

    1. stavarache, tu s-ar putea sa fii cel mai analfabet om care a comentat vreodata pe site-ul asta. Ai toata stima mea. Felicitari! Te las sa ma si bati pe chestia asta. Nu cred ca am mai cunoscut pe cineva care sa nu stie sa scrie NICI UN cuvant in limba romana, si totusi sa insiste atat sa o faca. OAU! Ai o poza cu tine? Vreau sa te fac vedeta.

      1. iar esti muist! incearca altceva, ca asta nu tine, sau te-ai simtit ofuscat? Si stai linistit nu e cazul sa “ma lasi sa te bat”, daca vroiam asta de mult n-aveai lopetile in gura.Ma doar in pula de Lungu asta si de tine, dar ca oftic ca esti muist si ca daca ai fi baiat de baiat adica si ziarist cum te pretinzi a fi, n-ai scrie cacaturi de genul asta , lasand la o parte faptul ca scri PROST frate.

      2. deal. apuca-te de soclu. nu uita materiale de merchandising: tricoiuri, shepci imprimate “che stavara” celebra stea rosie ar trebui stilizata in licarul de inteligenta din ochi.

  13. In anul 2010, vine Dumnezeu la Noe, care traia
    linistit in … si-i zice:

    – Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii
    M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru
    ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate
    un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de
    zile!

    Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe
    Noe plangand in gradina.
    – Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???

    – Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat
    intre timp ….. Am nevoie de autorizatie de
    constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un
    sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru
    ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in
    gradina mea si nu am respectat normele de inaltime.
    Apoi compania de electricitate a cerut sa pun
    ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de
    transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce
    trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a
    fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni
    marea la mine, ca nu m-au crezut.
    Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este
    interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece
    acolo traieste bufnita cu pete care-i o specie
    protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca
    tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au
    vrut sa stea de vorba cu mine.
    Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in
    judecata de un grup de activisti pentru protectia
    animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice
    sechestrate impotriva vointei lor si de asemenea, au
    sustinut ca sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de
    mic, inseamna cruzime asupra lor.
    Apoi Ministerul Mediului, au spus ca nu am voie
    sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac
    un studiu de mediu si implicatiile pe care Potopul Tau
    le poate avea asupra mediului..
    Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii
    deoarce nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor
    etnice sa angajez pe santier. Blocul Sindical nu ma lasa
    sa fiu ajutat de proprii copiii la constructie deoarece
    acestia nu fac parte din Sindicat si nu au certificare
    ISCIR pentru constructia de Arce.
    Ca sa fie totul si mai rau, Fiscul, mi-a confiscat
    toate posesiile deoarece ei sustin ca vreau sa parasesc
    tara cu specii de animale pe cale de disparitie.
    Deci Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin
    10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis!!

    Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar
    soarele aparu din nou stralucitor pe cer.

    – Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea ?

    – Nu, Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul inainte…

  14. Alinuta:
    – Mama, manzy m-a batut azi la scoala!
    Mama:
    – Da? Si tu ai facut ceva?
    Alinuta:
    – Sigur ca da, am o ureche de-a lui in ghiozdan … hahaha

    1. hahaha,ce glume de cacat ai in tine… Iar in legatura cu presedintele de la pseudo-revista Econiuz,te-ai gandit cumva ca nu prea are sange in coaie,sa faca asa ceva? Da’ frate,hai sa o ardem gen Fane Spoitoru pe net ca poate impresionam vreo 2 prosti. Hai mars la cacat!

  15. Ai avut dreptate, nu numai ca ala te-a dat in judecata dar ti-a tras-o si cu o plangere penala. Naspa frate… dar ai ajuns vedeta si tu la postul de cacat realitatea unde am auzit stirea. Promitem cu totii chiftele pentru manzy. Si maestre , teapa ala de la econuiz chiar n-are fatza de poponaut, ai pus-o. De fapt sunt doua sanse , ori te suge, ori te suge de bani:)) Oricum bafta la tribuna(L).

  16. Dacă articolul ăla este tot ce ai scris la adresa lui şi nu ai mai scris şi prin alte părţi chestii cu adevărat incriminatoare, nu are nimic la dispoziţie cu care ţi-ar putea face ceva în mod corect. Cunosc delictele de presă. Iar tu ai în articolul ăla şi insultă şi calomnie cu duiumul. DAR NU LA ADRESA INDIVIDULUI. “revista (…) de poponari verzi” se poate referi la fel de bine la cititori şi da, a numi pe cineva “poponar” e ofensator şi defăimător. Mai ales în România unde a fi homosexual este încă pentru unii motiv de ruşine şi pentru alţii motiv de râs. Revenind, doar din articolul ăla şi doar el singru, tipul, cum ai zis şi tu, nu are un caz. Asta dacă nu cumva Cernea şi cu Bucurenciu nu s-au constituit parte civilă pentru insultă (pseudo-oameni) şi nu pentru calomnie. Acum depinde şi pe cine are omul în spate. Dacă are resurse îţi poate face rău şi pentru nimic. Dar plângerea penală pentru ce e? Eu ştiu că delictele de presă răspund doar civil nu şi penal. Sau s-a schimbat legea în ultimii ani?
    Serios acuma, doar pentru articolul ăla ţi-a făcut cauză sau l-ai mai înţepat şi prin alte părţi?

  17. Lehamite de pseudo jurnalisti

    De curand aflu cu stupoare ca un individ cu nume ciudat, Andrei Mantog ca si stilul de a scrie ,ca si publicatia care-l tolereaza, Kamikaze sau pe numele lor de scena noul catavencu( evident ca fara o ideologie si personalitate proprie), a intrat in posesia celui mai recent numar al revistei ECONEWS. Ce face nenea Mantog. In miez de noapte , dupa ce rasfoieste respectiva revista ajunge la concluzia ca editorii acesteia sunt, citez”poponari”. Fara sa intrebe, fara sa stie,fara sa-i cunoasca, fara pic de jena. Si scrie pe si mai incultul sau blog ca editorii sunt poponari, ca revista este slaba, ca ziaristii acesteia sunt si mai slabi etc-ahuri de genul asta. Pur si simplu! Decreteaza el, in miezul unei nopti in care printre aburii de bautura mai silabiseste cate ceva. Respectiva publicatie nu i-a facut nimic, nu a jignit, nu a pomenit vreodata numele acestui specimen, nici macar nu stia de existenta lui si asa destul de umbrita de anonimat si cu toate astea, respectiva redactie este categorisita. “POPONARI”. Nici nu ma mai intreb cum dracu de acest circubitaceu poate sa scrie astfel de elucubratii la dresa unei redactii. Dle(?) mantog, am scris intentionat cu litera mica numele dvs, pentru ca sunteti extrem de MIC ca om si jurnalist, nimeni din redactia ECONEWS nu este poponar, gay, homosexual, ci dimpotriva suntem atat de hetero incat sa va actionam in justitie pentru ceea ce ati afirmat la adresa noastra. Nu pentru a obtine ceva de la dvs. pentru ca oricum nu am avea ce, ci pentru a ne demonstra lehamitea fata de jurnalistii de teama dvs. Fara sa vrem ne punem intrebari retorice cum ar fi: “Noul kamikaze chiar nu se poate afirma decat lovind de maniera de care a facut-o lovind nejustificat in niste colegi de breasla?” “ Jurnalistii de la kamikaze sau ma rog, pseudo-jurnalistii gen Mantog, ca sa supravietuiasca in deja existenta lor efemera, n-au alte subiecte decat sa jigneasca nefondat si gratuit colegi de breasla?” Ar mai fi ceva sau cateva retorice, insa din respect pentru cei ce citesc aceste randuri ma abtin. Dle(?) mantog( evident nu meritati majuscula), ati vazut sau auzit vreodata ca cineva din redactia ECONEWS sa va catalogheze drept un pseudo-jurnalist, sau ca ceea ce scrieti este cel putin la nivelul gimnazial? Vreodata un jurnalist de la ECONEWS a facut afirmatia ca noua publicatie kamikaze a aparut pe piata folosindu-se de numele consacrat CATAVENCU, altfel nereusind sa se vanda, desi aflu taman din site-ul revistei ca returul a fost atat de mare incat a trebuit s-o distribuiti gratuit pe strada?
    Chiar nu inteleg reactia acestui hai sa-l numim jurnalist desi mi-e greu s-o fac. Revista Econews si-a vazut de treaba ei, n-a jignit si ofensat pe nimeni si cu toate astea un oarecare, un nimeni in fond, se trezeste sa jigneasca si sa ofenseze gratuit. Pai cum altfel sa reuseasca acest …………( ma abtin sa-l mai calific), sa iasa in evidenta?
    Pe langa lipsa de profesionalism de care da dovada, in incercarile lui acerbe sa iasa in evidenta se plange tot pe acelasi blog insipid ca cei de la ECONEWS il actioneaza in justitie, ca directorul ECONEWS se constituie parte civila. Mantog este o victima sau se victimizeaza, sau pur si simplu in aceiasi aburi de bautura in care isi duce efemera existenta face pe barbatul, pe masculul. E drept ca desi se straduieste din rasputeri nu-i reuseste. Ei bine da, Revista Econews, il actioneaza in justitie, de fapt a facut-o deja. Pana la urma daca stam sa gandim la rece, faptul ca acest circubitaceu mantog (nu ma pot abtine de la litera mica, mic ca si posesorul acestui nume), este actionat in justitie, este un imens serviciu pe care ECONEWS il face scotandu-l practic din anonimatul in care se zbate.
    Ceea ce este grav si inca dl(?) mantog nu a inteles , este ca nu lovind gratuit in colegi de breasla , reusesti sa te afirmi ca jurnalist. Sa spun sa-i fie rusine? N-are sens!!!

    1. Pai, io o fac. Asta-i blog de labareala. Cine se face de cacat luandu-l in serios? Si ce treaba are sula cu prefectura si kamikaze cu blogul meu?

      Ah, si daca tot ai raspuns, zi-mi si mie cum poti da pe cineva in judecata pentru te-a facut homosexual. E cumva o insulta si nu-mi dau eu seama?

      1. Ce pot sa iti raspund…. ai sa afli singur pe propria ta piele groasa si “inca” netabacita.O singura chestie insa. Blogul tau de labareala cum spui tu. Adica sa inteleg ca toti cei care isi pierd timp pe blogul tau sunt labari? Frumos ii califici. Oare ei ce spun de asta? Sau este si asta impresia ta refritor la ei? Pacat, uite asa ai gandit iar cu glas tare si ti-a scapat. Cei ce isi pierd timpul si neuronii pe blog sunt niste labari. Daca-si accepta acest statut ai castigat, esti un mare bloger pastorit de niste labari. Insa eu ma indoiesc ca este asa. Multi mi-au lasat impresia ca au ceva in cap’sor, spre deosebire de tine. Daca ai fost dat in judecata nu este pentru ca ai facut pe cineva poponar ci pentru toate cele afirmate fara noima si sens la adresa unor oameni care nu ti-au facut absolut nimic, nici macar nu te cunosteau tu fiind doar o cantitate neglijabila. Dar poate ai sa inveti cum e cu razboaiele pe care n-ai cum sa le castigi si sti de ce spun asta? Pentru ca esti atat de mic pentru acest razboi, esti atat de marunt incat esti demn de mila si in cele din urma sper sa ajungi doar un precedent. Nu ma astept sa intelegi ce iti spun, insa ….. acum esti un nimic dar evoluezi ai sa ajungi un precedent. Cu acelasi sictir!!!! …si ceva peste.

  18. Fa-ti ba un header mare pe care sa scrie “Acest blog este un pamflet si trebuie luat ca atare!” sa numai sara de cur in sus toti poponarii!Gen jurnalistu’ lu’ peste,care chiar ia in serios blogu’.
    Jurnalistule,daca m-as sterge la cur cu revista voastra tot cacatu’ meu s-ar murdari!Fa o laba in cerc cu colegii de redactie acum!
    Ia vezi,ma dai si pe mine in judecata ca v-am facut si eu poponari si am zis ca revista voastra e de cacat?

    1. Nu de tine doar imi este mila. Mila ca al de sus te-a inzestrat cu cacat in loc de creier si ca mamica ta are mustrari de constiinta ca a nascut un etalon de prostie. Deci doar mila si ceva scarba. Si inca ceva, poate-ti termini cele 4 clase ca inca nu ai invatat romaneste, sau poate esti si tu un tigan borat si nespalat ca multi altii(nu dau nume)

      1. Mai manzy, tu chiar nu ti-ai dat seama pana acum ca esti o victima mai frate? Chiar nu realizezi ca si ca ziarist esti varza? Ai idee si cati colegi de-ai tai se pisa pe tine si ca esti ciuca bataii? Te asteptai sa injur frate, esti bou amice, n-am s-o fac. Si stii de ce? Ptr ca nici macar atat nu meriti. Dar uite, iti fac un serviciu mai circubitaceule, pentru toate cacaturile pe care le-ai scris, te-ai ales cu ditamai procesul ptr calomnie si insulta si nostimada sti care este? Ca parte civla s-a constituit numai putin de 12 persoane. Oare mamica ta de pe cugir 11 o sa aibe banutii necesari sa plateasca cacaturile facute de odrasla ei? Dar de fapt biata femeie e invatata ca nu e prima oara cand te joci de-a barbatul si te scapa de cacaturi. si nea Pavel , nu? Sa ma abtin si sa nu dezvolt subiectul ca sa nu te fac de cacat pe diareea ta de blog? Hai ca-s bait de baiat si-mi tin gura ca te fac de ras.
        Naspa mai freza, chiar nu mi-as dorii sa fiu in pielea ta. AAA, sa nu uit, cum dracu te simti ca pana la venerabilii tai ani (n-1974) sa nu realizezi nimic in viata? Iti spun tot eu ca tie iti este rusine sa te uiti in oglinda, sau nu iti este. Este naspa frate sa te tina ai tai si sa nu fi realizat in viata nimic.Si pentru cultura ta, nu sunt muie proasta de la econews, asta ca fapt divers, dar ma bucur ca ti-o trag astia. Si inca ceva asta asa ca poate ai si ceva simpatizante pe blogul tau de cacat. Nu mai fi frate violent cu muierile ca nu esti mai barbat, poate de-asta si unica muiere din viata ta si-a bagat pula si te-a lasat. Te-a lasat ca …. ai vrut sa fi barbat, dar nu ti-a reusit. Aaa si inca ceva, nu sunt frate poponar si ca sa te conving am sa te las odata sa ma vezi cum o fut pe cristina. Cristina, remember mai….. violentule.:)) Inchei prin a reitera ca esti muist si astept sa vad ce elucubratii mai scoti din tine. Si da asta e blog de labari ai avut dreptate, nici macar pamflet nu se poate numii. Tot cu sictir. Salutari lu’ nea Pavel( prietenii stiu de ce)

      2. Sa-mi bag pula, ce schizofrenic! Prietene, nu-s nascut in 74 si nu stiu cine sunt nea Pavel sau Cristina. Dar suna asa frumos povestea asta pe care ti-ai inchipuit-o tu incat te rog s-o dezvolti, sa ne amuzam si noi un pic.

      1. 1741213400026
        Nu-i asa ca e naspa? Manzy stie de ce.
        Mai circubitaceule, nu realizezi nici pana acum ca esti mic?

    1. Pana la urma asa e, toti astia de pe blog sunt niste labari si ii fut pe toti ca m-am acrit de ei.Gata!!!! Si ce pula mea treaba ai frate tu ca sunt eu betiv? Ce, beau banii tai?

      1. Manzy, concluzia. Esti un mare cacat si pe langa asta esti si varza ca ziarist, asta ca tot a venit vorba de gramatica si de pseudo-subiectele tale. Deci in concluzie, eu ma opresc aici ca pierd timpul cu tine. Sper insa ca aia de la econews sa ti-o traga si tie si lu’ ma-ta si sa te lase in curul gol.Si din cate am inteles eu ca e ala de la eco, ai pus-o. Esti in continuare muist si mor de mila ta. Bafta si la proces si la facut rost de bani pentru daune ca o sa ai nevoie. Oare taica-tu stie ca-l renegi? Asta apropos de nea pavel. Sau te-ai mutat de pe cugir 11? Ca de CNP-ul de mai sus care iti apartine vad ca te dezici…..

      2. Poate nu-s eu nici jurnalist nici ziarist, dar frateeeeee, uita-te cu atentie la ce si cum publici si in kamikaze si pe blog si mai ales unde ai lucrat inainte. Esti literalmente VARZAAAAAAAA.

  19. Manzy 1741213400026
    pavel 1500824400708
    ecaterina 2510112400752
    Si dragele rubedenii Venerabila dna Mantog floarea cica pe patrascanu pe la nr 9 2200504400370 si sa n-o uitam pe matusica de pe navalnicului, nu? 2490907900505 coana Maria
    Mai mantogule, mai……

      1. e, atunci, in caz ca mai treci pe aici, noteaza-ti-o p-asta: am crescut o tzra, fix unde trebuie, in pula, baga-mi-as-o-n ma-ta! este ca in viata ta nu ti-ai imaginat ca i-ar putea face cineva asa un bine ma-tii cu atatea cratime?

  20. Ce pula mea atata polemica frateeeee. E poponar sau nu e, treaba lor, e smecher sau nu, iar e treaba lui. Vad ca are date si acces la ele daca ma pot lua dupa ce scrie muistul asta de jurnalist, treaba lui. Gata frate cu subiectul asta. E muist manzty, e treaba lui. Ideea e ca tre sa lase frate subiectul asta ca e de cacat.

  21. Frateeeee, nu s-a acrit nimeni de subiectul asta? Mantogule, sterge-ti frate topicul asta ca a devenit toata lumea eco. Nici eu nu te plac , ba mai mult ma doare la pula de tine, dar gata nene cu dezmintiri de eco, cu poponari sau hetero. Vad ca te-a dat ala in judecata, bine ti-a facut, dar terminati frate cu subiectul asta. Mai vad ca ti-a facut si disectia familiei, cnp adrese etc. Cinste aluia care te sapa si daca e omul lu’ Lungu ala ai pus-o. Ideea e ca prea mediatizat subiectul asta si e mult prea beton blogul tau ca sa imi pierd timpul cu cacaturi de genul. Si stimabile, si eu l-am vazut pe Lungu asta de la econiuz la televizor, grija mare ca nu seamana cu Bucurenci si cred ca daca si-ar pune mintea va cumpara cu totul. Oricum la mai mare si mai multe cu Kamikaze, e super belea frate.

    1. nu singur lucru m-ar interesa: ti-ai introdus numele inainte sau dupa ce ai scris comentariul. either way, dovada sublima, peremptorie dar mai ales unica de inteligenta. Sunt fanul tau declarat.

      1. uimeste-ma, ca n-am priceput nimic din ce te-ai straduit din rasputeri sa spui. Sau o sa ma futa si pe mine in judecata ala de la econiuz si tu esti garcea lui personal

    2. ba nu, mi-ajunge certitudinea pe care te-ai straduit din rasputeri s-o confirmi. Dezlantuieste-te fara teama, desi reciclez hartia, sticla , plasticul si comentariile retardate, nu am nici o legatura cu justitiarii econiuz.

  22. Revista Econews nu mai exista, a avut doar patru numere timp de un an, puteti sa trageti si voi o concluzie… Toti angajatii s-au carat pt k au fost tepuiti cu banii iar patronii k doi de altfel, au disparut, frumos…

  23. DOMNILOR SI DOAMNELOR ASA ZISUL presedinte, LUNGU STEFAN ESTE de profesie TEPAR. Aveti mare grija cu el. Se da om de afaceri dar el este un parlit. Da bilete fara acoperire dupa care vonse firmele. Este in cardasie cu mai multe persoane. Bogdan si radu. E cautat de cateva familii de tigani pentru ca a luat banii ai nu a construit un cavou. Daca aveti nelamuriri adreaa mea de mail este Teodorescuf@yahoo.com. sunt multe persoane care au bilete date de el pe diferite marfuri. BILETE FARA ACOPERIRE

  24. aveti d-le lungu stefan(cu litere mici)datorii la firma Biropa Comp(cu litere mari)de 1100 ron de 3 ani,ati fost dat in judecata,ati pierdut procesul si tot nu vreti sa va achitati datoriile,sunteti o revista de 2 bani !!!

  25. dragi colegi sunt total deacord cu domnul teodoreacu de mai sus, deoarece chiar trebuie sa va feriti de presupusul investitor lungu stefan, pentru ca nu este altceva decat un mare tzepar!!! diferite marfuri cum ar fi si medicamente expirate pe care ar fi vrut sa le vanda in piata din romania, slava cerului nu cred ca a reusit si sper sa nici nu reuseasca!!! si nu numai asta, preia firme in plina dezvoltare pacalind pe toata lumea prin diferite mijloace si apoi da oamenii afara si vinde firma!!! nu stie decat sa pacaleasca oamenii cumparand ieftin si vanzand mult mai scump, de exemplu cum a facut cu un domn de la care a cumparat o casa: si-a pus omul anunt pe internet ca vinde casa cu o suma anume si dl…lungu stefan a fost atat de josnic incat sa intre prin diferite conturi pe anuntul bietului om si l-a facut sa creada ca nimeni nu i-ar da atat cat a cerut el,mult sub pretul casei!!! dupa un timp l-a contactat din nou pe acel om intrebandu-l daca a reusit sa vanda casa si l-a facut sa i-o vanda lui la un pret de nimic cu pretextul ca vrea sa il ajute,iar apoi a vandut acea casa( persoanei de la care s-a imprumutat de bani) bineinteles la un pret de 3 ori mai mare!! intradevar bafta lui daca omul a fost prostanac,dar mijloacele prin care a obtinut astfel de lucruri ar trebui sa va dea de gandit daca vreti sa va incurcati cu un astfel de om!!! fi-ti atenti sa nu fi scris tot dl….si in anumite comentarii de mai sus…..( din fericire cunosc anumite persoane care au avut probleme cu acest domn) si stiu de ce trebuie sa ma feresc 🙂 multa bafta

Leave a Reply

Your email address will not be published.