Concurs de angajare la Antena 3

Concurs de angajare la Antena 3

- Mişule... Am un gust ciudat în gură, frăţioare! Vezi cum faci cînd îl saluţi pe şefu' deseară, că am impresia că iar s-a dat cu Hemorzon.

Cred că vine un moment în viaţa tuturor oamenilor care se uită la televizor (ba chiar vin mai multe momente la grămadă, ca proastele) cînd se minunează de specimenele care lucrează în trustul Intact. Oamenii ăia sînt atît de injectaţi de ură, atît de nestăpîniţi, dar mai ales atît de lipsiţi de nuanţe în furia lor încît nu poţi să nu te întrebi unde dracului o fi reuşit să-i găsească Varanul pe toţi. Începi să bănuieşti că există o forţă nevăzută, un fel de materie întunecată, un magnet care atrage toţi nebunii în Băneasa. Dar atunci îţi pică fisa: tot secretul stă în concursul de angajare. Imaginaţi-vă o încăpere întunecată, cu un birou în mijloc. La birou stă un individ nedesluşit care miroase a dosare. El este angajatorul. Şi atunci intră potenţialul angajat, cel care trebuie să treacă probele pentru a lucra la televiziune. Angajatorul aprinde o lanternă şi i-o înfige în ochi, apoi spune, cu voce de securist:

(1. Testarea capacităţii de a urla şi de a inventa onomatopee jignitoare pentru destinatar)

– Numele!

– Badea Mihnea!

– Poţi să stai jos…

Angajatorul îl analizează cu atenţie pe individul crăcănat din faţa lui, scărpinîndu-se în barbă. La un moment dat, tresare ca şi cînd i-ar fi venit o idee:

– Bă, tu ştii să ragi?

– Poftiţi?!

– Să ragi, mă!

– Ăăă… nu vă supăraţi, nu cred că am înţeles bine…

– RAGI, BĂ, LEPRĂ, BĂĂĂ!

– Mrraaaaaa! Uaaaaaa!

– ĂSTA-I RAS, MĂ, TU-ŢI GÎTU’ MĂ-TII?!?!

– ROOOAAAAAARRRRR! GRRRRRRRRRR! MUAAAAAAAHAHAHA!

– Bine. Admis. Intri seara, te faci că citeşti ziarele şi ragi ca măgarul. Următorul!

(2. Capacitatea de a distorsiona orice ştire în defavoarea lui Băsescu.)

– Numele!

– Mihai Hîdea, să trăiţi!

– Ce-i bă cu faţa aia cuminte pe tine?!

– Aşa m-am născut, să trăiţi!

– Păi ce mă-ta-n cur fac eu cu tine, bă, că tu nu eşti vehement nici cînd te caci!?

– Ce consideraţi dumneavoastră că e mai bine, să trăiţi!

– Hmmm… Să încercăm ceva, ia… Se dă următoarea întîmplare: Traian Băsescu trece pe un pod, cînd vede un copil zbătîndu-se în apă. Plonjează în rîu şi îl salvează. Ei, acum cum prezinţi tu ştirea asta pe post din punct de vedere jurnalistic, hehe?

Lui Hîdea i se fac şaisprezece pliuri pe frunte. Într-un final, grăieşte:

– Păiii… Băsescu îl salvează pe copil, dar acesta face pneumonie. Starea i se agravează la spital şi moare după cîteva săptămîni de grea suferinţă. În concluzie, Băsescu e vinovat că, în loc să moară pe loc, copilul a murit în chinuri.

– Mamă, ce prost eşti! Păi ce grijania mă-tii, mă, Băsescu e Maica Tereza?! Trebuie să pice mai rău, băăăă, ochelarist efeminat ce eşti! BAGĂ!

Lui Gîdea îi tremură vocea şi îi transpiră buza de sus. Reuşeşte să se adune şi spune într-o suflare:

– Băsescu salvează copilul dar copilul era violator în serie şi avea SIDA aşa că dă SIDA la încă douăzeci de consătence care o dau la încă treizeci de poliţişti veniţi să investigheze cazul care o dau la încă optzeci de prostituate şi trei olandezi şi tot aşa. În timpul ăsta, aflînd că are SIDA, copilul salvat de Băsescu îşi omoară părinţii, după care îi violează.

– Mda, aşa mai merge. Da’ e cam bolnavă faza de pe final, chiar şi pentru mine. Ce specializare ziceai că ai tu, buzat pervers?

– Teolog, să trăiţi!

– Teo ce?! Dumnezeu’ mîn-ta de albinos! Pune-l pe ăla să-şi violeze părinţii şi abia dup-aia să-i omoare. ‘ţeles?

– Instrucţiunea dumneavoastră e comanda mea! Cer permisiunea să vă mulţumesc pentru sugestie!

– Se aprobă!

– Vă mulţumesc din suflet pentru ideea genială pe care mi-aţi împărtăşit-o!

– În regulă, pari băiat valabil, deşi eşti cam mocofan. Te bag seara, înaintea nebunului care rage. Tu faci pe obiectivul în emisiune, că cu faţa asta nici n-ai de ales. Dar vezi şi tu ce invitaţi mai aduci, măcar ăia să facă nişte spume. Acum marş şi trimite-l pe următorul în birou, pămpălăule!

(Va urma. De fapt, m-am hotărît să scriu la comandă. Aşa că spuneţi-mi despre ce prezentatori de la Antena vreţi să aflaţi cum s-au angajat şi mîine vă rezolv)

24 thoughts on “Concurs de angajare la Antena 3

  1. Sunt fascinată de sprâncenele perfecte ale lui Gâdea, parcă e prima dată când le văd, aşa tare m-au lovit. Şi ce buze rozalii are… E ca o păpuşă.

  2. Baiatu, tu cred ca tie iti place sa te ameninte lumea cu datul in judecata.
    Sau ai pus un pariu cu cineva ca poti sa primesti cate o amenintare d-asta saptamanal 😛

  3. Pai, pe linga colegii vostri de la Realitatea, aia de la Antene au devenit niste nevinovati, ma! Era aseara o mironosita (ma rog, in exprimare literara, de fapt o parasuta perversa) care-l invitase pe Vadim. Asta cu spume la gura, in plina criza (medical vorbind) si ea flutura din gene, ca “doomnu’ Vadim, vaai, DAR NU SE FACE ASA CEVA, bla-bla-bla. Desi pentru oricine nebunu’ asta a devenit mai previzibil ca moartea. Sau ca taxele. De parca, VEZI DOAMNE, (salutare maestre Cristoiu!) nu de asta il chemase ea acolo, s-arunce cu cacat in ventilator. Era clar pentru oricine ca omu’ avea nevoie de baietii aia vinjosi de pe salvare (aia cu “siigur ca daa, cum ziceti dvs.”), nu de moderare, numai ea baga mare aparenţe de deontoloaga pulii. Nu stiu cum s-a terminat, ca nu m-am mai uitat de-aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.