Încă de pe atunci femeia nu era scriitorul

Încă de pe atunci femeia nu era scriitorul

– Ce plM faci, neruşinato? îi zise Dumnezeu Evei, cînd văzu că Femeia îşi rupsese frunza din dreptul flocilor şi scrijelea pe ea buchi cu un cărbune.

– Ete scriu şi io, gen. Ce, n-am voie? se ţanţoşi Eva în faţa lui Dumnezeu.

Acesta îi arse o palmă instant, fără să se folosească de mîini.

– Ce Doamne-iartă-Mă scrii, curva pădurii? tună Dumnezeu, şi asupra Evei se abătu o ploaie de bukake sfînt.

– Scriu un jurnal în care vreau să povestesc despre relaţia mea cu Şarpele şi despre cum nu i se mai scoală lui Adam cînd vine obosit de la vînătoare. Vreau să povestesc ce mi se întîmplă, dar nu reuşesc. De fiecare dată cînd încep o poveste mă pierd în amănunte şi în descrieri idioate ale naturii. Cînd vreau să scriu un verb, îmi iese un adjectiv siropos. Cînd vreau să fac o frază lămuritoare, îmi iese o metaforă stupidă. De ce nu pot să scriu şi eu ca Adam, simplu şi la obiect?

– Pentru că eşti femeie, Eva, zise Dumnezeu îmbunat şi îi dădu un top de coli A4. Ia aici şi pune frunza aia la loc, că vreau să creez măgarul şi s-ar putea să ai probleme.

Jucăuşă, Eva luă frunza dar nu o puse la loc, ci i-o întinse înapoi lui Dumnezeu, zîmbind şăgalnic:

– Nu vrei să citeşti şi Tu?

Cînd Dumnezeu îşi dădu ochii peste cap lumea se învîrti cu totul şi Pămîntul rămase puţin înclinat.

– Trebuie? spuse Dumnezeu morocănos, uitîndu-se în stînga şi-n dreapta după Adam, care l-ar fi putut salva din această situaţie jenantă cu un upercut bine aplicat.

– Dacă vrei să nu plîng… clipoci Eva.

Dumnezeu se încruntă, luă frunza şi citi grăbit şi plat: “Iarba se întinde peste acoperișul lumii, iar în jurul acoperișului se văd plopii. Ei sînt mai înalți decît toate acoperișurile și plini de verdeață, nu au frunze, au doar frunziș. Nu foșnesc, freamătă. Frunzișul stă vertical pe plopi ca și crengile, lemnul nu se vede. Și acolo unde nu mai ajunge nimic, plopii taie aerul fierbinte. Plopii sînt cuțite verzi.”

Dumnezeu ridică frunza în dreptul ochilor cu două degete, scîrbit, și cînd vorbi lumina se ascunse de frică și se făcu întuneric:

– Ce e căcatul ăsta?!?

– E o proză de largă sensibilitate, se bosumflă Eva, întorcînd privirea.

– E o descriere stupidă și seacă a unui plop!!! urlă Dumnezeu, de se auzi pînă în capătul universului. Sînt niște cuvinte tembele înșirate într-o topică tembelă, astfel încît să creadă fraierii că ai vrut să zici ceva inteligent, cînd de fapt n-ai spus nimic! zise El atît de supărat încît duminica se transformă pe loc în marți.

Eva îl săgetă cu privirea.

– Ei, cu topici de astea tembele o să cîștigăm și Nobeluri, ai să vezi!

Dumnezeu se enervă atît de tare de insolența Femeii încît simți că-i plesnește o venă de la aură. Își adună toate puterile și, cînd se răsti la ea, toate speciile de animale create pînă atunci se amestecară între ele ca la un joc mecanic de poker și se născu ornitorincul:

– Marș la spălat frunze la rîu, semidocto! No mașină de spălat automată for you today!

Cînd se enerva foarte rău, Dumnezeu vorbea în engleză…

46 thoughts on “Încă de pe atunci femeia nu era scriitorul

  1. e, si mai zica lumea ca esti misogin. cat de frumos ai putut sa zici de femei aici. o sa dau mass la toata lista mea de femei inteligente sa vaza, sa citeasca si sa realizeze cat de mult le apreciem. si o sa le esplic si ce-nseamna bukake si cat de benefic e; ce aghiasma, ce anafura, BUKAKEEEE sfant!! dar asta intr-o marti, ca azi e duminica.

  2. Si s’a razbunat El, Dumnezeu cand i’a dictat scribului Moise ceva ce a considerat el literatura de calitate. Punctual, asa. E adevarat ca numa fro 2 sau 3 din toate alea 6-7 pe care ni le mai amintim din 10 cate sunt au un rost si au avut mai mult succes, da’ doar din cauza numelui.

  3. Si in 2009, Eva a luat premiul nobel pentru literatura, deci s-a adeverit ce a spus Eva. Apocalipsa este aproape ! 🙂

  4. Cand a creat Dumnezeu lumea? Cand a luat asta premiu’ Nobel? Io zic ca mai avem ceva de asteptat. Blink, tu musai esti ardelean ca numa astia au o viziune denaturata asupra notiunilor de timp si spatiu.

  5. mi-am adus aminte de un banc:
    dupa ce a creat barbatu’ si femeia, dzeu incepe sa se minuneze: vaaai ce creatie perfecta, cata frumuseste, fooooormidabil, m-am intrecut pe mine insumi.. se intoarce catre celalalt: insa tu… tu va trebui sa te machiezi un pic !

    bukake si gokkun fiii mei!

    1. cred ca lipitorile tot de la scrierile ievei au aparut. nu de alta, dar e o asemanare isbitoare cu lipitorile si ciclostomii din ziua de azi.

  6. Eh, las’ ca nici Gabi Garcea Marchizu’ n-a luat Oscar-ul pentru literatura pentru “Clandestin in Chile”.
    Oricum, cine a trait pe linga o ceata de plopi stie ca primavara ei produc (mai ales femelele de plop) un fel de vata care zboara prin aer si se depune pe tot pamintul si mai ales in nasul oamenilor.
    Iar in timpul anului de pe frunze curge pe masini un soi de lipici care abia se ia cu apa si sampon.
    Dar, mai stii?? Poate la ei, in Germania, or avea plopi modificati genetic, cu frunzis dar fara frunze, care freamata si care vara taie aerul, fiind special conceputi in forma de cutite verzi.

    1. cu tristete´ti slobozesc informatia ca romanul se bazeaza pe experiente autobiografice petrecute pe la periferia tarii care acum cu nejustificata mandrie se autodenumeste fruncea. Plopii erau autentici made in riulramul.

  7. Aproape la fel de bun ca “Sfârşitul sfârşitului lumii”, oricum, fain! A şi dacă mai are cineva nevoie de ele, înclin felicitările mele revistei kamikăzeşti.

  8. ba tu daca te concentrezi putin risti sa devii amuzant. asta daca il punea radu la el pe site era cel mai amuzant post al lui de multa vreme incoace.

    1. Ai pula tare? Vreau sa ne masturbam impreuna si separat incepand cu acest moment. Io ma uit la poze cu Jonathan Rhys Meyers si tu’l citesti pe Manţii. Si ne masturbam.

  9. mersi leule de oraş că mi-ai dat linkul lui manţi- e intr-adevăr foarte tare. btw am luat kamikaze. in arabă se zice “fedayin” la termenul ăsta. tot ceva sinucigaş voluntar.

    sănătate.

    1. ah, ah penibilo de blog, pacat ca ai dilit embedul ala de youtube, nimeni dar chiar nimeni nu are curaj de öngyilkos sa zica “ba mie mi-a placut cartea aia”.

      Ps- mie mi-a placut der Fuchs war immer schon der Jäger.Si unicum imi place mai mult ca jägermeister iar marghioala este cea mai valabila desi ti-am vazut strungareata cu accent sexi.

      1. Marghioala si jagermaister n’au ce cauta in aceeasi fraza. 😀 Sunt doua notiuni care nu pot fi asociate.
        In alta ordine de idei, io am vazut oja aia albastra. Daca nu era sidefata, eu si creatrix eram prietene de lista de messenger acu’.

      2. ai, ai marghioalo, da´ unicum?Si ca sa profit de unica ocazie ca-i si creatricea mai in aval, io eram cam siderat cind am scris marturisirea sinucigasa. Altfel mie mi-a placut sidefu´creatrixei.Io nu reusesc sa devin atit de palid decit dupa ce ingurgitez cantitati letale de alcool.Si ma ia si cu frisoane, pe cind ea era vesela si volubila de m-a facut exclam”boaah apriga fameie daca ista-i natiurelu´iei”

  10. văd că s-a dat un ping. sau pingback sau cum se zice. adică “vezi că te-am citat la mine pe blog”.

    nu eu am dat pingul. eu nu stiu nici cum se dă ping.

    garcea este destul de greu de inţeles. vine cu termeni ungureşti, eu nu sunt unguroaică, etc.

    salut marghioala.

  11. ai derapat din peisaj! bukake presupune existenta mai multor barbati…pe cand atunci era doar adam…mai multa atentie!

Leave a Reply

Your email address will not be published.