– Ce plM faci, neruşinato? îi zise Dumnezeu Evei, cînd văzu că Femeia îşi rupsese frunza din dreptul flocilor şi scrijelea pe ea buchi cu un cărbune.

– Ete scriu şi io, gen. Ce, n-am voie? se ţanţoşi Eva în faţa lui Dumnezeu.

Acesta îi arse o palmă instant, fără să se folosească de mîini.

– Ce Doamne-iartă-Mă scrii, curva pădurii? tună Dumnezeu, şi asupra Evei se abătu o ploaie de bukake sfînt.

– Scriu un jurnal în care vreau să povestesc despre relaţia mea cu Şarpele şi despre cum nu i se mai scoală lui Adam cînd vine obosit de la vînătoare. Vreau să povestesc ce mi se întîmplă, dar nu reuşesc. De fiecare dată cînd încep o poveste mă pierd în amănunte şi în descrieri idioate ale naturii. Cînd vreau să scriu un verb, îmi iese un adjectiv siropos. Cînd vreau să fac o frază lămuritoare, îmi iese o metaforă stupidă. De ce nu pot să scriu şi eu ca Adam, simplu şi la obiect?

– Pentru că eşti femeie, Eva, zise Dumnezeu îmbunat şi îi dădu un top de coli A4. Ia aici şi pune frunza aia la loc, că vreau să creez măgarul şi s-ar putea să ai probleme.

Jucăuşă, Eva luă frunza dar nu o puse la loc, ci i-o întinse înapoi lui Dumnezeu, zîmbind şăgalnic:

– Nu vrei să citeşti şi Tu?

Cînd Dumnezeu îşi dădu ochii peste cap lumea se învîrti cu totul şi Pămîntul rămase puţin înclinat.

– Trebuie? spuse Dumnezeu morocănos, uitîndu-se în stînga şi-n dreapta după Adam, care l-ar fi putut salva din această situaţie jenantă cu un upercut bine aplicat.

– Dacă vrei să nu plîng… clipoci Eva.

Dumnezeu se încruntă, luă frunza şi citi grăbit şi plat: “Iarba se întinde peste acoperișul lumii, iar în jurul acoperișului se văd plopii. Ei sînt mai înalți decît toate acoperișurile și plini de verdeață, nu au frunze, au doar frunziș. Nu foșnesc, freamătă. Frunzișul stă vertical pe plopi ca și crengile, lemnul nu se vede. Și acolo unde nu mai ajunge nimic, plopii taie aerul fierbinte. Plopii sînt cuțite verzi.”

Dumnezeu ridică frunza în dreptul ochilor cu două degete, scîrbit, și cînd vorbi lumina se ascunse de frică și se făcu întuneric:

– Ce e căcatul ăsta?!?

– E o proză de largă sensibilitate, se bosumflă Eva, întorcînd privirea.

– E o descriere stupidă și seacă a unui plop!!! urlă Dumnezeu, de se auzi pînă în capătul universului. Sînt niște cuvinte tembele înșirate într-o topică tembelă, astfel încît să creadă fraierii că ai vrut să zici ceva inteligent, cînd de fapt n-ai spus nimic! zise El atît de supărat încît duminica se transformă pe loc în marți.

Eva îl săgetă cu privirea.

– Ei, cu topici de astea tembele o să cîștigăm și Nobeluri, ai să vezi!

Dumnezeu se enervă atît de tare de insolența Femeii încît simți că-i plesnește o venă de la aură. Își adună toate puterile și, cînd se răsti la ea, toate speciile de animale create pînă atunci se amestecară între ele ca la un joc mecanic de poker și se născu ornitorincul:

– Marș la spălat frunze la rîu, semidocto! No mașină de spălat automată for you today!

Cînd se enerva foarte rău, Dumnezeu vorbea în engleză…